Omilia papei la 1 ianuarie 2013

Iubiţi fraţi şi surori!

"Dumnezeu să ne binecuvânteze, să-şi întoarcă faţa senină spre noi". Aşa am aclamat, cu cuvintele Psalmului 66, după ce am ascultat în prima lectură vechea binecuvântare sacerdotală asupra poporului alianţei. Este deosebit de semnificativ că la începutul fiecărui an nou Dumnezeu proiectează asupra noastră, poporul său, luminozitatea sfântului său Nume, Numele care este rostit de trei ori în solemna formulă a binecuvântării biblice. Şi nu mai puţin semnificativ este că Cuvântului lui Dumnezeu - care "s-a făcut trup şi a locuit între noi" ca "lumina adevărată, luminează pe orice om" (In 1,9.4) - îi este dat, la opt zile după naşterea sa - aşa cum ne relatează Evanghelia de astăzi - numele de Isus (cf. Lc 2,21).

În acest nume suntem adunaţi aici. Îi salut din inimă pe toţi cei prezenţi, începând de la iluştri ambasadori din Corpul Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun. Îl salut cu afecţiune pe cardinalul Bertone, Secretarul de Stat, şi pe cardinalul Turkson, cu toţi componenţii Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii; lor le sunt deosebit de recunoscător pentru angajarea lor în răspândirea Mesajului pentru Ziua Mondială a Păcii, care în acest an are ca temă "Fericiţi făcătorii de pace".

Cu toate că lumea este, din păcate, încă marcată de "focare de tensiune şi de contrapoziţie cauzate de inegalităţi crescânde între bogaţi şi săraci, de prevalarea unei mentalităţi egoiste şi individualiste exprimate şi de un capitalism financiar dereglat", în afară de diferite forme de terorism şi de criminalitate, sunt convins că "multiplele opere de pace, de care este bogată lumea, mărturisesc vocaţia înnăscută a omenirii la pace. În fiecare persoană, dorinţa de pace este aspiraţie esenţială şi coincide, într-o anumită manieră, cu dorinţa unei vieţi umane depline, fericite şi bine realizate. Cu alte cuvinte, dorinţa de pace corespunde unui principiu moral fundamental, adică, obligaţiei-dreptului unei dezvoltări integrale, sociale, comunitare, şi asta face parte din planul lui Dumnezeu cu privire la om. Omul este făcut pentru pacea care este dar al lui Dumnezeu. Toate acestea mi-au sugerat să mă inspir pentru acest Mesaj din cuvintele lui Isus Cristos: «Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu» (Mt 5,9)" (Mesaj, 1). Această fericire "spune că pacea este dar mesianic şi lucrare umană în acelaşi timp... Este pace cu Dumnezeu, în trăirea conform voinţei sale. Este pace interioară cu noi înşine şi pace exterioară cu aproapele şi cu toată creaţia" (ibid., 2 şi 3). Da, pacea este binele prin excelenţă care trebuie invocat ca dar al lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, care trebuie construit cu orice efort.

Ne putem întreba: care este fundamentul, originea, rădăcina acestei păci? Cum putem simţi în noi pacea, în pofida problemelor, obscurităţilor, neliniştilor? Răspunsul ne este dat de lecturile de la liturgia de astăzi. Textele biblice, înainte de toate cel luat din Evanghelia lui Luca, proclamat puţin mai înainte, ne propun să contemplăm pacea interioară a Mariei, Mama lui Isus. Pentru ea împlinesc, în timpul zilelor în care "l-a născut pe fiul ei, primul născut" (Lc 2,7), atâtea evenimente neprevăzute: nu numai naşterea Fiului, ci mai înainte călătoria obositoare de la Nazaret la Betleem, negăsirea unui loc la han, căutarea unui refugiu pentru timpul nopţii; şi apoi cântarea îngerilor, vizita neaşteptată a păstorilor. Însă, în toate acestea Maria nu se descumpăneşte, nu se agită, nu este tulburată de fapte mai mari decât ea; pur şi simplu analizează, în tăcere, ceea ce se întâmplă, păstrează în amintirea sa şi în inima sa, reflectând asupra lor cu calm şi seninătate. Această pace interioară am vrea s-o avem în mijlocul evenimentelor uneori tumultuoase şi învălmăşite ale istoriei, evenimente al căror sens adesea nu-l percepem şi care ne descumpănesc.

Textul evanghelic se termină cu o aluzie la circumcizia lui Isus. Conform Legii lui Moise, după opt zile de la naştere, un prunc trebuia să fie tăiat împrejur şi în acel moment îi era dat numele. Însuşi Dumnezeu, prin mesagerul său, îi spusese Mariei - şi lui Iosif - că numele care trebuie dat Pruncului era "Isus" (cf. Mt 1,21; Lc 1,31); şi aşa s-a întâmplat. Acel nume pe care Dumnezeu îl stabilise încă înainte ca Pruncul să fie zămislit, acum îi este dat în mod oficial în momentul tăierii împrejur. Şi acest lucru marchează o dată pentru totdeauna şi identitatea Mariei: ea este "mama lui Isus", adică mama Mântuitorului, a lui Cristos, a Domnului. Isus nu este un om ca oricare altul, ci este Cuvântul lui Dumnezeu, una din Persoanele divine, Fiul lui Dumnezeu: de aceea Biserica i-a dat Mariei titlul de Theotokos, adică "Născătoare de Dumnezeu".

Prima lectură ne aminteşte că pacea este dar al lui Dumnezeu şi este legată de strălucirea feţei lui Dumnezeu, conform textului din Cartea Numerilor, care transmite binecuvântarea folosită de preoţii poporului lui Israel în adunările liturgice. O binecuvântare care de trei ori repetă numele sfânt al lui Dumnezeu, nume care nu putea fi pronunţat, şi de fiecare dată îl leagă cu două verbe care indică o acţiune în favoarea omului: "Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea" (6,24.26). Aşadar, pacea este culmea acestor şase acţiuni ale lui Dumnezeu în favoarea noastră, în care El îşi îndreaptă spre noi strălucirea feţei sale.

Pentru Sfânta Scriptură, a contempla faţa lui Dumnezeu este fericirea supremă: "L-ai umplut de bucurie înaintea feţei tale", spune Psalmistul (Ps 21,7). Din contemplarea feţei lui Dumnezeu se nasc bucuria, siguranţa şi pacea. Dar ce înseamnă concret a contempla faţa Domnului, aşa cum poate fi înţeles în Noul Testament? Înseamnă a-l cunoaşte direct, atât cât este posibil în această viaţă, prin Isus Cristos, în care s-a revelat. A ne bucura de strălucirea feţei lui Dumnezeu înseamnă a pătrunde în misterul Numelui său manifestat nouă de Isus, a înţelege ceva din viaţa sa intimă şi din voinţa sa, pentru ca să putem trăi conform planului său de iubire asupra omenirii. Exprimă asta apostolul Paul în lectura a doua, luată din Scrisoarea către Galateni (4,4-7), vorbind despre Duhul care, în adâncul inimilor noastre, strigă: "Abba! Tată!". Este strigătul care provine din contemplarea adevăratei feţe a lui Dumnezeu, din revelarea misterului Numelui. Isus afirmă: "Am făcut cunoscut numele tăi oamenilor" (In 17,6). Fiul lui Dumnezeu făcut trup ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, ne-a făcut să percepem în faţa sa umană vizibilă faţa invizibilă a Tatălui; prin darul Duhului Sfânt revărsat în inimile noastre, ne-a făcut cunoscut că în El şi noi suntem fii ai lui Dumnezeu, aşa cum afirmă sfântul Paul în textul pe care l-am ascultat: "Iată după ce puteţi cunoaşte că sunteţi fii: Dumnezeu l-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său, care strigă: «Abba, Tată!»" (Gal 4,6).

Iată, iubiţi fraţi, fundamentul păcii noastre: certitudinea de a contempla în Isus Cristos strălucirea feţei lui Dumnezeu Tatăl, de a fi fii în Fiul şi de a avea astfel, pe drumul vieţii, aceeaşi siguranţă pe care copilul o simte în braţele unui Tată bun şi atotputernic. Strălucirea feţei Domnului asupra noastră, care ne dăruieşte pace, este manifestarea paternităţii sale; Domnul îşi îndreaptă faţa sa asupra noastră, se arată Tată şi ne dăruieşte pace. Aici se află principiul acelei păci profunde - "pace cu Dumnezeu" - care este legată indisolubil de credinţă şi de har, aşa cum le scrie sfântul Paul creştinilor din Roma (cf. Rom 5,2). Nimic nu le poate lua credincioşilor această pace, nici măcar dificultăţile şi suferinţele vieţii. De fapt, suferinţele, încercările şi obscurităţile nu corodează, ci măresc speranţa noastră, o speranţă care nu dezamăgeşte pentru că "iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit" (Rom 5,5).

Fecioara Maria, pe care astăzi o venerăm cu titlul de Născătoare de Dumnezeu, să ne ajute să contemplăm faţa lui Isus, Principele Păcii. Să ne susţină şi să ne însoţească în acest nou an; să dobândească pentru noi şi pentru lumea întreagă darul păcii. Amin.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.