Vatican: Omilia papei în duminica a VI-a din Timpul Pascal şi cuvintele rostite la Regina Coeli (5 mai 2013)

Iubiţi fraţi şi surori, aţi fost curajoşi să veniţi pe ploaia aceasta… Domnul să vă binecuvânteze mult!

În drumul Anului Credinţei, sunt bucuros să celebrez această Euharistie dedicată în mod special Confraternităţilor: o realitate tradiţională în Biserică, realitate care a cunoscut în timpuri recente o reînnoire şi o redescoperire. Vă salut pe toţi cu afecţiune, îndeosebi Confraternităţile venite din diferite părţi ale lumii! Mulţumesc pentru prezenţa voastră şi pentru mărturia voastră!

1. În Evanghelie am ascultat un text din discursurile de rămas bun ale lui Isus, prezentate de evanghelistul Ioan în contextul ultimei Cine. Isus destăinuieşte apostolilor ultimele sale gânduri, ca un testament spiritual, înainte de a-i lăsa. Textul de astăzi insistă asupra faptului că credinţa creştină este centrată în întregime pe raportul cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Cine îl iubeşte pe Domnul Isus, îl primeşte în sine pe el şi pe Tatăl şi graţie Duhului Sfânt primeşte în inima sa şi în viaţa sa evanghelia. Aici ne este indicat centrul de la care totul trebuie să pornească şi la care totul trebuie să conducă: a-l iubi pe Dumnezeu, a fi discipoli ai lui Cristos trăind evanghelia. Benedict al XVI-lea, adresându-se vouă, a folosit acest cuvânt: evanghelicitate. Dragi Confraternităţi, evlavia populară, pentru care voi sunteţi o manifestare importantă, este o comoară pe care o are Biserica şi pe care episcopii latino-americani a definit-o, în mod semnificativ, ca o spiritualitate, o mistică, ce este un "spaţiu de întâlnire cu Isus Cristos". Luaţi mereu din Cristos, izvor inepuizabil, întăriţi credinţa voastră, îngrijind formarea spirituală, rugăciunea personală şi comunitară, liturgia. De-a lungul secolelor Confraternităţile au fost forje de sfinţenie pentru atâţia oameni care au trăit cu simplitate un raport intens cu Domnul. Mergeţi cu hotărâre spre sfinţenie; nu vă mulţumiţi cu o viaţă creştină mediocră, ci apartenenţa voastră să fie stimulent, înainte de toate pentru voi, de a-l iubi mai mult pe Isus Cristos.

2. Şi textul din Faptele Apostolilor pe care l-am ascultat ne vorbeşte despre ceea ce este esenţial. În Biserica de la începuturi a fost nevoie imediat de a discerne ceea ce era esenţial pentru a fi creştini, pentru a-l urma pe Cristos, şi ce anume nu era esenţial. Apostolii şi ceilalţi bătrâni au făcut o reuniune importantă la Ierusalim, un prim "conciliu", despre această temă, pentru problemele care se născuseră după ce evanghelia a fost vestită păgânilor, celor care nu erau evrei. Aceea a fost o ocazie providenţială pentru a înţelege mai bine ce anume este esenţial, adică a crede în Isus Cristos mort şi înviat pentru păcatele noastre şi a ne iubi aşa cum el ne-a iubit. Dar observaţi cum dificultăţile au fost depăşite nu în afară, ci în Biserică. Şi aici este un al doilea element pe care aş vrea să vi-l amintesc, aşa cum a făcut Benedict al XVI-lea, adică eclezialitatea. Evlavia populară este un drum care duce la esenţial dacă este trăită în Biserică în profundă comuniune cu păstorii voştri. Iubiţi fraţi şi surori, Biserica vă iubeşte! Fiţi o prezenţă activă în comunitate ca nişte celule vii, pietre vii. Episcopii latino-americani au scris că evlavia populară pentru care sunteţi exprimare este "o modalitate legitimă de a trăi credinţă, un mod de a se simţi parte a Bisericii" (Documentul de la Aparecida, 264). Este frumos acest lucru! O modalitate legitimă de a trăi credinţa, un mod de a se simţi parte a Bisericii. Iubiţi Biserica! Lăsaţi-vă conduşi de ea! În parohii, în dieceze, fiţi un adevărat plămân de credinţă şi de viaţă creştină, un aer proaspăt! În această piaţă văd o mare varietate, mai întâi de umbrele şi acum de culori şi de semne. Aşa este Biserica: o mare bogăţie şi varietate de exprimări în care totul este condus la unitate; varietatea condusă la unitate este întâlnirea cu Cristos.

3. Aş vrea să adaug un al treilea cuvânt care trebuie să vă caracterizeze: misionaritatea. Voi aveţi o misiune specifică şi importantă, care este aceea de a ţine viu raportul dintre credinţă şi culturile popoarelor de care aparţineţi, şi faceţi asta prin evlavia populară. De exemplu, când voi purtaţi în procesiune Răstignitul cu atâta veneraţie şi atâta iubire faţă de Domnul, nu faceţi un simplu act exterior; voi indicaţi centralitatea misterului pascal al Domnului, a pătimirii, morţii şi învierii sale, care ne-a răscumpărat, şi indicaţi vouă înşivă mai întâi şi comunităţii că trebuie să-l urmăm pe Cristos în drumul concret al vieţii pentru ca să ne transforme. La fel, când manifestaţi evlavia profundă faţă de Fecioara Maria, voi indicaţi realizarea cea mai înaltă a existenţei creştine, cea care prin credinţa sa şi ascultarea sa faţă de voinţa lui Dumnezeu, precum şi prin meditarea cuvântului şi a acţiunilor lui Isus, este ucenica desăvârşită a Domnului (cf. Lumen gentium, 53). Această credinţă, care se naşte din ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, voi o manifestaţi în forme care implică simţurile, afectele, simbolurile diferitelor culturi… Şi făcând astfel, ajutaţi la transmiterea ei oamenilor, şi în special persoanelor simple, celor pe care în Evanghelie Isus îi numeşte "cei mici". De fapt, "a merge împreună spre sanctuare şi participarea la alte manifestări ale evlaviei populare, ducând cu sine şi copiii şi implicând alte persoane, este în sine însuşi o acţiune de evanghelizare" (Documentul de la Aparecida, 264). Când voi mergeţi la sanctuare, când duceţi familia, pe copiii voştri, voi faceţi chiar o acţiune de evanghelizare. Trebuie mers înainte aşa! Fiţi şi voi adevăraţi evanghelizatori! Iniţiativele voastre să fie "punţi", căi pentru a duce la Cristos, pentru a merge cu el. Şi în acest spirit fiţi mereu atenţi la caritate. Fiecare creştin şi fiecare comunitate este misionară în măsura în care duce şi trăieşte evanghelia şi mărturiseşte iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi, în special faţă de cel care se află în dificultate. Fiţi misionari ai iubirii şi ai duioşiei lui Dumnezeu! Fiţi misionari ai milostivirii lui Dumnezeu, care mereu ne iartă, mereu ne aşteaptă, ne iubeşte aşa de mult!

Evanghelicitate, eclezialitate, misionaritate. Trei cuvinte! Nu le uitaţi! Evanghelicitate, eclezialitate, misionaritate. Să-i cerem Domnul ca să orienteze mereu mintea noastră şi inima noastră spre el, ca pietre vii ale Bisericii, pentru ca orice activitate a noastră, toată viaţa noastră creştină să fie o mărturie luminoasă a milostivirii sale şi a iubirii sale. Şi astfel vom merge spre ţinta pelerinajului nostru pământesc, spre acel sanctuar aşa de frumos, Ierusalimul ceresc. Acolo nu mai este nici un templu: însuşi Dumnezeu şi Mielul sunt templul său; şi lumina soarelui şi a lunii cedează locul gloriei Celui Preaînalt. Aşa să fie.

Franciscus

***

Cuvintele Sfântului Părinte la rugăciunea Regina Coeli (5 mai 2013)

În acest moment de profundă comuniune în Cristos, simţim vie în mijlocul nostru şi prezenţa spirituală a Fecioarei Maria. O prezenţă maternă, familială, în special pentru voi care faceţi parte din Confraternităţi. Iubirea faţă de sfânta Fecioară Maria este una dintre caracteristicile evlaviei populare, care cere să fie valorizată şi bine orientată. Pentru aceasta, vă invit să meditaţi ultimul capitol din Constituţia Conciliului Vatican II despre Biserică, Lumen gentium, care vorbeşte tocmai despre Maria în misterul lui Cristos şi al Bisericii. Acolo se spune că Maria "a înaintat în peregrinarea credinţei" (nr. 58). Dragi prieteni, în Anul Credinţei vă las această icoană a Mariei peregrine, care-l urmează pe fiul Isus şi ne precede pe noi toţi pe drumul credinţei.

Astăzi Bisericile din Orient care urmează calendarul iulian celebrează sărbătoarea Paştelui. Doresc să trimit acestor fraţi şi surori un salut special, unindu-mă din toată inima cu ei în proclamarea veştii fericite: Cristos a înviat! Adunaţi în rugăciune în jurul Mariei, să invocăm de la Dumnezeu darul Duhului Sfânt, pe Mângâietorul, pentru ca să mângâie şi să întărească pe toţi creştinii, în special pe cei care celebrează Paştele în încercări şi suferinţe, şi să-i conducă pe calea reconcilierii şi a păcii.

Ieri în Brazilia a fost proclamată fericită Francisca de Paula De Jesus, numită "Nhá Chica". Viaţa ei simplă a fost dedicată în întregime lui Dumnezeu şi carităţii, aşa încât era numită "mama săracilor". Mă unesc la bucuria Bisericii din Brazilia pentru această luminoasă ucenică a Domnului.

Salut cu afecţiune toate Confraternităţile prezente, venite din atâtea ţări. Mulţumesc pentru mărturia voastră de credinţă! Salut şi grupurile parohiale şi familiile, precum şi marea paradă de diferite fanfare muzicale şi asociaţii de Schützen care provin din Germania.

Un salut special se îndreaptă astăzi către Asociaţia "Meter", în Ziua Copiilor Victime ale Violenţei. Şi acest lucru îmi oferă ocazia pentru a îndrepta gândul meu spre cei care au suferit şi suferă din cauza abuzurilor. Aş vrea să-i asigur că sunt prezenţi în rugăciunea mea, dar aş vrea să spun cu putere şi că trebuie să angajăm cu toţii cu claritate şi curaj pentru ca fiecare persoană umană, în special copiii, care sunt între categoriile cele mai vulnerabile, să fie apărată şi ocrotită.

Îi încurajez şi pe bolnavii de hipertensiune pulmonară şi rudele lor.

Duminică frumoasă şi poftă bună!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 7.