Scrisoare pastorală cu privire la cultul şi cinstirea episcopului nostru martir Anton Durcovici, declarat fericit la 17 mai 2014

Misericordias Domini, in aeternum cantabo! (Ps 88,2)

Tuturor fraţilor şi surorilor în Cristos, salutare şi binecuvântare de la Domnul!

Făcând memoria istoriei mântuirii noastre şi cunoscând tot ceea ce Dumnezeu a făcut şi continuă să facă pentru noi, suntem convinşi că trebuie să-i aducem mulţumiri mereu şi să intonăm neîncetat imnuri de laudă şi preamărire.

Darul pe care l-am primit în ziua de 17 mai 2014, când Sfântul Părinte Francisc a decis înscrierea episcopului Anton Durcovici în rândul fericiţilor din ceruri ca martir şi mărturisitor fidel al credinţei, prin scrisoarea apostolică din 11 mai 2014, proclamată în public de cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, ne-a umplut inima de bucurie, obligându-ne şi mai mult să-i aducem laude, cântând şi rugându-ne: Gratias agamus Domino Deo nostro.

Ne bucurăm acum de un nou semn de iubire din partea lui Dumnezeu, care continuă să săvârşească lucruri minunate în istoria Bisericii noastre locale.

Episcopul martir Anton, declarat fericit, este un adevărat dar pe care Biserica noastră l-a primit încă de când a fost numit păstor al acestui popor, dar, mai ales acum, când a fost recunoscut şi onorat cu titlul de fericit şi oferit nouă ca un mare ocrotitor, exemplu de iubire şi slujire.

Viaţa lui, pregătirea, munca pe care a desfăşurat-o în şcoli, precum şi în Seminarul Sfântul Duh din Bucureşti, activitatea sa pastorală de înaltă ţinută printre intelectualii şi simplii credincioşi din arhidieceză, l-au impus şi recomandat să primească slujirea de episcop, drept pentru care papa Francisc l-a definit "păstor dăruit şi plin de zel, apostol al adoraţiei euharistice şi apărător eroic al comuniunii cu scaunul lui Petru".

Un păstor, care l-a ales drept model pe mielul cel blând, Isus Cristos, pe care l-a aşezat pe stema sa episcopală, un miel jertfit pentru slava lui Dumnezeu şi binele sufletelor.

Avem acum un ocrotitor ceresc, un model de episcop şi slujitor al lui Dumnezeu, un apărător neînfricat al drepturilor lui Dumnezeu şi ale omului, care nu încetează să ne invite şi pe noi pe drumul său de credinţă.

Acest drum al său a fost iubirea. Mai întâi iubirea faţă de Isus prezent în Euharistie, apoi iubirea faţă de Fecioara Maria, aceea care lui Isus i-a fost tabernacol viu, iar episcopului Anton neîncetată ocrotire, sub a cărei mantie de mamă bună şi plină de milostivire ne-a aşezat şi pe noi, în acele clipe grele şi hotărâtoare pentru viitorul Bisericii, prin actul de consfinţire a întregii dieceze Inimii sale neprihănite.

Aşezat de către Sfântul Părinte pe candelabrul Bisericii noastre locale, fericitul Anton rămâne o flacără vie şi o stea călăuzitoare pe cerul patriei, precum şi pe drumul vieţii noastre de credinţă şi de slujire.

Lăsându-ne în testament o chemare vie la iubire, fericitul Anton Durcovici ne invită să nu uităm că, lângă noi şi printre noi, avem o "carceră" vie şi continuă, o închisoare unde divinul Mântuitor continuă să împartă tuturor, îndeosebi preoţilor, un semn vizibil al iubirii sale tăcute şi generoase: este vorba despre tabernacol, chivotul bisericilor şi capelelor noastre.

Fericitul Anton ne spunea într-una din scrierile sale:

În noaptea aceea, când preabunul Mântuitor a rânduit sfânta Euharistie, pentru toate vremurile şi tot locul, unde erau să fie ucenicii săi, tot atunci, cu deplină ştiinţă şi voinţă s-a constituit pe sine prizonier "in carcere". Închisoarea trebuia să fie zăvorâtă cu multe rânduri de zăvoare. Vălul pâinii şi al vinului îl ţine locului şi-l ascunde privirilor omeneşti.

Vederea multor suflete credincioase - declara episcopul - care deseori aveau să-l cerceteze în temniţa dragostei sale nesfârşite, cu prezenţa lor fie corporală, fie măcar spirituală, printr-un gând de recunoştinţă, câtă bucurie şi mângâiere nu i-au pricinuit Inimii sale atât de simţitoare. Iată ce aşteaptă şi doreşte divinul prizonier. Doreşte fierbinte să vadă cât mai numeroase inimi, cercetându-l în temniţa sa euharistică şi închinându-se lui cu credinţă şi iubire (...). Nu uita să-ţi îndrepţi gândul spre tabernacolul mai apropiat, ori spre toate cele din ţara ta sau din lumea întreagă; de acolo eu te însoţesc şi te binecuvântez" (din circulara episcopului Anton din 28 decembrie 1948).

O reflecţie profundă şi o chemare-testament: să nu-l uităm pe Isus prezent pe altarele şi în chivoturile bisericilor noastre.

În scrierile sale, episcopul Anton a dorit să ne recomande ceea ce Isus însuşi ne-a recomandat şi ne-a încredinţat, când era pe cruce: "Fiule, iat-o pe mama ta! Femeie, iată pe fiul tău!" (In 19,26-27).

Maria, Născătoarea de Dumnezeu, cea mai sfântă dintre toate făpturile îngereşti şi omeneşti, este şi ea ţinta atacurilor nelegiuite ale şarpelui infernal (...) Însă Dumnezeu apără cinstea maicii sale. Cum a apărat odinioară chivotul legii binecuvântând pe cei ce-l venerau şi pedepsind sever pe cei ce-l atingeau fără respect, aşa cel preasfânt apără şi chivotul viu al legii celei noi care este Fecioara sfântă. Chivotul legământului celui vechi era sfânt, fiind făcut din lemn scump, ferit de stricăciune, ferecat în aur curat şi pe dinăuntru şi pe dinafară, conţinea tablele legii (Ex 25). Cu cât mai sfânt este chivotul legii celei noi, preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Trupul ei nu a fost supus stricăciunii, iar sufletul ei era împodobit cu plinătatea harului şi strălucirea tuturor virtuţilor. De aceea, a şi fost învrednicită să poarte nu atât tablele legii, cât pe însuşi Dumnezeu-legiuitorul făcut om, şi în jurul ei străluceşte gloria minunilor (Predica din catedrala din Bucureşti, 22-25 mai 1941 despre devoţiunea de mai în cinstea Maicii Domnului).

Episcopul Anton, ataşat cu toată fiinţa lui Isus, Dumnezeu făcut om, avea o profundă credinţă în rolul Mariei, pe care o iubea şi o cinstea cu o delicateţe cu totul specială şi căreia i-a oferit toată grija sufletelor încredinţate lui de către Sfântul Părinte papa Pius al XII-lea. Cu o bucurie şi o credinţă deosebită, episcopul martir, fericitul Anton, care a urcat Calvarul suferinţelor în închisoarea de la Sighet, ne-o recomandă şi ne-o arată şi nouă pe Maria, cum a făcut Isus când era pe Calvar, spunându-ne: Fiilor, iat-o pe mama voastră. Femeie, iată pe fiii tăi.

Ne-au rămas de la păstorul şi fericitul nostru Anton multe daruri şi multe învăţături pe care nu trebuie să le uităm niciodată. Euharistia, însă şi evlavia faţă de Preacurata Fecioară Maria, sunt cele două comori şi coloane fundamentale ale înaltului său profil spiritual şi o moştenire sacră. Ele reprezintă un adevărat testament pentru noi şi o chemare care trebuie să înnobileze şi să însoţească necontenit programul vieţii noastre spirituale şi pastorale.

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori,

Suntem plini de bucurie, că pe cerul Bisericii noastre s-a aprins şi avem acum o nouă stea, o nouă şi vie lumină, un nou şi puternic învăţător şi ocrotitor.

În lumina voinţei sale testamentare, vă recomandăm cu credinţă cele ce urmează:

Ziua sărbătorii fericitului Anton Durcovici va fi 10 decembrie a fiecărui an, aşa cum ne-a cerut şi a hotărât Sfântul Părinte în scrisoarea apostolică de înscriere a noului fericit în calendarul Bisericii locale, ca model de sfinţenie şi ghid de profundă trăire creştină, maestru şi învăţător al nostru.

Să trăim ziua de 17 mai a fiecărui an ca pe o zi de mare bucurie, de profundă amintire şi de imbold continuu pe drumul nostru de credinţă.

Să dedicăm fiecare zi de joi a săptămânii - ziua Sfintei Euharistii şi a Sfintei Preoţii - noului fericit şi martir Anton Durcovici. Să-l admirăm şi să-l venerăm pe noul fericit, urmând exemplul său de iubire faţă de Isus euharisticul şi faţă de Maica sa Preasfântă.

Să continuăm să-i cunoaştem tot mai mult înaltul său profil spiritual, precum şi exemplul său de elev, seminarist, preot, profesor, păstor şi episcop, care s-a jertfit pe sine ca un miel nevinovat, precum şi marea sa devoţiune către Maica Domnului, căreia i s-a dăruit cu totul şi căreia i-a încredinţat întregul popor creştin.

Ştiind că numai acel popor este fericit care îl are pe Dumnezeu ca Domn, vă invităm să vă îndreptaţi cu toată dragostea şi speranţa spre fericitul martir episcop Anton.

Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! (Ps 143,15).

Te adorăm, Doamne, în tabernacolul iubirii tale împreună cu episcopul nostru martir!

Ca toţi să fie una!

Iaşi, 21 mai 2014

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 41.