Papa şi penticostalii: o întâlnire de însemnătate istorică

De Deborah Castellano Lubov

În Italia şi în lume nu au înţeles mulţi, însă vizita Pontifului la Biserica evanghelică din Caserta este semnul unui dialog ecumenic care ar putea avea dezvoltări cu caracter istoric. În interviul care urmează, Matteo Calisi relatează istoria raporturilor pe care cardinalul Bergoglio le întreţinea cu Biserica evanghelică penticostală, cea mai mare realitate creştină după Biserica catolică, având peste jumătate de miliard de aderenţi. Încă din 2002, Matteo Calisi a fost preşedinte al Catholic Fraternity of Charismatic Covenant Communities and Fellowships (CFCCC), organism de drept pontifical, recunoscut de Consiliul Pontifical pentru Laici. În 2004, a fost vicepreşedinte şi reprezentant al Europei de Sud pentru International Catholic Charismatic Renewal Services (ICCRS). Numit în 2008 de papa Benedict al XVI-lea, a fost membru al Consiliului Pontifical pentru Laici până la sfârşitul lunii decembrie 2013.

Ce s-a întâmplat în cursul vizitei Papei la Biserica evanghelică la Caserta?

Calisi: Vizita papei Francisc la Biserica evanghelică din Caserta din 28 iulie a avut un caracter privat, chiar dacă evenimentul are o semnificaţie de însemnătate istorică. Este prima dată când un Pontif merge în vizită la o Biserică evanghelică penticostală şi chiar dacă multora poate să li se pară neobişnuită, trebuie să amintim că papa Francisc, ca arhiepiscop de Buenos Aires, întreţinea relaţii stabile cu Bisericile penticostale din oraşul său şi participa la diferite întâlniri publice şi private cu exponenţi ai acestor comunităţi evanghelice.

Aţi avut oportunitatea de a observa asta personal?

Calisi: Eu personal am avut privilegiul de a asista la acest proces început în 2003 la Buenos Aires care a condus la constituirea iniţiativei ecumenice denumite "Comuniune reînnoită între catolici şi evanghelici în Duhul Sfânt" (CRECES) şi care continuă până astăzi. Vizita la Caserta se inserează, aşadar, în acest dialog catolic-protestant pe care papa Francisc îl cunoaşte foarte bine. În afară de asta, în timpul cultului de adoraţie în Biserica penticostală din Caserta, Sfântul Părinte s-a folosit de ocazie pentru a cere iertare în numele acelor botezaţi catolici care s-au făcut complici ai persecuţiilor împotriva Bisericilor penticostale din partea regimului fascist. Un act de dreptate datorat după exemplul gesturilor de iertare făcute de Pontifii precedenţi. O altă realitate semnificată este că, după Sfântul Părinte, nu trebuie folosit cuvântul "sectă" pentru a numi un grup de creştini. Trebuie ştiut să se distingă ce sunt atitudinile sectare care se pot întâlni în orice grup religios, fie el catolic sau evanghelic sau ortodox, de care trebuie să ne corectăm, dar este extrem de ofensator şi nedrept a defini o Biserică creştină în ansamblul ei cu termenul de "sectă". Aşadar, cererea de iertare a fost însoţită de cererea de purificare a limbajului: factor important pentru vindecarea amintirilor din trecut.

Deci, după dumneavoastră, vizita Papei la Caserta are o semnificaţie mai amplă?

Calisi: Întâlnirea de la Caserta precede şi merge dincolo de însăşi semnificaţia vizitei realizate. Episcopul de Roma este foarte conştient de urgenţa căutării unităţii dintre Biserica catolică şi Bisericile evanghelice penticostale. La Mişcarea Penticostală aderă peste jumătate de miliard de creştini şi reprezintă a doua confesiune creştină prin consistenţa numerică numai după Biserica catolică. Mişcarea Penticostală este mişcarea aflată în creşterea cea mai rapidă din întreaga istorie a Bisericii creştine, nu există alt precedent. O mişcare născută de Duhul Sfânt fără fondatori umani, aşa de puţin cunoscută de specialişti şi ecumenişti în special aici în Italia, care a avut o creştere surprinzătoare în secolul trecut de la 0 la 600 de milioane de aderenţi. În Italia, mişcarea penticostală reprezintă aproape 70% din protestantismul italian cu care Conferinţa Episcopală Italiană (CEI) încă nu a instaurat o relaţie. Faţă de literatura academică bogată din lumea anglosaxonă, este suficient să ne gândim la instituţia academică Society for Pentecostal Studies cu publicarea ziarului de teologie Pneuma, în Italia putem să ne referim numai la preţioasa operă a profesorului Massimo Introvigne, Provocarea penticostală (LDC Torino) şi la cercetările Centrului de Studii despre Noile Religii "CESNUR" din Torino. Suntem recunoscători Universităţii Pontificale "Sfântul Toma de Aquino" din Roma pentru că a instituit deja de câţiva ani cursuri de formare despre "penticostalism" ţinute de profesoara Teresa Francesca Rossi. Însă în planurile de studii din Universităţile şi din Ateneele Pontificale, precum şi în seminariile pentru pregătirea viitorilor preoţi catolici, "penticostalismul" este o materie de studiu absentă aproape în totalitate. Din punct de vedere istorice există un dialog teologic oficial consolidat între unii reprezentanţi penticostali (numai cu titlu personal) şi Sfântul Scaun, început după Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, care a publicat documente importante de indubitabilă valoare teologico-pastorală (cf. Enchiridion Oecumenicum). În rest foarte puţin se cunoaşte despre activităţile ecumenice desfăşurate la nivel de bază între credincioşii catolici şi penticostali, aşa-numitul "ecumenism spiritual".

Puteţi să ne povestiţi prietenia şi colaborarea dumneavoastră cu pastorul Giovanni Traettino?

Calisi: Ne leagă o prietenie şi o colaborare în slujirea reconcilierii de peste 30 de ani. La începutul anilor '80 a început un dialog între Comunitatea lui Isus din Bari şi Mişcarea sa de Comuniune şi Restaurare la Caserta (denumită apoi Biserica evanghelică a reconcilierii). În 1992, l-am invitat pe pastorul Traettino să vorbească la o Conferinţă Carismatică Catolică pe stadionul de fotbal "Sfântul Nicolae" la Bari. Cu acea ocazie pastorul Traettino a făcut un gest profetic, acela de a spăla picioarele unui reprezentant al Bisericii catolice. Aceste gest de umilinţă a însemnat începutul unei lungi colaborări între mine şi pastorul Giovanni Traettino. Am constituit în acelaşi an un Organism de dialog între catolici şi evanghelici carismatici şi penticostali din Italia, denumit "Consultarea Carismatică Italiană". Această muncă a fost definită de istorici un eveniment de pionierat la nivel ecumenic. Profesorul Massimo Introvigne a realizat o carte-interviu luat pastorului Traettino şi subsemnatului cu titlul Aşteptând Rusaliile (Editrice Il Messaggero, Padova 1996), menită să dea mărturie despre drumul de reconciliere între catolici şi evanghelici, o mişcare născută în Italia şi care de acum s-a extins la multe naţiuni în lume. Cu ocazia unei vizite a noastre la Buenos Aires în 2006 pastorul Giovanni Traettino a intrat în contact cu fostul cardinal Bergoglio. Cu pastorul Giovanni Traettino lucrăm şi astăzi împreună predicând această "Evanghelie a reconcilierii". În lunile trecute am realizat întâlniri de reconciliere la Phoenix, Arizona, cu sprijinul papei Francisc şi al episcopilor catolici locali, şi am intervenit la o întâlnire cu importanţi lideri evanghelici europeni la Palma de Mallorca (Spania). Cu ajutorul Domnului, sperăm să mai putem realiza câteva proiecte viitoare pentru Italia.

La Caserta, papa Francisc a vorbit despre "diversitate reconciliată". Aţi putea aprofunda acest concept?

Calisi: Papa Francisc vorbind la întâlnirea de la Caserta a citat o teză a teologului reformat Oscar Cullmann, care susţinea că unitatea Bisericii ar fi posibilă prin primirea reciprocă a unei "diversităţi reconciliate". În această privinţă ar merita o atenţie deosebită experienţa ecumenică formată în sânul Reînnoirii Carismatice Catolice, un "curent de har" care este prezent în manieră transversală în majoritatea Bisericilor creştine. Acest har carismatic şi ecumenic a fost pe larg ilustrat de unul dintre protagoniştii reînnoirii conciliare, cardinalul Leon Joseph Suenens, arhiepiscop de Malines-Bruxelles. Publicând a doilea Document de la Malines cu titlul Ecumenism şi Reînnoire Carismatică, prelatul belgian a scris că Reînnoirea Carismatică Catolică, sau altfel spus "Reînnoirea penticostală catolică", vehiculează unitatea prin natura sa, pentru că împărtăşeşte aceleaşi haruri ale experienţei spirituale ale mişcării penticostale evanghelice. Şi chiar dacă pot să prefere catolicii justificări doctrinale şi ecleziologice diferite de mişcarea penticostală evanghelică, este totuşi de netăgăduit împărtăşirea cu mişcarea penticostală a aceleiaşi experienţe care caracterizează în mod decisiv creştinătatea contemporană. Acest har ecumenic este în mod obişnuit descris ca un nou "Botez în Duhul Sfânt", expresie biblică indicată recentă şi de Sfântul Părinte care a solicitat răspândirea sa la toţi în Biserică. În aceeaşi ocazie, papa Francisc i-a încurajat public pe carismatici să continue reflecţia ecumenică despre natura Reînnoirii Carismatice Catolice şi să se angajeze "în ecumenismul spiritual cu toţi acei fraţi şi surori din alte Biserici şi comunităţi creştine care cred în Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor".

Dumneavoastră aţi desfăşurat dialogul cu carismaticii şi în ţările de limbă engleză, nu-i aşa?

Calisi: Din 2002 în 2013, în calitate de preşedinte al Catholic Fraternity of Charismatic Covenant Communities and Fellowships, un organism recunoscut de Consiliul Pontifical pentru Laici cu sediul în Cetatea Vaticanului, am urmărit îndeaproape apostolatul Comunităţilor carismatice de alianţă cu vocaţie ecumenică prezente în Europa, Statele Unite şi Australia. Îndeosebi, Comunitatea lui Isus din Bari, al cărei moderator sunt, începând din 1983, a inspirat în diferite naţiuni iniţiative de dialog cu bisericile penticostale şi cu alte tradiţii ecleziale la care a ajuns Reînnoirea carismatică, între acestea şi tradiţia ebraică-mesianică.

Aţi putea să ne ilustraţi câteva din iniţiativele şi din întâlnirile care au fost realizate?

Calisi: Este valabil pentru toate iniţiativele următoare: CCI "Consultarea Carismatică Italiană" (Italia din 1992), UIC "United in Christ" (Statele Unite ale Americii din 1993 - Canada din 2010 - Regatul Unit din 2011), CRECES "Comuniunea reînnoită între catolici şi evanghelici în Duhul Sfânt" (Argentina din 2004); ENCRISTUS "Întâlnirea dintre creştinii care caută unitatea şi sfinţenie" (Brazilia din 2008); Întâlniri internaţionale între catolici şi evrei-mesianici (Bari, Italia din 2002). În afară de asta, semnalez Meetings internaţionale pentru pacea între naţiuni denumite "Kairos" care din 2002 se desfăşoară la Bari, oraş ecumenic prin excelenţă, şi care adună reprezentanţi internaţionali din Biserici şi denominaţiuni atinse de experienţa carismatică-penticostală.

Credeţi că iniţiativele pe care tocmai le-aţi ilustrat contribuie la dialogul ecumenic? Şi în ce mod?

Calisi: Din aceste mărturii observăm că Duhul Sfânt imprimă o accelerare a procesului ecumenic dintre Biserici şi nu numai cu cele penticostale. În acelaşi timp se evidenţiază, prin slujirea petrină, o crescândă incisivitate şi decizie de a voi să se continue o prietenie cu Bisericile penticostale şi carismatice evanghelice, chiar dacă rămân în unele dintre aceste denominaţiuni rezistenţe şi închideri, înregistrate de altfel şi în unele ambiente catolice. Cu toate acestea, cu vizita papei Francisc la Caserta a fost scrisă o nouă pagină în istoria unităţii creştinilor care cu greu va fi uitată. Duhul Sfânt este în mod suveran în acţiunea în Biserica sa.

(După Zenit, 7 şi 8 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 32.