Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 1 octombrie 2014

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Încă de la început, Domnul a umplut Biserica de darurile Duhului său, făcând-o astfel mereu vie şi rodnică prin darurile Duhului Sfânt. Între aceste daruri, se disting câteva care sunt deosebit de preţioase pentru edificarea şi drumul comunităţii creştine: este vorba despre carisme. În această cateheză vrem să ne întrebăm: ce este exact o carismă? Cum putem s-o recunoaştem şi s-o primim? Şi mai ales: faptul că în Biserică există o diversitatea şi o multiplicitate de carisme, trebuie văzut în sens pozitiv, ca un lucru frumos, sau ca o problemă?

În limbajul obişnuit, când se vorbeşte despre "carismă", se înţelege mai ales un talent, o abilitate naturală. Se spune: "Această persoană are o carismă specială pentru a învăţa. Este un talent pe care-l are". Astfel, în faţa unei persoane deosebit de distinse şi implicatoare, se obişnuieşte să se spună: "Este o persoană carismatică". "Ce înseamnă?". "Nu ştiu, dar este carismatică". Şi spunem aşa. Nu ştim ceea ce spune, dar spunem: "Este carismatică". Însă, în perspectiva creştină carisma este mult mai mult decât o calitate personală, decât o predispoziţie cu care putem fi înzestraţi: carisma este un har, un dar oferit de Dumnezeu Tatăl, prin acţiunea Duhului Sfânt. Şi este un dar care este dat cuiva nu pentru că este mai bun decât ceilalţi sau pentru că a meritat asta: este un cadou pe care Dumnezeu i-l oferă, pentru ca el cu aceeaşi gratuitate şi aceeaşi iubire să-l poată pune în slujba întregii comunităţi, pentru binele tuturor. Vorbind în mod un pic uman, se spune aşa: "Dumnezeu dă această calitate, această carismă acestei persoane, dar nu pentru sine, pentru ca să fie în slujba întregii comunităţi". Astăzi înainte de a veni în piaţă am primit mulţi copii neputincioşi în aula "Paul al VI-lea". Erau mulţi cu o Asociaţie care se dedică îngrijirii acestor copii. Ce anume este? Această Asociaţie, aceste persoane, aceşti bărbaţi şi aceste femei au carisma de a se îngriji de copiii neputincioşi. Aceasta este o carismă!

Un lucru important care trebuie subliniat imediat este faptul că unul nu poate înţelege singur dacă are o carismă, şi care. De atâtea ori noi am auzit persoane care spun: "Eu am această calitate, eu ştiu să cânt foarte bine". Şi nimeni nu are curajul să spună: "Este mai bine să stai liniştit, pentru că ne chinuieşti pe toţi atunci când cânţi!". Nimeni nu poate să spună: "Eu am această carismă". În cadrul comunităţii îmbobocesc şi înfloresc darurile cu care ne umple Tatăl; şi în sânul comunităţii se învaţă să le recunoaştem ca un semn al iubirii sale faţă de toţi fiii săi. Aşadar, fiecare dintre noi este bine să se întrebe: "Există vreo carismă pe care Domnul a făcut-o să apară în mine, în harul Duhului său, şi pe care fraţii mei, în comunitatea creştină, au recunoscut-o şi încurajat-o? Şi cum mă comport eu cu privire la acest dar: îl trăiesc cu generozitate, punându-l în slujba tuturor, sau îl neglijez şi ajung să uit de el? Sau eventual devine în mine motiv de orgoliu, aşa încât să mă plâng mereu de ceilalţi şi să pretind ca în comunitate să se facă după modul meu?". Sunt întrebări pe care noi trebuie să ni le punem: dacă există o carismă în mine sau am un pic de gelozie faţă de carismele celorlalţi, dacă voiam, vreau să am carisma aceea. Carisma este un dar: numai Dumnezeu îl dă!

Însă, experienţa cea mai frumoasă este a descoperi cu câte carisme diferite şi cu câte daruri ale Duhului său umple Tatăl Biserica sa! Acest lucru nu trebuie să fie văzut ca un motiv de încurcătură, de tulburare: toate sunt cadouri pe care Dumnezeu le oferă comunităţii creştine, pentru ca să poată creşte armonioasă, în credinţă şi în iubire, ca un singur trup, trupul lui Cristos. Însuşi Duhul care dă această diferenţă de carisme face unitatea Bisericii. Este mereu acelaşi Duh. Deci, în faţa acestei multiplicităţi de carisme inima noastre trebuie să se deschidă la bucurie şi trebuie să gândim: "Ce lucru frumos! Atâtea daruri diferite, pentru că suntem cu toţii fii ai lui Dumnezeu şi cu toţii iubiţi în mod unic". Aşadar, vai dacă aceste daruri devin motiv de invidie, de diviziune, de gelozie! Aşa cum aminteşte apostolul Paul în Prima Scrisoare către Corinteni, la capitolul 12, toate carismele sunt importante în ochii lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, niciuna nu este de neînlocuit. Asta înseamnă că în comunitatea creştină avem nevoie unul de altul şi fiecare dar primit se realizează pe deplin atunci când este împărtăşit cu fraţii, pentru binele tuturor. Aceasta este Biserica! Şi când Biserica, în varietatea carismelor sale, se exprimă în comuniune, nu poate să greşească: este frumuseţea şi forţa lui sensus fidei, a acelui simţ supranatural al credinţei, care este dăruit de Duhul Sfânt pentru ca, împreună, să putem intra cu toţii în inima Evangheliei şi să învăţăm să-l urmăm pe Isus în viaţa noastră.

Astăzi Biserica sărbătoreşte comemorarea sfintei Tereza a Pruncului Isus. Această sfântă, care a murit la 24 de ani şi iubea aşa de mult Biserica, voia să fie misionară, dar voia să aibă toate carismele, şi spunea: "Eu aş vrea să fac asta, asta şi asta", voia toate carismele. A mers în rugăciune, a simţit că iubirea era carisma sa. Şi a spus această frază frumoasă: "În inima Bisericii eu voi fi iubirea". Şi această carismă o avem cu toţii: capacitatea de a iubi. Să-i cerem astăzi sfintei Tereza a Pruncului Isus această capacitate de a iubi mult Biserica, de a o iubi mult şi de a accepta toate acele carisme cu această iubire de fii ai Bisericii, a sfintei noastre maici Biserici ierarhice.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.