Reflecţie la duminica a XXV-a de peste an - C

Dăruind vei dobândi împărăţia cerurilor (cf. Lc 6,38).

Isus îşi continuă drumul spre Ierusalim, unde se va jertfi pe sine însuşi pentru mântuirea noastră, iar în acest drum al său spre pătimire, moarte, dar şi spre înviere, le vorbeşte oamenilor despre împărăţia cerurilor; atât despre fericirea şi frumuseţea ei, cât şi despre modul şi calea de a intra în ea.

Isus rosteşte în evanghelia de astăzi o axiomă valabilă încă, şi anume că oamenii pământeşti, în căutarea şi obţinerea celor trecătoare, sunt mai iscusiţi decât fiii luminii în căutarea şi obţinerea celor veşnice (cf. Lc 16,8). Oamenii ştiu să interpreteze fenomenele naturii, dar nu ştiu să interpreteze semnele timpurilor care le indică veşnicia (cf. Mt 16,2-3; Lc 12,54-55).

Şi chiar în pericopa evanghelică de astăzi Isus ne prezintă cazul unui administrator necinstit, dar iscusit în cele trecătoare, care cu bunurile stăpânului său a ştiut să-şi facă prieteni care să-l primească atunci când nu va mai fi administrator (cf. Lc 16,3-7). Iar prima lectură ne prezintă alţi oameni necinstiţi, dat tot iscusiţi în cele trecătore, care prin înşelăciune şi furt au ştiut să-şi înşele semenii şi să-şi mărească câştigurile (cf. Am 8,4-7). Tot Isus ne vorbise mai înainte de un bogat iscusit, care a chibzuit cum să-şi adune şi să-şi păstreze recoltele pentru a-şi satisface cerinţele trupului (cf. Lc 12,13-21).

Şi noi suntem administratorii unui mare stăpân, ai lui Dumnezeu, care ne-a încredinţat întreaga sa avuţie; căci Dumnezeu, după ce l-a făcut pe om dup chipul său, după ce l-a făcut bărbat şi femeie, după ce le-a spus să crească şi să se înmulţească, le-a dat stăpânirea peste peştii mării, peste păsările cerului, peste orice vietate care se mişcă pe pământ, peste orice pom şi peste orice sămânţă care produce rod (cf. Gen 1,27-29; Ps 8,6-7).

Deci, conform Bibliei, tot ce avem în această viaţă sunt de fapt "bunurile altuia", adică ale lui Dumnezeu (Lc 16,12; 1Cor 4,7; 6,19). Noi trebuie să administrăm bunurile materiale şi spirituale încredinţate nouă, pentru a promova interesele lui Dumnezeu care ni le-a dat, folosindu-le pentru nevoile semenilor noştri (cf. Prov 19,17; Mt 19,21; 25,31-46; Lc 12,33) şi pentru progresul evangheliei (cf. 1Cor 9,13; 2Cor 9,6-7).

Cu bunurile primite de la Dumnezeu trebuie să ne facem prieteni care să ne primească în împărăţia cerurilor, pe care Dumnezeu a dat-o săracilor: "Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îl iubesc? Dar voi l-aţi dispreţuit pe cel sărac!" (cf. Iac 2,5-6). "Fericiţi sunt cei săraci, căci a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,3).

În pilda administratorul necredincios, Isus îi are în vedere în primul rând pe fariseii şi conducătorii poporului ales; în calitatea de conducători ai naţiunii iudaice, erau într-un anumit sens ispravnici ai adevărului şi ai binecuvântărilor pe care Dumnezeu le acordase poporului său ales. Ca ispravnici ai bunurilor divine, conducătorii lui Israel risipiseră "averea" pe care Dumnezeu le-o încredinţase, folosind-o strict în interesul lor, şi ioc în interesul săracilor. "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre" (Mt 23,13).

Nimeni să nu se înşele spunând că el a muncit pentru bunurile pe care le are şi ca atare le poate folosi după plac. Domnul l-a avertizat deja pe Israel referitor la această înşelăciune fatală şi le-a spus evreilor că el este cel care dă oamenilor putere să-şi agonisească avuţia (cf. Dt 8,18). Atunci când oamenii nu-l onorează pe Dumnezeu şi nu apreciază bunurile vieţii ca venind din mâna lui milostivă, ei se dedau "la gândiri deşarte" şi "inima lor fără pricepere" se întunecă (Rom 1,21). Isus ne spune că noi suntem doar administratori şi slujitori nevrednici ai lui Dumnezeu (cf. Lc 17,10).

Expresia "bogăţii nedrepte" (cf. Lc 16,9; Mt 6,24) ne chemă la o fugă de averi; expresia este sinonimă cu "câştig murdar". A-ţi face prieteni cu "bogăţiile nedrepte" înseamnă a-ţi câştiga cu ceva rău un loc bun în împărăţia cerurilor. "Bine, servitor bun şi credincios! Ai folosit bine puţinul care ţi-a fost încredinţat, mult îţi voi încredinţa de acum; ia parte la bucuria stăpânului tău!" (Mt 25,21).

Sfântul Augustin (354-430) lămureşte cu înţelepciune problema din evanghelia de astăzi, şi spune: "Cei care au primit avuţii de la Dumnezeu nu vor intra în împărăţia cerurilor, decât numai atunci când îi vor introduce săracii, căci a celor săraci este împărăţia cerurilor".

Să nu uităm îndemnul lui Cristos de a nu lucra numai pentru "mâncarea pieritoare, ci mai ales pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică" (In 6,27), şi să devenim bogaţi, nu în faţa oamenilor, ci în "faţă de Dumnezeu" (Lc 12,21), ca să putem "moşteni împărăţia ce ne-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Mt 25,34).

Deci Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,8), ne-a dat toate bunurile sale, nu ca să le păstrăm pentru noi înşine, nu pentru a ne îmbogăţi pe pământ, ci pentru ca să le împărţim celor care au nevoie de ele. Stăpânul de care vorbeşte Isus în evanghelia de astăzi nu este un simplu om avut, ci este însuşi Dumnezeu. Şi pentru că era Dumnezeu, de aceea l-a lăudat pe administratorul necinstit care-i risipea averea, căci tocmai aceasta era şi este voinţa sa divină.

Noi suntem chemaţi să fim dăruitori şi împărţitori generoşi în lumea în care trăim, după exemplul lui Dumnezeu cel întreit şi unic, care a fost nespus de darnic cu noi oamenii, trimiţând continuu soarele şi ploaia sa, bunurile şi binecuvântările sale, peste buni şi răi, peste drepţi şi nedrepţi (cf. Mt 5,45).

Noi numim pe preacurata Fecioară Maria "vistiernica harurilor divine", şi bine facem căci aşa este. Dar nu numai Maria şi toţi ceilalţi sfinţi sunt vistiernici ai harurilor divine, ci şi noi creştinii, ci şi noi oamenii. Dumnezeu ne-a dat şi nouă toate ale sale cu mare bucurie (cf. 1Cor 4,7), pentru ca noi la rândul nostru să împărţim cu bucurie tot ceea ce am primit de la el, asemenea Mariei şi tuturor sfinţilor.

Noi creştinii, ucenicii Domnului, suntem chemaţi să învăţăm dăruirea celor primite de la Dumnezeu, nu numai de la Maica Domnului şi de la sfinţi, dar şi de la pomi şi izvoare, flori cu parfum şi păsări cântătoare, soare şi lună, care ne dau toate ale lor cu bucurie şi simplitate. Dumnezeu voieşte ca oamenii să alerge la ajutorul nostru, aşa cum aleargă la ajutorul sfinţilor, la apa izvoarelor, la rodul pomilor.

Psalmistul ne spune astăzi că Domnul care locuieşte acolo sus îşi plecă privirea să vadă ce se petrece în cer şi pe pământ; să vadă cum bunurile trimise de el oamenilor sunt împărţite cu generozitate; ca apoi să-i aşeze pe cei generoşi printre cei mari, printre mai marii poporului său (cf. Ps 113,4-8).

Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859) era deja bătrân, dar încă mai avea inima tânără. Când făcea ceva bun, exclama: "Încă un măr aruncat dincolo de gardul viu"! Odată, cineva l-a întrebat ce înseamnă acele cuvinte? El i-a răspuns: "Într-o zi am chemat nişte copii în livada mea şi le-am spus să mănânce fructe câte vor, dar să nu-şi umple buzunarele. Ei au mâncat pe săturate. Însă apoi am văzut pe cineva care strângea mere şi le arunca peste gardul viu al grădinii, pentru a le găsi la ieşire. Pentru mine a fost o lecţie deosebită. Am făcut aplicarea ei spirituală, gândind astfel: În această viaţă trebuie să facem totul pentru a arunca dincolo de gardul vieţii fapte bune făcute din iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele, pentru ca la ieşirea din această lume să putem avea parte de roade".

Oamenii lumeşti numesc "nebuni" pe fraţii lor care vând toate şi dau la săraci. Aşa i-au crezut oamenii pe sfinţii Antonie (250-356), Paul Pusnicul (+ 345), Francisc din Assisi (1181-1226). Federic Ozanam (1813-1853) i-a răspuns astfel unui coleg care-i reproşa că are timp de pierdut mergând la Liturghie: "Dacă voieşti să-ţi foloseşti bine timpul unei zile, începe cu sfânta Liturghie"!

Dar oare Isus vrea ca noi să-i fim ucenici numai cu numele, sau desăvârşiţi asemenea Tatălui său ceresc (cf. Mt 5,48)? "Dacă vrei să fii desăvârşit", i-a zis Isus tânărului bogat, "du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-mă" (Mt 19,21). "Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, o comoară nepieritoare în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu o roade. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră" (Lc 12,33).

Se povesteşte că într-un oraş din Grecia era obiceiul ca regele să fie ales în fiecare an; nu dintre locuitorii oraşului, dar dintre străinii care nu cunoşteau nimic din obiceiurile acelui oraş. Fiecare rege îşi începea domnia în plăceri şi lux, dar nu ştia ce-l aşteaptă. La sfârşitul anului de domnie, poporul îl detrona şi îl arunca într-o insulă pustie unde să moară de foame şi mizerie. Dar odată a fost ales rege un om înţelept şi a aflat de la unul din slujitori ce soartă îl aştepta. Pe ascuns a trimis în acea insulă alimente, arme, trupe. Când i s-a terminat anul de domnie şi poporul l-a aruncat ca şi pe ceilalţi regi pe insula pustie, el a găsit acolo tot ce trimisese. Atunci şi-a luat armata, a venit înapoi în oraş, l-a cucerit şi apoi a domnit liniştit până la moarte. Şi noi suntem acei regi care trăim puţin timp. Să trimitem şi noi înainte în cer tot ceea ce credem că vom avea nevoie pentru a fi fericiţi veşnic.

Este o frumoasă istorioară creştină, în care ni se spune că o femeie bogată se plimba printr-o grădină frumoasă împreună cu slujitoarea sa. La un moment dat au avut amândouă aceeaşi vedenie: împărăţia cerurilor. Ceea ce le-a atras atenţia au fost două case, una palat, alta cocioabă. Pe când femeia bogată se gândea că palatul este al ei, un glas i-a spus că palatul este al servitoarei, iar cocioaba este a ei. Şi când a întrebat cum asta? Glasul i-a răspuns: De unde mai mult, dacă numai atâta material ai trimis de pe pământ?! După acea plimbare şi-a schimbat viaţa. După această istorioară, să ne schimbăm şi noi viaţa.

Sfântul Irineu din Lyon (130-202) spune: "Numai ceea ce folosim în slujba Domnului şi a fraţilor ne face neprihăniţi"!

Isus ne-a spus astăzi: "Cine este vrednic de încredere în cele mai mici lucruri este vrednic şi în cele mari, iar cine este necinstit în cele mai mici lucruri, este necinstit şi în cele mari. Şi dacă voi n-aţi fost vrednici de încredere când aţi avut pe mână bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost vrednici de încredere când aţi avut pe mână lucrurile altuia, cine vă va încredinţa ce este al vostru?" (Lc 16,10-13). Dacă noi vom administra rău bunurile primite de la Dumnezeu, adică numai în folosul nostru de aici, nu vom primi niciodată împărăţia cerurilor.

Ca şi administratorului din evanghelia de astăzi, Dumnezeu ne va spune şi unuia fiecăruia dintre noi, la sfârşitul vieţii: "Dă cont de administraţia ta" (Lc 16,2)! Dă cont de trupul sănătos şi viguros cu care te-am înzestrat! Dă cont de inteligenţa, memoria şi talentele pe care ţi le-am dat! Dă cont de timpul care ţi l-am dat spre mântuire! Dă cont de harul Botezului şi a celorlalte Taine! Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi Mamonei".

"Pâinea care vă prisoseşte, spune Sf. Vasile cel Mare, este pâinea săracului; costumele de prisos care atârnă în şifonierele voastre sunt ale celor goi; pantofii şi ghetele pe care voi nu le mai purtaţi sunt ale celor desculţi; banii pe care-i ţineţi ascunşi sunt banii săracilor; faptele de filantropie pe care voi nu le săvârşiţi sunt tot atâtea nedreptăţi comise faţă de semenii voştri".

O regină, când a fost pe patul morţii, a strigat cu glas plângător: "Dau toate bogăţiile, banii şi tot ce am numai să mai capăt un timp de îndurare, în care să accept mântuirea". Toată viaţa regina nu s-a gândit la mântuire. Ce trist! Omul, cât trăieşte, face mare risipă de timpul vieţii sale.

Un mareşal pe patul de moarte spunea: "în ceasul acesta un pahar de apă dat din dragoste faţă de Dumnezeu valorează mai mult decât toate victoriile mele câştigate pe câmpul de luptă" (cf. Mt 10,42).

Sfântul Paul ne spune astăzi că nu numai de mântuirea noastră trebuie să ne ocupăm, dar şi de a altora. Şi pentru alţii trebuie să ne rugăm, să predicăm, să dăm exemplu bun şi să ne jertfim (cf. 1Tim 2,1-8).

De aceea, sfântul Petru ne spune: "Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos" (1Pt 4,10-11).

Sfântul Augustin (354-430) ne spune că la judecată vor striga împotriva noastră: diavolii, cărora le-a urmat răutăţile; îngerii, a căror inspiraţii bune le-am refuzat; şi chiar cărămizile din ziduri care au fost martore la păcatele noastre (cf. Hab 2,11).

Doamne, învaţă-mă să fiu generos, să dau fără a calcula, să răsplătesc răul cu bine, să slujesc fără a aştepta recompensă, ca tu însuţi să fii răsplata mea. Amin

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 22.