Reflecţie la Comemorarea Tuturor Credincioşilor Răposaţi - 2013

"Aceasta este voinţa Tatălui meu: ca din cei pe care mi i-a dat, să nu pierd pe nici unul, ci să-i învii în ziua de pe urmă" (In 6,39).

Comemorarea tuturor credincioşilor răposaţi pe care o celebrăm astăzi este o continuare şi o prelungire a Solemnităţii Tuturor Sfinţilor şi o exprimare clară a lui Isus, de a nu pierde pe nici unul din cei pe care i-a dat Tatăl ceresc (cf. In 6,39). Aceste două zile de sărbătoare ne vorbesc foarte bine şi despre articolul de credinţă, numit: "Împărtăşirea sfinţilor"; articol de credinţă care exprimă legătura intimă dintre creştinii din paradis, creştinii din purgator şi creştinii de pe pământ, care cu toţii formează unica Biserică a lui Isus Cristos, dar aflaţi în stări diferite.

Cei din paradis se bucură de roadele mântuirii lui Cristos şi sunt fericiţi pentru că îl văd pe Dumnezeu aşa cum este (1In 3, 2), dar îşi petrec veşnicia făcând bine pentru fraţii lor în credinţă din purgator şi pentru fraţii lor credinţă de pe pământ. Cei din purgator, deşi mântuiţi, se purifică de pedeapsa vremelnică a păcatelor deja iertate (Mt 12,31) şi a celor care nu au dus la moarte (cf. 1In 5,16); dar aşteaptă nerăbdători ajutorul nostru şi al celor din paradis; iar ele, la rândul lor, se roagă pentru ajutorul şi mântuirea noastră. Noi, cei de pe pământ, suntem sprijiniţi de rugăciunile celor din paradis şi a celor din purgator, ne rugăm unii pentru toţi cei care alături de care călătorim spre patria veşnică, dar şi pentru grăbirea purificării celor din purgator, pentru ca odată purificaţi să ne întâmpine zilnic cu mijlocirea lor şi să ne primească alături de ei în lăcaşurile veşnice (cf. Lc 16,9).

O femeie, pe nume Thelka Aanan, din Oslo, Norvegia, într-o zi a fost umplută de bucurie că băiatul ei, Robert, a venit de la pescuit cu un peşte mare. Numaidecât ea s-a apucat să-l pregătească. Când l-a tăiat, mare i-a fost uimirea şi nespusă bucuria când în burta peştelui a găsit în el inelul ei cu un diamant ce-l avea primit ca moştenire şi pe care-l pierduse cu trei ani înainte în timp ce făcea baie în fiord.

Dar ce mare nu va fi bucuria când, într-o zi, în paradis ne vom întâlni cu toţi cei scumpi ai noştri pe care la moarte i-am crezut pierduţi! Prin această comemorare a credincioşilor răposaţi, Biserica ne dă marea speranţă, incredibila speranţă, pe baza Bibliei, că într-o zi ne vom revedea cu răposaţii pentru care acum, în această lună de noiembrie, ne cheamă să ne rugăm în mod deosebit.

Noi, creştinii, obişnuim să ne jelim dragii răposaţi, să purtăm doliu pentru ei şi să le păstrăm amintirea. Biserica ne spune astăzi că a face numai atât nu este suficient, căci asta o fac şi cei care nu au credinţă. Biserica ne cheamă astăzi să oferim jertfa lui Isus, să ne rugăm şi să facem fapte de dragoste trupească şi sufletească pentru grăbirea mântuirii lor. Răposaţii sunt dragii şi familiarii noştri, dar, pentru a ne reîntâlni cu ei, trebuie să îngrijim de purificarea şi mântuirea lor. Iată ce spune Scriptura în acest sens: "Dacă nu poartă cineva grijă de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios" (1Tim 5,8).

Evlavia către sufletele din purgator ne ajută să descoperim gravitatea aşa-ziselor "păcate mici", gravitatea de a refuza crucile vieţii şi pocăinţa ca îndestulare pentru păcatele deja iertate; dar ne ajută să descoperim şi îndurările divine.

Dumnezeu ne doreşte perfecţi (cf. Mt 5,48), pentru că nimic întinat nu poate locui în preajma sa (cf. Ap 21,27). Dacă nu suntem perfecţi în momentul morţii, vom fi perfecţi după purgatoriu. Verificare lucrării vieţii fiecăruia dintre noi se va face prin foc (cf. 1Cor 3,14-15). Ne iubeşte prea mult pentru a ne lăsa să fim mai prejos decât ne-a creat el să fim. Purgatoriul nu indică supărarea lui Dumnezeu, ci bunătatea unui tată iubitor care ne pedepseşte "spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia lui" (Evr 12,10).

Dacă şi contemporanii lui Noe au putut fi purificaţi prin suferinţele din închisoarea lui Dumnezeu şi prin jertfa lui Isus (cf. 1Pt 3,19-20); dacă fiii lui Iov au putut fi purificaţi de jertfa tatălui lor (cf. Iob 1, 5); dacă contemporanii lui Iuda Macabeul au putut fi purificaţi de jertfele credincioşilor oferite în templu (2Mac 12,45); atunci, se întreabă sfântul Ioan Chrysostom (347-407), noi de ce să ne îndoim că ofrandele noastre aduc mângâiere pentru cei morţi? Să nu şovăim, deci, în a-i ajuta pe cei răposaţi şi să oferim pentru ele sufragiile şi rugăciunile noastre, spre uşurarea şi spre eliberarea lor (cf. Chrysostom, în Hom. 1Cor 41, 5).

Cartea lui Tobia spune: "Adu din pâinea ta pe mormântul celor morţi, căci pomana te scapă şi pe tine de la moarte şi nu te va lăsa să cazi în întuneric" (Tob 4,10.17).

Conciliul II Vatican ne învaţă: "Biserica celor de pe pământ, conştientă de comuniunea cu întreg trupul mistic al lui Cristos, încă din primele timpuri ale creştinismului, s-a rugat şi a cinstit cu mare pietate amintirea răposaţilor ei" (LG 50).

Iar rugăciunea supremă şi fapta de dragoste supremă pe care o putem face pentru sufletele din purgator şi pe care ele o aşteaptă de la noi este sfânta Liturghie, unde Cristos însuşi se jertfeşte pentru noi Tatălui ceresc, unde Cristos însuşi se mijloceşte pentru noi Tatălui, unde Cristos însuşi coboară la atât la noi, cât şi la cei din purgator, pentru a ne alina şi pentru a ne mântui.

Sfântul Teodosie din Cernigov (sec. XVII), din Ucraina, un mântuit ajuns în slava cerească i-a apărut într-o zi unui preot, care i-a fost prieten în viaţă, şi l-a rugat să ofere sfânta Liturghie pentru părinţii săi. "Cum, tu, fericit în cer, care te poţi ruga direct lui Isus, ceri sfânta Liturghie de la un om slab ca mine?" "Da, este adevărat, mă pot ruga direct lui Isus, răspunse Teodosie, dar este nevoie de sfânta Liturghie pentru mântuirea răposaţilor, căci plăţile aduse de sfânta Liturghie au mai multa putere decât toate rugăciunile mele, ale tuturor celor din cer şi ale tuturor celor de pe pământ".

Într-adevăr, dacă toţi oamenii de pe pământ şi din cer s-ar uni în acelaşi timp în rugăciune, iar cel mai simplu preot din lume ar celebra sfânta Liturghie, aceasta ar fi mai valoroasă decât rugăciunile tuturor celor din cer şi de pe pământ la un loc.

Acum înţelegem de ce sfânta Monica (332-387), înainte de a muri, i-a cerut fiului ei, sfântul Augustin (354-430), care era preot, să-i celebreze sfinte Liturghii pentru sufletul ei. Acum înţelegem de ce sfântul Grigore, papa (540-604), a introdus în practica Bisericii ciclul de 30 de sfinte Liturghii pentru cei răposaţi, cunoscut de noi sub titlul "Gregoriană". Acum înţelegem de ce creştinii buni oferă dragilor lor răposaţi fie sfânta Liturghie simplă, fie ciclul de 30 de sfinte Liturghii. Acum înţelegem de ce creştinii buni se îngrijesc încă din viaţa aceasta să fie oferite sfinte Liturghii şi "Gregoriene", ca întâmpinare pentru atunci când vor trece din această viaţă.

Sfântul Bernard de Clairvaux (1091-1153), fost călugăr şi conte de Châtillon, Franţa, ne spune că, în timpul sfintei Liturghii pentru răposaţi, însuşi Isus, împreună cu Maica sa sfântă şi cu îngerii şi sfinţii, coboară la sufletele din purgator pentru a le uşura şi elibera.

Şi nu în cele din urmă să nu uităm să-i recomandăm pe toţi răposaţii noştri sfintei Fecioare Maria, care în fiecare zi este trimisă de Isus la cei din purgator, ca prin Rozariul ei să uşureze şi ridice suflete din purgator. De asemenea, să nu uităm să-i recomandăm pe răposaţii noştri şi mijlocirii sfântului Iosif, şi sfinţilor lor patroni şi îngeri păzitori, şi tuturor sfinţilor, care au şi ei mare putere pe lângă Isus, mântuitorul nostru.

Apoi nu trebuie să uităm că, în această lună de noiembrie, Biserica, pentru a veni în întâmpinarea strigătului după ajutor al sufletelor din purgator, îşi deschide tezaurul format din meritele lui Isus Cristos, cap şi membre, şi acordă, în primele nouă zile din luna noiembrie, indulgenţă plenară răposaţilor din purgator, pentru care cei dragi ai lor sunt dispuşi ca, pentru uşurarea şi eliberarea lor, să se spovedească, să se împărtăşească, să viziteze cimitirul sau biserica, să ridice rugăciuni pentru ei şi după intenţia Sfântului Părinte, papa. Apoi, Biserica acordă în toată luna noiembrie indulgenţe parţiale consistente tuturor răposaţilor pentru care credincioşii oferă sfinte Liturghii, rugăciuni şi faptele bune.

Toţi trebuie să avem grijă ca nu cumva sufletele răposaţilor noştri să fie reţinute în acest loc de ispăşire; şi nici să nu spunem prea repede că au ajuns în odihnă; ci să oferim pentru ei cât mai multe sfinte Liturghii, rugăciuni, şi fapte de dragoste. Trebuie să ştim că sufletele din purgator cer cu stăruinţă ajutorul nostru şi plâng cu lacrimi amare nepăsarea noastră.

O biată mamă uitată în purgator de un fiu neglijent a fost trimisă de Dumnezeu la acesta, pentru a-i arăta suferinţa, pentru a-i cere ajutorul şi pentru a-i comunica mesajul lui Dumnezeu, că, dacă refuză, va ajunge şi el în acel loc de chin şi fără mângâieri. Tânărul şi-a cerut iertare lui Dumnezeu şi mamei sale şi din acea zi n-a mai uitat niciodată să se roage pentru mama lui şi pentru sufletele din purgator.

Dacă sufletele dragilor noştri răposaţi apar rar ca să ne clatine neglijenţa, asta nu înseamnă că nu au nevoie şi că nu suferă în aşteptarea ajutorului nostru. De aceea, zilnic să ne rugăm pentru mântuirea lor.

"Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă" (Mt 5,7). Dar "judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă" (Iac 2,13). Să nu uităm pe cei din "stânga", care n-au avut milă şi s-au pierdut (cf. Mt 25,41-46). Să nu uită pe cel iertat, dar care n-a avut milă de tovarăşul său aflat în lipsă (cf. Mt 18,33-35). "Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup" (2Cor 5,10).

Neavând milă de sufletele din purgator, mai ales de cele dragi şi de cele şi de cele pentru care suntem datori a ne ruga, la moartea noastră toate cele câştigate pentru noi şi toate cele oferite pentru noi vor fi aplicate pentru cei pentru care eram datori să o facem şi nu am făcut-o.

Un călugăr decedat, neglijent în a se ruga pentru cei din purgator, i-a apărut unui confrate şi i-a spus că este în purgator şi că suferă cumplit. Atunci confratele i-a spus: "Noi am oferit pentru tine multe sfinte Liturghii, rugăciuni şi pomeni". Acela i-a replicat, că pentru faptul că nu a fost destul de atent în viaţă cu sufletele din purgator pentru care era dator să se roage, Dumnezeu a dispus ca toate cele oferite pentru el, chiar şi sfânta Liturghie a înmormântării, să fie aplicate celor pentru care era dator să se roage şi nu a făcut-o.

Venerabila Catherine Paluzzi (+ 1645), călugăriţă dominicană din Italia, aflând că tată ei este în purgator, după ce a încercat de a-l scoate de acolo cu pocăinţe şi rugăciuni, în cele din urmă i-a cerut lui Dumnezeu să-i dea ei suferinţa ce-i mai rămăsese tatălui ei; Dumnezeu a fost de acord şi, din acea zi, viaţa ei a fost un continuu martiriu.

Sfânta Caterina de Bologna (1413-1463), călugăriţă clarisă italiană, spunea: "Când am nevoie de vreun har deosebit, mă rog lui Dumnezeu prin mijlocirea sufletelor din purgator... şi negreşit îl primesc.

Sfânta Brigitta a Suediei (1303-1373), patroană a Europei, într-unul din extazele sale, a văzut un înger de lumină, care se ridica din purgator şi striga: "Binecuvântat este cel care de pe pământ trimite pentru cei din purgator sfinte Liturghii, rugăciuni şi fapte de dragoste!" Apoi a auzit un cor de suflete din purgator care se rugau astfel: "Isuse, ai milă de toţi cei care ne ajută pe noi şi răsplăteşte-i înmiit!"

Primul dar adus de sufletele din purgator, pentru cei pe care i-au ajutat, este convertirea. Jean-Baptiste Henri-Dominique Lacordaire (1802-1861), preot, şi renumit predicator francez, povesteşte despre un principe polon, necredincios, care scrisese o carte în care nega nemurirea sufletului. La acesta a venit într-o zi o femeie săracă şi căreia i-a murit soţul. Ea nu avea bani pentru a oferi o sfântă Liturghie. Deşi nu credea, ca să scape de gura ei, i-a dat banii necesari. După cinci zile îi apare soţul acelei femei scăpat din purgator pentru acea sfântă Liturghie, pentru a-i mulţumi. Atunci a ars acea carte şi a crezut în nemurirea sufletului.

Următorul dar este apărarea de duşmanii sufleteşti şi trupeşti. Un soldat care obişnuia să se roage pentru eliberarea sufletelor din purgator a fost găsit odată singur pe stradă de către cei din armata adversă. Neştiind ce să facă, s-a refugiat într-un cimitir, cerând ajutorul sufletelor din purgator. Abia au păşit după el în cimitir, când deodată au luat-o la fugă înapoi urlând de groază. O armată de suflete din purgator i-au pus pe fugă, amintindu-ne de episodul lui Elizeu în lupta cu sirienii (cf. 2Rg 6,16; 2Cr 32,7). Tot astfel sufletele din purgator pun pe fugă diavolii care ne dau târcoale şi caută să ne piardă (cf. 1Pt 5,8).

Şi nu în ultimul rând, sufletele din purgator pe care le-am ajutat ne mijlocesc de la Dumnezeu harul realizării în viaţă şi al depăşirii problemelor cu care ne confruntăm.

Sfântul Petru Damian, episcop, rămas orfan de ambii părinţi şi fiind foarte sărac şi neajutorat, găsind pe stradă un ban, în loc să-l folosească pentru nevoile sale, l-a oferit unei biserici pentru a se celebra o sfântă Liturghie pentru sufletele din purgator. Imediat după asta a fost luat de cineva sub îngrijire, l-a dat la seminar, a ajuns preot, episcop, învăţător al Bisericii şi sfânt.

În anul 1827, Maria, o servitoare din Paris, Franţa, care obişnuia să plătească lunar câte o sfântă Liturghie pentru acel suflet care mai avea nevoie doar de o singură jertfă pentru a fi eliberat, rămasă fără serviciu, a fost condusă de către ultimul suflet eliberat în serviciu la mama sa.

Odihna cea veşnică dă-o răposaţilor noştri, Doamne! Şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească!

Să se odihnească în pace. Amin!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 43.