București: Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" Iași la beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, prinț martir
Printre miile de pelerini care s-au îndreptat spre București pentru solemnul eveniment al beatificării Monseniorului Vladimir Ghika, la 31 august 2013, s-au aflat membrii și simpatizanți ai Acțiunii Catolice "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iași.
În dimineața zilei de 31 august, la Romexpo, delegația Acțiunii Catolice, formată din părintele Felix Roca, asistent spiritual general, Adriana Ianuș, președinte, Celina Dumitru, responsabil al sectorului tineri, Anca Frona, vicepreședinte al sectorului adulți, și Bernadeta Farțade-Gabor, secretar, s-a reunit cu reprezentanți ai asociațiilor membre ale Federației Acțiunea Catolică din România (ACRO) reprezentată de Oana Tuduce, președinte național, și Codruța Fernea, secretar național. Aici, Federația a oferit tuturor membrilor Acțiunii Catolice sosiți din diecezele și eparhiile unde Acțiunea Catolică este prezentă o eșarfă cu sigla ACRO, însemn care ne-a unit pe toți.
După ce, în cadrul campusului unitar național desfășurat la Snagov, în perioada 5-11 august 2013, am avut bucuria de a cunoaște viața și mărturia de credință dată de Monseniorul Vladimir Ghika, care era și asistent spiritual al ASTRU București, iată-ne ajunși la mult așteptata zi, atât de importantă pentru noi. Sfânta Liturghie a început și ne-a unit pe toți în rugăciune, în jurul altarului, în jurul lui Cristos și a tuturor episcopilor și preoților prezenți. Bucuria a fost și mai mare când am ascultat citirea, de către cardinalul Angelo Amato, a scrisorii apostolice dată de papa Francisc prin care îl numește fericit pe venerabilul slujitor al lui Dumnezeu Vladimir Ghika,..., păstor râvnic și martor stăruitor al iubirii dumnezeiești. Emoțiile au crescut odată cu dezvelirea icoanei fericitului Vladimir Ghika, moment urmat de numeroase aplauze. În cuvântul de învățătură dat nouă de cardinalul Angelo Amato s-a subliniat blândețea și iubirea care l-au caracterizat pe fericitul Vladimir Ghika, mereu disponibil de a-l sluji pe Dumnezeu în cei săraci și bolnavi, împlinind astfel "Liturghia nevoii", după cum spunea chiar el.
Mărturia sa de credință să ne fie tuturor exemplu deoarece în ziua de azi este tot mai mult nevoie de creștini verticali, creștini care își cunosc credința și aleg să o mărturisească prin cuvânt și fapte. Am trăit momente pline de har care ne-au edificat credința și pe care dorim să le păstrăm vii în inimile noastre și să le transmitem și celorlalți. Fericitul Vladimir Ghika să mijlocească pentru noi harul de a împlini și noi cu fidelitate și iubire voința lui Dumnezeu!
Bernadeta Farțade-Gabor
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
31 august: București: Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" Iași la beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, prinț martir
lecturi: 43.