Consistoriu ordinar public pentru crearea a 19 noi cardinali

Sâmbătă, 22 februarie 2014, în bazilica vaticană, Sfântul Părinte Francisc a ţinut un Consistoriu Ordinar Public pentru crearea a 19 noi cardinali.

La deschiderea Consistoriului, secretarul de stat Pietro Parolin, primul dintre noii cardinali, a adresat papei un mesaj de salut şi recunoştinţă, în numele tuturor noilor cardinali.

Celebrarea a început cu salutul, rugăciunea şi proclamarea Evangheliei (Mc 10,32-45). Apoi papa a ţinut alocuţiunea sa.

Sfântul Părinte a citit apoi formula de creare şi a proclamat solemn numele noilor cardinali, anunţându-i ordinul prezbiteral sau diaconal.

Ritul a continuat cu mărturisirea de credinţă a noilor cardinali în faţa poporului lui Dumnezeu şi jurământul de fidelitate şi de ascultare faţă de papa şi faţă de succesorii săi.

Noii cardinali, după ordinea de creare, au îngenuncheat apoi în faţa Sfântului Părinte care le-a impus tichia şi bereta de cardinal, le-a încredinţat inelul şi a acordat fiecăruia o biserică din Roma ca semn de participare la grija pastorală a papei în urbe. După încredinţare bulei de creare de cardinal şi de acordare a titlului sau a diaconiei, Sfântul Părinte Francisc a schimbat cu fiecare neocardinal îmbrăţişarea păcii.

Printre noii cardinali creaţi astăzi, în bazilică nu era prezent cardinalul Loris Francesco Capovilla, căruia bereta de cardinal îi va fi încredinţată în zilele următoare la Sotto il Monte, localitatea natală a fericitului Ioan al XXIII-lea, unde locuieşte bătrânul neo-cardinal.

La Consistoriul Ordinar Public de astăzi în bazilica "Sfântul Petru" era prezent, alături de cardinalii din Ordinul Episcopilor, papa emerit Benedict al XVI-lea.

În continuare prezentăm alocuţiunea pe care Sfântul Părinte a rostit-o în cursul Consistoriului şi salutul iniţial al cardinalului Parolin:

Alocuţiunea Sfântului Părinte Francisc

"Isus mergea înaintea lor..." (Mc 10,32).

Şi în acest moment Isus merge înaintea noastră. El este mereu înaintea noastră. El ne precede şi ne deschide calea... Şi aceasta este încrederea noastră şi bucuria noastră: să fim discipolii săi, să stăm cu el, să mergem în urma lui, să-l urmăm...

Când am celebrat împreună cu cardinalii prima sfântă Liturghie în Capela Sixtină, "a merge" a fost primul cuvânt pe care Domnul ni l-a propus: a merge, şi apoi a construi şi a mărturisi.

Astăzi revine acel cuvânt, dar ca un act, ca acţiune a lui Isus care continuă: "Isus mergea...". Asta ne uimeşte în Evanghelii: Isus merge mult şi îi instruieşte pe ai săi de-a lungul drumului. Acest lucru este important. Isus n-a venit să înveţe o filozofie, o ideologie... ci o "cale", un drum care trebuie parcurs cu el, şi drumul se învaţă parcurgându-l, mergând. Da, iubiţi Fraţi, aceasta este bucuria noastră: să mergem cu Isus.

Şi acest lucru nu este uşor, nu este comod, pentru că drumul pe care Isus îl alege este calea crucii. În timp ce sunt pe drum, el le vorbeşte discipolilor săi despre ceea ce i se va întâmpla la Ierusalim: prevesteşte pătimirea, moartea şi învierea sa. Şi ei sunt "uimiţi" şi "plini de teamă". Uimiţi, desigur, deoarece pentru ei a urca la Ierusalim însemna a participa la triumful lui Mesia, la victoria sa - se vede asta din cererea lui Iacob şi Ioan; şi plini de teamă pentru ceea ce Isus va trebui să sufere şi ceea ce şi ei riscau să sufere.

Diferite de discipolii de atunci, noi ştim că Isus a învins şi n-ar trebui să ne fie frică de cruce, dimpotrivă, în cruce avem speranţa noastră. Şi totuşi, şi noi suntem mereu umani, păcătoşi şi suntem expuşi ispitei de a gândi în maniera oamenilor şi nu a lui Dumnezeu.

Şi atunci când se gândeşte în mod lumesc, care este consecinţa? Spune Evanghelia: "Cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan" (v. 41). Au fost cuprinşi de indignare. Dacă prevalează mentalitatea lumii, vin rivalităţile, invidiile, facţiunile...

Aşadar acest cuvânt pe care astăzi Domnul ni-l adresează este atât de salutar! Ne purifică interior, face lumină în conştiinţele noastre şi ne ajută să ne sintonizăm pe deplin cu Isus şi să facem asta împreună, în momentul în care Colegiul Cardinalilor se măreşte cu intrarea de noi membri.

"Chemându-i la sine, Isus..." (Mc 10,42). Iată celălalt gest al Domnului. De-a lungul drumului îşi dă seama că este nevoie să le vorbească celor doisprezece, se opreşte şi îi cheamă la sine. fraţilor, să lăsăm ca Domnul Isus să ne cheme la sine! Să ne lăsăm con-vocaţi de el. Şi să-l ascultăm, cu bucuria de a primi împreună Cuvântul său, de a ne lăsa instruiţi de el şi de Duhul Sfânt, pentru a deveni tot mai mult o singură inimă şi un singur suflet, în jurul Lui.

Şi în timp ce suntem aşa, convocaţi, "chemaţi la sine" de unicul nostru Învăţător, vă spun de ce anume are nevoie Biserica: are nevoie de voi, de colaborarea voastră, şi mai înainte încă de comuniunea voastră, cum mine şi între voi. Biserica are nevoie de curajul vostru, pentru a vesti Evanghelia în orice ocazie oportună şi inoportună, şi pentru a da mărturie despre adevăr. Biserica are nevoie de rugăciunea voastră, pentru drumul bun al turmei lui Cristos, rugăciunea - să nu uităm asta! - care, cu vestirea Cuvântului, este prima misiune a episcopului. Biserica are nevoie de compasiunea voastră mai ales în acest moment de durere şi suferinţă în atâtea ţări din lume. Să exprimăm împreună apropierea noastră spirituală de comunităţile ecleziale, de toţi creştinii care suferă discriminări şi persecuţii. Trebuie să luptăm împotriva oricărei discriminări! Biserica are nevoie de rugăciunea noastră pentru ei, pentru ca să fie tari în credinţă şi să ştie să reacţioneze la rău cu binele. Şi această rugăciune a noastră se extinde la fiecare bărbat şi femeie care îndură nedreptate din cauza convingerilor sale religioase.

Biserica are nevoie de noi şi pentru ca să fim oameni ai păcii şi să facem pacea cu faptele noastre, cu dorinţele noastre, cu rugăciunile noastre. Să facem pacea! Artizani ai păcii! Pentru aceasta să invocăm pacea şi reconcilierea pentru popoarele care în aceste timpuri sunt încercate de violenţă, de excludere şi de război.

Mulţumesc, Fraţilor preaiubiţi! Mulţumesc! Să mergem împreună în urma Domnului şi să ne lăsăm tot mai mult convocaţi de el, în mijlocul poporului credincios, al sfântului popor credincios al lui Dumnezeu, al sfintei maici Biserici. Mulţumesc!

Franciscus

_______________________

Mesajul de omagiu al cardinalului Pietro Parolin

Sfinte Părinte,

Cu suflet emoţionat şi agitat, Vă adresez un salut evlavios în numele meu şi al celorlalţi Episcopi pe care astăzi Sanctitatea Voastră îi agregă la Colegiul Cardinalilor.

Îl salutăm, cu acelaşi afect şi veneraţie, pe papa emerit, Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, bucuroşi pentru prezenţa sa în mijlocul nostru.

Aş vrea să rezum şi să exprim multele gânduri şi sentimente care se îngrămădesc în minte şi în inima cu două cuvinte. Primul este: "mulţumesc".

Mulţumim, Sfinte Părinte, pentru marea încredere manifestată în privinţa noastră! Este încrederea că vom şti să răspundem, cu fidelitate, generozitate şi perseverenţă, la chemarea conţinută în simbolul purpurei şi explicată de îndemnul care însoţeşte impunerea beretei, de a fi gata "să ne comportăm cu tărie usque ad sanguinis effusionem pentru creşterea credinţei creştine, pentru pacea şi liniştea poporului lui Dumnezeu şi pentru libertatea şi răspândirea Sfintei Biserici Romane".

Dacă, încă de la începutul drumului nostru vocaţional şi graţie exemplului bun al atâtor fraţi şi surori, care ne-au însoţit în diferitele faze ale vieţii, am primit harul de a înţelege că a fi discipoli ai lui Isus înseamnă a ne îmbarca într-o aventură de sfinţenie şi de iubire, a cărei măsură este aceea de a nu avea măsură şi care poate să ceară şi darul vieţii - aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă pentru atâţia creştini în lume - astăzi, într-un anumit sens, ratificăm în mod public şi solemn această opţiune.

Faptul de a fi cardinali ne abilitează la o misiune şi la o slujire ecleziale şi mai încărcate de responsabilităţi şi cere o voinţă tot mai mare de a asuma stilul Fiului lui Dumnezeu, care a venit în mijlocul nostru ca acela care slujeşte (cf. Lc 22,25-27), şi de a-l urma în dăruirea sa de iubire umilă şi totală pentru Biserica mireasa sa, pe Cruce. "Pe acel lemn - spunea papa Benedict - bobul de grâu, lăsat de Tatăl să cadă în ogorul lumii, moare pentru a deveni rod copt. Pentru aceasta este nevoie de o înrădăcinare şi mai profundă şi trainică în Cristos, în aşa fel încât să putem spune cu sfântul Paul «nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine» (Gal 2,20)" (Omilia în Consistoriul Ordinar Public, 20 noiembrie 2010).

Nu în manieră diferită se exprima Sanctitatea Voastră în scrisoarea frumoasă şi afectuoasă pe care ne-aţi trimis-o după anunţarea numirii şi pentru care vă suntem profund recunoscători. Dumneavoastră ne aminteaţi: "Cardinalatul nu înseamnă o promovare, nici o onoare, nici o decoraţie; pur şi simplu este o slujire care cere lărgirea privirii şi lărgirea inimii. Şi, deşi pare un paradox, acest a putea privi mai departe şi a iubi mai universal cu intensitate mai mare se poate dobândi numai urmând aceeaşi cale a Domnului: calea înjosirii şi a umilinţei, luând formă de servitor (cf. Fil 2,5-8). De aceea cer, vă rog, să primeşti această desemnare cu o inimă simplă şi umilă".

Al doilea cuvânt este: "Iată-mă". Sunt pline paginile Bibliei de acest cuvânt, pentru că a răsunat pe buzele tuturor celor care au primit chemarea lui Dumnezeu şi s-au pus la dispoziţia sa pentru a realiza un proiect de mântuire şi de pace. Şi noi îl rostim astăzi. Şi am vrea să facem asta cu sinceritate şi convingere profunde, cu aceeaşi credinţă a lui Abraham, "părintele nostru în credinţă" (Rom 14,11), şi a Mariei, slujitoarea umilă a Domnului (cf. Lc 1,48), cu umilinţa celui care se încrede mai mult pe harul lui Dumnezeu şi pe rugăciunile Bisericii decât pe slabele sale voinţe şi pe forţele sale fragile.

Iată-ne, aşadar, Sfinte Părinte, pentru a asuma acea misiune pe care inserarea în Colegiul Cardinalilor o semnifică şi o comportă, adică de a fi colaboratori speciali ai dumneavoastră, uniţi mai strâns cu Biserica din Roma şi cu acela care "prezidează în caritate" şi martori ai unităţii Bisericii şi ai universalităţii sale, continuând cu entuziasm reînnoit în desfăşurarea misiunilor specifice încredinţate nouă, în Curia Romană sau în diferitele sedii episcopale.

Iată-ne, Sfinte Părinte, pentru a merge, a edifica şi a mărturisi împreună, aşa cum chiar Dumneavoastră ne îndemnaţi să facem în prima zi a pontificatului, cu curajul "de a merge în prezenţa Domnului, cu Crucea Domnului; de a edifica Biserica pe sângele Domnului, care este vărsat pe Cruce; şi de a mărturisi unica glorie: pe Cristos Răstignit. Şi astfel Biserica va merge înainte" (Omilia de la Sfânta Liturghie cu Cardinalii, 14 martie 2013).

Iată-ne, Sfinte Părinte, pentru a întreprinde şi a continua, cu dumneavoastră şi sub conducerea Dumneavoastră, "drumul unei convertiri pastorale şi misionare, care nu poate să lase lucrurile aşa cum sunt", constituindu-ne în toate regiunile pământului într-o "stare permanentă de misiune" (cf. EG 25), conform orientărilor Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican.

Vă asigurăm de rugăciunea noastră şi încredinţăm propunerile noastre Mariei, Mama Bisericii şi Regina Apostolilor. Ea, împreună cu sfântul Iosif, cu fericitul Ioan al XXIII-lea şi cu toţi sfinţii să mijlocească pentru Dumneavoastră, Sfinte Părinte, pentru noi toţi prezenţi aici, pentru Biserică şi lumea întreagă!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.