Papa Francisc: Angelus (10 august 2014)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de astăzi ne prezintă episodul lui Isus care merge pe apa lacului (cf. Mt 14,22-33). După înmulţirea pâinilor şi a peştilor, El îi invită pe discipoli să urce în barcă şi să treacă înainte lui pe malul celălalt, în timp ce El dă drumul mulţimii şi apoi se retrage complet singur ca să se roage pe munte până noaptea târziu. Şi între timp pe lac se porneşte o furtună puternică şi chiar în mijlocul furtunii Isus ajunge la barca discipolilor, mergând pe apa lacului. Când îl văd, discipolii se înspăimântă, cred că este o fantomă, însă El îi linişteşte: "Curaj, eu sunt, nu vă fie frică!" (v. 27). Petru, cu elanul său tipic, îi cere aproape o dovadă: "Doamne, dacă eşti tu, porunceşte să vin la tine pe apă"; şi Isus îi spune "Vino!" (v. 28-29). Pentru coboară din barcă şi începe să meargă pe apă; însă vântul puternic îl cuprinde şi el începe să se scufunde. Atunci strigă: "Doamne, salvează-mă!" (v. 30), şi Isus îi întinde mâna şi îl ridică.

Această relatare este o icoană frumoasă a credinţei apostolului Petru. În glasul lui Isus care-i spune: "Vino!", el recunoaşte ecoul primei întâlniri pe malul aceluiaşi lac şi imediat, încă o dată, părăseşte barca şi merge spre Învăţător. Şi merge pe apă! Răspunsul încrezător şi prompt la chemarea Domnului duce mereu la săvârşirea de lucruri extraordinare. Însă Isus însuşi ne-a spus că noi suntem capabili să facem minuni cu credinţa noastră, credinţa în El, credinţa în cuvântul său, credinţa în glasul său. În schimb Petru începe să se scufunde în momentul în care îşi abate privirea de la Isus şi se lasă răpus de adversităţile care-l înconjoară. Însă Domnul este mereu acolo, şi atunci când Petru îl invocă, Isus îl salvează de pericol. În personajul lui Petru, cu elanurile sale şi slăbiciunile sale, este descrisă credinţa noastră: mereu fragilă şi săracă, neliniştită şi totuşi victorioasă, credinţa creştinului merge în întâmpinarea Domnului înviat, în mijlocul furtunilor şi al pericolelor lumii.

Este foarte importantă şi scena finală. "După ce au urcat în luntre, vântul s-a oprit. Atunci cei care erau în luntre, s-au plecat în faţa lui Isus şi au spus: «Cu adevărat, tu eşti Fiul lui Dumnezeu!»" (v. 32-44). În barcă sunt toţi discipolii, uniţi de experienţa slăbiciunii, a îndoielii, a fricii, a "puţinei credinţe". Însă când în acea barcă urcă Isus, climatul se schimbă imediat: toţi se simt uniţi în credinţa în El. Toţi mici şi înfricoşaţi, devin mari în momentul în care se aruncă în genunchi şi recunosc în învăţătorul lor pe Fiul lui Dumnezeu. De câte ori şi noi se întâmplă acelaşi lucru! Fără Isus, departe de Isus, ne simţim înfricoşaţi şi neadecvaţi până acolo încât să creadă că nu pot să reuşească. Lipseşte credinţa! Însă Isus este mereu cu noi, ascuns probabil, dar prezent şi gata să ne susţină.

Aceasta este o imagine eficace a Bisericii: o barcă ce trebuie să înfrunte furtunile şi uneori pare pe punctul de a fi doborâtă. Ceea ce o salvează nu sunt calităţile şi curajul oamenilor săi, ci credinţa, care permite să mergem şi în întuneric, în mijlocul dificultăţilor. Credinţa ne dă siguranţa prezenţei lui Isus mereu alături, a mâinii sale care ne prinde pentru a ne scoate din pericol. Noi toţi suntem în această barcă şi aici ne simţim în siguranţă în pofida limitelor noastre şi a slăbiciunilor noastre. Suntem în siguranţă mai ales atunci când ştim să ne punem în genunchi şi să-l adorăm pe Isus, unicul Domn al vieţii noastre. La asta ne cheamă mereu Mama noastră, Sfânta Fecioară Maria. Ei ne adresăm încrezători.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Ne lasă increduli şi zdruncinaţi ştirile venite din Irak: mii de persoane, între care atâţia creştini, alungaţi din casele lor în manieră brutală; copii morţi de sete şi de foame în timpul fugii; femei sechestrate; persoane masacrate; violenţe de orice tip; distrugere peste tot; distrugere de case, de patrimonii religioase, istorice şi culturale. Toate acestea îl ofensează grav pe Dumnezeu şi ofensează grav omenirea. Nu se poartă ură în numele lui Dumnezeu! Nu se face război în numele lui Dumnezeu! Noi toţi, gândindu-ne la această situaţie, la aceşti oameni, să facem tăcere acum şi să ne rugăm.

(tăcere)

Mulţumesc celor care, cu curaj, duc ajutor acestor fraţi şi surori şi am încredere că o eficace soluţie politică la nivel internaţional şi local poate să oprească aceste crime şi să restabilească dreptul. Pentru a asigura mai bine apropierea mea de acele populaţii dragi, am numit trimisul meu personal în Irak pe cardinalul Fernando Filoni, care mâine va pleca de la Roma.

Şi la Gaza, după o încetarea a ostilităţilor, s-a reluat războiul, care seceră victime nevinovate, copiii... şi nu face decât să înrăutăţească conflictul dintre israelieni şi palestinieni.

Să-l rugăm împreună pe Dumnezeul păcii, prin mijlocirea Fecioarei Maria: Dă pace, Doamne, zilelor noastre şi fă-ne artizani ai dreptăţii şi ai păcii. Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi.

Să ne rugăm şi pentru victimele virusului "ebola" şi pentru cei care luptă pentru a-l opri.

Salut toţi pelerinii şi pe romani, îndeosebi pe tinerii din Verona, Cazzago, San Martino, Sarmeola şi Mestrino, şi tinerele scout din Treviso.

De miercuri până luni 18, voi face o călătorie apostolică în Coreea: vă rog, însoţiţi-mă cu rugăciunea, am nevoie de asta! Mulţumesc. Şi tuturor doresc duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.