Iași: Concert la Nașterea Domnului în capela Seminarului
Crăciunul înseamnă bucurie, înseamnă pace și iubire, dar cum pregătim mai bine acest moment al dragostei divine, dacă nu printr-un minunat concert de colinde. Corul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" a susținut sâmbătă seară, 20 decembrie 2014, un concert de colinde la Nașterea Domnului, în capela Seminarului, în fața unui public numeros, dar și pentru ascultătorii Radio Iași, spectacolul pregătit de seminariști putând fi ascultat și pe frecvențele acestui post de radio.
Alături fiindu-le părintele Eduard Soare, vicerector al Institutului și dirijor al corului, seminariștii i-au invitat pe toți, prin colindele cântate, să-și deschidă inimile pentru venirea Domnului și să aducă un prinos pruncului Cristos care vine aducând iubire.
Corul ne-a adus o veste minunată: la Betleem, într-un sărac locaș, s-a născut Cristos cel mult așteptat și ne-a îndemnat să îi zicem toți Slavă, să-l adorăm, căci din marea sa bunătate Dumnezeu a luat chip omenesc, pentru ca, trăind printre creaturile sale, să le elibereze de jugul păcatului, de egoism, de mândrie și să le îmbrace în slava dumnezeirii, să le aducă în comuniune cu Sfânta Treime, a cărei viață este iubirea perfectă. Crăciunul este un punct de plecare în viața noastră creștină, căci, iubirea lui Dumnezeu nu rămâne indiferentă la problemele lumii: dragostea divină determină fiecare credincios să contribuie la edificarea lumii și la însănătoșirea ei, în spiritul unei păci splendide.
Repertoriul concertului a fost format din 16 colinde, fiecare dintre ele cu un mesaj aparte, original, soliști fiind părintele diacon Bejenaru Ovidiu-Gabriel, Gabriel Balint și Paul-Alexandru Vîrgă, la orgă Ștefan Tamaș, iar prezentatorul spectacolului părintele diacon Alexandru Percu.
La sfârșitul concertului, Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, a adresat un mesaj de bucurie, de sărbătoare și i-a chemat pe toți credincioșii să trăiască Crăciunul într-un mod demn, și anume, cu iubire față de aproapele, având ochii mereu îndreptați spre Dumnezeu.
Micul Isus este aici pentru fiecare dintre noi; să deschidem porțile inimilor noastre pentru a-l găzdui! Crăciun fericit tuturor!
Michail-Iulian Echert
Concert susținut sâmbătă, 20 decembrie 2014, începând cu ora 18.00, în capela institutului, a fost transmis în direct de Radio Iași, pe frecvențele 1053 KHz (AM), 96,3 și 90,8 FM, inclusiv prin site-ul www.radioiasi.ro. Înregistrarea video a concertului este disponibilă pe site-ul Radio Iași în pagina "Videogalerie":
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
20 decembrie: Iași: Concert la Nașterea Domnului în capela Seminarului
lecturi: 10.