Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Gabriele Kuby în România: "Gender: o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății?"

Cuvântul "Gender" apare tot mai des discuțiile publice. Deși de câțiva ani este folosit ca instrument strategic al politicii Uniunii Europene și între timp devine disciplină de studiu la tot mai multe universități, majoritatea oamenilor nu cunosc importanța acestui nou termen. Chiar dintre politicieni, numai circa 10% știu că în spatele lui "Gender" se ascunde altceva decât egalitatea dintre bărbat și femeie.

Pentru a informa despre acest subiect la fața locului, Editura "Sapientia" a invitat-o pe cunoscuta sociologă și autoare de carte Gabriele Kuby să țină o serie de conferințe în mai multe orașe din România, având ca temă: "Gender: o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății?". Astfel, luni, 3 noiembrie 2014, va fi la Constanța, marți, 4 noiembrie 2014, la Iași, miercuri, 5 noiembrie 2014, la Bacău și joi, 6 noiembrie 2014, la București. Cu această ocazie va fi lansată și cartea doamnei Kuby, Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății, tradusă din germană în limba română de dr. biol. Alexandru S. Bologa și publicată recent la Editura "Sapientia" din Iași.

Doamna Gabriele Kuby va căuta să lumineze fundalurile și efectele ideologiei "Gender Mainstreaming" într-o manieră clară și inteligibilă. Sub titlul "Gender - o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății?", experta în gender va vorbi despre cum se aplică acest program într-un mod cât mai disimulat și de la cel mai înalt nivel și ce modificări grave sunt de așteptat pentru fiecare, personal, pentru copii și familii și, în cele din urmă, pentru întreaga societate.

Evenimentul se adresează fiecăruia, dar îndeosebi părinților, adulților și tinerilor, chiar și fără cunoștințe prealabile asupra subiectului. După conferință există posibilitatea adresării de întrebări referentei. Intrarea este liberă.

Gabriele Kuby, mamă a trei copii, avertizează deja de ani întregi asupra distrugerii familiei. Conform convingerii ei, teza gender despre așa-zisul gen social dezrădăcinează omul din existența sa determinată sexual. Cartea ei "Revoluția sexuală globală - Distrugerea libertății în numele libertății" este considerată o operă de referință pentru a înțelege schimbarea actuală a societății și a fost tradusă deja în șase limbi.

Născută în 1944 la Konstanz, în Germania, Gabriele Kuby a studiat sociologia la Berlin și Konstanz. După căutări îndelungate pe căile spiritului epocii, în 1977 a aderat la Biserica Catolică. Prin activitatea sa publicistică și prin conferințele pe care le ține, arată impasurile în care se află societatea modernă și arată că ieșirea se poate face printr-o reconsiderare a valorilor creștine.

* * *

Programul conferințelor

  • Luni, 3 noiembrie 2014, ora 18.00

    Aula Magna "Prof. univ. dr. Adrian Rădulescu"

    Universitatea "Ovidius" din Constanța

    Bd. Mamaia, nr. 124, Constanța

  • Marți, 4 noiembrie 2014, ora 19.30

    Catedrala Romano-Catolică "Sfânta Maria Regină" din Iași

    Bd. Ștefan cel Mare, nr. 26, Iași

  • Miercuri, 5 noiembrie 2014, ora 19.00

    Biserica Romano-Catolică "Sfinții Petru și Paul" din Bacău

    Str. Ana Ipătescu 2A, Bacău

  • Joi, 6 noiembrie 2014, ora 19.15

    Aula Magna a Facultății de Teologie Romano-Catolică

    Universitatea din București

    Str. General Berthelot, nr. 19, București

* * *

Au scris despre cartea Revoluția sexuală. Distrugerea libertății în numele libertății:

  • Papa Benedict al XVI-lea.

    "Doamna Kuby este o luptătoare vitează împotriva ideologiilor care vizează în cele din urmă o distrugere a omului".

  • Prof. Edith Düsing, profesor de Istoria Filosofiei și a Culturii

    "Am citit cartea cu sufletul la gură și șocat mental".

  • Katrin Krips-Schmidt, Die Tagespost (6 octombrie 2012)

    "O dată cu apariția cărții nimeni nu mai poate spune: despre aceasta nu am știut nimic - despre o revoluție care ar vrea să însemne libertate și, de fapt, nu înseamnă altceva decât dictatură".

  • Prof. Harald Seubert, profesor de Filosofie și Teologie

    "Gabriele Kuby atestă puterea demnității umane în lumina dreptului natural și a chipului lui Dumnezeu atât de convingător, strălucitor și nou, precum rar se întâlnește, de altfel".

  • Cardinal Giovanni Lajolo, cardinal diacon al Romei

    "Pentru curajul Dumneavoastră de a exprima adevărul cu claritate, fără a vă lăsa impresionată de opinia intolerantă dominantă din majoritatea mass-media puternice, vă exprim întreaga mea stimă și gratitudine".

  • André Sikojev, împuternicit al Bisericii Ortodoxe Ruse pe lângă sediul Guvernului Federal și al Parlamentului Federal German

    "Cu cartea Dumneavoastră ați creat o analiză totală a fenomenului și, totodată, ați oferit cititorului îngrijorat și treaz multe sugestii înțelepte și bune pentru rezistența practică. Am citit fiecare pagină cu bucurie și încordare".

  • Dr. Dariusz Oko, Facultatea Filosofică a Universității Pontificale "Ioan Paul al II-lea" din Cracovia

    "Autoarea arată în cartea ei că atacul colosal cu care avem de-a face astăzi nu este un accident și o modă, ci parte a unui plan global, a unei strategii mondiale, care vizează și cauzează modificări fundamentale ale omului și ale societății prin modificări fundamentale ale înțelegerii și trăirii sexualității umane. Ea demască adevărul asupra ideologiei gender, în mod foarte similar cum au demascat Kołakowski și Soljenițîn adevărul despre comunism".

Conf. univ. dr. pr. Ștefan Lupu

* * *

Editura SAPIENTIA
Institutul Teologic Romano-Catolic
Str. Th. Văscăuțeanu, 6
RO - 700462 Iași
Tel. 0232/225228
Fax 0232/211476
www.editurasapientia.ro
e-mail: slupu@itrc.ro

* * *

Editura "Sapientia": Gender - o ideologie nouă distruge familia și Etatizarea educației. Pe calea către noul om gender

Editura "Sapientia": Revoluția sexuală globală: distrugerea libertății în numele libertății


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat