Vatican: Audienţa generală de miercuri, 22 mai 2013

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În Crez, imediat după ce am mărturisit credinţa în Duhul Sfânt, spunem: "Cred într-una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică". Există o legătură profundă între aceste două realităţi de credinţă: de fapt, Duhul Sfânt e cel care dă viaţă Bisericii, conduce paşii săi. Fără prezenţa şi acţiunea neîntreruptă a Duhului Sfânt, Biserica n-ar putea trăi şi n-ar putea realiza misiunea pe care Isus înviat i-a încredinţat-o de a merge şi a face discipoli toate popoarele (cf. Mt 28,18). A evangheliza este misiunea Bisericii, nu numai a unora, ci a mea, a ta, misiunea noastră. Apostolul Paul exclama: "Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!" (1Cor 9,16). Fiecare trebuie să fie evanghelizator, mai ales cu viaţa! Paul al VI-lea sublinia că "a evangheliza... este harul şi vocaţia proprie a Bisericii, identitatea sa cea mai profundă. Ea există pentru a evangheliza" (Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 14).

Cine este adevăratul motor al evanghelizării în viaţa noastră şi în Biserică? Paul al VI-lea scria cu claritate: "Este el, Duhul Sfânt, cel care astăzi, ca la începuturile Bisericii, acţionează în fiecare evanghelizator care se lasă posedat şi condus de El, care îi sugerează cuvintele pe care singur n-ar şti să le găsească, predispunând în acelaşi timp sufletul celui care ascultă pentru ca să fie deschis să primească Vestea Bună şi Împărăţia vestită" (ibid., 75). Aşadar, pentru a evangheliza este necesar încă o dată să ne deschidem la orizontul Duhului lui Dumnezeu, fără a ne fi teamă de ce anume ne cere şi unde ne conduce. Să ne încredinţăm Lui! El ne va face capabili să trăim şi să mărturisim credinţa noastră şi va lumina inima celui pe care-l întâlnim. Aceasta a fost experienţa de Rusalii: Apostolilor, adunaţi cu Maria în cenacol, "le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească" (Fap 2,3-4). Duhul Sfânt, coborând asupra Apostolilor, îi determină să iasă din camera în care erau încuiaţi de frică, îi determină să iasă din ei înşişi şi îi transformă în vestitori şi martori ai faptelor minunate ale lui Dumnezeu" (v. 11). Şi această transformare realizată de Duhul Sfânt se reflectă asupra mulţimii venită în acel loc şi care provenea "din toate naţiunile de sub cer" (v. 5), pentru că fiecare ascultă cuvintele Apostolilor ca şi cum ar fi rostite în propria limbă (v. 6).

Aici este un prim efect important al acţiunii Duhului Sfânt care conduce şi însufleţeşte vestirea Evangheliei: unitatea, comuniunea. La Babel, conform relatării biblice, începuse dispersarea popoarelor şi încurcarea limbilor, rod al gestului de mândrie şi de orgoliu al omului care voia să construiască fără Dumnezeu, cu propriile forţe, "o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul" (Gen 11,4). La Rusalii aceste diviziuni sunt depăşite. Nu mai există orgoliul faţă de Dumnezeu, nici închiderea unora faţă de ceilalţi, ci există deschiderea la Dumnezeu, există ieşirea pentru a vesti Cuvântul său: o limbă nouă, aceea a iubirii pe care Duhul Sfânt o revarsă în inimi (cf. Rom 5,5); o limbă pe care toţi pot s-o înţeleagă şi care, primită, poate să fie exprimată în orice existenţă şi în orice cultură. Limba Duhului, limba Evangheliei este limba comuniunii, care invită la depăşirea închiderilor şi a indiferenţei, a dezbinărilor şi contrapoziţiilor. Ar trebui să ne întrebăm cu toţii: cum mă las condus de Duhul Sfânt în aşa fel încât viaţa mea şi mărturia mea de credinţă să fie de unitate şi de comuniune? Port cuvântul de reconciliere şi de iubire care este Evanghelia în locurile în care trăiesc? Uneori se pare că se repetă astăzi ceea ce s-a întâmplat la Babel: dezbinări, incapacitate de înţelegere, rivalităţi, invidii, egoism. Eu ce anume fac cu viaţa mea? Fac unitate în jurul meu? Sau dezbin, cu vorbării, critici, invidii? Ce anume fac? Să ne gândim la asta. A duce Evanghelia înseamnă a vesti şi a trăi noi cei dintâi reconcilierea, iertarea, pacea, unitatea şi iubirea pe care Duhul Sfânt ni le dăruieşte. Să ne amintim de cuvintele lui Isus: "Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In 13,34-35).

Un al doilea element: în ziua de Rusalii, Petru, plin de Duh Sfânt, se ridică în picioare "împreună cu cei unsprezece" şi "cu glas tare" (Fap 2,14) şi "cu îndrăzneală" (v. 29) anunţă vestea cea bună a lui Isus, care şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră şi pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi. Iată un alt efect al acţiunii Duhului Sfânt: curajul de a vesti noutatea Evangheliei lui Isus tuturor, cu îndrăzneală (parresia), cu glas tare, în orice timp şi în orice loc. Şi asta se întâmplă şi astăzi pentru Biserică şi pentru fiecare dintre noi: din focul Rusaliilor, din acţiunea Duhului Sfânt, se dezlănţuie mereu noi energii de misiune, noi căi în care să vestim mesajul de mântuire, nou curaj pentru a evangheliza. Să nu ne închidem niciodată în faţa acestei acţiuni! Să trăim cu umilinţă şi curaj Evanghelia! Să mărturisim noutatea, speranţa, bucuria pe care Domnul o aduce în viaţă. Să simţim în noi "bucuria dulce şi mângâietoare de a evangheliza" (Paul al VI-lea, Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 80). Pentru că a evangheliza, a-l vesti pe Isus ne dă bucurie; în schimb, egoismul ne dă amărăciune, tristeţe, ne duce în jos; a evangheliza ne duce în sus.

Amintesc doar un al treilea element, care însă este deosebit de important: o nouă evanghelizare, o Biserică ce evanghelizează trebuie să pornească mereu de la rugăciune, de la a cere, ca Apostolii în cenacol, focul Duhului Sfânt. Numai raportul fidel şi intens cu Dumnezeu permite să ieşim din propriile închideri şi să vestim cu parresia Evanghelia. Fără rugăciune, acţiunea noastră devine goală şi vestirea noastră nu are suflet şi nu este însufleţită de Duh.

Dragi prieteni, aşa cum a afirmat Benedict al XVI-lea, astăzi Biserica "simte mai ales vântul Duhului Sfânt care ne ajută, ne arată drumul corect; şi astfel, cu nou entuziasm, suntem pe drum şi îi mulţumim Domnului" (Cuvinte adresate Adunării Ordinare a Sinodului Episcopilor, 27 octombrie 2012). Să reînnoim în fiecare zi încrederea în acţiunea Duhului Sfânt, încrederea că El acţionează în noi, El este înlăuntrul nostru, ne dă fervoarea apostolică, ne dă pacea, ne dă bucuria. Să ne lăsăm conduşi de El, să fim bărbaţi şi femei ai rugăciunii, care mărturisesc cu curaj Evanghelia, devenind în lumea noastră instrumente ale unităţii şi comuniunii cu Dumnezeu. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.