Vatican: Audienţă acordată participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări (14 octombrie 2013)

Luni, 14 octombrie 2013, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe participanţii la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Publicăm în continuare discursul pe care papa l-a adresat celor prezenţi:

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe toţi şi vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi în slujba noii evanghelizări şi pentru munca din Anul Credinţei. Mulţumesc din inimă! Ceea ce aş vrea să vă spun astăzi se poate rezuma în trei puncte: primatul mărturiei; urgenţa de a merge în întâmpinare; proiectul pastoral centrat pe esenţial.

1. În timpul nostru se vede adesea o atitudine de indiferenţă faţă de credinţă, considerată ca nemaifiind relevantă în viaţa omului. Noua evanghelizare înseamnă a trezi în inima şi în mintea contemporanilor noştri viaţa credinţei. Credinţa este un dar al lui Dumnezeu, dar este important ca noi creştinii să arătăm că trăim în mod concret credinţa, prin iubire, înţelegere, bucurie, suferinţă, pentru că acest lucru trezeşte întrebări, ca la începutul drumului Bisericii: de ce trăiesc aşa? Ce anume îi determină? Sunt întrebări care duc la inima evanghelizării, care este mărturia credinţei şi a carităţii. Ceea ce avem nevoie, în special în aceste timpuri, sunt martori credibili care cu viaţa şi chiar prin cuvânt fac vizibilă Evanghelia, trezesc atracţia faţă de Isus Cristos, faţă de frumuseţea lui Dumnezeu.

Multe persoane s-au îndepărtat de Biserică. Este greşit să se descarce vinovăţia de o parte sau de alta, ba chiar nu este cazul să se vorbească despre vinovăţii. Există responsabilităţi în istoria Bisericii şi a oamenilor săi, există responsabilităţi în anumite ideologii şi chiar în persoane individuale. Ca fii ai Bisericii trebuie să continuăm drumul Conciliului al II-lea din Vatican, să ne despuiem de lucruri inutile şi dăunătoare, de false siguranţe lumeşti care împovărează Biserica şi dăunează adevăratei sale feţe.

Este nevoie de creştini care să facă vizibilă oamenilor de astăzi milostivirea lui Dumnezeu, duioşia sa faţă de orice creatură. Ştim cu toţii că această criză a omenirii contemporane nu este superficială, ci este profundă. Pentru aceasta noua evanghelizare, în timp ce cheamă să avem curajul de a merge împotriva curentului, de a ne converti de la idoli la unicul Dumnezeu adevărat, nu poate decât să folosească limbajul milostivirii, format din gesturi şi din atitudini chiar mai înainte de cuvinte. Biserica în mijlocul omenirii de astăzi spune: Veniţi la Isus, voi toţi care sunteţi trudiţi şi împovăraţi şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre (cf. Mt 11,28-30). Veniţi la Isus. Numai el are cuvinte de viaţă veşnică.

Fiecare botezat este "cristofor", adică purtător al lui Cristos, aşa cum spuneau părinţii antici. Cine l-a întâlnit pe Cristos, ca femeia samariteană la fântână, nu poate ţine pentru sine această experienţă, ci simte dorinţa de a o împărtăşi, pentru a-i duce pe alţii la Isus (cf. In 4). Trebuie să ne întrebăm toţi dacă cel care ne întâlneşte percepe în viaţa noastră căldura credinţei, vede pe faţa noastră bucuria că l-am întâlnit pe Cristos!

2. Aici trecem la al doilea aspect: întâlnirea, a merge în întâmpinarea celorlalţi. Noua evanghelizare este o mişcare reînnoită spre cel care a pierdut credinţa şi sensul profund al vieţii. Acest dinamism face parte din marea misiune a lui Cristos de a aduce viaţa în lume, iubirea Tatălui la omenire. Fiul lui Dumnezeu a "ieşit" din condiţia sa divină şi a venit în întâmpinarea noastră. Biserica este în interiorul acestei mişcări, fiecare creştin este chemat să meargă în întâmpinarea celorlalţi, să dialogheze cu aceia care nu gândesc asemenea nouă, cu aceia care au o altă credinţă, sau care nu au credinţă. A-i întâlni pe toţi, pentru că toţi avem în comun faptul de a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Putem merge în întâmpinarea tuturor, fără frică şi fără a renunţa la apartenenţa noastră.

Nimeni nu este exclus de la speranţa vieţii, de la iubirea lui Dumnezeu. Biserica este trimisă să trezească peste tot această speranţă, în special unde este sufocată de condiţii existenţiale dificile, uneori inumane, unde speranţa nu respiră, ci se sufocă. Este nevoie de oxigenul Evangheliei, de suflul Duhului lui Cristos Înviat, care să o reaprindă în inimi. Biserica este casa în care uşile sunt mereu deschise nu numai pentru ca fiecare să poată găsi primire în ea şi să respire iubire şi speranţă, ci şi pentru ca noi să putem ieşi ca să ducem această iubire şi această speranţă. Duhul Sfânt ne determină să ieşim din staulul nostru şi ne conduce până la periferiile omenirii.

3. Însă toate acestea în Biserică nu sunt lăsate întâmplării, improvizării. Cere angajarea comună pentru un proiect pastoral care să amintească esenţialul şi care să fie bine centrat pe esenţial, adică pe Isus Cristos. Nu foloseşte să ne pierdem în atâtea lucruri secundare sau superflue, ci să ne concentrăm asupra realităţii fundamentale, care este întâlnirea cu Cristos, cu milostivirea sa, cu iubirea sa şi să-i iubim pe fraţi aşa cum el ne-a iubit. O întâlnire cu Cristos înseamnă şi adoraţie, care este un cuvânt puţin folosit: a-l adora pe Cristos. Un proiect animat de creativitatea şi de fantezia Duhului Sfânt, care ne determină să parcurgem şi căi noi, cu curaj, fără să ne fosilizăm! Ne-am putea întreba: cum este pastoraţia din diecezele şi parohiile noastre? Face vizibil esenţialul, adică pe Isus Cristos? Diferitele experienţe, caracteristici, merg împreună în armonia pe care o dăruieşte Duhul Sfânt? Sau pastoraţia noastră este dispersivă, fragmentară, motiv pentru care, până la urmă, fiecare merge pe cont propriu?

În acest context aş vrea să subliniez importanţa catehezei, ca moment al evanghelizării. A făcut deja asta papa Paul al VI-lea în Evangelii nuntiandi (cf. nr. 44). De acolo marea mişcare catehetică a dus înainte o reînnoire pentru a depăşi fractura dintre Evanghelie şi cultură şi analfabetismul din zilele noastre în materie de credinţă. Am amintit de mai mult ori un fapt care m-a impresionat în slujirea mea: să întâlnesc copii care nu ştiau nici măcar să-şi facă semnul crucii! În oraşele noastre! Este o slujire preţioasă pentru noua evanghelizare aceea pe care o desfăşoară cateheţii şi este important ca părinţii să fie primii cateheţi, primii educatori ai credinţei în propria familie cu mărturia şi prin cuvânt.

Mulţumesc pentru această vizită. Spor la treabă! Domnul să vă binecuvânteze şi sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.