Vatican: Audienţa generală de miercuri, 3 aprilie 2013. Despre Înviere

Iubiţi fraţi şi surori,

Bună ziua,

Astăzi reluăm catehezele din Anul Credinţei. În Crez repetăm această expresie: "A înviat a treia zi după Scripturi". Este chiar evenimentul pe care-l celebrăm: Învierea lui Isus, centru al mesajului creştin, răsunat încă de la începuturi şi transmis pentru ca să ajungă până la noi. Sfântul Paul le scrie creştinilor din Corint: "Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece" (1Cor 15,3-5). Această scurtă mărturisire de credinţă vesteşte tocmai Misterul Pascal, cu primele apariţii ale Celui înviat lui Petru şi celor doisprezece: Moartea şi Învierea lui Isus sunt tocmai inima speranţei noastre. Fără această credinţă în moartea şi învierea lui Isus, speranţa noastră va fi slabă, dar nu va fi nici măcar speranţă, şi tocmai moartea şi învierea lui Isus sunt inima speranţei noastre. Apostolul afirmă: "Dacă Cristos nu a înviat, credinţa voastră este zadarnică şi voi sunteţi încă în păcatele voastre" (v. 17). Din păcate, adesea s-a încercat să se întunece credinţa în Învierea lui Isus şi chiar printre cei care cred s-au strecurat îndoieli. Un pic acea credinţă "ca apa de trandafir" (ceva făcut cu superficialitate, n.t.), cum spunem noi; nu este credinţa puternică. Şi asta din superficialitate, uneori din indiferenţă, ocupaţi cu mii de lucruri care se consideră mai importante decât credinţa, sau datorită unei viziuni numai orizontale a vieţii. Dar tocmai Învierea ne deschide la speranţa cea mai mare, pentru că deschide viaţa noastră şi viaţa lumii la viitorul veşnic al lui Dumnezeu, la fericirea deplină, la certitudinea că răul, păcatul, moartea pot să fie învinse. Şi acest lucru duce la trăirea cu mai multă încredere a realităţilor zilnice, a le înfrunta cu curaj şi cu angajare. Învierea lui Cristos luminează cu o lumină nouă aceste realităţii zilnice. Învierea lui Cristos este forţa noastră!

Dar cum ne-a fost transmis adevărul de credinţă al Învierii lui Cristos? Există două tipuri de mărturii în Noul Testament: unele sunt în forma de mărturisire de credinţă, adică de formule sintetice care indică centrul credinţei; altele, în schimb, sunt în forma de relatare a evenimentului Învierii şi a faptelor legate de el. Prima: forma mărturisirii de credinţă, de exemplu, este aceea pe care tocmai am ascultat-o, sau aceea din Scrisoarea către Romani în care sfântul Paul scrie: "Dacă îl mărturiseşti cu gura pe Domnul Isus şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit" (10,9). Încă de la primii paşi ai Bisericii este foarte trainică şi clară credinţa în Misterul Morţii şi Învierii lui Isus. Însă astăzi aş vrea să mă opresc asupra celei de-a doua forme, asupra mărturiilor în formă de relatare, pe care le găsim în Evanghelii. Înainte de toate observăm că primele martore ale acestui eveniment au fost femeile. În zori, ele merg la mormânt pentru a unge trupul lui Isus şi găsesc primul semn: mormântul gol (cf. Mc 16,1). Urmează apoi întâlnirea cu un Mesager al lui Dumnezeu care vesteşte: Isus din Nazaret, Răstignitul, nu este aici, a înviat (cf. v. 5-6). Femeile sunt stimulate de iubire şi ştiu să primească această veste cu credinţă: cred şi imediat o transmit, nu o ţin pentru ele, o transmit. Bucuria de a şti că Isus este viu, speranţa care umple inima, nu se pot stăpâni. Asta ar trebui să se întâmple şi în viaţa noastră. Să simţim bucuria că suntem creştini! Noi credem într-un Înviat care a învins răul şi moartea! Să avem curajul de "a ieşi" pentru a duce această bucurie şi această lumină în toate locurile din viaţa noastră! Învierea lui Cristos este cea mai mare certitudine a noastră; este comoara cea mai preţioasă! Cum să nu împărtăşim cu alţii această comoară, această certitudine? Nu este numai pentru noi, este pentru a o transmite, pentru a o da celorlalţi, a o împărtăşi cu alţii. Este tocmai mărturia noastră.

Un alt element. În mărturisirile de credinţă din Noul Testament, ca martori ai Învierii sunt amintiţi numai bărbaţi, Apostolii, dar nu femeile. Asta pentru că, după Legea iudaică din acel timp, femeile şi copiii nu puteau să dea o mărturie vrednică de încredere, credibilă. În schimb, în Evanghelii, femeile au un rol primar, fundamental. Aici putem percepe un element în favoarea istoricităţii Învierii: dacă ar fi un fapt inventat, în contextul acelui timp n-ar fi fost legat de mărturia femeilor. În schimb evangheliştii relatează pur şi simplu ceea ce s-a întâmplat: femeile sunt primele martore. Asta spune că Dumnezeu nu alege după criteriile umane: primii martori ai naşterii lui Isus sunt păstorii, oameni simpli şi umili; primele martore ale Învierii sunt femeile. Şi acest lucru este frumos. Şi asta este un pic misiunea femeilor: a mamelor, a femeilor! Să dea mărturie copiilor, nepoţilor, că Isus este viu, este cel viu, a înviat. Mame şi femei, înainte cu această mărturie! Pentru Dumnezeu contează inima, cât suntem de deschişi Lui, dacă suntem ca pruncii care se încred. Însă acest lucru ne face să reflectăm şi asupra modului în care femeile, în Biserică şi în drumul de credinţă, au avut şi au şi astăzi un rol deosebit în a deschide Domnului porţile, în a-l urma şi în a comunica Faţa sa, pentru că privirea de credinţă are nevoie mereu de privirea simplă şi profundă a iubirii. Apostolii şi discipolii au mai mare greutate în a crede. Femeile nu. Petru aleargă la mormânt, dar se opreşte la mormântul gol; Toma trebuie să atingă cu mâinile sale rănile de pe trupul lui Isus. Şi în drumul nostru de credinţă este important să ştim şi să simţim că Dumnezeu ne iubeşte, să nu ne fie frică să-l iubim: credinţa se mărturiseşte cu gura şi cu inima, cu cuvântul şi cu inima.

După apariţiile la femei, urmează altele: Isus se face prezent în mod nou: este Răstignitul, însă trupul său este glorios; nu s-a întors la viaţa pământească, ci într-o nouă condiţie. La început nu-l recunosc, şi numai prin cuvintele sale şi gesturile sale ochii se deschid: întâlnirea cu Cel Înviat transformă, dă o nouă forţă credinţei, un fundament de neclintit. Şi pentru noi există atâtea semne în care Cel Înviat se face recunoscut: Sfânta Scriptură, Euharistia, celelalte Sacramente, caritatea, acele gesturi de iubire care aduc o rază a Celui Înviat. Să ne lăsăm luminaţi de Învierea lui Cristos, să ne lăsăm transformaţi de forţa sa, pentru ca şi prin intermediul nostru, semnele de moarte să lase loc în lume semnelor vieţii. Am văzut că sunt mulţi tineri în piaţă. Iată-i! Vouă vă spun: duceţi înainte această certitudine: Domnul este viu şi merge alături de noi în viaţă. Aceasta este misiunea voastră! Duceţi înainte această speranţă. Fiţi ancoraţi în această speranţă: această ancoră care este în cer; ţineţi puternic coarda, fiţi ancoraţi şi duceţi înainte speranţa. Voi, martori ai lui Isus, duceţi înainte mărturia că Isus este viu şi acest lucru ne va da speranţă, va da speranţă acestei lumi un pic îmbătrânite datorită războaielor, datorită răului, datorită păcatului. Înainte, tineri!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.