Sfinţenia căsătoriei: Luigi şi Maria Beltrame Quattrocchi

De Osvaldo Rinaldi

La sfârşitul lunii august şi în pragul Sinodului despre familie din octombrie, Biserica sărbătoreşte, la 26 august 2014, naşterea pentru cer a lui Maria Corsini, soţia lui Luigi Beltrame Quattrocchi.

Soţii Beltrame Quattrocchi au fost beatificaţi la 21 octombrie 2001 de sfântul Ioan Paul al II-lea. Pentru prima dată doi soţi au fost beatificaţi împreună în timpul unei celebrări liturgice. Acest fapt asumă o semnificaţie relevantă pentru că ne arată că viaţa de căsătorie creştină este o cale sigură pentru a ajunge la sfinţenia personală şi de cuplu.

În mod normal când auzim vorbindu-se despre sfinţi ne gândim la martiri, la episcopi, la preoţi, la surori, sau la persoanele consacrate. Beatificarea acestor soţi ne aminteşte că familia creştină este leagănul sfinţeniei unde se naşte, se maturizează şi se răspândeşte vocaţia de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele.

Luigi şi Maria au trăit o iubire rodnică nu numai în căsătoria lor, prin primirea celor 4 copii ai lor, ci şi în apostolatul pe care fiecare l-a desfăşurat în locul unde Domnul i-a chemat.

În timpul primului război mondial, cei doi soţi s-au dedicat asistenţei soldaţilor, răniţilor şi familiilor în dificultate. Amândoi erau obişnuiţi să se apropie în mod obişnuit de Sacramentul Spovezii şi al Împărtăşaniei. Liturghia şi împărtăşania zilnică au devenit fundamentul pe care edificau fiecare activitate din ziua lor.

Luigi şi Maria s-au remarcat în multele activităţi de apostolat laical. S-au angajat în Acţiunea Catolică şi în sprijinirea Universităţii Catolice, în afară de practicarea multelor iniţiative în slujba tinerilor, a muncitorilor şi a săracilor.

Maria, infirmieră voluntară la Crucea Roşie, în timpul celor două războaie s-a dedicat în mod neobosit pentru soldaţii răniţi. Maria s-a angajat cu mare dăruire drept catehetă în parohie, organizând cursuri pentru logodnici, o noutate pastorală absolută în acele timpuri în care formarea la viaţa matrimonială era considerată superfluă.

Maria a fost o scriitoare angajată, dedicându-se scrierii de cărţi cu caracter educativ, pentru a răspândi o cultură a iubirii familiale înrădăcinate în doctrina eclezială şi în învăţăturile evanghelice. Printre beneficiarii acestor scrieri Maria se gândea şi la copiii săi, pentru a le lăsa un memorial al învăţăturii sale creştine pline de adevărată umanitate şi de simţ practic iluminat.

Mărturia lui Luigi şi Maria a fost într-adevăr luminoasă pentru cei 4 copii ai lor, care au îmbrăţişat cu toţii viaţa ecleziastică: Filippo (părintele Tarcisio) preot diecezan, Stefania (sora Maria Cecilia) călugăriţă benedictină, Cesare (părintele Paolino) călugăr trapist şi Enrichetta, ultima născută, consacrată seculară.

Soţii Beltrame Quattrocchi sunt un exemplu luminos şi pentru zilele noastre. Ei ne învaţă că prima vocaţie creştină în cadrul familiei este aceea de a-l iubi pe propriul soţ cu o iubire tandră, respectuoasă şi perseverentă. Credinţa lui Luigi a primit un mare impuls graţie exemplului şi cuvintelor Mariei. Şi aceasta este prima învăţătură valabilă şi astăzi pentru noi: fiecare soţ este chemat înainte de toate să-l tragă pe celălalt pe calea sfinţeniei. Între soţie şi soţ este greu ca să există o echitate de credinţă, de speranţă şi de caritate. Dumnezeu a dat fiecăruia dintre cei doi soţi credinţa suficientă pentru a-l susţine pe celălalt. Acesta este harul sacramental al căsătoriei: a rămâne uniţi cu Domnul pentru a primi gratuit forţa spirituală suficientă pentru a susţine viaţa de credinţă a soţului sau a soţiei.

Exemplul lor vrea să ne spună că iubirea nu provine prin autoreferenţialitate sau prin eforturi personale deosebite. Iubirea sfinţilor îşi are izvorul său în inima milostivă a lui Dumnezeu. După cum apa trebuie luată din izvor înainte de a fi băută, tot aşa iubirea autentică, gratuită şi dezinteresată are nevoie să fie alimentată de izvoarele unei vieţi de rugăciune şi de izvoarele participării la sacramente.

Când familia urmează ritmurile liturgice ale vieţii Bisericii, ea însăşi devine Biserică familială unde se formează noi vocaţii. Transmiterea credinţei la copii este o consecinţă a mărturiei de viaţă creştină a părinţilor. Soţia, soţul, copiii sunt primii destinatari ai mărturiei iubirii familiale şi la rândul lor devin misionari ai acestei iubiri.

Asta nu înseamnă că iubirea familială trebuie să rămână închisă între zidurile casei. Multele activităţi de apostolat ale lui Luigi şi Maria ne învaţă că iubirea creştină conţine forţa de a trece pragul propriei case şi are potenţialitatea de a se răspândi în diferitele locuri ale vieţii unde Domnul va deschide porţile misiunii.

Pentru aceasta familia creştină este tot mai mult chemată în timpurile noastre să iasă pe străzile din lume şi să fie martor coerent cu un exemplu de viaţă aderentă la Evanghelie. Sinodul despre familie va şti să ne sugereze locurile şi modalităţile de intervenţie a apostolatului familial.

Ocrotirea vieţii de cursele avortului şi de eutanasie, o apropiere deosebită de copii care au părinţii despărţiţi, construirea unei reţele de solidaritate pentru a susţine condiţiile economice precare din atâtea familii, angajarea socială şi politică pentru a favoriza o societate mai dreaptă, ascultarea şi apropierea de orice situaţie de durere şi de marginalizare, vor fi fundamentele pe care trebuie aşezate următoarele iniţiative pastorale familiale. A cere mijlocirea de la aceşti doi fericiţi va fi un ajutor valoros pentru un bun rezultat al următorului Sinod despre familie.

(După Zenit, 26 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 23.