|
La 15 octombrie ajunge în Vatican noul secretar de stat: "Vreau să fiu contagiat de simplitatea papei Francisc" De Cristina dal Olmo - Helena Faccia Serrano Simplu, modest, plăcut, fără grabă, se prezintă sigur și mulțumind. Cu o expresie curată și fermă a ceea ce Biserica înseamnă astăzi, pe locul său în viața de astăzi. Recunoaște că, inițial, din prudență, nu voia să acorde interviuri în mass-media, dar acordând interviu unuia "nu poți să nu-i primești pe ceilalți". Încă nunțiu în Venezuela, de la Caracas ne spune că având un papă argentinian "spaniola este, astăzi, limba lumii". Este o plăcere să vorbim aceeași limbă. Va lua în posesie funcția sa ca secretar de stat al Sfântului Scaun, cel mai aproape de Sfântul Părinte, la 15 octombrie, în Vatican. Papa îi va mulțumi cardinalului Bertone pentru slujirea sa în acești ani, și în cadrul aceluiași eveniment Mons. Parolin se va face disponibil papei Francisc, după care, va putea demonstra bunele sale calități ca diplomat. Ajunge în Vatican în vârstă de 58 de ani. Cum ați primit vestea numirii dumneavoastră? Cererea papei a fost pentru mine o surpriză. Știam că numele meu era unul dintre numele care se luau în considerare, dar sunt sincer atunci când spun că nu mă gândeam niciodată la o numire la acest nivel. Este o funcție cu multă responsabilitate. Am rămas foarte impresionat. Oricum, mă simt senin, chiar dacă atunci când mă gândesc... am mers la bazilica "Sfânta Tereza", la Caracas, unde se află imaginea lui Cristos Nazarineanul a Sfântului Paul, mi se pare că este o altă imagine asemănătoare la Sevilla, și am stat în fața lui Dumnezeu și m-am rugat: "Doamne, de data asta îți revine ție să-mi spui". Care va fi misiunea dumneavoastră ca numărul doi? Cum credeți că va fi să lucrați cu papa Francisc, dată fiind funcția de mare încredere și așa de apropiată de Sfântul Părinte? Va trebui să-l ajut pe papa. Văd că el duce înainte misiunea sa cu multă bucurie și eu sper ca el să-mi alipească această bucurie, această simplitate a spiritului. Îndeosebi, sper să fiu contagiat, pentru că într-adevăr îl admir, de spiritualitatea sa, de raportul său cu Dumnezeu. Ați avut contacte cu el în acești ani, trăind dumneavoastră în Venezuela, în timp ce papa era arhiepiscop de Buenos Aires? N-am avut mult contact cu el, numai în câteva ocazii. Mă uimește să văd simplitatea cu care el poartă asupra sa această "funcție". Sper să pot învăța de la el. Tinerii trebuie să învețe de la bătrâni și mie îmi spun că sunt tânăr - chiar dacă nu sunt chiar așa de tânăr -, motiv pentru care trebuie să observ. Dumneavoastră sunteți un diplomat și cunoașteți realitatea din Asia și din Orientul Mijlociu. Acum, cu toate aceste conflicte, ce anume ne puteți spune despre situația din Siria și despre rolul papei Francisc la nivel internațional? Determinarea papei pentru pace a fost foarte importantă; a asculta Biserica este singura cale. A pus toate mijloacele Bisericii în favoarea păcii. În afară de celelalte acte concrete pe care le cunoaștem cu toții, cu toate persoanele de bunăvoință, a determinat diplomația vaticană să facă tot posibilul pentru pace. Eu cred că acesta este rolul nostru, rolul Bisericii. Asta justifică și prezența Bisericii la nivel internațional. Aceasta este lucrarea sa pentru binele comun. Biserica trebuie să fie acolo. Obiectivul diplomației vaticane este să lucreze pentru pace. "Biserica trebuie să fie în slujba lumii cu identitatea sa. În caz contrar, n-ar fi în slujba lumii". Astăzi, încotro trebuie Biserica să meargă? Care sunt provocările sale? În mod deosebit, aș vrea să notez că nu există nimic nou. Biserica a mers mereu în acea direcție, dar este adevărat și că acum există un aer nou, proaspăt: există spontaneitate. Trebuie amintit că Biserica există în funcție de lume și acum trebuie dată o emfază mai mare la ceea ce avem. Biserica trebuie să fie în slujba lumii cu identitatea sa. Acest lucru este foarte important și trebuie pus accentul pe asta. Dacă n-ar fi așa, n-ar aduce slujire lumii. Aceasta este baza dialogului cu ceilalți, cu celelalte religii. Așa este apropierea de alții, de lume, fără a pierde o identitate puternică. Noi trebuie să fim "sare și lumină". Noi nu putem fi numai sare sau lumină. (SARE, adică să dea gust, să comunice să transmită, să contagieze pe alții cu ceea ce unul trăiește. LUMINĂ, suntem chemați să fim o mică lumină în mijlocul lumii, oferind lui Dumnezeu...). După nunțiatura din Venezuela, unde Biserica în mod sigur a fost obligată să medieze într-o societate foarte împărțită... la ce vă așteptați de la primele dumneavoastră zile în Vatican? Ce credeți că veți găsi? Înainte de toate, trebuie să ascult. Am fost așa de cufundat în realitatea din Venezuela încât n-am avut timp pentru altceva. Trebuie să asimilez toate problemele imediat ce ajung, să mă actualizez. Papa, cum se știe, vrea să reformeze Curia, organismele vaticane. A încredințat acest lucru unui grup de opt cardinali, experți în diferite materii. Vrea să reformeze structura Bisericii prin munca acestei Comisii. Eu mă pun în fața lui Dumnezeu. Domnul vorbește prin istorie, el ne va spune ce trebuie să facem. În ce zi veți ajunge la Roma? Când veți lua în posesie funcția dumneavoastră? La 15 octombrie, ziua sfintei Tereza a lui Isus. Va fi un act privat, o întâlnire a Sfântului Părinte cu membrii din Secretariatul de Stat. Mai întâi se va desfășura actul de mulțumire al papei Francisc față de cardinalul Bertone și, după aceea, intrarea mea în noua funcție. "Vă cer un lucru - termină el - rugați-vă pentru mine: zece Bucură-te Marie timp de zece zile, măcar". Monseniorul Parolin s-a pus în fața lui Dumnezeu în biserica "Sfânta Tereza"; va prelua numirea sa la 15 octombrie, sărbătoarea sfintei. Este clar că sfânta Tereza a lui Isus este în viața sa. Acesta este motivul pentru care l-am invitat la Avila și m-am oferit ca ghid, pentru a-l duce în primul convent al sfintei Tereza în centenarul întemeierii sale. Și mi-a răspuns cu un mare simț al umorului: "Aș fi bucuros de asta și acum voi fi aproape de Spania. Am fost la Avila în 1996... în urmă cu mult timp și aș fi fericit să mă întorc acolo". "Nu spun nu - a continuat el - chiar dacă eu cred că nu voi avea așa de mult timp la dispoziție". Sperăm să se poată întoarce la Avila și să vină cu papa Francisc, în 2015, pentru a sărbători al V-lea centenar al nașterii sfintei Tereza a lui Isus. (După www.korazym.org, 7 octombrie 2013) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu lecturi: 16.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |