Iaşi: Gânduri de reculegere în aşteptarea Crăciunului

În zilele de 13 şi 14 decembrie 2014, membrii şi simpatizanţii Mişcării "Familiile din Nazaret" din Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", călăuziţi de pr. prof. dr. Daniel Iacobuţ şi de părintele paroh Petru Sescu, au avut ocazia de a petrece două zile în reculegere, ca pregătire spirituală pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, la Casa Surorilor Divinei Providenţe - Plopii fără soţ din Bucium. Tema a fost "Să Îl aşteptăm pe Domnul în smerenia şi bucuria inimii".

Meditaţia, laudele, conferinţa părintelui Daniel, grupele de mărturii, sfânta Liturghie, prânzul luat împreună, adoraţia în tăcere a lui Isus din sfântul sacrament, coroniţa Divinei Îndurări, lectio divina, sfântul Rozariu, Vesperele au împodobit sufletele noastre şi le-au predispus la aşteptarea Crăciunului în smerenie şi bucurie.

În prima zi conferinţa pr. Daniel Iacobuţ a abordat tema umilinţei. Umilinţa, spunea părintele, "este haina pe care a îmbrăcat-o Dumnezeu, pentru ca noi să-l putem vedea. Întreaga viaţă a lui Isus este ca un burete îmbibat în umilinţă, începând de la întrupare, naştere, viaţa sa publică care a culminat cu moartea pe cruce".

Timpul Adventului ne invită să medităm asupra unui eveniment extrem de important: Dumnezeu se coboară şi se face om. Suntem cu toţii uimiţi spunea părintele de faptul că Dumnezeu se lasă privit, simţit, atins, îmbrăţişat, adorat. A coborât între noi şi ne-a dăruit acest har de a intra în legătură cu el. Această legătură se datorează faptului că el s-a smerit, a coborât pe pământ şi a luat chip de om. Adventul şi Crăciunul putem spune că este prin excelenţă timpul smereniei lui Dumnezeu. În această smerenie descoperim de fapt iubirea lui Dumnezeu ca mijloc pentru a ne dărui iubirea. Pentru a putea contempla umilinţa Mântuitorului avem nevoie de har, care se poate obţine doar dacă îl cerem de la Bunul Dumnezeu.

Sfântul Isac Sirul spunea: "Umilinţă inimii se naşte pe două căi: din cunoaşterea propriilor păcate şi din meditarea umilinţei Domnului Nostru Isus Cristos".

Dacă cineva crede despre sine că este umil, sigur este un mare orgolios, spunea părintele. Dacă dorim să devenim elevi la şcoala umilinţei lui Cristos, trebuie să ne aşteptăm şi la încercări. Drumul smereniei trece totdeauna prin încercări şi poate să se nască numai dacă ne conştientizăm propriile păcate. Încercările vieţii ne oferă marea şansă de a gusta din harul smereniei şi de a conştientiza ce mare nevoie avem de ajutorul lui Dumnezeu. Doar încercările şi falimentul păcatului fac posibil ca Dumnezeu să ne frângă inima de piatră şi să o transforme într-o inimă de carne. Acesta este un mare dar de la Domnul. Doar atunci omul îşi dă seama cât de mic şi slab este în faţa lui Dumnezeu. Pentru că în fiecare din noi este un mic fariseu (care are o imagine de sine bună), umilinţa nu se poate naşte decât într-o inimă frântă. Putem spune că Dumnezeu în anumite cazuri permite păcatul, pentru ca noi să descoperim smerenia şi iubirea autentică (ex. David, Sfântul Petru). Cine încearcă să elimine încercările riscă să piardă mântuirea spunea părintele.

Sfântul Ioan Casianul spunea că Dumnezeu pentru a ne ajuta să învăţăm smerenia, se comportă cu noi, asemenea unei mame, care învaţă copilul să meargă. La început târâş, apoi îl ţine de mână, când se clatină îl prinde, îl ridică după ce îl lasă să cadă uşor.

Cei care primesc harul umilinţei ştiu să ierte, nu judecă pe alţii, transmit bucurie, doresc compania celorlalţi, nu pretind drepturi. Lângă cel smerit se simte iubirea lui Dumnezeu, iar noi ne simţim liberi şi iubiţi.

Privind la sfânta Fecioară Maria, nu putem decât să-i cerem acest har al smereniei, care este precum sarea în bucate. Dacă lipseşte din viaţa noastră, nici o virtute nu poate înflori.

Conferinţa de a doua zi, din duminica a III-a a Adventului, în Duminica Bucuriei a avut ca temă "Bucuria inimii". Izvorul bucuriei se găseşte într-o inimă smerită, spunea pr. Daniel, citându-l pe sfântul Toma de Aqvino: "Bucuria este cauzată de iubire. Ele merg împreună. Bucuria face parte din Iubire, e de fapt un efect al iubirii".

Noi toţi căutăm bucuria, dar puţini ştiu ca o pot găsi doar dacă au descoperit iubirea - bucuria este o rază a iubirii.

Pe Dumnezeu nu putem să-l limităm, să-l definim, dar avem o definiţie a sfântului evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Bucuria este de fapt întâlnirea iubirii lui Dumnezeu, a lui Cristos.

Părintele ne-a propus să medităm la patru aspecte ale bucuriei:

- bucuria aşteptării,

- bucuria întrupării, a Naşterii Domnului Isus,

- bucuria creării şi a recreării

- bucuria de a-l dărui altora pe Cristos.

În bucuria aşteptării trebuie să creştem în noi dorinţa de Dumnezeu, să tindem spre acel ceva care ne defineşte şi ne ridică la rangul de fii ai lui Dumnezeu. Dacă el trezeşte în noi, în inima noastră aşteptarea înseamnă ca el este deja în inima noastră. Îţi mulţumesc Doamne, pentru că dacă te aştept, te am. "Cine doreşte credinţa înseamnă că o are deja" (Sfântul Augustin).

Bucuria Întrupării, a Naşterii Domnului e bucuria faptului că Dumnezeu îşi ţine întotdeauna promisiunile. Cel promis de veacuri se întrupează in sânul Preacuratei Fecioara Maria. Aici putem spune că asistăm la o cununie între cuvântul lui Dumnezeu (Mirele) şi umanitatea (mireasa). Când Isus s-a întrupat, s-a unit de fapt cu fiecare om, cu fiecare dintre noi. Cuvântul ne îndumnezeieşte, în fiecare dintre noi are loc o cununie atunci când lăsăm să lucreze în noi Cuvântul lui Dumnezeu. Ne este greu să o credem, dar este o realitate. Dacă vrei să-l găseşti pe Dumnezeu, caută-l mai întâi în inima ta.

Bucuria Crăciunului este Bucuria iubirii. Noi suntem creaţii ale bucuriei lui Dumnezeu. El ne-a creat şi ne recrează mereu, până la sfârşitul veacurilor. Nimeni nu este exclus de la această bucurie a lui Dumnezeu de a fi fost creat şi recreat. Bucuria recreării are loc la Botez prin iertarea păcatului strămoşesc şi în sacramentul sfintei Spovezi prin iertarea păcatelor. Pentru Dumnezeu este foarte important ca omul să trăiască ca un fiu al Său.

Aşadar, să ne lăsăm reînnoiţi mereu de fiecare întâlnire a noastră cu Cristos, pentru că el este singurul ce ne redă bucuria şi iertarea lui Dumnezeu Tatăl. Să ne lăsăm atinşi de harul şi de milostivirea sa pentru ca Dumnezeu să fie unicul motiv al bucuriei noastre.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste zile pline de har şi Preacuratei Fecioare Maria, căreia i-am oferit rugăciunile noastre şi închei cu o rugăciune de final specifică întâlnirilor noastre: "Eu sunt cu totul al tău, Marie, şi tot ce-mi aparţine este al tău".

Crăciun binecuvântat, cu pace şi bucurie!

Damian Bejan

lecturi: 29.