Consideraţie la sărbătoarea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată - 2013

"Dacă suferim împreună cu Isus, vom şi domni împreună cu el" (Rom 8,17).

În ziua de după Înălţarea Sfintei Cruci, Biserica celebrează pătimirile Mariei, alături de Fiul ei Isus, căci Maria a fost intim unită cu Isus în toate pătimirile sale mântuitoare, începând de la naşterea sa la Betleem şi până la moartea de pe Calvar. Înainte ca Simon din Cirene să-l ajute pe Isus să-şi ducă Crucea (cf. Mt 27,32; Mc 15,21; Lc 23,26), Maria a fost cea dintâi care i-a fost alături, purtând crucea cu el.

Există un orăşel în Germania, pe nume Oberammergaum, situat la poalele Alpilor bavarezi. Iar această localitate este renumită în toată lumea pentru următorul fapt: în anul 1633, locuitorii acestui orăşel au fost ameninţaţi de o molimă. Atunci ei au promis lui Dumnezeu că, dacă vor fi cruţaţi, o dată la 10 ani vor da o reprezentaţie pe viu a Pătimirilor Domnului nostru Isus Cristos. De atunci, o dată la 10 ani, milioane de oameni din lumea întreagă se îndreaptă spre această localitate spre a urmări pe viu reprezentarea pătimirii Domnului nostru Isus Cristos. La această reprezentaţie participă aproximativ 1.700 de actori voluntari, iar cel care joacă rolul lui Isus acceptă crucificarea în mod real. Locuitori ai oraşului şi cei sosiţi din toată lumea stau şase ore nemişcaţi urmărind scenele şi retrăind evenimentele care ne-au adus mântuirea. Una dintre scenele cele mai frumoase este şi aceea în care Isus, încheind viaţa sa retrasă de la Nazaret, se pregăteşte să părăsească casa părintească pentru a merge să predice evanghelia împărăţiei. Înainte de a pleca să predice, Isus se apropie de Mama sa Maria şi o întreabă: "Mamă, cum pot să-ţi mulţumesc pentru iubirea şi grija ce mi le-ai purtat timp de 30 de ani? Ce ai vrea sa fac pentru tine? Atunci Maria îi răspunde: "Fiule, permite-mi să vin şi să sufăr împreună cu tine. Aceasta este cea mai mare onoare şi răsplată pe care mi-o poţi da pentru tot ceea ce am făcut pentru tine!" Şi toţi actorii spun împreună cu Maria ceea ce a spus şi sfântul Paul: "Nouă ni s-a dat harul nu numai să credem în el, ci să şi pătimim pentru el" (Fil 1,29).

Cu relatarea acestui eveniment din orăşelul Oberammergaum, din Alpii bavarezi, m-am introdus în consideraţia sărbătorii sfintei Fecioare Maria Îndurerată. Cea mai mare onoare pentru Maria a fost aceea de a i se permite să sufere şi să poarte crucea alături de Isus pentru mântuirea lumii.

Preacurata Fecioară Maria, după ce l-a oferit pe Isus spre pătimire pentru mântuirea noastră, începând cu "da-ul" de la Bunavestire şi cu "da-ul" ei de pe Calvar s-a unit cu Isus pentru totdeauna în jertfa de ea însăşi, pentru mântuirea noastră.

Dacă Isus a fost "Omul durerilor" (cf. Is 53,3), Maria trebuia să fie "Mama durerilor". O Mamă fără suferinţe lângă un Cristos suferind, spunea Fulton Sheen (1895-1979), un episcop american, ar fi o Mamă fără iubire. Cristos ne-a iubit atât de mult încât a voit să moară pentru a ispăşi vina noastră. Maria ne-a iubit şi ea atât de mult, încât a urcat cu Isus pe Calvar şi, deşi nu a murit, a meritat coroana martiriului.

Sfântul Bernard ne spune că: "Chiar dacă Maria n-a pătimit şi n-a murit cu trupul împreună cu Isus, ea a pătimit şi a murit în sufletul ei împreună cu Isus".

Naşterea lui Isus într-o iesle săracă, prezentarea în templu cu profeţia sabiei care va trece prin inima ei (cf. Lc 2,35), masacrul pruncilor nevinovaţi, fuga în Egipt (cf. Mt 2,14-16) şi pierderea lui Isus în templu (cf. Lc 2,43) sunt primele momente grele din viaţa Sfintei Fecioare.

Refuzul lui Isus din partea locuitorilor din Nazaret care doreau minunile sale, dar nu învăţătura lui, a fost un alt moment greu din viaţa Sfintei Fecioare (cf. Lc 4,28-29).

Apoi loviturile călăilor aplicate lui Isus se resimţeau toate şi în trupul şi sufletul ei; când spinii îi apasă capul, Maria simte toate înţepăturile; când lui Isus i se dă să bea fiere şi oţet, Maria simte toată amărăciunea; când Isus este răstignit pe cruce, Maria suportă pe viu toată violenţa acestui act (cf. Lc 23,1-43).

Maria a suferit mult în calitate de mamă a Mântuitorului lumii. Ea a spus un continuu "da" la toate chemările lui Dumnezeu: "da" la Bunavestire; "da" la naşterea lui Isus în grajdul din Betleem; "da" la fuga în Egipt; "da" la stabilirea în Nazaret; "da" la viaţa ascunsă a lui Isus; "da" la opera misionară a lui Isus; "da" în timpul pătimirii; "da" la moartea lui Isus; "da" la încredinţarea maternităţii Bisericii; "da" la misiunea cerească de ocrotitoare a Bisericii.

Pentru că Maria a fost prima fiinţă umană care a spus un continuu "da" la toate chemările lui Dumnezeu, şi în mod deosebit pentru că a spus "da" participării la pătimirile Domnului, ea s-a învrednicit să fie tot prima dintre creaturi care a fost înviată, înălţată şi glorificată la dreapta Fiului ei, de către Duhul Tatălui (cf. Rom 8,11); ea s-a învrednicit să fie aleasă mamă a Bisericii. "Prin participarea sa intimă la misterul Fiului, Maria "ne este Mamă în ordinea harului" (LG 61).

Maria şi apostolul Ioan, aflaţi sub Crucea Domnului, sunt semnul Bisericii care se naşte prin opera şi voinţa lui Cristos; aici Maria este imaginea noului popor al lui Dumnezeu, al noii omeniri ("femeie" - cu referire la Eva), iar ucenicul iubit este simbolul credinciosului. Astfel, credinciosul (ucenicul) şi Biserica (Maria) trăiesc acum în comuniune ("a luat-o în casa sa") (cf. In 19,26-27).

Deşi fericită în cer, Maica Domnului plânge şi astăzi, iar acest plâns se vede din apariţii şi icoane. Maria plânge şi astăzi, pentru că ştie că ar trebuie să trăim altfel. Preadulcele ei Fiu a murit pe cruce pentru mântuirea noastră. Ea l-a văzut bătut, batjocorit, scuipat, răstignit, ucis şi îngropat. Ea l-a văzut suferind şi murind pentru noi. Şi tot ea vede acum cum noi, în loc să mergem pe calea mântuirii, ne uităm prea puţin la Dumnezeu şi la cele cereşti, dar ne lăsăm târâţi în tot felul de păcate, spre osânda noastră veşnică. De aceea Maria, în multe dintre apariţiile sale, a plâns şi a cerut convertire şi pocăinţă.

Celebrând memoria Sfintei Fecioare Maria Îndurerată în ziua următoare sărbătorii Sfintei Cruci Biserica ne ajută să acceptăm misterul mântuitor al în crucii în viaţa noastră.

În anul 1842, într-un orăşel din Franţa trăia o mamă creştină, care era nemângâiată de pierderea unicului ei fiu, răpus pe neaşteptate de o boală nemiloasă. Sărmana mamă nu mânca, nu dormea, şi sănătatea i se şubrezea. Rămasă fără nici o mângâiere, s-a dus la biserică pentru a participa la sfânta Liturghie. Era tocmai sărbătoarea sfintei Fecioare Maria Îndurerate. Acea sfântă Liturghie a schimbat-o total. Predicatorul şi-a croit predica pe următorul text din Plângerile lui Ieremia: "O, voi care treceţi pe cale, opriţi-vă şi vedeţi dacă este durere mai mare ca a mea" (Lam 1,12). După ce predicatorul a vorbit despre suferinţele Maicii Domnului, s-a adresat celor de faţă cu aceste cuvinte: "Care dintre voi care mă ascultaţi acum ar cuteza să-şi compare durerea cu cea a Mariei? Observaţi, durerea Mariei este curajoasă; ea stă în picioare şi nu doborâtă la pământ. O, voi toţi care suferiţi şi plângeţi măcinaţi de dureri şi necazuri, fiţi tari în durerile şi suferinţele voastre; rămâneţi şi voi în picioare ca Maria sub cruce!" Femeia a luat aceste cuvinte ca trimise de Dumnezeu pentru dânsa şi s-a simţit dintr-o dată mângâiată şi întărită. A mers în faţa altarului, a îngenunchiat în faţa Răstignitului şi a înălţat o rugăciune de mulţumire, de iertare şi de ajutor. Din acel moment ea a devenit pentru toţi cei din jur un model de acceptare a voinţei lui Dumnezeu.

Maria şi-a îndulcit greutăţile şi suferinţe, păşind pe urmele lăsat de Isus în drumul său spre cer. Iată în acest sens o frumoasă istorioară

Bruno Ferrero spune intr-o carte: "Într-o noapte am avut un vis minunat. Am văzut un drum lung, un drum care pornea de pe pământ şi se ridica în aer, până se pierdea în nori şi de acolo se îndrepta spre cer. Dar nu era un drum uşor, ba chiar aş putea zice că era o cale plină de piedici, presărată cu ţepi ascuţiţi, pietre tăioase, şi cioburi de sticlă. Oamenii mergeau pe acel drum desculţi. Ţepii li se înfigeau în tălpi, pietrele le tăiau picioarele multora. Dar oamenii nu renunţau: doreau să ajungă în cer. Orice pas le aducea durere. Apoi, în vis, l-am văzut pe Isus cum mergea înainte. Şi El era desculţ. Mergea încet, dar cu hotărâre. Şi nu se rănea la picioare. Isus urca fără încetare. În sfârşit, ajunse în cer şi acolo se aşeză pe un tron aurit. Privea în jos, la cei care se străduiau să urce. Îi însufleţea cu privirile şi gesturile sale. Imediat în urma lui venea Maria, mama lui. Fecioara mergea chiar mai repede decât toţi ceilalţi. Şi ştiţi de ce? Pentru că ea călca pe urmele lăsate de el. Astfel ajunse repede alături de Fiul său, care o aşeză pe un tron la dreapta sa. De acolo, şi Maria începu să-i încurajeze pe cei care urcau şi îi poftea să calce, asemeni ei, pe urmele lăsate de Isus. Cei înţelepţi aşa şi făcură şi înaintară grabnic spre cer. Ceilalţi se tot plângeau din pricina rănilor, se opreau adesea, uneori renunţând de tot şi oprindu-se pe marginea drumului copleşiţi de tristeţe".

Maica Îndurerată să ne ajute pe noi, fiii ei, să înţelegem, să primim şi să ne unim suferinţele cu cele ale Isus, cu ale ei, cu ale tuturor sfinţilor, şi cu ale tuturor credincioşilor; apoi, s-o urmăm pe calea lui Cristos, ca să putem ajunge şi noi la slava la care a ajuns ea.

Sfântă Fecioară Marie Îndurerată, roagă-te pentru noi, cei care alergăm la tine! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.