Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor
la întâlnirea promovată de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Medicilor Catolici
(20 septembrie 2013)

Vă cer scuze pentru întârziere, pentru că astăzi... aceasta este o dimineaţă prea complicată, din cauza audienţelor... Vă cer scuze.

1. Prima reflecţie pe care aş vrea s-o împărtăşesc cu voi este aceasta: noi asistăm astăzi la o situaţie paradoxală, care se referă la profesia medicală. Pe de o parte constatăm - şi îi mulţumim lui Dumnezeu - progresele medicinii, graţie muncii oamenilor de ştiinţă, care, cu pasiune şi fără cruţare, se dedică pentru căutarea a noi îngrijiri. Însă, pe de altă parte, întâlnim şi pericolul ca medicul să rătăcească propria identitate de slujitor al vieţii. Dezorientarea culturală a atacat şi ceea ce părea un domeniu inatacabil: al vostru, medicina! Deşi sunt prin natura lor în slujba vieţii, profesiile sanitare sunt induse uneori să nu respecte însăşi viaţa. În schimb, aşa cum ne aminteşte enciclica Caritas in veritate, "deschiderea la viaţă este în centrul adevăratei dezvoltări". Nu există dezvoltare adevărată fără această deschidere la viaţă. "Dacă se pierde sensibilitatea personală şi socială faţă de primirea unei noi vieţi, şi celelalte forme de primire utile pentru viaţa socială devin aride. Primirea vieţii temperează energiile morale şi face capabili de ajutor reciproc" (nr. 28). Situaţia paradoxală se vede în faptul că, în timp ce se atribuie persoanei noi drepturi, uneori chiar şi drepturi presupuse, nu întotdeauna se tutelează viaţa ca valoare primară şi drept primordial al fiecărui om. Scopul ultim al acţiunii medicale rămâne întotdeauna apărarea şi promovarea vieţii.

2. Al doilea punct: în acest context contradictoriu, Biserica face apel la conştiinţe, la conştiinţele tuturor profesioniştilor şi voluntarilor din sănătate, în mod deosebit ale voastre, ale ginecologilor, chemaţi să colaboraţi la naşterea de noi vieţi umane. Vocaţia şi misiunea voastră este una singulară, care are nevoie de studiu, de conştiinţă şi de umanitate. Odinioară, femeile care ajutau la naştere le numeam "împreună-mame": este ca o mamă împreună cu cealaltă, cu adevărata mamă. Şi voi sunteţi "împreună-mame" şi "împreună-taţi", şi voi.

O răspândită mentalitate a utilului, "cultura rebutului", care astăzi reduce la sclavie inimile şi inteligenţele atâtora, are un cost foarte mare: cere să se elimine fiinţe umane, mai ales dacă sunt mai slabe din punct de vedere fizic sau social. Răspunsul nostru la această mentalitate este un "da" hotărât şi fără şovăieli spus vieţii. "Primul drept al unei persoane umane este viaţa sa. Ea are alte bunuri şi unele dintre ele sunt mai preţioase; însă este acela binele fundamental, condiţie pentru toate celelalte" (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Declaraţie despre avortul provocat, 18 noiembrie 1974, 11). Lucrurile au un preţ şi pot fi vândute, însă persoanele au o demnitate, valorează mai mult decât lucrurile şi nu au preţ. De atâtea ori ne aflăm în situaţii în care vedem că ceea ce costă mai puţin este viaţa. Pentru aceasta, atenţia faţă de viaţa umană în totalitatea sa a devenit în ultimele timpuri o adevărată prioritate a magisteriului Bisericii, îndeosebi faţă de aceea mai lipsită de apărare, adică faţă de cel neputincios, faţă de cel bolnav, faţă de cel care trebuie să se nască, faţă de copil, faţă de bătrân, care este viaţa cea mai lipsită de apărare.

În fiinţa umană fragilă fiecare dintre noi este invitat să recunoască faţa Domnului, care în trupul său uman a experimentat indiferenţa şi singurătatea la care adesea îi condamnăm pe cei mai săraci, fie în ţările în curs de dezvoltare, fie în societăţile bogate. Fiecare copil nenăscut, dar condamnat pe nedrept să fie avortat, are faţa lui Isus Cristos, are faţa Domnului, care încă înainte de a se naşte, şi apoi abia născut, a experimentat refuzul lumii. Şi fiecare bătrân şi - am vorbit despre copil: să mergem la bătrâni, alt punct! Şi fiecare bătrân, chiar dacă este infirm sau la sfârşitul zilelor sale, poartă în sine faţa lui Cristos. Nu se pot arunca, aşa cum ne propune "cultura rebutului"! Nu se pot arunca!

3. Al treilea aspect este un mandat: Fiţi martori şi răspânditori ai acestei "culturi a vieţii". Faptul că sunteţi catolici comportă o responsabilitate mai mare: înainte de toate faţă de voi înşivă, prin angajamentul de coerenţă cu vocaţia creştină; şi apoi faţă de cultura contemporană, pentru a contribui la recunoaşterea în viaţa umană a dimensiuni transcendente, a amprentei lucrării creatoare a lui Dumnezeu, încă din prima clipă a zămislirii sale. Aceasta este o angajare de nouă evanghelizare care cere adesea să se meargă împotriva curentului, plătind personal. Domnul se bazează şi pe voi pentru a răspândi "evanghelia vieţii".

În această perspectivă, secţiile spitaliceşti de ginecologie sunt locuri privilegiate de mărturie şi de evanghelizare, pentru că acolo unde Biserica devine "vehicul al prezenţei lui Dumnezeu" cel viu, devine în acelaşi timp "instrument al unei adevărate umanizări a omului şi a lumii" (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Notă doctrinală despre unele aspecte ale evanghelizării, 9). Formând conştiinţa că în centrul activităţii medicale şi asistenţiale este persoana umană în condiţia de fragilitate, structura sanitară devine "locul în care relaţia de îngrijire nu este meserie - relaţia voastră de îngrijire nu este meserie - ci misiune; unde caritatea samariteanului milostiv este prima catedră şi faţa omului suferind, însăşi faţa lui Cristos" (Benedict al XVI-lea, Discurs la Universitatea Catolică "Sacro Cuore" din Roma, 3 mai 2012).

Dragi prieteni medici, voi, care sunteţi chemaţi să vă ocupaţi de viaţa umană în faza sa iniţială, amintiţi-le tuturor, cu faptele şi cu cuvintele, că aceasta este mereu, în toate fazele sale şi la orice vârstă, sacră şi este mereu de calitate. Şi nu pentru un discurs de credinţă - nu, nu - ci de raţiune, pentru un discurs de ştiinţă! Nu există o viaţă umană mai sacră decât alta, aşa cum nu există o viaţă umană mai semnificativă calitativ decât alta. Credibilitatea unui sistem sanitar nu se măsoară numai prin eficienţă, ci mai ales prin atenţia şi iubirea faţă de persoane, a căror viaţă este mereu sacră şi inviolabilă.

Nu neglijaţi niciodată să vă rugaţi Domnului şi Fecioarei Maria pentru a avea forţa de a îndeplini bine munca voastră şi a mărturisi cu curaj - cu curaj! Astăzi este nevoie de curaj - a mărturisi cu curaj "evanghelia vieţii"! Multe mulţumiri.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.