Cardinalul Dziwisz la aniversarul morţii lui Wojtyla

În sintonie cu tinerii

De Nicola Gori

La 2 aprilie 2005 murea fericitul Ioan Paul al II-lea. Se încheia astfel pontificatul lung al papei polonez. Un martor de excepţie al acestor douăzeci şi şapte de ani şi al episcopatului lui Wojtyla în Polonia este secretarul său Stanislaw Dziwisz, actual cardinal arhiepiscop de Cracovia. În acest interviu acordat ziarului nostru - la mai puţin de trei săptămâni de la duminica Divinei Milostiviri, când papa Francisc îl va ridica pe Ioan Paul al II-lea la cinstea altarelor împreună cu Ioan al XXIII-lea - cardinalul reparcurge câteva momente din viaţa lui Wojtyla şi legătura sa cu Ziua Mondială a Tineretului, care în următoarea ediţie se va desfăşura chiar la Cracovia.

Cum trăiţi acest moment dumneavoastră care i-aţi fost alături timp de atâţia ani?

Am fost secretar al lui Karol Wojtyla timp de doisprezece ani la Cracovia şi apoi în timpul întregului arc al pontificatului său. Această perioadă lungă petrecută alături de el a lăsat în mine un semn. Atâtea evenimente se derulează sub ochii mei, începând de la noutatea alegerii unui papă non-italian după 455 de ani. Şi mai vie este amintirea atentatului dramatic în care a riscat să-şi piardă viaţa în 1981. Fără a număra numeroasele sale călătorii pastorale şi marile schimbări care au avut loc în acea perioadă în Europa şi în lume. Toată viaţa sa a marcat istoria. Noi toţi suntem convinşi că am trăit alături de un om sfânt.

Nu numai existenţa sa ci şi moartea sa au lăsat un semn în conştiinţa omenirii. Cum aţi trăit-o?

Cu trecerea anilor ne pregătise deja pentru acele ultime clipe, pentru momentul dureros al morţii sale. L-a trăit cu seninătate şi cu certitudinea învierii. Spunea el: "Toată viaţa mea este îndreptată spre Dumnezeu şi acum a sosit momentul trecerii la cealaltă". A fost conştient aproape până la sfârşit, chiar dacă nu putem spune cu certitudine când şi-a pierdut cunoştinţa. Înainte de a muri a celebrat liturghia Divinei Milostiviri. S-a împărtăşit cu câteva picături din sângele lui Cristos pentru a se pregăti la trecerea la cealaltă viaţă. Apoi a recitat matutinul, oficiul orelor. Îmi place să amintesc că în ultimele minute s-a rugat rugăciune duminicii din ziua următoare, cea a Divinei Milostiviri. Şi a murit recitând chiar matutinul sărbătorii. Astfel toată viaţa sa, de la început până la sfârşit, a fost unită cu misterul Divinei Milostiviri. În acest mod ne-a oferit programul pentru acest mileniu: Divina Milostivire. Lumea nu va avea pace dacă nu se va îndrepta spre ea.

Raportul cu tinerii a fost foarte special. Oare pentru aceasta tineri încă îl iubesc aşa de mult?

Îl iubesc esenţialmente pentru că a fost un om de speranţă. El le indica un drum care desigur nu este uşor, dar sigur. Şi tinerii îl percepeau. Pentru aceasta alergau după el. Sfinţenia sa confirmă că drumul pe care l-a parcurs - de când era tânăr până în ultimul moment al vieţii sale - era cel corect. Şi în ultimele zile de viaţă a voit să-şi îndrepte gândul spre tineri, cărora le-a recomandat: "Nu vă fie frică să fiţi sfinţi, pentru că sfinţii fac istoria şi dezvoltarea societăţii".

Cum s-a născut ideea zilelor mondiale ale tineretului?

S-a format la începutul anilor optzeci, mai ales după marile întâlniri ale papei cu tinerii desfăşurate în 1980 la Parc des Princes din Paris şi la Roma în 1984, pentru Anul Sfânt al răscumpărării, şi în 1985, pentru Anul Internaţional al Tineretului. În acele ocazii Ioan Paul al II-lea a văzut şi a înţeles că tinerii căutau un conducător. El cunoştea perfect sufletul lor, pentru că a fost mereu aproape de ei, mai întâi ca preot, apoi ca episcop şi în sfârşit ca pontif.

Ce mesaj a voit să transmită cu această iniţiativă?

Cred că mesajul cel mai important este înainte de toate cel al mărturiei care trebuie oferită lumii. Prin intermediul tinerilor Biserica demonstrează că este mereu vie şi capabilă să se reînnoiască. Şi se reînnoieşte şi graţie zilelor tineretului.

Cu papa Francisc se schimbă ceva în raportul cu tinerii?

Este sub ochii noştri noutatea pe care a adus-o papa Francisc. Fiecare pontif are propriile carisme. Bergoglio are mare ales carisma apropierii de oameni şi credincioşii percep asta. În Argentina era păstor al marii dieceze de Buenos Aires, de aceea înţelege sărăciile şi slăbiciunile persoanelor, şi încearcă să dea răspuns la toate acestea. Confruntând gesturile sale cu acelea ale lui Ioan Paul al II-lea pot să spun că sunt asemănătoare, chiar dacă nu sunt egale.

Cum aţi primit vestea că următoarea Zi Mondială a Tineretului se va desfăşura la Cracovia?

Cracovia şi Polonia se bucură pentru că - după ediţia din 1991 celebrată la Częstochowa - vor deveni oraşul şi ţara tineretului. Următoarea ZMT se va desfăşura de la 25 iulie la 1 august 2016, în marele parc de la periferia oraşului numită Blonie. Suntem foarte bucuroşi că papa Francisc a luat această decizie şi de acest lucru se bucură întreaga Polonie. Fiecare dieceză se va angaja pentru buna reuşită a acestui eveniment. Dar mai ales se vor strădui tinerii înşişi care îşi vor pune entuziasmul lor în slujba acestui eveniment. ZMT sunt legat cu fir dublu de Ioan Paul al II-lea. Şi această ediţie va fi şi mai mult aşa. Vrem s-o dedicăm amintirii sale, sfinţeniei sale, atenţiei sale mari faţă de tineri. Va fi şi o ocazie pentru a-i mulţumi pentru marea iubire faţă de noile generaţii, pentru tot ceea ce a făcut pentru ei şi le-a lăsat ca moştenire.

Deja lucraţi pentru a organiza adunarea?

Cracovia se deschide. Va străluci de bucurie la venirea a mii de tineri din toată lumea. Vreau să invit în mod formal, în numele întregii Biserici care este în Cracovia, tineretul din cele cinci continente. Ne angajăm să-i primim cordial în numele lui Cristos şi le cerem să se întoarcă acasă purtând în inimă mesajul lui Isus, cel pe care Ioan Paul al II-lea ni l-a lăsat moştenire nouă tuturor.

Va fi o adevărată provocare pentru Biserica din Cracovia...

Dieceza noastră poate să ofere lumii un exemplu de fidelitate. Biserica poloneză a fost mereu fidelă faţă de valorile Evangheliei, faţă de Sfântul Scaun. A fost mereu unită cu Roma: aceasta este forţa sa şi forţa poporului polonez, care a depăşit orice gen de dificultăţi sub regimul nazist şi apoi sub cel comunist. Biserica din Polonia ştia de fapt că la Roma cineva se gândea la ea şi acest lucru îi dădea speranţă.

(După L'Osservatore romano, 2 aprilie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.