Omilia Sfântului Părinte Francisc din sărbătoarea Întâmpinării Domnului şi A XVIII-a Zi a Vieţii Consacrate (2 februarie 2014)

Sărbătoarea Prezentării lui Isus la Templu este numită şi sărbătoarea întâlnirii: în liturgie, la început, se spune că Isus merge să întâlnească poporul său, este întâlnirea dintre Isus şi poporul său; când Maria şi Iosif l-au adus pe copilul lor la templul din Ierusalim, a avut loc prima întâlnire dintre Isus şi poporul său, reprezentat de cei doi bătrâni Simeon şi Ana.

Aceea a fost şi o întâlnire în cadrul istoriei poporului, o întâlnire între tineri şi bătrâni: tinerii erau Maria şi Iosif, cu nou-născutul lor; şi bătrânii erau Simeon şi Ana, două personaje care frecventau mereu templul.

Să observăm ce anume ne spune evanghelistul Luca despre ei, cum îi descrie. Despre sfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif repetă de patru ori că voiau să facă ceea ce era prescris de Legea Domnului (cf. Lc 2,22.23.24.27). Se observă, aproape se percepe că părinţii lui Isus au bucuria de a respecta preceptele lui Dumnezeu, da, bucuria de a umbla în Legea Domnului! Sunt doi tineri căsătoriţi, tocmai au avut copilul lor şi sunt cu toţii însufleţiţi de dorinţa de a împlini ceea ce este prescris. Acesta nu este un fapt exterior, nu este pentru a se simţi în ordine, nu! Este o dorinţă puternică, profundă, plină de bucurie. Este ceea ce spune psalmul: "Pe calea învăţăturilor tale este bucuria mea... Legea ta este bucuria inimii mele" (119,14.17).

Şi ce anume spune sfântul Luca despre bătrâni? Subliniază de mai multe ori că erau conduşi de Duhul Sfânt. Despre Simeon afirmă că era un om drept şi evlavios, care aştepta mângâierea lui Israel şi că "Duhul Sfânt era asupra lui" (2,25); spune că "Duhul Sfânt îi prevestise" că înainte de a muri îl va vedea pe Cristos, pe Mesia (v. 26); şi, în sfârşit, că a mers la templu "mişcat de Duhul Sfânt" (v. 27). Apoi despre Ana spune că era o "profetesă" (v. 36), adică inspirată de Dumnezeu; şi că stătea mereu în templu "slujind lui Dumnezeu în posturi şi rugăciuni" (v. 37). Aşadar, aceşti doi bătrâni sunt plini de viaţă! Sunt plini de viaţă pentru că sunt însufleţiţi de Duhul Sfânt, docili faţă de acţiunea sa, sensibili la chemările sale...

Şi iată întâlnirea dintre sfânta familie şi aceşti doi reprezentanţi ai poporului sfânt al lui Dumnezeu. În centru este Isus. El este cel care mişcă totul, care atrage şi pe unii şi pe alţii la templu, care este casa Tatălui său.

Este o întâlnire între tinerii plini de bucurie în respectarea Legii Domnului şi bătrânii plini de bucurie pentru acţiunea Duhului Sfânt. Este o întâlnire singulară între respectare şi profeţie, în care tinerii sunt cei care respectă Legea şi bătrânii sunt profetici! În realitate, dacă reflectăm bine, respectarea Legii este însufleţită de acelaşi Duh Sfânt, iar profeţia se mişcă pe drumul trasat de Lege. Cine este plină de Duhul Sfânt mai mult decât Maria? Cine este docilă faţă de acţiunea sa mai mult decât ea?

În lumina acestei scene evanghelice privim la viaţa consacrată ca la o întâlnire cu Cristos: el e cel care vine la noi, adus de Maria şi Iosif, şi noi suntem cei care mergem spre el, conduşi de Duhul Sfânt. Însă în centru este el. El mişcă totul, el ne atrage la templu, la Biserică, unde putem să-l întâlnim, să-l recunoaştem, să-l primim, să-l îmbrăţişăm.

Isus ne vine în întâmpinare în Biserică prin carisma proprie a unui Institut: este frumos să ne gândim astfel la vocaţia noastră! Întâlnirea noastră cu Cristos a luat forma sa în Biserică prin carisma unui martor al său, a unei martore a sa. Acest lucru ne uimeşte mereu şi ne face să aducem mulţumire.

Şi în viaţa consacrată se trăieşte întâlnirea dintre tineri şi bătrâni, dintre respectarea Legii şi profeţie. Să nu le vedem ca două realităţi opuse! Mai degrabă să lăsăm ca Duhul Sfânt să le însufleţească pe amândouă, şi semnul acestui lucru este bucuria: bucuria de a respecta, de a merge într-o regulă de viaţă; şi bucuria de a fi conduşi de Duhul Sfânt, niciodată rigizi, niciodată închişi, mereu deschişi la glasul lui Dumnezeu care vorbeşte, care deschide, care conduce, care ne invită să mergem spre orizont.

Face bine bătrânilor să comunice tinerilor înţelepciunea; şi face bine tinerilor să adune acest patrimoniu de experienţă şi de înţelepciune şi să-l ducă înainte, nu pentru a-l păstra într-un plic, ci pentru a-l duce înainte înfruntând provocările pe care viaţa ni le prezintă, a-l duce înainte pentru binele respectivelor familii călugăreşti şi al întregii Biserici.

Harul acestui mister, misterul întâlnirii, să ne lumineze şi să ne întărească în drumul nostru. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

lecturi: 11.