Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Cesano: Hramul comunității românilor catolici

L-a ales ca ocrotitor ceresc pe sfântul Anton de Padova, iar după Liturghia hramului, în momentul convivial și de "socializare" cum se spune azi, se aflau cel puțin alți șase tineri, căsătoriți sau încă nu, care purtau numele marelui făcător de minuni, ecumenicul, bunul, grijuliul Sfânt Anton. Este vorba de comunitatea catolicilor români de rit latin din localitatea Cesano, situată la mai bine de 20 km nord de Roma, în direcția Viterbo. Actualmente Cesano este numele celei de-a 52-a zone a Romei, fiind situată în ceea ce este cunoscut ca "Agro Romano".

Din motive practice, hramul comunității nu s-a ținut la 13 iunie, ziua nașterii pentru cer a marelui taumaturg, ci a fost amânat doar câteva zile, duminică, 16 iunie 2013.

A fost al 5-lea hram pe care l-a sărbătorit această comunitate înființată în decembrie 2008 de pr. Adrian Chili, chiar în primul al venirii sale în Italia, ca responsabil pastoral al catolicilor români din Ladispoli, trimis de episcopul de Iași, PS Petru Gherghel și aprobat de episcopul Gino Reali al Diecezei de Porto și Santa Rufina.

Este o comunitate mică ce reunește credincioși din Cesano, dar și din împrejurimile Lacului Bracciano. Comunitatea este mică numeric, dar vioaie, căreia părintele Adrian pare să-i fi imprimat încă de la început, și recunoaște acest lucru, un spirit deschis plin de interes pentru participarea la viața comunitară. Am constatat personal acest lucru prima dată cu ocazia vizitei canonice a episcopului locului, efectuată duminică, 14 aprilie 2013, și a doua oară, duminică 16 iunie la sărbătoarea hramului, unde am fost invitat să prezidez sfânta Liturghie.

Comunitatea se reunește regulat pentru Sfânta Liturghie la ora 18.00, în fiecare duminică și la marile sărbători în biserica "San Sebastiano" (de pe Via della Stazione di Cesano, 402, 00123 Roma). Este una din cele trei bisericile din localitate și a fost dedicată sfântului Sebastian, martirizat la Roma, în sec. al III-ela. Ca și alte comunități de români catolici din Italia și cea din Cesano și-a ales un protector ceresc pe care îl cinstește, îl invocă și-i sărbătorește comemorarea liturgică. Se creează astfel tradiție în viața unei comunități, prevenind situația în care aceasta ar fi nevoită să schimbe locul și să se reunească într-o altă biserică pentru slujbele religioase.

Liturghia haramului din acest an a început la ora 15.00. Vremea era foarte caldă și să ne gândim că în aceeași biserică se oficiase mai înainte Liturghia în limba italiană și apoi în limba engleză pentru comunitatea nigeriană. Este un indiciu că aceste comunități etnice țin la păstrarea duminicii și sfințirea ei prin participarea la sfânta Liturghie celebrată cu cei de același neam și în propria limbă.

La fel ca odinioară în parohiile catolice din țară, s-a păstrat tradiția care vrea ca hramul să implice omul întreg. Are de aceea două părți: una dedicată cinstirii Domnului și primirii sufletului prin sfintele sacramente și rugăciuni prin mijlocirea sfântului patron și alta dedicată trăirii bucuriei în Domnul împreună cu alții împărtășind experiențe, informații și cunoștințe, ca și răgazul sănătos și destinderea corporală. Una în lăcașul de rugăciune, iar cealaltă acasă sau împreună într-un loc public. Este slujba religioasă urmată de prânzul cu oaspeții și momente de destindere.

Duminică la Liturghia hramului pentru comunitatea catolică din Cesano au participat peste o sută de credincioși. Toți, familii tinere cu copii și câțiva oaspeți. La altar au fost trei preoți: pr. Adrian Chili, responsabilul comunității, pr. Daniel Mărtinaș, student la Roma pentru studii de specializare, care a rostit predica de hram, și cel care vă povestește evenimentul. Părintele Romeo Neculai, tot dintre studenții din Roma, a oferit credincioșilor ocazia de mărturisire sacramentală.

Celebrarea euharistică a decurs frumos fiind trăită în bucurie. O constatare: lumea noastră pare mai atentă, mai conștientă de momentul spiritual la care ia parte, mai motivată lăuntric când este în afara țării. Probabil și datorită faptului că sunt puțini, credincioșii caută să formeze împreună o comunitate, să se deschidă și să devină mai responsabili. Lucrul îi interesează. La aceasta nu-i obligă nimeni, iar anturajul sau mediul nu-i favorizează, din contra posibilitatea de intrare în anonimat religios este foarte mare și mulți cedează. Lăsând la o parte neajunsurile și consecințele nefaste ale fenomenului migrației umane, s-ar putea vedea aici un beneficiu creat de situația de imigrat.

Credincioșii au urmărit cu atenție predica ținută de pr. Daniel Mărtinaș și ilustrată prin exemple, care a vorbit despre universalitatea cinstirii sfântului Anton de Padova, vestitor al evangheliei și puternic mijlocitor la Dumnezeu. Părintele Daniel a explicat cum mijlocește sfântul Anton ca mare prieten al lui Dumnezeu, cum Domnul ascultă mereu rugăciunile oamenilor, însă nu așa cum și când îi spunem noi. În rugăciune se realizează întotdeauna cererea "Facă-se voia ta".

La terminarea Liturghiei, s-a cântat oficiul sfântului Anton și au fost sfințiți crinii și binecuvântați copiii. Toți au plecat din jurul altarului cu binecuvântarea solemnă invocată de preoți de la Dumnezeu prin mijlocirea sfântului Anton.

Pr. Adrian a mulțumit tuturor pentru participare și contribuția adusă în pregătirea sărbătorii hramului. Referindu-se la cei prezenți, a recunoscut pe unii care se văd doar la Crăciun, la Paști și la hram. Acestora le-a spus că dorește mult să-i vadă mai des, dacă e posibil chiar în fiecare duminică la sfânta Liturghie.

Partea a doua a hramului, cea dedicată, împărtășirii conviviale și destinderii corporale a avut loc în marea sală a complexului parohial. Aici, erau pregătite mese și scaune pentru fiecare, inclusiv pentru cei mai mici. La capătul de jos al sălii a evoluat o mică formație muzicală alcătuită de trei artiști, din rândul comunității și nu numai, care și-au dovedit talentul la voce și instrumente.

Aici s-a văzut din nou organizarea comunitară a hramului, fiecare în rolul și modul personal de participare. Femei și bărbați s-au întrecut în pregătirea și punerea mesei cu produse culinare românești. Momentul de destindere a început cu rugăciunea de binecuvântare rostită de pr. Adrian, care a demonstrat aptitudini nebănuite de organizare. În modul cel mai firesc, așa cum a dat binecuvântarea pentru începutul agapei fraterne, la fel a invitat la horă comesenii prezenți. Timpul de dans s-a prelungit în ritmuri tot mai intense și diversificate între clasicul popular și combinații moderne, neieșind însă din formele recomandate odinioară credincioșilor de misionarii franciscani. Puțini dintre cei prezenți au rămas pe scaune. Și era atât de legitimă petrecerea de hram a acestor oamenii care muncesc din greu în cursul săptămânii sau îndură necazuri la gândul zilei de mâine. Bucuria Domnului să fie puterea noastră, ne urează autorul biblic.

De aceea, se poate spune că, duminică la Cesano, la nord de Roma, în comunitatea românilor catolici a fost o sărbătoare de armonie pentru suflet și pentru trup, arătându-se că Dumnezeu promițând și dăruindu-i omului bunurile veșnice nu i le răpește pe cele trecătoare.

Mons. Anton Lucaci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 16 iunie: Cesano: Hramul comunității românilor catolici


 

lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat