Editura "Presa Bună": A fost retipărită broșura Anastasia, prințesă de Georgia. Istoria unei convertite
Această lucrare a apărut pentru prima dată în anul 1937, la editura ziarului "Farul nou" de la București, fiind retipărită de pr. Ioan Ciuraru, la Buzău după anul 1990. Lucrarea reprezintă un model de trăire a credinței, fiind pildă pentru toți tinerii contemporani aflați încă în căutarea sensului vieții. apare cu ușoare modificări și corecturi.
Revista "Lumina creștinului" nr. 6/1937 prezintă astfel această lucrare: "O broșură care cuprinde istoria unei convertite. Prințesa Anastasia a fost o prințesă poloneză care a luptat mult până ce a putut trece la catolicism. Timp îndelungat a fost profesoară, apoi a fost prinsă de bolșevici. A murit la 11 iulie 1931. Broșura e plină de învățături frumoase".
Prințesa Anastasia s-a distins prin eroismul în a-și profesa credința catolică în mijlocul atâtor primejdii, printr-o rară modestie plină de smerenie și recunoștință față de Dumnezeu pentru marea favoare a convertirii sale la catolicism. A murit la 11 iulie 1931.
Broșura este structurată în patru părți:
Convertirea mea
Catolică în secret și apoi pe față
Activitatea profesională înainte și în timpul Războiului Mondial
În captivitatea bolșevicilor
Cosmin Croitoru
* * *
Anastasia, prințesă de Georgia. Istoria unei convertite
Ed. "Presa Bună", 2013, 12x17cm, 66 p., 2 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
- prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
- prin e-mail: libraria@ercis.ro
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro
lecturi: 50.