A 25-a zi de campanie

Din 2006 până astăzi niciodată n-au fost atâtea victime în războaiele din Gaza

De Daniele Rocchi

Campaniile militare israeliene în Fâşia Gaza nu sunt desigur o noutate, dimpotrivă, se repetă cu o anumită regularitate din 2005, adică de când Israelul a realizat "Planul de eliberare unilaterală" la propunerea primului ministru izraelian de atunci, Ariel Sharon, pentru a-i înlătura pe toţi locuitorii israelieni din Gaza precum şi din patru stabilimente din Cisiordania de nord. Şi nu sunt o noutate nici modalităţile cu care sunt făcute în represalii faţă de atacurile Hamas-ului faţă de teritoriul izraelian: bombardamente aeriene împotriva obiectivelor specifice ale facţiunii islamice, fie ei şefi militari, depozite de arme, baze de lansare a rachetelor sau tuneluri, folosirea artileriei grele şi a infanteriei, avioane teleghidate. Denumirea comună a tuturor conflictelor care s-au succedat este numărătoare morţilor, de o parte şi de cealaltă, foarte mulţi civili şi copii şi distrugerea şi dărâmăturile pe care le lasă în urmă şi care devin ulterioare obstacole pentru încetări ale ostilităţilor durabile. Aşa cum se întâmplă şi pentru ultima operaţiune în desfăşurare, "Graniţă protectivă" care, ajunsă astăzi 31 iulie la a 25-a zi a sa, a produs un bilanţ provizoriu de peste 1360 de morţi palestinieni, în mare parte civili, 57 de israelieni, circa 200 de mii de refugiaţi interni şi mii de răniţi. În lumina cifrelor se impune drept cea mai sângeroasă campanie militară din 2006 până astăzi.

Războaiele din Gaza. Prima operaţiune militară israeliană porneşte la 28 iunie 2006, denumită "Ploaia de vară", la trei zile după răpirea tânărului soldat Ghilad Shalit, eliberat în 2011 cu un schimb de prizonieri. Circa 60 de înalţi responsabili din Hamas sunt arestaţi. Trebuie aşteptate patru luni pentru a asista la campanie "Nori de toamnă" (1-7 noiembrie 2006) concentrată la Beit Hanun (nord de Gaza) în care îşi pierd viaţa 56 de palestinieni, în mare parte militari din Hamas. Însă atacurile continuă până în 26 noiembrie când armata pune capăt la 5 luni de operaţiuni în Fâşie cu un bilanţ de peste 400 de palestinieni morţi. Din 27 februarie până în 3 martie 2008, Israelul lansează o nouă operaţiune "Iarna caldă" pentru a răzbuna moartea unui izraelian de un activist din Hamas. Bilanţul final vorbeşte despre peste 120 de palestinieni morţi. Dăinuieşte din 27 decembrie 2008 (până în 18 ianuarie 2009) cea mai mare ofensivă israeliană în Fâşie. Denumită "Plumb topit", operaţiunea avea obiectivul declarat de a pune capăt lansării de rachete împotriva sudului Israelului. S-a încheiat cu 1400 de palestinieni (majoritatea civili) şi 13 israelieni ucişi. Din aprilie 2011 până în iunie 2012 s-au succedat schimburi de focuri, cu lansarea a sute de bombe palestiniene din Fâşie spre sudul Israelului şi respectivele represalii israeliene care duc la moartea a circa 90 de combatanţi islamici şi o circa zece israelieni. Se ajunge astfel la operaţiunea "Coloana de nor" (14-21 noiembrie 2012) care începe, după numeroase rachete şi uciderea la Gaza a conducătorului operaţiunilor militare ale Hamas, Ahmad Jaabari. Opt zile de raiduri israeliene şi sute de rachete asupra Israelului care ajung la Tel Aviv şi regiunea Ierusalim. Se termină cu o încetare a focului mediată de Egipt de preşedintele islamist de atunci (Frăţia musulmană) Mohammad Morsi: 177 de palestinieni şi 6 israelieni morţi, majoritatea civili.

Tenacitatea războiului. Dar există un alt element care tinde să unească "Graniţa protectivă" cu precedentele campanii şi este lipsa de strategie politică alături de acţiunea războinică. "Războiul este un lucru prea serios pentru a-l lăsa militarilor", obişnuia să repete statistul şi diplomatul francez Charles Maurice Talleyrand, şi e ceea ce pare că se întâmplă în această fază. Politica nu reuşeşte să recupereze spaţiul său necesar de manevră pentru a opri masacrul ale cărui imagini sunt sub ochii tuturor. Ceea ce recompactează straturi largi ale societăţii israeliene şi totalitatea celei palestiniene este tocmai războiul care în acest mod umple golul lăsat de politica şi de diplomaţia internaţională, aceasta din urmă incapabilă, cel puţin până acum, să găsească nu numai o soluţie la conflict ci şi o mediere pentru încetarea durabilă a focului. Şi între timp rachete şi bombe seceră victime şi nu contează dacă sunt loviţi copii în timp ce se joacă pe plajă, bătrâni, femei, civili, dacă sunt distruse spitale, şcoli sau simple locuinţe. Retorica războiului este tot mai mult patroană, de o parte şi de cealaltă cu proclamaţii care aprind sufletele în timp ce dispare acea "înţelepciune şi forţă necesară" pe care în urmă cu numai câteva zile Papa Francisc le-a invocat de la Dumnezeu pentru autorităţi pentru ca să înfrunte "orice neînţelegere cu tenacitatea dialogului". Din păcate, cea care învinge este încă tenacitatea războiului.

(După agenţia SIR, 31 iulie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.