Scrisoare circulară:

Sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, regina sfântului Rozariu
Chemare la rugăciune şi încredere

Ne întoarcem cu bucurie în timp şi retrăim în credinţă momente de mare importanţă pentru viaţa Bisericii noastre locale.

După mărturia marilor noştri ierarhi de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului trecut, al XX-lea, începând cu episcopul Nicolae Iosif Camilli, întemeietorul Diecezei de Iaşi, care a fost ales şi numit de două ori pe acelaşi scaun (1884-1894; 1904-1915), continuând cu succesorul său, episcopul Dominic Jaquet, originar din Elveţia (1895-1903), şi cu activitatea unor administratori apostolici până în anul 1920; apoi, după activitatea episcopului Alexandru Theodor Cisar (1920-1925), venit de la Bucureşti, şi după episcopul Mihai Robu, primul episcop indigen (1925-1944), un adevărat părinte şi păstor, care a căzut victimă exilului din timpul refugiului din anul 1944, şi după o altă perioadă de timp în care conducerea pastorală a fost preluată de alţi administratori apostolici (1944-1948), urmează, prin harul lui Dumnezeu şi hotărârea Sfântului Părinte Pius al XII-lea, la 30 octombrie 1947, un nou mare şi remarcabil păstor, în persoana lui Anton Durcovici, fostul rector al Seminarului Arhiepiscopal din Bucureşti, canonic şi vicar general la aceeaşi arhiepiscopie. El a fost chemat şi numit să conducă poporul credincios din Moldova printre valurile înspumate ale noilor schimbări socio-politice, impuse de conducerea ateo-comunistă de la Moscova. Numirea sa a avut loc în anul 1947, iar consacrarea întru episcop s-a realizat abia la 5 aprilie 1948, în catedrala din Bucureşti. Instalarea a avut loc la 14 aprilie 1948, în catedrala din Iaşi, într-o atmosferă de mare bucurie, dar încărcată de evenimentele complicate şi agitate ale instaurării noii orânduiri sociale, potrivnice oricărei forme de manifestare a credinţei.

Încă de la început, noul păstor, dispunând de o credinţă rară şi de o viziune clară, după publicarea scrisorii pastorale, cu chemarea şi programul de slujire în noua sa misiune de părinte şi păstor, îşi îndreaptă, cu mare evlavie, gândul spre cea care era aleasă să fie ocrotitoarea şi patroana diecezei, sfânta Fecioară Maria, înălţată cu trupul la cer, alături de sfântul Iosif, soţul ei feciorelnic şi tată purtător de grijă nu numai a lui Isus, ci şi a Bisericii sale.

Imediat după începutul ministerului său pastoral, în prima sa circulară, adresată tuturor preoţilor, noul episcop îi invită cu multă încredere ca ei să-i îndemne pe credincioşi "să închine luna mai în chip deosebit preasfintei Fecioare Maria, aşa cum de mult obişnuieşte să facă poporul nostru credincios. Cuvintele ce vi le adresez acum nu au, de aceea, alt scop, decât să întărească hotărârea pe care aţi luat-o, amintindu-vă numai rolul covârşitor ce îl are preotul nostru, de a trezi şi a menţine râvna credincioşilor în cinstirea Maicii Domnului".

Asemănând-o pe Maria cu chivotul legământului, ea trebuie să fie aceea care va ajuta poporul său să treacă prin toate pericolele şi să învingă toate obstacolele, aşa cum odinioară poporul ales, având în faţa sa arca alianţei, a reuşit să treacă apele învolburate ale Iordanului şi să învingă obstacolul cetăţii din Ierihon, pentru a ajunge în ţara făgăduinţei (cf. Ios 3).

"În faţa Maicii Preacurate a Creatorului, stăpânului atotputernic - avea să le amintească noul păstor preoţilor şi poporului creştin din Moldova - valurile furioase ale patimilor omeneşti se opresc şi stau perete, cetăţile şi atacurile duşmane, oricât de înfricoşătoare, se prăbuşesc neputincioase şi nimic nu mai poate împiedica poporului creştin intrarea în împărăţia Fiului ei".

Cu vie şi profundă convingere le scria preoţilor diecezei: "Ridicaţi, aşadar, cât mai sus, Cucernice părinte, în văzul poporului credincios chivotul legii celei noi, stindardul Maicii Domnului, îndemnaţi-i pe păstoriţii Sfinţiei voastre să ia parte cu mic, cu mare la devoţiunea de mai, ce se ţine în biserică, având grijă a o săvârşi cu cât mai multă solemnitate şi evlavie sau, dacă nu pot veni în sfântul lăcaş, să nu uite de a saluta în această lună pe Maica lor din ceruri cât mai des cu rugăciuni cântate şi flori, fie acasă în sânul familiei, fie la câmp, la lucru sau oriunde s-ar afla".

Îndemnul neînfricatului şi curajosului episcop nu a încetat să răsune în toţi anii grei ai persecuţiei şi dictaturii, astfel încât vocea lui, preluată de cei care au urmat după el, a continuat să cheme lumea la o adevărată încredere faţă de Maica poporului nostru credincios şi ocrotitoare a Moldovei. Iar Maica sfântă i-a însoţit cu iubirea ei de mamă pe toţi fiii Bisericii noastre, până la căderea zidului Berlinului şi a tuturor structurilor puterii răului şi a celor necredincioşi.

Nu mult timp după această circulară, la 5 august, a urmat un alt gest impresionant şi curajos al noului episcop, o altă scrisoare, prin care le cerea tuturor părinţilor decani să distribuie preoţilor parohi şi poporului creştin noul formular al Liturghiei din 22 august, în cinstea inimii neprihănite a sfintei Fecioare Maria, pentru a celebra, cu un nou zel, această zi închinată iubirii sale materne.

Pentru a întări în credincioşi convingerea că trebuie să se încredinţeze ocrotirii preacuratei Fecioare Maria în faţa ameninţărilor, care se înmulţeau împotriva credinţei şi a Bisericii, la 20 august 1948, episcopul cere ca în lunile septembrie şi octombrie să se intensifice rugăciunile şi evlavia către Maica Domnului, prin recitarea zilnică a Rozariului, cu excepţia zilelor de vineri, când se va face Calea crucii, care trebuia să se încheie cu binecuvântarea simplă cu preasfântul sacrament.

Într-un asemenea climat de ameninţări, ce veneau din partea puterii comuniste atee, abătute peste ţara noastră, era nevoie de o adevărată cruciadă de rugăciuni, de ocrotire şi încurajare în faţa noilor pericole.

Nu mult după aceea, plin de încredere şi credinţă, a procedat la memorabila consacrare a Eparhiei de Iaşi către inima neprihănită a Mariei, din ziua de 22 august 1948. Acest act curajos al Preasfinţitului Anton avea să impresioneze tot poporul creştin, invitat la încredere şi curaj, şi avea să-i fie încă un cap de acuzare, pentru rezistenţa în faţa pericolului, din partea conducerii comuniste impuse de către emisarii Moscovei.

Toate aceste iniţiative, luate imediat după instalarea sa ca episcop de Iaşi, demonstrează grija lui specială pentru poporul încredinţat spre păstorire, iar convingerea sa în ajutorul Maicii Domnului l-a însoţit mereu şi l-a întărit în munca sa apostolică, pe care a făcut-o cunoscută în vizitele canonice din parohii, cu ocazia administrării sacramentului Mirului, pregătindu-i pe credincioşi în lupta împotriva curentului periculos ce se abătea peste poporul nostru.

Nu citim oare în aceste apeluri şi iniţiative convingerea sa, dar şi anunţarea profetică a faptului că, urmând-o pe Maria, chivotul cel nou al Mântuitorului, toate valurile vor fi învinse şi astfel poporul, plin de credinţă, va putea merge înainte spre împărăţia veşnică?

Cunoscându-i zelul şi credinţa cu care a acceptat marea şi dificila misiune de a conduce turma încredinţată, în momente atât de grele, admirând tăria sufletului său şi hotărârea de a întări curajul tuturor fiilor şi fiicelor sale, mai ales al preoţilor, în împlinirea misiunii lor în mijlocul poporului din episcopia noastră, recunoaştem că exemplul său a rămas pentru toţi un adevărat suport şi aliment în apărarea moştenirii de care am beneficiat atât în timpul prigoanei, cât şi în timp de libertate.

Îi mulţumim Domnului pentru mărturia lui, pentru sângele pe care l-a vărsat pentru ca noi "să avem viaţă şi s-o avem din belşug" şi îi suntem recunoscători marelui nostru păstor că ne-a arătat drumul pe care putem învinge orice duşman şi orice piedică şi că ne-a încredinţat Mamei noastre cereşti, care ne-a luat sub mantia ei şi ne-a făcut să creştem în credinţă şi să ieşim victorioşi din lupta cu Cel Rău şi cu slujitorii săi.

Către toţi preoţii, persoanele consacrate şi toţi credincioşii Bisericii noastre locale

Apropiindu-ne de luna octombrie, pentru care episcopul Durcovici le cerea credincioşilor să recite zilnic sfântul Rozariu, să ne apropiem şi noi de Isus şi de iubirea sa euharistică, însoţiţi de Mama noastră cerească, ştiind că, tocmai în această lună, procesul canonic ce se desfăşoară la Roma în vederea beatificării sale ajunge la un moment decisiv: analiza din partea comisiei cardinalilor şi a episcopilor.

Cerem şi îndreptăm un apel spre întreaga dieceză, spre preoţi, persoane consacrate, seminarişti, tineri şi familii, ca în toate bisericile, rugăciunea Rozariului, recomandată de episcopul Durcovici în vremuri grele, să fie recitată zilnic, fie înainte de sfânta Liturghie, fie în cadrul devoţiunii mariane de seară, devoţiune care este bine să se încheie cu binecuvântarea euharistică, pentru ca astfel să desfăşurăm o campanie de rugăciuni, unindu-ne cu credincioşii din Arhidieceza de Bucureşti, cu cei din comunitatea Bad Deutsch-Altenburg (Austria) şi cu toţi credincioşii noştri, aflaţi în diferite părţi ale lumii, mai ales la Roma, pentru implorarea dobândirii prin mâinile Maicii Preacurate a mult aşteptatei beatificării a episcopului Anton Durcovici, din partea Sfântului Părinte papa Francisc.

Episcopul nostru Anton şi-a dat viaţa pentru credinţa noastră; noi suntem chemaţi să urmăm exemplul său, să apărăm darul credinţei şi al iubirii adevărate şi să nu încetăm a ne ruga pentru fericirea sufletului său nobil şi pentru marele favor al declarării sale ca fericit.

Credem că Preacurata Fecioară Maria, pe care atât de mult a iubit-o, care l-a asistat în clipele grele ale suferinţei şi care l-a făcut să fie curajos în mărturia sa apostolică, ne va asista şi pe noi în mărturisirea aceleiaşi credinţe pentru care el şi-a dat viaţa, asemenea lui Isus, marele preot şi păstor. Nădăjduim că ea va întinde peste noi mantia sa ocrotitoare şi ne va bucura cu un dar atât de mult aşteptat, de a-l avea în curând mijlocitor în ceruri pentru noi şi pentru tot poporul creştin din grădina ei binecuvântată, România şi Dieceza de Iaşi.

În fiecare seară vom încheia zilele lunii octombrie cu rugăciunea sfântului Bernard: "Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de o astfel de încredere, alerg la tine, o, Maică Fecioară a fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos: Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, dar auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin".

Tuturor, alese mulţumiri, binecuvântare cerească şi îmbrăţişare frăţească şi părintească.

Iaşi, 15 septembrie 2013
Sfânta Fecioară Maria Îndurerată

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Mai jos publicăm trei texte ale PS Anton Durcovici,
la care se face referinţă în scrisoarea circulară a PS Petru Gherghel.

Episcopia Catolică de Iaşi,
Iaşi, 11 aprilie 1948
Nr. 2/1948

Anton Durcovici, din mila lui Dumnezeu şi graţia Sfântului Scaun apostolic episcop romano-catolic de Iaşi, venerabilului cler şl poporului credincios, salutare şi binecuvântare în Domnul^*

Preacucernici fraţi, iubiţi credincioşi,

Din ziua în care Sfântul nostru Părinte papa Pius al XII-lea m-a numit episcop al Eparhiei Romano-Catolice de Iaşi, gândul şi inima mi s-au îndreptat către voi, iubiţii mei eparhioţi. Ca păstorul în mijlocul oiţelor sale, ca părintele în mijlocul copiilor săi dragi, aşa am dorit să mă aflu cât mai curând în mijlocul vostru. Dorinţa fierbinte mi-s-a împlinit, cu ajutorul Domnului, astăzi, în ziua intrării mele ca episcop în oraşul de reşedinţă al eparhiei.

Şi în acest ceas solemn, când din mâna supremului Păstor nevăzut al sufletelor, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos, iau în primire toiagul de păstorire al eparhiei voastre, iubiţii mei fii sufleteşti, copleşit de atâta răspundere mă închin cu credinţă vie şi cea mai adâncă smerenie înaintea aceluiaşi Isus, Domnul meu şi Dumnezeul meu (In 20,28), de faţă în tabernacolul bisericii catedrale. Îl ador totodată în toate bisericile şi capelele din cuprinsul eparhiei, unde se află el ascuns în taina preasfântă a dragostei sale nemărginite. Doamne Isuse, rămâi cu noi în toate zilele, precum ai făgăduit (Mt 28,20), şi din liniştea lăcaşului tău sfânt revarsă necontenit raze de lumină, de putere şi de har asupra eparhiei acesteia şi asupra păstorului ei.

Salut cu veneraţie şi iubire firească pe preasfânta şi preacurata Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, Regină a cerului şi a pământului, pe care şi voi, iubiţi eparhioţi, atât de mult o cinstiţi şi o iubiţi, şi-i încredinţez începutul, propăşirea şi sfârşitul păstoririi mele.

Salut apoi îndeosebi pe sfântul Iosif, soţul feciorelnic al Maicii lui Dumnezeu şi ocrotitorul ceresc al Bisericii întregi şi în chip deosebit al acestei eparhii, împreună cu toţi sfinţii protectori ai parohiilor şi instituţiilor bisericeşti, şi cu îngerul sfânt păzitor al fiecăruia dintre voi în parte, şi-i rog pe toţi să ne aibă pururea sub paza lor milostivă şi puternică.

Sprijinit pe astfel de ajutoare, implor binecuvântarea Domnului asupra voastră tuturor. Să se coboare din belşug această binecuvântare cerească asupra preacucernicilor preoţi din clerul diocezan şi regular, care cu atâta trudă şi râvnă cultivă ogorul sufletelor, muncă de grea răspundere! Să se coboare asupra familiilor călugăreşti, pornite cu avânt pe calea desăvârşirii evanghelice! Să se coboare asupra seminarelor, elevi şi conducători, lăcaşe duioase de evlavie şi învăţătură, unde se formează sufletele tinere în vederea sfintei preoţii! Binecuvântarea Domnului să se reverse apoi asupra tuturor familiilor credincioase din întregul cuprins al eparhiei, ca într-o căsnicie sfântă şi curată părinţii să-şi crească copiii şi tineretul spre bucuria lui Dumnezeu şi a lor! Să se coboare în sfârşit belşug de binecuvântare şi asupra credincioşilor rămaşi singuri în lume sau bolnavi, neputincioşi şi nevoiaşi de tot felul, ca Domnul îndurărilor să le fie neîncetat apărare, mângâiere şi fericire!

Iubiţi eparhioţi şi fraţi în Cristos,

"Ecce Agnus Dei!... Iată Mielul lui Dumnezeu, iată cel ce ridică păcatele lumii". Aşa grăieşte Biserica în clipa fericită când vă dă vouă, copiilor săi, trupul sfânt al Domnului. Dar îndată şi adaugă zicând de trei ori: "Domine, non sum dignus!... Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi numai un cuvânt şi sufletul meu se va tămădui!" Cât adevăr, câtă mângâiere în aceste cuvinte, pe care de atâtea ori le auziţi!

Mielul lui Dumnezeu este însuşi Domnul nostru Isus Cristos, Fiul unul născut al Tatălui, care a luat trup şi suflet omenesc, şi fiind răstignit pe lemnul crucii, a răscumpărat omenirea de osânda păcatului, cu preţul sângelui său prea scump. Însă nu i-a ajuns de a se fi jertfit pentru noi odată pe altarul de pe Golgota, ci a voit să reînfăţişeze zilnic aceeaşi jertfă dumnezeiască pe altarele noastre. Şi după ce se frânge trupul Mielului, rămânând totuşi întreg şi viu, el se dă drept hrană sufletelor ce i se închină şi le sfinţeşte. Mai mult, sub chipul pâinii, Mielul lui Dumnezeu se află de faţă, ziua şi noaptea, în tabernacolul bisericilor noastre, ca pe un tron de har şi milostivire, mereu dornic să împartă comori cereşti supuşilor săi, care vin să i le ceară. Ce iubire nespusă, dumnezeiască! Ce stăpânire blândă, binefăcătoare!

Cartea sfântă, privind la faptele măreţe ce le-a săvârşit Domnul odinioară pentru poporul său faţă de neamurile păgâne, exclamă cu uimire: "Este vreun popor mare, de care zeii lui să fie aşa de aproape, cât de aproape este de noi Domnul, Dumnezeul nostru" (Dt 4,7)? Cu atât mai mult suntem datori noi, iubiţi eparhioţi, să ne mirăm de milostivirea nemărginită a Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Cristos, Mielul lui Dumnezeu! Noi, poporul ales al Domnului, care ne-a învrednicit să-l avem, în tot timpul vieţii noastre, drept jertfă şi hrană şi prieten dumnezeiesc ocrotitor!

Doamne, nu suntem vrednici de atâta bunătate! Nu suntem vrednici să ne apropiem de tine, cel Preasfânt, noi cei împovăraţi de păcate! Mielul lui Dumnezeu, care ridici păcatele lumii, iartă-ne, Doamne, şi ne miluieşte! Spune numai un cuvânt, cuvântul de dezlegare rostit prin preoţii tăi, şi sufletul nostru se tămăduieşte, se spală în sângele tău de orice vină şi păcat! Spune, oaspete dumnezeiesc al sufletului, spune cuvântul tău atotputernic şi sufletul nostru neputincios va lua lumină şi putere! Spune cuvântul tău cel blând şi, atraşi de iubirea ta, vom urma fără şovăire calea poruncilor tale, care ne duce la tine, în împărăţia ta cea fără de sfârşit!

Înţelegem acum, iubiţi fraţi în Cristos, dorinţa fierbinte a celor drepţi din Vechea Lege, care cu Isaia prorocul strigau către cer: "Trimite Mielul, Doamne pe stăpânitorul pământului" (Is 16,1). înţelegem pe sfântul Ioan Botezătorul, când la malul Iordanului cu bucurie nespusă arăta pe Isus Domnul, vestind ucenicilor săi: Iată Mielul lui Dumnezeu, iată cel ce ridică păcatul lumii. Şi am văzut şi am dat mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu" (In 1, 29-34). Cei ce i-au fost credincioşi Mielului, vor sta "înaintea tronului lui Dumnezeu... Nu le va mai fi foame, nici sete, nici nu va cădea peste ei soarele nici vreo arşiţă; pentru că Mielul care este în mijlocul tronului îi va cârmui pe ei şi-i va duce pe ei la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor" (Ap 7,15.17).

"Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143,15).

Fiţi tari, fiţi statornici în credinţă, iubiţi fraţi în Cristos! Închinaţi-vă sincer Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, aşa precum vă învaţă sfânta Biserică, Maica noastră! Luaţi parte cât mai des la jertfa dumnezeiască a Mielului, la sfânta Liturghie! Apropiaţi-vă cu sufletul curat de preasfânta masă a Domnului, întăriţi cu această hrană (3Rg 19,8), sunteţi pe calea ce vă duce sigur la fericire, la o fericire desăvârşită şi nepieritoare în ceruri, în împărăţia blândului Miel dumnezeiesc, dar şi la o stare de adevărată mulţumire în viaţa de aici, pe cât îngăduie pământul, vale de lacrimi.

Şi trăind aşa din plin credinţa voastră, munciţi în cinste şi răbdare, după cum însuşi Cristos Domnul ne-a lăsat pildă! Îndepliniţi-vă fiecare conştiincios îndatoririle faţă de orişicine! Iubiţi pacea şi buna înţelegere între voi şi cu cei din jurul vostru! Respectaţi stăpânirea lumească, deoarece ea este orânduită de Dumnezeu (Rom 13,1) şi rugaţi-vă, după îndemnul apostolului, "pentru toţi care sunt în dregătorii înalte, ca să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea" (1Tim 2,2)! Daţi peste tot pildă bună şi celor de altă credinţă "ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri" (Mt 5,16)! Făcând astfel, sunteţi vrednici închinători ai Mielului lui Dumnezeu care sălăşluieşte în mijlocul vostru, iar binecuvântarea Domnului va rămânea asupra voastră şi fericirea vă este asigurată în viaţă şi în veşnicie!

La fel ca şi înaintaşii mei în păstorirea voastră, îndeosebi episcopul Mihai Robu de fericită amintire, pe care cu drept cuvânt atât de mult l-aţi preţuit şi l-aţi iubit, precum şi Preasfinţia sa episcopul Marcu Glaser, demn administrator apostolic al eparhiei timp de aproape patru ani greu încercaţi - căruia cu acest prilej ţin să-i aduc mulţumirile cele mai simţite pentru activitatea sa plină de râvnă - voiesc şi eu, cu ajutorul atotputernic al Celui de Sus, să vă călăuzesc pe voi toţi pe calea fericirii.

Ascultaţi deci, iubiţii mei fii sufleteşti, cu inima primitoare cuvintele şi sprijiniţi-mi străduinţele mele slabe cu rugăciunile voastre din toate zilele: iar voi, prea cucernicilor fraţi preoţi, daţi-mi fără preget colaborarea voastră; astfel încât în ziua marii judecăţi să putem da seamă, cu toţii fără frică, înaintea Mielului dumnezeiesc, supremul Păstor al sufletelor şi Judecătorul tuturora, Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Cristos!

Mielul lui Dumnezeu, Doamne Isuse Cristoase, cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, cel ce cu Tatăl şi Sfântul Duh singur eşti sfânt, singur eşti Domn, singur eşti prea înalt, pe tine te aleg astăzi drept scut neînvins al turmei încredinţate păstoririi mele. Păzeşte-ne, Doamne; călăuzeşte-ne spre fericirea ta, ca sa se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc! "Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143,15). Pogoară peste noi toţi binecuvântarea ta, a Tatălui şi a Duhului Sfânt. Amin.

Dat la Iaşi, în reşedinţa episcopală, în solemnitatea Sfântul Iosif, Patronul Bisericii Universale, 14 aprilie 1948.

+ Anton Durcovici, episcop

* Această scrisoare pastorală se va citi de pe amvon în toate bisericile parohiale în prima duminică sau sărbătoare după primirea ei; iar la terminarea sfintei Liturghii sau după amiază la vecernia aceleiaşi zile se va cânta imnul "Veni Creator" şi se va rosti în comun Litania Tuturor Sfinţilor cu rugăciunile cuvenite. În bisericile filiale se va face la fel îndată ce va fi cu putinţă.

* * *

Către Cucernicii fraţi preoţi,

Despre devoţiunea de mai în cinstea Maicii Domnului

Cucernice părinte,

Fără îndoială v-aţi hotărât şi anul acesta să îndemnaţi pe credincioşi, de sub păstorirea Sfinţiei voastre, să închine luna mai în chip deosebit preasfintei Fecioare Maria, aşa cum de mult obişnuieşte să facă poporul nostru catolic.

Cuvintele ce vi le adresez acum n-au de aceea alt scop decât să întărească hotărârea pe care aţi luat-o, amintindu-vă numai rolul covârşitor ce-l are preotul nostru în a trezi şi menţine râvna credincioşilor în cinstirea Maicii Domnului.

Odinioară, poporul ales de Dumnezeu, venind din pustiu, ajunsese până la Iordan, hotarul ţării făgăduite, dar nu era chip să intre într-însa, neputând să treacă râul cu apele sale adânci şi repezi. Atunci, la porunca lui Iosue, preoţii au ridicat chivotul legii şi, purtându-l, au purces înaintea poporului şi îndată ce picioarele preoţilor s-au afundat în Iordan, apele care veneau năvală din sus s-au oprit şi s-au făcut munte, iar cele ce mergeau s-au scurs spre Marea Moartă. Preoţii apoi, tot ţinând chivotul legământului, stăteau în mijlocul Iordanului ca pe uscat, până ce întreg poporul, în număr de sute de mii, a trecut prin râu, cu picioarele neudate (Ios 3).

O nouă primejdie însă pândea poporul pe malul celălalt. Puternica cetate a Ierihonului închidea calea. La cuvântul Domnului, chivotul sfânt, din nou purtat de preoţi şi urmat de popor, a ocolit cetatea duşmană timp de şase zile câte odată pe zi, iar a şaptea zi de şapte ori. La ultima ocolire, pe când răsunau trâmbiţele sfinte ale preoţilor şi strigătele cu glas tare ale norodului, deodată se prăbuşiră toate zidurile¹ împrejurul cetăţii până în temelie. Drumul spre ţara făgăduinţei era deschis (Ios 6).

Sfântul apostol ne spune: "Quaecumque scipta sunt, ad nostram doctrinam scripta sunt, ut per patientiam et consolationem Scripturarum spem habeamus" (Rom 15,4).

Şi într-adevăr, Cucernice părinte, atât noi, cât şi poporul credincios, suntem în drum spre cereasca noastră patrie, ţara făgăduinţei a credincioşilor. Apele mari ale Iordanului sunt patimile, greutăţile şi necazurile vieţii noastre pământeşti. Iordanul adânc şi vijelios ne-ar înghiţi şi ne-ar târî la rele spre marea morţii veşnice; vrăjmaşii sufletului nostru ne-ar închide calea cerului, dacă nu am avea cu noi pe preasfânta Fecioara Maria, simbolizată prin chivotul legământului şi invocată de sfânta Biserică sub titlul de "Foederis Arca" (Lit. B.M.V.).

Chivotul legământului celui vechi era sfânt, fiind făcut din lemn scump, ferit de stricăciune, ferecat în aur curat şi pe dinăuntru şi pe dinafară, conţinea tablele legii (Ex 25). Cu cât mai sfânt este chivotul legii celei noi, preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Trupul ei nu a fost supus stricăciunii, iar sufletul ei era împodobit cu plinătatea harului şi strălucirea tuturor virtuţilor. De aceea a şi fost învrednicită să poarte nu atât tablele legii, cât pe însuşi Dumnezeu-legiuitorul făcut om, şi în jurul ei străluceşte gloria minunilor. În faţa Maicii Preacurate a Creatorului şi Stăpânului atotputernic, valurile furioase ale patimilor omeneşti se opresc şi stau perete, cetăţile şi atacurile duşmane, oricât de înfricoşătoare, se prăbuşesc neputincioase şi nimic nu mai poate împiedica poporului creştin intrarea în împărăţia Fiului ei.

Însă nouă, preoţilor, ne revine privilegiul şi datoria sfântă de a merge înaintea credincioşilor, arătându-le calea. Cu pilda şi cuvântul nostru să-i învăţăm cine este preasfânta Fecioară Maria, ce înseamnă să o venerezi şi să o iubeşti, cât de frumos ascultă Domnul rugăciunile ei şi cât de darnică este ea însăşi faţă de cei ce o iubesc. De la prima minune săvârşită de Isus, în Cana Galileii, la simpla dorinţă a Maicii sale, câte fapte măreţe şi minunate, dobândite prin mijlocirea Mariei, nu se ţin lanţ în istoria Bisericii, până în zilele pe care noi le trăim! Maria a fost şi este ajutorul credincioşilor în orice nevoie sau strâmtoare. Totodată ea este şi pildă strălucitoare de virtute şi sfinţenie pentru toţi, pentru tineri şi bătrâni, pentru săraci şi bogaţi, slugi sau stăpâni, mai ales în ceasuri de grea încercare şi jertfă.

Ridicaţi, aşadar, cât mai sus, Cucernice părinte, în văzul poporului credincios, chivotul legii celei noi, stindardul Maicii Domnului! Îndemnaţi pe păstoriţii Sfinţiei voastre să ia parte cu mic şi mare la devoţiunea de mai ce se ţine în biserică - având grijă a o săvârşi cu cât mai multă solemnitate şi evlavie - sau dacă nu pot veni în sfântul lăcaş, să nu uite de a saluta în această lună pe Maica lor din ceruri cât mai des cu rugăciuni, cântece şi flori, fie acasă în sânul familiei, fie la câmp, la lucru sau oriunde s-ar afla!

Mai presus de toate însă, daţi-le Sfinţia voastră credincioşilor pildă de adevărat credincios al sfintei Fecioare, regina clerului! Cu însufleţire, poporul credincios vă va urma, iar Maica noastră iubită din ceruri va binecuvânta pe copiii săi şi nu-i va lăsa până nu-i vede fericiţi în patria cerească, adevărata ţară a făgăduinţei.

Anton,
episcop de Iaşi

¹ Săpături recente au arătat că vechiul Ierihon, fortăreaţă cananită, era înconjurat cu dublă centură de ziduri. Grosimea zidului exterior era de 1,60 m, iar cel interior de 3,60 m; înălţimea fiind probabil între 6 şi 8 m. Pe atunci israeliţii nu aveau berbeci sau alte unelte pentru a surpa zidurile cetăţii (2Mac 12,15).

* * *

Consfinţirea Eparhiei de Iaşi către inima neprihănită a Mariei

Rugăciune rostită în catedrala din Iaşi la 22 august 1948

Preasfântă Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu şi mama noastră preaiubitoare, Eparhia de Iaşi, aruncată la picioarele tale, se consfinţeşte astăzi toată, în mod solemn inimii tale neprihănite, ca de acum înainte să domneşti pururi peste ea. Fecioară preacurată, Maica harului dumnezeiesc şi speranţa lumii, ascultă glasul copiilor tăi care te strigă într-ajutor şi primeşte închinarea noastră.

Fii totdeauna în mijlocul nostru cu harul ceresc şi cu binecuvântările tale, cu bunătatea şi ocrotirea ta de mamă. Fă ca în această eparhie să rămână mereu tare şi nezdruncinată credinţa în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în tine, neprihănita şi preasfânta, precum şi în Biserica sfântă catolică, împreună cu capul ei văzut, Sfântul Părinte papa, urmaşul lui Petru şi locţiitorul lui Cristos pe pământ. Menţine tu pururi trează şi sporeşte în sufletul credincioşilor nădejdea în bucuriile netrecătoare şi veşnice. Cu văpaia inimii tale aprinde în inimile noastre flacăra iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de oameni, potoleşte cu puterea ta ura şi vrajba dintre fraţi. Vino în ajutorul nostru ca să ne supunem cu răbdare creştinească la ostenelile muncii şi la toate încercările vieţii; fii apărătoarea noastră în toate primejdiile şi ispitele, fii călăuza noastră, ca să nu ne abatem nicicând din calea poruncilor lui Dumnezeu şi ale sfintei Biserici.

Adu-ţi aminte, Fecioară preamilostivă, că din timpuri străvechi, mai bine de şapte veacuri, în această Eparhie a Moldovei, numele tău a fost proslăvit şi invocat fără încetare. Generaţiile şi-au transmis una alteia pe aceste plaiuri recunoştinţa pentru binefacerile tale şi încrederea în bunătatea fără margini a inimii tale neprihănite, iar sus în ceruri sufletele nenumărate, care în timpul vieţii lor pământeşti făceau parte din această eparhie, îţi înalţă cântece de slavă şi de mulţumire, pentru că prin tine au ajuns la mântuirea veşnică.

Nu, mamă, nu este cu putinţă, ca acum să-ţi îndepărtezi ochii tăi cei milostivi de la noi, copiii tăi. Ştim prea bine că suntem nevrednici de acest nume glorios, din pricina păcatelor noastre şi a jignirilor ce ţi le-am adus prin ele, dar la cine să alergăm pentru a dobândi iertare şi har, dacă tu ne vei respinge? Priveşte căinţa noastră sinceră şi primeşte-ne din nou în rândul copiilor tăi!

Îndeosebi, inimă neprihănită a Mariei, ţi se dăruiesc şi se consfinţesc astăzi prin noi toţi cei ce se află în întregul cuprins al Eparhiei de Iaşi. Ţi se consfinţesc cucernicii părinţi preoţi, săvârşitori ai sfintelor taine, împreună cu tinerii leviţi şi elevi ai seminariilor noastre, precum şi sufletele închinate Domnului şi ţie în viaţa călugărească. Ţi se dăruiesc astăzi copiii nevinovaţi atât de scumpi inimii tale de mamă; ţi se consfinţeşte tineretul atât de primejduit de înşelăciunile şi vicleşugurile duhului rău; ţi se încredinţează şi se consfinţesc credincioşii care se află în puterea vârstei şi gârboviţi de ani. Toţi ţi se consfinţesc ţie în această zi, fiecare în parte şi familiile lor, parohiile toate şi eparhia întreagă, în frunte cu episcopul său.

Primeşte, Fecioară preasfântă, rugile şi suferinţele noastre drept ispăşire şi pentru întoarcerea păcătoşilor, a fraţilor noştri rătăciţi, care atât de mult, prin fărădelegile lor, rănesc inima preasfântă a lui Isus şi inima ta de mamă! Iartă-i, mamă îndurătoare, că nu ştiu ce fac; du-i şi pe ei la limanul mântuirii. Dobândeşte-le lor şi nouă tuturor, prin bunătatea ta, harul ca într-o zi să fim cu toţii în cer împreună cu tine, pentru a cânta milostivirile inimii tale neprihănite şi a proslăvi laolaltă bunătatea Treimii Preasfinte, care prin inima ta de mamă a binevoit să ne scape de osânda iadului şi să ne ducă la mântuire. Amin.

Inimă neprihănită a Mariei, roagă-te pentru noi!

Anton Durcovici,
episcop de Iaşi

lecturi: 91.