Colocviu cu arhiepiscopul Rodríguez Carballo, secretar al Congregaţiei pentru călugări

"Persoana consacrată nu este o insulă"

De Nicola Gori

Spre deosebire de "profeţii care anunţă nenorociri" şi în pofida umbrelor şi dificultăţilor, viaţa călugărească este bogată în vitalitate, în ferment evanghelic, în angajare profetică în diferitele periferii existenţiale. Este un cadru realist, dar plin de încredere şi de speranţă cel pe care arhiepiscopul José Rodríguez Carballo, secretar al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, îl trasează în acest interviu acordat ziarului nostru.

Anul care s-a încheiat a avut succesiunea a doi papi. Cum a trăit această trecere dicasterul dumneavoastră?

Congregaţia a primit renunţarea lui Benedict al XVI-lea cu uimire şi cu o anumită îngrijorare. Uimire pentru că nu ne aşteptam la asta, îngrijorare pentru că eram foarte conştienţi de cât pierdeam: Benedict al XVI-lea iubea viaţa consacrată şi îi acordase multă atenţie. Însă imediat ce am aflat că succesorul său era cardinalul Bergoglio, un călugăr, bucuria a fost indescriptibilă. Acum când au trecut zece luni de la alegerea sa, nu putem să nu vedem în decizia surprinzătoare a lui Benedict al XVI-lea un gest profetic; şi în alegerea papei Francisc un mare dar oferit Bisericii şi lumii, deci şi vieţii consacrate. Pontiful iubeşte viaţa călugărească şi consacrată şi o cunoaşte foarte bine. Nu trebuie uitat că este însăşi viaţa sa. Şi în aceste luni a dedicat foarte multă atenţie promovării acestei forme de urmare a lui Cristos. Pe de altă parte, Congregaţia noastră lucrează în strânsă colaborare cu Sfântul Părinte şi se simte foarte susţinută de el. Pentru mine, ca secretar al dicasterului nostru, este un mare dar să lucrez aproape de papa Francisc.

Ce bilanţ al activităţii dicasterului se poate trasa în anul care abia a trecut?

Bilanţul pe care pot să-l fac este foarte pozitiv. Dicasterul a luat în mână "pulsul" vieţii consacrate în lume. O viaţă foarte bogată şi rodnică, evanghelic vorbind. În viaţa consacrată, contrar cu ceea ce spun "profeţii care anunţă nenorociri", care nu lipsesc printre oamenii Bisericii şi chiar printre consacraţi - primii probabil pentru o judecă numai superficial, ceilalţi pur şi simplu pentru că nu o trăiesc aşa cum ar trebui - există mult frumuseţe, multă vitalitate şi semnificaţie evanghelică, pentru că există multă sfinţenie şi angajare profetică în diferitele periferii existenţiale. Dicasterul este angajat activ în promovarea tuturor acestor aspecte pozitive. Este un obiectiv pe care-l ducem la capăt prin întâlnirea cu superiorii generali, cu fiecare călugăr - există atâtea întâlniri zilnice! - şi cu participarea frecventă la capitlurile generale sau la alte momente de formare. În afară de a insera în organicul dicasterului membri care cunosc bine teologia vieţii consacrate, se lucrează foarte bine cu cele două Uniuni ale superiorilor generali şi superioarelor generale şi cu unele comisii de experţi care vin din afară şi tratează diferite tematici care interesează viaţa consacrată. Un instrument de însufleţire este revista pe care dicasterul o publică la fiecare patru luni, "Sequela Christi", în afară de cursul de formare care se ţine în fiecare an la Universitatea Urbaniana. Dicasterul are şi în şantier redactarea câtorva documente referitoare la viaţa contemplativă, la fraţii laici, la gestionarea bunurilor, la revizuirea documentului Mutuae relationes, în colaborare cu Congregaţia pentru Episcopi.

Cum răspundeţi la situaţiile de dificultate în care trăiesc unele comunităţi călugăreşti?

Umbre şi dificultăţi nu lipsesc, ca în orice realitate a Bisericii. Mă refer la abandonări, la anumite situaţii de mediocritate şi de conflict, precum şi la gestionarea bunurilor. Aceste dificultăţi sunt pentru dicaster adevărate provocări. Încercăm să răspundem la ele cu consultanţa juridică, însoţind unele institute aflate în dificultate prin figurile asistentului, vizitatorului sau comisarului pontifical. În afară de asta, ducem înainte câteva iniţiative pentru a preveni situaţii dificile de gestionat: de exemplu, în martie dicasterul va organiza un seminar de studiu despre gestionarea bunurilor din partea călugărilor. Pe de altă parte, aşa cum am spus deja, există o relaţie strânsă cu Sfântul Părinte, care ne susţine şi atunci când sunt de luat decizii nepopulare şi care ne încurajează în diferitele iniţiative propuse de dicaster. Vrem un dicaster "propunător" şi nu numai care să o facă pe "notarul". Pe de altă parte, vreau să spun că se creşte mult în colaborarea interdicasterială. Există întâlniri frecvente între diferite dicastere.

A merge împreună: este o invitaţie pe care papa Francisc a adresat-o de multe ori credincioşilor şi îndeosebi călugărilor. Cum trebuie aplicat în cotidian?

Acest principiu de "a merge împreună" pentru călugări comportă o strânsă relaţie şi comuniune ad intra a propriului institut, dar şi ad extra între diferitele institute şi cu laicii. În cadrul fiecărui institut, faptul de a merge împreună se trăieşte în viaţa fraternă în comunitate, care astăzi este percepută ca un element esenţial al vieţii călugăreşti şi ca prima sa formă de misiune. Între institute, faptul de a merge împreună se trăieşte ducând înainte activităţi şi opere împreună, în special între institutele cu o anumită afinitate carismatică. Aceasta este deja o realitate frumoasă, îndeosebi în regiuni periferice. Cu laicii se lucrează mult în domeniul învăţământului şi al sănătăţii, precum şi în activităţi sociale. Este necesar de reafirmat că astăzi mai mult ca oricând pentru călugări devine urgent să se răspundă la vocaţia şi la misiunea comuniunii care devine colaborare şi interdependenţă, atitudine care se naşte dintr-o puternică spiritualitate de comuniune. Papa ne aminteşte că persoana consacrată nu este o insulă. Nu cred că trădez gândirea sa dacă spun că nici institutele nu se pot considera nişte insule.

A adora şi a sluji sunt două dimensiuni fundamentale ale călugărilor. Uneori a prevalat una asupra celeilalte. Cum trebuie armonizate în slujba poporului lui Dumnezeu?

Dimensiunea contemplativă sau mistică şi dimensiunea misionară sunt elementele fundamentale ale vieţii consacrate. Prima trebuie să apară în a doua şi a doua trebuie să se alimenteze din prima. Deci trebuie să se aibă un proiect de viaţă pe care eu l-aş numi "ecologic", adică unul care să armonizeze aceste două dimensiuni. Văd aici o mare provocare pentru formarea atât permanentă cât şi iniţială. În acest sens consider că trebuie să se facă un "salt de calitate" şi să se evite un pseudo-misticism precum şi un activism care nu ţine cont de exigenţa unei profunde experienţe a lui Dumnezeu.

Una din temele asupra căreia insistă papa este aceea de a vesti evanghelia până la periferiile nu numai fizice, ci şi existenţiale. Este o invitaţie mai ales pentru persoanele consacrate?

Da. Viaţa călugărească şi consacrată este chemată să vestească evanghelia în orice loc şi în orice împrejurare, îndeosebi în periferiile existenţiale. Papa Francisc ne provoacă în mod constant să luăm această direcţie. A făcut-o de exemplu în timpul întâlnirii frumoase pe care a ţinut-o cu superiorii generali la 29 noiembrie. Cu acea ocazie a cerut călugărilor să iasă spre periferiile marcate de sărăcie, dar şi spre periferiile gândirii. Viaţa consacrată deja face mult în aceste periferii, dar nu poate să adoarmă. Spaţiul său privilegiat se află în aceste domenii de frontieră, deci trebuie să le reviziteze mereu. Viaţa consacrată, ne amintea atunci papa Francisc, trebuie să fie profetică. Aceasta este o dimensiune la care nu se poate renunţa, care nu se poate negocia. Nu putem pur şi simplu să ne jucăm că suntem persoane consacrate.

Imigratul şi cel fără acoperiş care bat la uşi interpelează şi persoanele consacrate. În ce mod răspundeţi la această provocare?

Este vorba de realităţi care cer vieţii consacrate o viaţă mai apropiată de acest tip de sărăcie. Nu numai o apropiere fizică, dar aş spune mai ales o apropiere existenţială, în aşa fel încât stilul de viaţă al călugărilor să nu se îndepărteze de cel al săracilor şi să nu-i scandalizeze pe cei săraci. Sărăcia practicată de călugări nu se poate reduce la o simplă ideologie, ci este o formă concretă de a trăi. În acest sens, călugării sunt chemaţi să ducă o viaţă mai austeră şi esenţială, o viaţă mai în consonanţă cu votul de sărăcie care să-i facă să fie şi să se simtă cu adevărat liberi în faţa bunurilor materiale; o viaţă solidară cu săracii, punând şi în slujba lor structuri şi spaţii care aparţin călugărilor şi împărtăşind cu ei bunurile pe care Providenţa le aduce. Şi aici văd o mare provocare pentru călugări. Aceştia fac deja mult pentru cei nevoiaşi, însă iubirea ne determină să facem mult mai mult.

Care sunt proiectele Congregaţiei pentru viitor?

Înainte de toate aş spune că anii 2014 şi 2015 vor fi marcaţi pentru noi de pregătirea şi celebrarea anului vieţii consacrate, care vrem - şi pentru asta vom munci - să fie un an de har pentru toate persoanele consacrate. Există multe proiecte. Între acestea, în 2014 va fi un seminar de studiu despre gestionarea bunurilor din partea călugărilor. Se va desfăşura în zilele de 8 şi 9 martie la auditorium Antonianum din Roma şi vor participa toţi economii generali şi econoamele generale. În noiembrie este programată şi Adunarea Plenară a Congregaţiei noastre, care va reflecta asupra lui novum în viaţa consacrată. În afară de asta, vor fi periodic scrisori adresate tuturor persoanelor consacrate care vor încerca să actualizeze pentru ele magisteriul papei Francisc şi să pregătească bine anul vieţii consacrate, cu ocazia căruia vom avea, de asemenea, diferite întâlniri internaţionale la Roma.

(După L'Osservatore Romano, 18 ianuarie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 29.