Vatican: Audienţa generală de miercuri, 23 octombrie 2013

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuând catehezele despre Biserică, astăzi aş vrea să privesc la Maria ca imagine şi model al Bisericii. Fac asta preluând o expresie a Conciliului al II-lea din Vatican. Spune Constituţia Lumen gentium: "Născătoarea de Dumnezeu este prototipul Bisericii, aşa cum afirma deja sfântul Ambrozie, şi anume în ordinea credinţei, iubirii şi unirii perfecte cu Cristos" (nr. 63).

1. Să pornim de la primul aspect, Maria ca model de credinţă. În ce sens Maria reprezintă un model pentru credinţa Bisericii? Să ne gândim cine era Fecioara Maria: o evreică tânără care aştepta cu toată inima răscumpărarea poporului său. Însă în acea inimă de tânără fiică a lui Israel era un secret pe care ea însăşi încă nu-l cunoştea: în planul de iubire al lui Dumnezeu era destinată de devină Mamă a Răscumpărătorului. La Buna-Vestire, mesagerul lui Dumnezeu o numeşte "plină de har" şi îi revelează acest proiect. Maria răspunde "da" şi din acel moment credinţa Mariei primeşte o lumină nouă: se concentrează asupra lui Isus, Fiul lui Dumnezeu care din ea a luat trup şi în care se împlinesc promisiunile întregii istorii a mântuirii. Credinţa Mariei este împlinirea credinţei lui Israel, în ea este chiar concentrat întregul drum, întreaga cale a acelui popor care aştepta răscumpărarea, şi în acest sens este modelul credinţei Bisericii, care are drept centru pe Cristos, întrupare a iubirii infinite a lui Dumnezeu.

Cum a trăit Maria această credinţă? A trăit-o în simplitatea miilor de ocupaţii şi griji zilnice ale oricărei mame, cum sunt să se ocupe de hrană, de îmbrăcăminte, de îngrijirea casei... Tocmai această existenţă normală a sfintei Fecioare a fost terenul unde s-a desfăşurat un raport singular şi un dialog profund între ea şi Dumnezeu, între ea şi Fiul său. "Da"-ul Mariei, deja perfect la început, a crescut până la ora crucii. Acolo maternitatea sa s-a dilatat cuprinzând pe fiecare dintre noi, viaţa noastră, pentru a ne conduce la Fiul său. Maria a trăit mereu cufundată în misterul Dumnezeului făcut om, ca prima şi perfecta discipolă a sa, meditând toate în inima sa la lumina Duhului Sfânt, pentru a înţelege şi a pune în practică toată voinţa lui Dumnezeu.

Putem să ne punem o întrebare: ne lăsăm luminaţi de credinţa Mariei, care este Mama noastră? Sau credem că este departe, prea diferită de noi? În momentele de dificultate, de încercare, de întuneric, privim la ea ca model de încredere în Dumnezeu, care vrea mereu şi numai binele nostru? Să ne gândim la asta, probabil că ne va face bine s-o regăsim pe Maria ca model şi figură a Bisericii în această credinţă pe care o avea ea!

2.. Ajungem la al doilea aspect: Maria model de caritate. În ce mod Maria este pentru Biserică exemplu viu de iubire? Să ne gândim la disponibilitatea ei faţă de ruda Elisabeta. Vizitând-o, Fecioara Maria nu i-a dus numai un ajutor material, şi pe acesta, ci l-a dus pe Isus, care deja trăia în sânul ei. A-l duce pe Isus în casa aceea însemna a duce bucuria, bucuria deplină. Elisabeta şi Zaharia erau fericiţi pentru sarcina care părea imposibilă la vârsta lor, însă tânăra Maria e cea care le duce lor bucuria deplină, aceea care vine de la Isus şi de la Duhul Sfânt şi se exprimă în caritatea gratuită, în împărtăşire, în ajutor, în înţelegere.

Sfânta Fecioară vrea să ne aducă şi nouă, nouă tuturor, marele dar care este Isus; şi cu el ne aduce iubirea sa, pacea sa, bucuria sa. Astfel, Biserica este ca Maria: Biserica nu este un magazin, nu este o agenţie umanitară, Biserica nu este un ONG, Biserica este trimisă să-l ducă tuturor pe Cristos şi Evanghelia sa; nu se duce pe ea însăşi - dacă e mică, dacă e mare, dacă e puternică, dacă e slabă, Biserica îl duce pe Isus şi trebuie să fie ca Maria atunci când a mers s-o viziteze pe Elisabeta. Ce îi ducea Maria? Pe Isus. Biserica îl duce pe Isus: acesta este centrul Bisericii, a-l duce pe Isus! Dacă prin ipoteză, odată s-ar întâmpla că Biserica nu-l duce pe Isus, aceea ar fi o Biserică moartă! Biserica trebuie să ducă caritatea lui Isus, iubirea lui Isus, caritatea lui Isus.

Am vorbit despre Maria, despre Isus. Şi noi? Noi care suntem Biserica? Care este iubirea pe care o ducem altora? Este iubirea lui Isus, care împărtăşeşte, care iartă, care însoţeşte, sau este o iubire diluată, cum se diluează vinul care pare apă? Este o iubire puternică sau slabă aşa încât urmează simpatiile, încât caută răsplata, o iubire interesată? O altă întrebare: lui Isus îi place iubirea interesată? Nu, nu-i place, pentru că iubirea trebuie să fie gratuită, ca a lui. Cum sunt raporturile în parohiile noastre, în comunităţile noastre? Ne tratăm ca fraţi şi surori? Sau ne judecăm, vorbim rău unii de alţii, ne îngrijim fiecare de propria "grădiniţă", sau ne îngrijim unul de altul? Sunt întrebări de caritate!

3. Şi pe scurt un ultim aspect: Maria model de unire cu Cristos. Viaţa Sfintei Fecioare a fost viaţa unei femei din poporul său: Maria se ruga, muncea, mergea la sinagogă... Însă fiecare acţiune era făcută mereu în unire perfectă cu Isus. Această unire ajunge la apogeu pe Calvar: aici Maria se uneşte cu Fiul în martiriul inimii şi în oferirea vieţii Tatălui pentru mântuirea omenirii. Sfânta Fecioară şi-a însuşit durerea Fiului şi a acceptat împreună cu el voinţa Tatălui, în acea ascultare care aduce rod, care dăruieşte adevărata victorie asupra răului şi asupra morţii.

Este foarte frumoasă această realitate pe care ne-o învaţă Maria: să fim mereu uniţi cu Isus. Putem să ne întrebăm: ne amintim de Isus numai atunci când ceva nu merge şi avem nevoie, sau raportul nostru este unul constant, o prietenie profundă, chiar şi atunci când e vorba de a-l urma pe calea crucii?

Să-i cerem Domnului să ne dăruiască harul său, puterea sa, pentru ca în viaţa noastră şi în viaţa fiecărei comunităţi ecleziale să se reflecte Modelul Mariei, Mama Bisericii. Aşa să fie!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.