|
|
Anul pastoral 2024‑2025
|
|
|
Sinod 2021-2024
|
|
|
În Dieceza de Iași
|
|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Gura Humorului: Program de formare spirituală pentru profesori de religie din zona Bacău
Un grup de profesori de religie din zona Bacău, în ziua când era sărbătorit sfântul Andrei, vineri, 30 noiembrie, au pornit la drum spre nordul țării, la Gura Humorului, dorind să pună în practică mesajul lui Cristos printr-un program de formare spirituală derulat în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie 2012.
Am pornit, dar nu oricum, ci primind binecuvântarea părintelui Isidor Dâscă, decanul de Bacău, care ne-a urat să avem zile pline mii de haruri. Și așa a și fost. Am simțit, din plin, în aceste zile binecuvântarea lui Dumnezeu. Bucuria ne-a însoțit continuu, fie că erau momente de rugăciune - sfânta Liturghie, sfântul Rozariu, momente de meditație, de reflecție, sau de împărtășire a experiențelor și trăirilor avute.
Multă liniște și pace, dar și mult curaj în trăirea misiunii noastre de profesor, de educator, a fost sădit în sufletele noastre prin cuvintele pline de învățătură adresate de către pr. inspector Lucian Adam, în momentele de meditație. Sfinția sa a subliniat marea necesitate de a ne rupe din frenezia activităților curente pentru a ne hrăni sufletul în liniște, alături de Mântuitorul. Așa cum orice drum are popasuri, orice partitură are pauze, și viața noastră de creștin trebuie sa cuprindă momente regulate de renunțare la activitatea curentă pentru a ne hrăni spiritual. O altă recomandare a părintelui a fost aceea că noi trebuie să fim cristofori, dar și ostensori, pentru că avem datoria de a-l purta pe Cristos în familie, școală și societate dar și de a face, prin viața noastră, prin prezența noastră, să fie cunoscut, admirat, contemplat.
Fiecare clipă ne-a îmbogățit spiritual aducând asupra noastră pacea, liniștea, speranța, dându-ne puterea de a transmite mai departe cu mult curaj, încredere și bucurie mesajul lui Cristos. Fiecare moment a avut importanța și frumusețea lui, fie că eram în basilica minor de la Cacica, în biserica de la Gura Humorului, sau în cea de la Frasin, am simțit mâna ocrotitoare și darnică a lui Dumnezeu și a sfintei Fecioare Maria.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost atunci când ne-am rugat în biserica de la Poiana Micului, închinată fericitului papă Ioan Paul al II-lea.
Mărturia pe care ne-au dat-o comunitățile pe care le-am vizitat, momentele comune de rugăciune și dialog, relatarea unor momente providențiale din trecutul apropiat sau îndepărtat, a întărit în noi conștiința că facem parte împreună din marea familie care este Biserica lui Cristos și a lăsat în inima noastră dorința de a reveni și de a împărtăși din bucuria experienței trăirii credinței.
Gazdele de la Gura Humorului, pr. paroh Valentin Cochior și pr. vicar Mihail Cojan, au fost alături de noi și ne-au pus la dispoziție tot ce am avut nevoie pentru a fructifica din plin momentele de formare.
Mulțumim lui Dumnezeu!
Prof. Loredana Cojan și prof. Tereza Herciu
* * *
Iată unele impresii ale participanților:
"Cuvintele lui Isus «Veniți și odihniți-vă puțin» ne invită să ieșim din ritmul alert în care trăim astăzi, să lăsăm, pentru puțin timp, deoparte, grijile pentru cele trupești, și să ne hrănim mai mult sufletele, mai ales în timpul Adventului pe care l-am început" (Prof. Cristina Mate)
"A fost o experiență înălțătoare din punct de vedere spiritual și în același timp o ocazie excelentă de a crește și pe linia misiunii noastre. Am avut prilejul de a ne împărtăși realizările și satisfacțiile, dar în aceeași măsură, dificultățile și problemele pe care le întâmpinăm, căutând împreună calea cea mai bună în împlinirea misiunii noastre" ( Prof. Cătălin Jenel Ciobanu)
"Tema simpozionului «Veniți și odihniți-vă puțin» a fost bine aleasă și ne-a ajutat să redescoperim forța, frumusețea și bucuria credinței. A fost o experiență nouă, plăcută și benefică. Ne-am simțit cu adevărat ca într-o familie" (Prof. sr. Cecilia Bereșoaie)
"A fost o experiență deosebită din punct de vedere spiritual, având în vedere meditațiile, rugăciunile și sfintele Liturghii la care am participat. Ne-a impresionat, în mod deosebit, la Poiana Micului, copiii comunității care au interpretat cu glasurile inocente și cristaline. De asemenea, a fost o ocazie rară unde ne-am simțit ca o familie" (Prof. Maricica Balint)
"Au fost zile de har, de bucurie, în care am încredințat Sfintei Fecioare Maria, mama noastră cerească toate problemele cotidiene.
Invitați fiind la odihnă, și deși programul a fost plin de activități, la sfârșit am simțit pacea sufletească, curajul de a transmite mai departe fie în familie fie la școală mesajul lui Cristos" (Prof. Ana Pavel)
"Zilele petrecute împreună în cadrul acestui simpozion ne-au adus mai aproape unii de alții, și mai aproape de Dumnezeu. Am schimbat agitația cotidiană cu repaosul, voia bună, comuniunea cu ceilalți. Am acordat mai mult timp și atenție spiritului nostru, care a fost alimentat prin meditație, rugăciune, participarea la sfânta Liturghie, vizionarea de filme educative. Acestea au contribuit la reamintirea semnificației Adventului, ca un timp de bucurie, de introspecție, de așteptări" (Prof. Irina Cojan)
"Departe de tumultul și preocupările vieții de zi cu zi ne-am bucurat cu toții rugându-ne, împărtășind experiențe, gânduri, umplându-ne sufletul de pace și bucurie. Cele trei zile petrecute împreuna au trecut repede, dar cu siguranță nu se vor șterge din gândurile noastre. Aceste momente ne-au îmbogățit atât spiritual cât și uman" (Prof. Maria Lenuța Larion)
"Motoul «Veniți și odihniți-vă puțin» invită pe toți să se retragă. Este atât de necesar! Numai așa reușim să auzim glasul iubirii infinite. Un pământ uscat riscă să rămână un suflet însetat de odihnă în iubirea lui Dumnezeu. Zilele de reculegere sunt rețeta prescrisă de medicul curant - Isus. Ștampila o pune fiecare participant, iar rețeta rămâne în mâinile fiecăruia" (Prof. Maricica Bejenaru)
"Aceste zile au fost o experiență minunată trăită împreună. Unul dintre cele mai impresionante momente în care am simțit multă odihnă spirituală a fost cel în mica bisericuța de la Poiana Micului, al cărei patron este fericitul Ioan Paul al II-lea" (Prof. Diana Râtan)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
30 noiembrie - 2 decembrie: Gura Humorului: Program de formare spirituală pentru profesori de religie din zona Bacău
lecturi: 8.
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|