Reflecţie la Joia Verde - Trupul şi Sângele Domnului Nostru Isus Cristos

"Azi creştinătatea cântă cea mai mare şi mai sfântă din fântânile de har: taina sfântului altar" (Secvenţa sărbătorii)

Solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului nostru Isus Cristos, pe care o celebrăm astăzi cu aleasă bucurie şi pietate, este o continuare şi o desăvârşire a cultului euharistic care a început încă din Joia Mare, ajunul dăruirii sale pe cruce, pentru a fi hrana şi mântuirea noastră veşnică.

Acest ospăţ euharistic ne poartă mai întâi "la noaptea în care a fost vândut", când stând la masă cu ucenicii săi a instituit noua cină pascală şi când s-a aşezat pe sine însuşi în locul jertfelor din vechime; dar în acelaşi timp ne îndreptă spre viitor, adică spre gloria învierii care ne aşteaptă.

Dacă de Joia Mare Isus a instituit trupul şi sângele său ca hrană şi băutură pentru sufletele oamenilor, coborând din cer în pâinea şi vinul de pe altare, la sfânta Liturghie; de Joia Verde, Isus a voit să rămână cu noi în toate tabernacolele din lume şi după terminarea celebrării sfintei Liturghii, pentru ca aleşii săi să-l poată adora, să-l poată ruga, să-i poată vorbi şi să-i poată aduce ispăşire pentru păcate, spre mângâierea şi fericirea lor.

Ba mai mult, Isus, cerând să se instituie Joia Verde, el a mai voit să iasă din biserici şi să meargă în întâmpinarea oamenilor, să treacă prin mijlocul lor, să treacă pe străzile lor, să intre în casele lor, să meargă pe ogoarele lor şi pe locurile lor de muncă. Într-un cuvânt, de Joia Verde, după ce Isus a voit să rămână în tabernacole şi după celebrarea sfintei Liturghii, a voit apoi să meargă prin sfânta ostie, atât la oamenii care îl iubesc şi îl caută, cât şi la oamenii care nu-l iubesc şi nu-l caută, la oamenii care îl primesc şi la cei care nu-l primesc, pentru a le arăta tuturor că plăcerea lui este de a fi printre fiii oamenilor (cf. Prov 8,31), şi astfel toţi să se convertească.

Această sărbătoare din calendarul Bisericii, dedicată în chip deosebit cultului extern şi public al sfintei Euharistii, o datorăm în primul rând lui Isus care a instituit-o în ajunul pătimirilor şi morţii sale mântuitoare. După Isus, această sărbătoare din calendarul Bisericii o mai datoră şi unui suflet ales de femeie, sfânta Iuliana de Cornillon, cunoscută şi ca sfânta Iuliana de Ličge (1191-1258), care prin viziunile ei, prin evlavia ei către Isus Euharisticul, şi prin strădaniile ei, a reuşit să determine autoritatea bisericească să instituie sărbătoarea de astăzi.

La vârsta de 16 ani, pe când se ruga în faţa tabernacolului din mănăstirea augustiniană din Mont-Cornillon, Belgia, unde a ajuns călugăriţă, Iuliana a avut prima viziune a lui Isus care i-a cerut această sărbătoare. Viziunea prezenta luna în strălucirea ei deplină, dar cu o dungă opacă care o străbătea în diametru. Domnul a făcut-o să înţeleagă semnificaţia a ceea ce i s-a arătat. Luna simboliza viaţa Bisericii pe pământ, iar dunga opacă reprezenta lipsa unei sărbători liturgice prin care el să rămână cu oamenii, unde el să poată fi găsit de oameni şi după celebrarea sfintei Liturghii, şi unde oamenii să-l poată adora pentru a-şi mări credinţa, pentru a înainta pe calea virtuţilor şi pentru a repara ofensele aduse. Dar dunga opacă mai reprezenta şi lipsa posibilităţii ca el să poată ieşi din biserici în întâmpinarea celor care îl iubesc, dar şi a celor indiferenţi.

Pentru cauza sărbătorii Trupului şi Sângelui Domnului, Iuliana de Cornillon, după ce şi-a cucerit prietenele, colegele, câţiva episcopi şi preoţi, în cele din urmă ea l-a cucerit şi pe învăţatul şi credinciosul teolog al vremii, pe episcopul Jacques Pantaléon de Troyes, care, devenind papă sub numele de Urban al IV-lea (1195-1264), a instituit în anul 1264, prin bula intitulată Transiturus de hoc mundo (11 august 1264), solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului, ca sărbătoare de poruncă pentru Biserica Universală, în joia care urmează după Preasfânta Treime.

Dar, instituirea sărbătorii Trupului şi Sângelui Domnului nostru Isus Cristos, nu s-a datorat numai efortului vizionarei, sfânta Iuliana de Ličge, ci s-a mai datorat şi unei minuni care s-a petrecut la Bolsena, în anul 1263. Un preot numit Petru, din Praga, aflat în pelerinaj spre Roma, venind din Germania, s-a oprit la biserica "Sfânta Cristina" ca să celebreze Liturghia. Era foarte tulburat în sufletul său de ideile ereticilor care negau prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie, încât nu ştia ce să mai creadă. Chiar la Prefacere, când ţinea ostia ridicată a fost cuprins iar de nişte îndoieli sfâşietoare. Se întreba: "Este cu adevărat în această ostie Cristos? ?in eu într-adevăr în mâinile mele trupul şi sângele lui Cristos?" Pe când cugeta el acestea, s-a trezit dintr-odată ţinând în mâini o bucată de carne din care curgea sânge din abundenţă, acoperind complet corporalul, acea bucata de pânză pe care se săvârşeşte Liturghia.

Papa Urban al IV-lea se afla atunci aproape de Bolsena, la Orvieto, în vizită pastorală, a cerut să i se aducă îndată corporalul acoperit cu sânge. Constatând adevărul, papa a dispus să se construiască o frumoasa biserică în care să se păstreze acest corporal cu petele de sânge al lui Cristos, corporal care poate fi văzut şi astăzi, expus pe un perete al bisericii.

Apoi tot papa Urban al IV-lea i-a cerut unuia dintre cei mai mari teologi din istorie, sfântului Toma de Aquino (1225-1274), care în acel timp îl însoţea pe papă la Orvieto, să compună textele oficiului liturgic din această mare sărbătoare. El a compus: "Lauda Sion" şi "Adoro te devote". Aceste texte sunt folosite şi astăzi de Biserică; ele sunt nişte capodopere în care se unesc teologia şi poezia; ele au condus la implementarea acestei minunate sărbători în viaţa Bisericii.

De la instituirea acestei sărbători, de Joia Verde, dar şi cu multe alte ocazii, se organizează procesiuni cu preasfântul sacrament, binecuvântări cu preasfântul sacrament, vizite la preasfântul sacrament, adoraţii simple şi adoraţii perpetue în faţa tabernacolului, congrese şi întruniri euharistice.

Deci, Biserica, prin instituirea sărbătorii de astăzi, Trupul şi Sângele Domnului Nostru Isus Cristos, Joia Verde, vrea să completeze şi să desăvârşească cultul intern şi intim din Joia Mare, adăugându-i şi cultul extern şi public din Joia Verde, dorit şi cerut de însuşi Domnul Isus.

Sfântul Alfons Maria de Liguori (1696-1787) a spus: "Un creştin valorează atât cât petrece înaintea tabernacolului".

Sfântul Pier Giuliano Eymond (1811-1868) a spus că devoţiunea euharistică este "un remediu pentru indiferenţa religioasă universală".

Spuneam puţin mai sus că, pentru instituirea acestei sărbători, Isus s-a folosit de sfânta Iuliana şi de prietenii ei, de experienţa lui Petru de Praga şi a comunităţii creştine, de autoritatea papei Urban al IV-lea şi de talentul sfântul Toma de Aquino de a compune imnuri, dar şi de mulţi alţii oameni. Deşi sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului a fost instituită în mod oficial în anul 1264, implementarea ei ca atare continuă şi va continua, căci mai sunt încă multe locuri şi mulţi creştini care nu o cunosc bine, n-o cinstesc şi care nu o preţuiesc cum se cuvine. Aici Isus ne cere sprijinul nostru, ne cere apostolatul nostru, ne cere exemplul nostru de adoratori. Suntem gata să-l dăm? Răsplata este ospăţul veşnic!

Evanghelia de astăzi ne spune că Isus, înainte de a-i sătura pe oameni cu pâinea cea trupească, i-a săturat mai întâi cu pâinea sufletească a cuvântului său. Când noi vom avea curaj să le vorbim oamenilor despre împărăţia lui Dumnezeu (cf. Lc 9,11) şi le vom spune să caute mai întâi această împărăţie (cf. Mt 6,33), atunci şi oamenii timpului nostru vor veni să-l caute pe Isus Euharisticul care dă pâinea cea mai bună şi care satură pe deplin sufletele (cf. Lc 9,11-17).

Prima lectură ne spune că Avraam a venit să primească binecuvântarea de la preotul Melchisedec (cf. Gen 14,18-20). Când noi vom veni mai întâi la Isus, Marele preot al credinţei noastre (cf. Evr 3,1), pentru a primi binecuvântările dorite, când noi înşine ne vom trăi preoţia botezială şi vom binecuvânta pe cei din jurul nostru (cf. Ps 109,4), atunci noi vom deveni pentru mulţi călăuze spre Cristos.

Paul ne spune astăzi: "Ori de câte ori mâncaţi din această pâine şi beţi din acest potir, moartea Domnului o proclamaţi până la venirea lui" (1Cor 11,26). Venind des la împărtăşanie şi adoraţia euharistică, vom ajuta în mod concret la implementarea cultului euharistic, în lumea de azi.

Sfântul Dominic Savio (1842-1857) era într-o zi în genunchi pe stradă la trecerea preasfântului sacrament; lângă el stătea un militar care nu dădea nici un semn că ar vrea să îngenuncheze. Atunci Dominic Savio şi-a scos batista curată din buzunar şi a întins-o înaintea genunchilor militarului, care a înţeles îndemnul şi a îngenunchiat. Noi pe cine am adus la Euharistie?

Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859) arăta mereu tabernacolul, spunând: "El este acolo!"

Sfântul Gaşpal din Bufalo (1786-1837) vizita zilnic preasfântul sacrament şi rămânea acolo ore în şir. Pentru el Euharistia împreună cu cuvântul divin erau centrul vieţii, punctul de plecare şi de sosire al sfinţeniei. Exemplul lui a atras pe mulţi indiferenţi spiritual la Isus Euharisticul.

Episcopul Anton Durcovici (1888-1951) a avut viaţa puternic pătrunsă de Euharistie. El începea ziua în capelă şi o termina tot în capelă, cufundat în rugăciune în faţa sfintei taine, spre edificarea şi exemplul tuturor.

Dacă e să vorbim despre folosul nostru personal din adoraţia la preasfântului sacrament, trebuie să mergem trăirea şi experienţa sfinţilor, care sunt creştinii cei buni, şi care au găsit mereu în Isus din Tabernacol dulceaţă, gingăşie, înţelepciune, forţă, ajutor, consolare şi bucurie.

Iată câteva exemple:

- Sfântul Toma de Aquino (1225-1274) şi-a expus foloasele sale sufleteşti din adorarea lui Isus Euharisticul, spunând: "O preadulce Isuse, preasfântul tău trup şi sânge îmi este dulceaţă şi gingăşie pentru suflet, salvare şi sfinţenie în orice ispită, bucurie şi pace în orice tulburare, lumină şi putere în orice cuvânt şi acţiune, ajutor sigur în greutăţile vieţii şi în momentul morţii".

Tot el a declarat că şi-a scos toată puterea de a rămânea curat şi fidel lui Isus, toată înţelepciunea pentru a reda corect doctrina catolică, şi toate ajutoarele trebuincioase vieţii, din tabernacol. Nu numai că se ruga în faţa tabernacolului, dar uneori îşi introducea capul în tabernacol pentru a cere lumină şi înţelepciune curată pentru toate situaţiile şi problemele.

- La fel a procedat şi sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), care cerea lumină pentru predicile sale edificatoare, puterea pentru muncile sale apostolice, înţelepciune pentru tratarea enoriaşilor bolnavi la suflet, tot de la Isus Euharisticul, pe care nu-l pierdea din vedere nici ziua, nici noaptea; ziua lucrând în biserică, iar noapte dormind cu faţa spre tabernacolul din biserică.

Reuşind să-i aducă pe oameni în faţa tabernacolului pentru împărtăşanie şi adoraţie, el i-a ajutat să-şi schimbe radical viaţa. Un parohian de-al lui Ioan Maria Vianney a învăţat de la el nu numai să vină zilnic la sfânta Împărtăşanie, ci şi la deasa adoraţie euharistică. Într-o zi, Ioan Maria Vianney, voind să vadă ce a înţeles acesta, l-a întrebat: "Ce faci tu aici în faţa tabernacolului?" Iar cel întrebat a răspuns: "Mă uit la el şi el se uită la mine!" "Dar ce folos ai din asta?" "Asta îmi dă tot: credinţa, curajul, forţa şi bucuria care îmi sunt necesare vieţii!"

Sfântul Robert Bellarmin (1542-1621) a spus: "Am învăţat mai mult pe treptele altarului, în faţa lui Isus prezent în Euharistie, decât din multele cărţi pe care le-am citit";

Când îl vom primi şi adora pe Isus Euharisticul, el va deveni şi pentru noi: dulceaţă, gingăşie, salvare, sfinţenie, bucurie, pace, lumină putere, curaj, ajutor sigur, bucurie şi viaţă veşnică.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 337.