Reflecţie: Coşuleţul de Crăciun

La colţul străzii stătea un băieţel, nu mai mare de o şchioapă. Era tare bucuros: nimeni nu avea un coşuleţ auriu aşa de frumos ca al lui, deşi toată lumea era îmbrăcată în haine strălucitoare, lumini multicolore scânteiau peste tot, marile magazine îşi etalau ambalaje sclipitoare cu tot felul de nume care mai de care mai pompoase, iar reclamele te orbeau, trăgându-te înăuntru, ca să cumperi la preţuri care nu merită, nimicuri de care n-ai nevoie - dar aşa e în zi de sărbătoare.

Veselia ningea cu fulgii de nea, se amesteca în cântece, în vocile trecătorilor, în fumul de mititei, castane şi gogoşi, şi atârna în crengile bradului cel mare din piaţă, ca un glob, făcut după culoarea sufletului fiecărui trecător.

Şi cum în seara aceea trecătorii erau mulţi, tot multe erau şi globurile din ramuri. Numai că, după o clipă de strălucire, feeria de culori se stingea în cenuşiu - dar nimeni nu băga de seamă.

Băieţelul de la colţul străzii tot întindea marfa din coş spre fiecare trecător, dar nimeni nu părea să-l vadă.

Târziu, în noapte, larma se stinse încetul cu încetul, iar în piaţă rămase doar bradul, singur, ponosit şi trist. Băieţelul se apropie să-l mângâie, dar cum ţinea cu amândouă mâinile coşuleţul auriu, i-l puse pe un ram... şi ce să vezi! Deodată, toate globurile se aprinseră în culori cum nimeni nu mai văzuse vreodată, bradul crescu până la cer, iar din vârf se revărsară valuri-valuri melodii şi miresme şi culori şi mai ales, bucuria.

- Ce-ai făcut? - întrebă bradul uluit. Ce ai acolo, în coşuleţ?

- Ceva cu care i-am tot îmbiat pe oameni, dar nu m-au auzit, nici nu m-au văzut. În coş e timp dumnezeiesc.

- Cum adică ?

- Păi uite, nici măcar nu-l vând, îl dau la schimb: timp dumnezeiesc pentru orele tulburi ale timpului pământesc.

Bradul nu înţelese, dar nu se lăsă:

- Şi tu, tu cine eşti?

Băieţelul izbucni in râs, scuturându-şi buclele blonde:

- Na, că era sa întârzii! Plec să duc vestea păstorilor! În ieslea Betleemului s-a născut pruncul!

Şi desfăcându-şi de sub hăinuţă aripile mari cât cerul, dispăru.

Dar în crengile bradului, îngerul lăsase, strălucind, coşuleţul auriu cu toate visele oamenilor. Pentru ca fiecare dintre noi să ia bucuria în locul veseliei şi timp dumnezeiesc în locul orelor tulburi pământeşti - măcar de Crăciun.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 9.