Reflecţie: Papa Francisc "în oglindă"

"Viitorul începe azi şi nu mâine!" - spunea fericitul Ioan Paul al II-lea.

Pentru noi, cei mulţi, imaginea clopotului mare al Vaticanului, cu insistentul prim-plan asupra jugului şi coroanei sale, readuce în suflet, separate printr-un interval de opt ani, două momente: pe de o parte, la ora 21.37, plecarea în casa Tatălui a papei Ioan Paul al II-lea, în mâhnirea adânca a tuturor, iar pe de altă parte, la ora 19.06, fumul alb anunţând bucuria alegerii papei Francisc. Dacă papa Francisc, îngenunchind în rugăciune alături (şi nu în genuflexorul aflat în faţa lui) de Benedict al XVI-lea, i-a spus: "Suntem fraţi", cu atât mai mult i-ar fi putut spune acelaşi lucru lui Ioan Paul al II-lea.

Dar cu aceasta se ocupă oglinda istoriei.

"...Datoria Conclavului este să-l aleagă pe episcopul Romei(...), iar fraţii mei, cardinalii, au mers aproape până la capătul lumii să-l găsească. Aşa că, iată-mă" - spunea papa Francisc de la balconul papal. Aproape cu aceleaşi cuvinte se adresa mulţimii, în aceleaşi circumstanţe, Papa Ioan Paul al II-lea: "...Eminenţii cardinali au numit un nou episcop al Romei. Ei m-au chemat dintr-o ţară îndepărtată".

Iar agendele de lucru se pare ca sunt chiar şi mai asemănătoare decât cuvintele, fiindcă ceea ce papa Ioan Paul al II-lea a realizat împotriva comunismului, papa Francisc urmăreşte să împlinească împotriva spiritului umanismului secular care domină viaţa economică, politică şi socială în Occident.

Prăbuşirea comunismului a fost un fenomen complex, în care însă papa Ioan Paul al II-lea a jucat un rol cheie. Adevăratul revoluţionar, după criteriile marxiste, a fost chiar el. Cardinalul Bergoglio a devenit papă aproximativ la o generaţie după căderea comunismului. A apărut însă acum o ideologie nouă, chiar mai seducătoare şi mai destructivă decât comunismul: umanismul secular. Cele două dogme centrale sunt: autonomia personală absolută şi irelevanţa lui Dumnezeu, ceea ce determină prăbuşirea valorilor morale şi egoismul în viaţa economică şi socială. Bergoglio a luptat împotriva aspectelor dezumanizante ale umanismului secular, devenind vârful de lance al celor săraci şi denunţând inegalitatea socială din Argentina.

Michael Cook, într-un editorial din MercatorNet, făcea următoarea remarcă: "Dacă există cineva care să înceapă să dărâme dominaţia umanismului secular, acela este numai un om ca papa Francisc. Comunismul părea să dureze pentru totdeauna, dar la zece ani după inaugurarea pontificatului papei Ioan Paul al II-lea, dispăruse aproape complet din Europa. Acum, umanismul secular deţine hegemonia - dar oare cât timp o să mai ţină sub loviturile papei Francisc?

Sunt fraţi întru istorie.

La 4 aprilie 2005, la sfânta Liurghie celebrată în memoria papei Ioan Paul al II-lea, cardinalul Bergoglio - actualul papa Francisc - spunea: "El a fost un mărturisitor coerent al Domnului, fiindcă a rămas în comuniune cu poporul său tocmai pentru că a fost centrat în Dumnezeu. Coerenţa nu poate fi cumpărată, nu poate fi studiată şi nici educată. Coerenţa creşte din inimă" (...). În acest timp, când "avem mai multă nevoie de mărturisitori decât de învăţători, Ioan Paul al II-lea a fost martorul credinţei vii, până la sfârşit. El a fost neînfricat şi coerent, tocmai fiindcă l-a lăsat pe Dumnezeu să-l modeleze după voia sa". Şi a încheiat omilia, amintind cuvintele papei Ioan Paul al II-lea: "Nu vă fie frică"- aceleaşi cuvinte care sunt menţionate de 365 ori în Biblie - ca să ne spunem şi noi, cel puţin o dată în fiecare zi: să nu ne fie frică! Şi poate că ar mai trebui să ne aducem aminte de invocaţia făcută de papa Ioan Paul al II-lea de Rusalii, în 1979, cu ocazia primei călătorii ca Suveran Pontif în ţara sa natală: "Să coboare Duhul Sfânt să schimbe faţa pământului! Faţa acestui pământ". "Fără acest papă nu se poate înţelege ce s-a petrecut în Europa, fără el nu ar fi căzut Cortina de Fier" - afirma Mihail Gorbaciov, fostul conducător al Uniunii Sovietice.

Şi cum nimic nu e întâmplător, formarea iezuitică a papei Francisc transpare în elogiul adus fericitului Ioan Paul al II-lea, când repeta cuvintele sfântului Ignatiu de Loyola: "Unui trunchi diform de copac nu i-ar trece prin minte ce statuie ar putea deveni lăsându-se modelat de mâinile Domnului" - dar istoria îl aşezase deja pe Ioan Paul al II-lea alături de martirii iezuiţi în sanctuarul din Ontario, Canada, tocmai pentru neînfricarea şi coerenţa sa. Acolo, unde este crucea făcută din pietrele aduse de pelerini, Ioan Paul al II-lea arată peste timp ce înseamnă a fi piatră vie în lăcaşul Domnului.

*

Clopotul cel mare al Vaticanului, cu insistentul prim-plan asupra jugului şi coroanei, readuce în suflet pentru noi, cei mulţi, seara zilei de 2 aprilie 2005, dar şi seara zilei de 13 martie 2013, când, în oglinda istoriei, a apărut nu reflexul mâhnirii, ci lumina bucuriei. Cele două elemente structurale superioare ale unui clopot se numesc în limbajul meşteşugarilor "jug" şi "coroană". Sunt, poate, jugul şi coroana pe care fiecare dintre Suveranii Pontifi au fost aleşi de Duhul Sfânt să le poarte, pentru ca vocea lor să răsune, înfăptuind schimbarea, pentru toţi cei fără glas şi fără putere.

Ca "să se schimbe faţa pământului - faţa acestui pământ!".

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 8.