Bacău: Invitație la întâlnirea vocațională a ministranților din clasele a VII-a și a VIII-a, din Dieceza de Iași
Oficiul pentru Vocații din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iași împreună cu Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău, organizează o întâlnire vocațională cu toți ministranții din Dieceza de Iași, din clasele a VII-a și a VIII-a, chiar dacă unii dintre ei au mai participat și la alte întâlniri. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 18 mai 2013 la Seminarul din Bacău.
În ziua de 20 aprilie 2013 am trăit cu bucurie un eveniment istoric și plin de emoții: întâlnirea tuturor ministranților din dieceza noastră, la Iași, în catedrală, cu episcopii noștri, și mai apoi vizita la Seminar. Mulțumind tuturor pentru disponibilitatea cu care au răspuns acestei inițiative, Oficiul pentru Vocații, împreună cu Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău, invită la o întâlnire vocațională cu toți ministranții din clasele a VII-a și a VIII-a, care doresc să cunoască, mai îndeaproape, Seminarul nostru din Bacău.
Programul întâlnirii vocaționale de la Bacău va cuprinde:
ora 9.00 - Primirea grupurilor
ora 10.30 - Sfânta Liturghie
ora 12.00 - Prezentarea Seminarului; program vocațional
ora 13.00 - Prânzul
ora 13.30 - Program recreativ - Impresii - Plecarea.
Pentru o bună organizare, fiecare grup va fi însoțit de un preot. Numărul participanților din fiecare grup trebuie anunțat, până miercuri, 15 mai 2013, la pr. Andrei Cocianga (tel. 0745/648751; 0234/584827).
Pr. Andrei Cocianga,
Oficiul pentru Vocații
lecturi: 8.