Reflecţie la duminica a VI-a a sfintelor Paşti - A

Tată, Fiul şi Duhul Sfânt ne iubesc nespus de mult.

Suntem în timpul pascal, timp în care suntem chemaţi să descoperim duminică de duminică şi zi de zi noi şi noi daruri, noi şi noi veşti bune, ale lui Isus înviat pentru noi. Timpul pascal, ca să folosesc o imagine plastică, este asemenea unui imens hambar, din care, cu cât scoatem mai multe frumoase şi mai preţioase lucruri, cu atât ele nu se mai termină; şi oricât de mulţi ani am trăi în lumea acesta, tot va trebui să ne folosim şi de întreaga veşnicie pentru a descoperi totul.

Pericopa evanghelică de astăzi (cf. In 14,15-21) şi cea din duminica trecută fac parte din discursul lui Isus de la Cină (cf. In 13,31-14,31). Este un discurs de mângâiere şi de consolare pentru apostolii săi întristaţi, după anunţul plecării sale din această lume la Tatăl, după ce mai înainte va trece prin suferinţă şi moarte, spre mântuirea noastră; dar înainte de a ajunge la suferinţă şi moarte, va trece prin experienţa lepădării şi a trădării, nu numai din partea poporului şi a autorităţilor, ci şi din partea unor ucenici.

Înaintea plecării sale din această lume la Tatăl, Isus îşi consolează şi îşi întăreşte ucenicii, şi prin ei şi pe noi, prin nişte mesaje încurajatoare şi pline de speranţă.

Prima consolare plină de speranţă, cuprinsă în pagina evanghelică de astăzi, este promisiunea că el se va întoarce şi că se va arăta din nou celor care cred în el şi îl iubesc, adică celor care păzesc cuvântul său: "Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. Peste puţin timp, lumea nu mă va mai vedea; însă voi mă veţi vedea" (In 14,18-19). Aşa cum a treia zi de la moartea sa a înviat şi le-a apărut ucenicilor umplându-i de bucurie (cf. In 20,20); tot astfel va sta mereu lângă noi pentru a nu ne lăsa singuri în necazurile şi durerile noastre. Isus ne promite că îşi va continua grija sa faţă de noi până la sfârşitul lumii (cf. Mt 28,20). Va fi zilnic alături de noi pentru a ne reaminti de iubirea sa de la cruce, aşa cum a fost alături de Toma (cf. In 20,26). Va fi alături de noi în necazurile noastre ca să ne ajute ca pe cei doi ucenici de la Emaus (cf. Lc 24,27). Va fi zilnic alături de noi şi în rătăcirile noastre, ca să ne ridice ca pe Saul din Tars (cf. Fap 9,4). Prin aceste cuvinte, Isus ne spune: Dacă eşti întristat din cauza păcatului, întoarce-te la mine, la Dumnezeul cel viu, şi vei avea pace şi iertare. Eu îţi şterg fărădelegile şi nu-mi voi mai aminti de păcatele tale (cf. Is 43,25).

"Peste puţin timp, lumea nu mă va mai vedea; însă voi mă veţi vedea (In 14,19)". Psalmistul îl aseamănă pe omul rău cu un copac verde. Dar când a mai trecut pe acolo nu l-a mai găsit (cf. Ps 37,35-36). Un om de pe o insulă a ieşit din adăpostul său după un uragan. Privind dezastrul din jur, şi-a dat seama că falnicul copac care de zeci de ani străjuia la intrarea casei sale fusese doborât. Cum se poate aşa ceva, din moment ce copacii mai mici din jur au rezistat, se întreba el? Privind ciotul care mai rămăsese din copacul doborât, a găsit răspunsul. Copacul, aparent de neclintit, era putred pe dinăuntru, iar furtuna nu a făcut decât să scoată la iveală această degradare ascunsă. Tot astfel la sfârşit, Domnul va arăta putregaiul interior al celor care astăzi par copaci verzi.

A doua veste bună cuprinsă în evanghelia de astăzi este: "Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele, iar eu îl voi ruga pe Tatăl şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna; el este Duhul adevărului pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte; însă voi îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi pentru că este în voi" (In 14,15-17).

Cei credincioşi au deja un apărător la Tatăl ceresc; îl au pe Isus Cristos cel drept. El este jertfa de ispăşire a pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi (cf. 1In 2,1-2). Acum, lsus înviat, marele nostru preot din cer, le promite ucenicilor săi credincioşi un al doilea apărător pe lângă Tatăl ceresc, pentru aici pe pământ, care să fie mereu cu ei şi să locuiască în ei (cf. In 14,17; Rom 8,9; 2Tim 1,14); ca din ei să înalţe către Tatăl rugăciuni cu suspine negrăite, pentru că ei încă nu ştiu cum să roage (cf. Rom 8,26); ca din ei să-i călăuzească (cf. Gal 5,16). Deci Dumnezeu Tatăl, care ne iubeşte, a voit ca noi să avem doi mângâietori şi apărători, unul în cer şi unul pe pământ; un Mângâietor pentru toate câte privesc mersul nostru prin această lume şi un Mângâietor pentru tot ceea ce priveşte relaţiile noastre în ceruri, adică plăcuta şi fericita noastră părtăşie cu Tatăl.

Alături de Isus Cristos, Duhul Sfânt, asemenea unei bune mame, care ştie să dea fiecărui copil cele necesare pentru o bună creştere, va fi: pentru unii o experienţă copleşitoare a dragostei lui Dumnezeu (cf. Rom 5,5); pentru alţii o bucurie mare (cf. 1Tes 1,6); pentru alţii o experienţa iluminării (cf. 2Cor 3,14-17), a eliberării (cf. Rom 8,2; 2Cor 3,17), a transformării morale (1Cor 6,9-11) sau a diferitelor daruri spirituale (1Cor 1,4-7; Gal 3,5); pentru alţii o vorbire în limbi, o profeţie, o lauda a lui Dumnezeu, o propovăduirea cu îndrăzneală (cf. Fap 2,4; 4,8, 31; 10,46; 13,9-11; 19,6).

Duhul Sfânt mai poate fi asemănat cu un slujitor priceput care ştie să rânduiască bine lucrurile stăpânului său. O imagine a lui o găsim în Eleazar, robul lui Moise, care a condus mireasa lui Isaac prin pustiu, până la fericita întâlnire cu el (cf. Gen 24,50-67). Duhul Sfânt ne conduce şi pe noi prin pustiul acestei vieţi până la Tatăl ceresc, ca să-i fim mireasă Fiului său preaiubit. Isus, mirele nostru, va ieşi înaintea noastră atunci când Duhul Sfânt ne va conduce la cer, aşa cum Isaac a ieşit înaintea lui Rebeca, atunci când Eleazar a adus-o în casa lui.

Un suflet ales făcea următoarea remarcă: "Dacă nu îl cunoşti pe Cristos, nu cunoşti nimic, chiar dacă cunoşti totul în afară de el. Iar, dacă îl cunoşti pe Cristos, cunoşti totul, chiar dacă nu mai ştii nimic altceva în afară de el". Şi tocmai asta face Duhul Sfânt cu noi, ni-l arată, ni-l descoperă şi ne face să-l cunoaştem bine pe Isus, singura noastră şansă de mântuire (cf. In 14,26).

A treia veste bună cuprinsă în evanghelia de astăzi este: "Pentru că eu sunt viu şi voi de asemenea veţi fi vii" (In 14,19). Moise condusese poporul lui Dumnezeu prin deşert. Pe când poporul traversa deşertul, Dumnezeu era prezent sub forma unui nor, în timpul zilei, şi, în timpul nopţii, sub forma unei coloane de foc (cf. Ex 13,21-22). Poporul cel nou născut din învăţătura evangheliei, Biserica, este un popor de pelerini, care sunt mereu pe drum în căutarea vieţii fără durere, chin şi lacrimi (cf. Ap 21,4). Suferinţe, ţipete de durere şi moarte nu vor mai exista în viaţa cea nouă, pentru că au fost învinse de Isus. Şi pentru că Isus este viu şi fără dureri, şi noi vom fi vii şi fără dureri.

A patra veste bună cuprinsă în evanghelia de astăzi este: "Cine mă iubeşte pe mine, va fi iubit de către Tatăl meu, şi-l voi iubi şi eu şi mă voi arăta lui" (In 14,21).

Dumnezeu ne iubeşte pentru că el este iubire (cf. 1In 4,8.16). Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, fără excepţii, pentru că iubirea lui este infinită. Isus Cristos, venind în lume, ne-a povestit şi ne-a arătat cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea, că l-a dat pe el pentru oamenii din lume (cf. In 3,16). Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi (cf. Rom 5,8). Dumnezeu ne iubeşte, căci ştie şi numărul lacrimilor noastre (cf. Ps 56,8); ştie când avem inima zdrobită (cf. Ps 34,18); ştie şi numărul firelor de păr din capul nostru (cf. Mt 10,29-31); ştie când ne aşezăm şi când ne ridicăm; când ne culcăm şi când ne trezim; ştie şi gândurile noastre (cf. Ps 139,1-3); ne iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul (cf. Ex 34,7). De aceea, putem spune şi noi cu psalmistul: "Chiar dacă tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, Domnul mă primeşte" (Ps 27,10).

A-l iubi pe Isus, înseamnă a-i păzi poruncile şi a vorbi oamenilor despre el. Mireasa din Cântarea cântărilor nu putea trăi fără să vorbească şi altora despre iubitul inimii ei (cf. Ct 3,11). Într-adevăr, aşa cum spune şi cântul nostru creştin: "Nu poţi să nu vorbeşti de cel care-l iubeşti".

De aceea şi psalmistul ne îndeamnă astăzi: "Înălţaţi lui Dumnezeu cântări de bucurie, toţi locuitorii pământului! Cântaţi slavă numelui său, măriţi slava lui prin laudele voastre. Spuneţi-i lui Dumnezeu: Cât de măreţe sunt lucrările tale" (Ps 64,1-3).

În prima lectură de astăzi, diaconul Filip îl iubea pe Isus împlinindu-i porunca de a merge în lumea întreagă pentru a le vorbi oamenilor despre Isus şi mântuirea lui. Astfel, Filip s-a dus şi le-a vorbit celor din Samaria despre Isus, iubitorul de oameni, prin a cărei putere făcea minunile şi chema la mântuirea lui; şi mulţi samariteni s-au întors la Dumnezeu şi au început şi ei să-l iubească mult pe Isus, venind la credinţă şi învrednicindu-se să-l primească pe Duhul Sfânt, cel trimis de Tatăl, ca rod al patimii, morţii şi învierii sale (cf. Fap 8,5-8.14-17).

În a doua lectură de astăzi, sfântul Petru îl iubea şi el mult pe Isus şi îi păzea poruncile, vorbind altora despre faptele lui minunate (cf. 1Pt 2,9). Concret, el, asemenea lui Isus din evanghelie, îi mângâia pe creştinii de la început, care, din cauza credinţei, sufereau calomnii şi persecuţii. Petru le adresează cuvinte de încurajare, asigurându-i că mărturia lor nu va fi fără roade veşnice (cf. 1Pt 3,15-18).

Dacă şi noi îl vom iubi pe Isus păzindu-i poruncile şi mărturisindu-l înaintea oamenilor, şi pe noi ne vor iubi persoanele divine; şi nouă ni se vor arăta în toate problemele şi necazurile noastre; dar mai ales ni se vor arăta la sfârşitul vieţii, când le vom vedea aşa cum sunt şi vom deveni asemenea lor (cf. 1In 3,2).

Cristos a înviat!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.