Reflecţie la solemnitatea zilei de Crăciun - 2014

"Ne-a strălucit o zi sfântă. Veniţi neamuri şi adoraţi-l pe Domnul. Astăzi a coborât pe pământ o lumină mare. Aleluia" (cf. Aclamaţie la Evanghelie).

Cu mult timp în urmă, într-un miez de noapte, nişte păstori, treziţi de nişte cântări îngereşti, şi-au părăsit staulele şi turmele, pentru a merge la ieslea unui grajd de la marginea Betleemului, pentru a vedea o minune. S-au uitat în iesle şi au văzut un copilaş plăpând, aşezat pe nişte paie şi înfăşat în scutece. Dar, acolo, păstorii au văzut în acel pruncuşor ceva ce locuitorii şi vizitatorii Betleemului nu au reuşit să vadă; în acest copilaş din iesle, ei au văzut pe Mesia, pe Isus, aşteptatul popoarelor, pe cel care va aduce buna cunoaştere a lui Dumnezeu, pe cel care va mântui poporul său de păcate, pe cel care va aduce numai veşti bune, pe cel care va aduce pacea şi bucuria, pe cel care va reda oamenilor paradisul pierdut.

Într-o seară rece şi ceţoasă din ajunul unui Crăciun, sfântul Bonifaciu (680-754) trecea printr-o pădure din nordul Germaniei, vestind evanghelia. Ajuns într-un luminiş, observă un copac falnic şi un foc care ardea lângă el. Lângă foc, un om stătea gata să jertfească un copilaş zeilor: Thor şi Odino, Baldur şi Freia. Sfântul Bonifaciu îi strigă să se oprească; scoate crucea de la piept şi loveşte cu ea copacul uriaş care cade. Lângă acel stejar falnic căzut, creştea un brad mic, care deşi stejarul căzuse peste el rămase nevătămat şi cu crengile ridicate spre cer ca un profet în rugăciune. Apoi, sfântul Bonifaciu le vorbi astfel acelor oameni sălbatici: "Oameni din triburile nordului şi fii ai pădurii, începând din noaptea aceasta, nici la voi nu va mai trebui să curgă sânge de jertfă pentru păcatele voastre, pentru că într-o noaptea ca acesta, în Noaptea Crăciunului, s-a născut Cristos, mântuitorul lumii, care prin sângele său i-a mântuit pe toţi oamenii care cred în el. El e mai mare decât zeii voştri vechi Thor şi Odino; mai bun decât zeii voştri Baldur şi Freia. Începând din această noapte, bradul va fi copacul vostru sfânt". Toţi acei păgâni, în acea noapte de Crăciun, au lepădat zeii lor şi l-au primit pe Isus ca mântuitor al lor. Din acea noapte de Crăciun, ei au schimbat stejarul de jertfă cu bradul mereu verde de Crăciun.

De la sfântul Bonifaciu ne-a rămas şi nouă bradul de Crăciun, care ne vorbeşte despre Isus şi despre mântuirea lui. Bradul mereu verde ne aminteşte de Isus care ne-a adus viaţa care nu se pierde. Bradul adus din munţi ne aminteşte că Isus s-a coborât din cer. Bradul plin de bunătăţi ne aminteşte de darurile paradisului aduse de Isus. Bradul încărcat cu lumini multicolore ne aminteşte de lumina cerului adusă de Isus. Bradul drept ca o săgeată îndreptată spre cer ne aminteşte că Isus a venit la noi pentru a ne conduce la cer. Bradul acoperit de peteală albă ca zăpada ne aminteşte de viaţa curată adusă de Isus.

După ce astă noapte am celebrat cu bucurie Naşterea mântuitorului Isus, care a venit să ni-l facă nouă cunoscut pe Dumnezeu şi iubirea sa mare faţă de noi oamenii; care a venit şi pentru a ne redea caracterul de fii ai lui Dumnezeu pe care l-am pierdut prin primul păcat; care a venit să ne aducă mântuirea; care a venit să ne aducă multe daruri. Astăzi, în Ziua de Crăciun, ajutaţi de lecturile biblice, vom vedea câteva din daruri pe care ni le-a adus Pruncuşorul Isus, odată cu naşterea sa preasfântă.

Mai întâi spunem că, pe când sfântul Ioan îşi scria evanghelia la Efes, acolo trăia un eretic numit, Cerintus (+ 100); acesta şi-a făcut o sectă numită a "gnosticilor", adică a oamenilor "cunoscători" de Isus; dar tocmai ei îi negau lui Isus atât divinitatea, cât şi umanitatea. De aceea, apostolul Ioan, care i-a fost lui Isus ucenic iubit (cf. In 19,26; 21,20), către sfârşitul vieţii sale, ne-a scris despre Isus, pe care noi îl adorăm în ieslea din Betleem şi în tabernacole, că el este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, cum mărturisim şi în Crez, demontând astfel rătăcirile gnosticilor care ameninţau viaţa de credinţă a Bisericii.

Iată ce ne spune astăzi sfântul apostol Ioan despre Isus, Mesia, în evanghelia de astăzi:

Isus este Dumnezeu adevărat ca şi Tată, ca şi Duhul Sfânt (cf. In 1,1-2; Evr 1,3). Isus este şi om adevărat prin întrupare, căci "s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14). Isus este strălucirea gloriei şi chipul fiinţei lui Dumnezeu şi cel care ţine toate prin cuvântul său puternic (cf. Evr 1,3). Isus este şi om adevărat născut între noi, oamenii.

Sfântul Ioan îl numeşte pe Isus Cuvântul care s-a făcut trup şi a locuit între noi (cf. In 1,14). Isus a fost numit Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că el cuprinde în sine tot gândul, toată voinţa şi toată iubirea lui Dumnezeu. Isus este numit Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că îl traduce cel mai bine pe Dumnezeu în limbaj uman şi îl face astfel bine înţeles. Isus este numit Cuvântul lui Dumnezeu pentru că revelează cel mai bine iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Isus este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că el a fost rostit de Dumnezeu, atât la facerea celor văzute şi nevăzute (cf. In 1,3; Gen 1,6; Evr 11,3), cât şi la mântuirea celor văzute şi a celor nevăzute (cf. Evr 1,1-3).

Sfântul apostol Ioan îl numeşte pe Isus: lumina cea adevărată şi singura lumină mântuitoare. Isus este lumina cea adevărată, pentru că este lumină din lumina lui Dumnezeu (cf. 1In 1,5). Isus este lumina cea adevărată pentru că a existat înainte de a fi creaţi luminătorii cerului: soarele, luna şi stelele (cf. Gen 1,3). Isus este lumina cea adevărată pentru că s-a ivit în lume când noaptea era la apogeul ei, pe când noaptea păcatului şi a durerii ajunseseră la culme (cf. Înţ 18,14-15). Isus este lumina cea adevărată pentru că ni l-a făcut cunoscut şi accesibil pe Tatăl: "Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar unicul său Fiul, care este spre sânul Tatălui, el l-a făcut cunoscut" (In 1,18). Isus este lumina cea adevărată pentru că luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o (cf. In 1,5). Isus este lumina cea adevărată pentru că luminează pe orice om care vine în lume (cf. In 1,9). Isus este lumina cea adevărată pentru că ea este viaţa oamenilor (cf. In 1,4). Isus este lumina cea adevărată pentru că a venit ca oamenii să o pună în sfeşnic şi nu sub obroc (cf. Mt 5,15). Isus este lumina cea adevărată pentru că este fără apus şi pentru că luminează calea oamenilor (cf. Ps 119,105).

Lumina fizică este compusă din nişte particule mici, numite "fotoni". Dumnezeu a pus în mişcare fotonii şi aceştia înaintează spre noi sub formă de lumină. Viteza luminii este viteza maximă din univers. Când ni se spune că Dumnezeu şi Isus sunt lumină (cf. In 8,12; 9,5; 12,35.46; 1In 1,5.6; 2,8), ni se spune că Dumnezeu şi Isus sunt într-o continuă venire şi în mare viteză spre noi. Dumnezeu înaintează spre noi ca un viteaz în luptă (cf. Is 42,13), pentru a cuceri şi distruge întunericul lumii păcatului (Is 40,22).

Reluăm câteva idei importante: Când sfântul apostol Ioan ne spune că Isus este Dumnezeu adevărat şi om adevărat prin întrupare, şi când ne mai spune că el a fost strălucirea gloriei şi chipul fiinţei lui Dumnezeu, ne spune că şi noi, oameni mântuiţi, trebuie să fim prelungirea luminii lui Dumnezeu în lume, aşa cum au fost Ioan Botezătorul, apostolii, ucenicii şi toţi creştinii cei buni, spre luminarea şi mântuirea semenilor noştri (cf. In 1,6-8; Mt 5,16).

Când sfântul apostol Ioan ne spune: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu" (In 1,1-2), vrea să ne spună că, la începutul gândurilor noastre, la începutul cuvintelor şi la începutul faptelor noastre, trebuie să-l punem pe Dumnezeu cel întreit şi unic şi atunci nu va fi nici o rătăcire. Charles Dickens (1812-1870), scriitor englez, în povestirea sa "O colindă de Crăciun" (1843), spune că adevărata mântuire a lumii începe cu propria mântuire: "Voi onora Crăciunului în inima mea şi voi încerca să îl păstrez acolo tot anul".

Când sfântul apostol Ioan ne spune că, Isus este Cuvântul, şi că el care cuprinde în sine tot gândul, voinţa şi iubirea lui Dumnezeu, vrea să ne spună că, vorbirile, scrierile, şi faptele noastre, trebuie să fie spre clarificarea adevărului, spre luminarea şi mântuirea oamenilor. Altfel, ele sunt zadarnice, şi într-o zi va trebui să dăm cont pentru ele (cf. Mt 12,36).

Când sfântul apostol Ioan ne spune că Isus este lumina, că lumina a fost prima, atât primul act al vechii creaţii (cf. Gen 1,3), cât şi prima la noua creaţie, că lumina înseamnă viteza maxima din univers, el vrea să ne spună că şi noi trebuie să fim lumini în lume (cf. Mt 5,14-16), trebuie să pornim cu toată viteza spre a duce lumina mântuirii fraţilor noştri; iar fraţii noştri trebuie să iasă în întâmpinarea luminii, ca Abraham şi mireasa din Cântarea cântărilor (cf. Gen 12,9; Ct 3,6).

În anul 1207, când s-a născut sfânta Elisabeta a Ungariei, un sărman orb, sărac şi bolnav, a cerut permisiunea să fie lăsat lângă leagănul ei. Atingându-se de mânuţa ei, s-a însănătoşit pe loc. După profeţie, pe toţi cei orbi, cei bolnavi, cei şchiopi, cei surzi, cei leproşi din cauza păcatelor, pruncul Isus îi invită să se atingă de trupuşorul său vindecător (cf. Is 29,18). Ei îl vor găsi în cuvântul Scripturii, în sfânta Împărtăşanie şi în fraţii lor. Acolo el îi aşteaptă cu vindecarea, bucuria şi mântuirea sa. Deşi Isus îi aşteaptă, sunt mulţi oamenii care nu-l caută, nu-l cunosc, nu-l primesc şi nu se lasă mântuiţi de el.

Ioan spune cu durere: "A venit la ai săi, şi ai săi nu l-au primit" (In 1,11). Aceste cuvinte se referă la respingerea lui Isus de către fraţi lui (In 7,3-5); de către concetăţeni săi din Nazaret (Lc 4,28.29); de poporul lui Israel; dar şi de către poporul creştin (cf. Mt 10,6; 15,24; Ex 19,5; Dt 7,6). "Dar tuturor celor care l-au primit şi cred în numele lui le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu" (In 1,12).

Un savant european, în zilele din preajma Crăciunului, a sosit într-o insulă pierdută din arhipelagul Antile, iar aici s-a întâlnit cu indigenii. A fost primit cu distincţi şi cu onoare. Aceşti locuitori aşteptau de ani de zile să-i viziteze Isus, după cum le profeţise misionarii care fuseseră cu mulţi ani în urmă prin acele locuri. Indigenul care trăgea la vâsle i-a spus: "Nu-i aşa că tu eşti Isus?" Creştinul trebuie să fie "un alt Cristos". Dar, ce păcat, savantul, deşi venea dintr-o lume creştină, el era ca o piatră seacă în care n-a pătruns lumina lui Cristos. Era priceput în studiul rocilor, dar nu ştia nimic despre Isus, Mântuitorul său.

Noi trebuie să fim un "dar" al harului pentru fraţii noştri, trebuie să-i facem să-l creadă mai uşor şi mai repede pe Dumnezeu şi iubirea lui manifestată în Cristos. Aşa cum aurora anunţă ivirea soarelui, tot astfel şi noi trebuie să fim aurora care îl vesteşte pe Isus şi mântuirea lui, semenilor noştri. Multe lumini din lume par bune, dar ele nu aduc pacea şi mântuirea în suflete.

Un căpitan din vechime, numit Temistocle (524-459 î.C.), un politician şi general din Atena, din cauza unei furtuni, a fost nevoit se debarce pe ţărmul unei provincii, al cărei rege îi era duşman şi căuta să-l omoare. Căutând să se ascundă, a nimerit chiar în palatul regal. Auzind un zgomot în spate, îl observă pe rege cu sabia scoasă şi gata să-l lovească. Auzind, apoi, un scâncet de copil într-o cameră alăturată, Temistocle intră şi ia copilul în braţe. Era tocmai copilul regelui. Regele nu-l putea lovi pe el, fără să-şi lovească propriul său copil. Atunci a aruncat spada şi i-a cuprins pe amândoi, vinovat şi copil, într-o singură îmbrăţişare. Scena aceasta emoţionantă se repetă cu orice păcătos care îl primeşte pe Isus în braţele şi inima sa, prin credinţă, prin Cuvântul divin, prin sfânta Împărtăşanie, prin milostivirea faţă de fraţi. Tatăl ceresc îi cuprinde pe amândoi, pe Isus şi pe omul vinovat, într-o singură îmbrăţişare.

"Cristos se naşte, slăviţi-l! Cristos din ceruri întâmpinaţi-l! Cristos pe pământ, înălţaţi-vă!" (cf. Sfântul Cosma Melodul, 675-752, episcop de Maiuma, Gaza, Cântările Crăciunului).

Îndemnul Bisericii de sfântul Crăciun este acesta: Iubiţi-l pe Isus! Căutaţi-l pe Isus! Primiţi-l pe Isus! Atingeţi-l pe Isus! Fiţi blânzi şi buni ca Isus! Răspundeţi chemării lui Isus! Urmaţi-l pe Isus!

Crăciun fericit cu Isus, Maria şi Iosif!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 24.