Consideraţie la sfântul Ioan, apostol şi evanghelist

Ioan ne dezvăluie tainele şi bucuriile vieţii trăite ca mărturie pentru Cristos

În sărbătoarea sfântului Ioan, apostol şi evanghelist, sfânta Biserică ne cheamă să ne bucurăm şi să fim fericiţi, că ştiinţa noastră despre Dumnezeu şi despre viaţa veşnică nu este clădită pe speculaţii omeneşti, ca la popoarele păgâne, ci pe mărturia de netăgăduit a martorilor oculari rânduiţi de el, care l-au auzit, l-au văzut, l-au privit în faţă şi l-au pipăit pe cel în care s-a întrupat spre mântuirea noastră. Isus nu a fost doar un vis frumos, ci un fapt real, solid, observat cu toată acurateţea, de martori credibili, ca Ioan apostolul şi ca toţi ceilalţi apostoli şi ucenici.

Cel care era cu Tatăl din veşnicie, cel pe care Ioan îl numeşte "viaţa veşnică", s-a întrupat şi a locuit printre noi, fiind văzut, auzit, atins şi urmat de apostoli.

Apostolii nu au ţinut ascunsă această experienţă minunată, după cum nici noi nu trebuie s-o ţinem ascunsă. Toţi cei care primesc mărturia apostolilor şi au părtăşia cu Tatăl, cu Fiul Său, cu Duhul, precum şi cu toţi ceilalţi credincioşi, trebuie să o transmită mai departe, pentru ca oamenii vinovaţi să poată fi aduşi la aceeaşi părtăşie ca a noastră. Să nu uităm aici nici de multele lui călătorii misionare şi nici de mulţii săi convertiţi, după care alerga la propriu şi la figurat, sfântul Ioan apostol şi evanghelist. Şi să ne întrebăm şi noi cum stăm la acest capitol?

Ioan, apostol şi evanghelist, l-a slujit pe Fiul lui Dumnezeu, născut prin puterea Duhului Sfânt, iar pe noi, fraţii săi în Cristos, ne-a iubit şi ne-a introdus în intimitatea Preasfintei Treimi, prin:

1. Prin predică şi scris. Astfel, el ne-a predicat şi ne-a scris că Isus Cristos: este Dumnezeu din veşnicie (cf. In 1,1); este a doua persoană a Preasfintei Treimi; este egal în mărire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt; este viaţa lumii şi lumina oamenilor; este creatorul întregului univers; este cel care a venit de sus pentru a lua asupra sa păcatele lumii şi să le ispăşească; este cel care a murit şi a înviat spre îndreptăţirea noastră; este cel care s-a înălţat la cer pentru a ne pregăti loc în casa Tatălui său; este cel care va reveni pentru a ne lua cu el în locul de fericire veşnică pe care ni l-a pregătit.

Apoi, Ioan apostolul s-a străduit să ne facă să înţelegem că Dumnezeu este iubire (cf. 1In 4,8.16) şi că cine în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el; că dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că Dumnezeu ne-a iubit mai întâi (cf. 1In 4,19); că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul născut, pentru ca oricine crede în el să nu moară, ci să aibă viaţa veşnică (cf. In 3,16); că iubirea noastră faţă de Dumnezeu se arată prin păzirea poruncilor sale, care nu sunt grele (cf. 1In 5,3) şi prin iubirea aproapelui (cf. 1In 4,21).

Descoperirea lui Ioan apostolul şi evanghelistul, cum că Dumnezeu este iubire, converteşte şi astăzi multe suflete.

Pastorul american Dwight Lyman Moody (1837-1899) povesteşte că odată a intrat într-o biserică un om beat. Acolo, deasupra altarului, a văzut scrise cuvintele: "Dumnezeu este iubire" (1In 4,8). Mai întâi a ieşit din biserică bodogănind că nu este adevărat, pentru că Dumnezeu nu-l iubeşte şi pe el, căci el este un ticălos. Dar în inima lui nu încetau să sune cuvintele: "Dumnezeu este iubire". După o bucată de timp, s-a întors înapoi, a intrat în biserică, s-a aşezat într-o bancă şi acolo l-a apucat dimineaţa. Când pastorul a venit dimineaţa la biserică, l-a găsit acolo plângând în hohote ca un copil. "Ce ai păţit, ce problemă ai?", l-a întrebat pastorul. Atunci omul i-a arătat cuvintele scrise deasupra altarului şi i-a spus tot plângând: "Dumnezeu este iubire, iar eu sunt numai păcat şi răutate! Vreau să mă întorc la Dumnezeu şi să păşesc pe calea mântuirii". Şi aşa a făcut!

Apoi tot sfântul apostol Ioan, prin predică şi scris, ne învaţă cum putem deveni şi cum putem rămâne "copiii lui Dumnezeu" (cf. 1In 3,1). Astfel el ne spune că putem deveni şi rămâne fiii lui Dumnezeu: iubind pe Dumnezeu şi pe fraţii noştri (cf. 1In 4,21); să ne iubim unii pe alţii căci dragostea este de la Dumnezeu (cf. 1In 4,7); să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea deosebeşte pe fiii lui Dumnezeu de copiii satanei (cf. 1In 3,10); să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea ne arată că aparţinem lui Cristos (cf. In 13,35).

Tot sfântul Ioan, apostol şi evanghelist, ne-a descoperit prin predică şi scris tainele rămânerii noastre în Cristos şi ale mântuirii noastre prin Cristos. Iar aceste taine sunt: 1. cercetarea Scripturilor (cf. In 5,39); 2. primirea deasă şi cu evlavie a trupului şi sângelui său, în sfânta Euharistie (cf. In 6,35.54.65), că Isus este pâinea vieţii trimisă nouă de Tatăl (cf. In 6,41.48).

3. dragostea faţă de preasfânta Fecioară Maria, pe care Ioan a luată acasă la el (cf. In 19,27).

Oare pe noi cum ne ating aceste cuvinte rostite şi scrise pentru noi de sfântul Ioan?

2. Prin renunţare la sine şi prin apostolat zilnic. Astfel: a lăsat în urmă familia şi meseria de pescar, pentru a deveni pescar de oameni (cf. Mt 4,19); Nu s-a mulţumit numai să se alăture lui Isus, pescarul de suflete prin excelenţă; nu s-a mulţumit să stea alături de Isus în toate evenimentele; nu s-a mulţumit numai să devină "ucenicul pe care îl iubea Isus"; ci el însuşi s-a făcut pescar de oameni, pe marea învolburată a lumii.

Pe la începutul unei după-amiezi, barca unui pescar era plină şi se îndrepta spre casă. La vreo trei kilometri depărtare, a fost şocat să vadă sute de capete de oameni plutind încoace şi încolo pe valuri. În apă, el a putut să vadă vasul care tocmai se scufundase. Când se uita la oameni luptându-se pentru viaţa lor, ochii i s-au umplut de lacrimi. "Eu trebuie să-l salvez pe cât mai mulţi posibil", şi-a zis el şi s-a apucat de treabă, s-a apucat să pescuiască oameni. Exact aşa a făcut şi Ioan apostolul, când a văzut cât de mulţi oameni se pierd pe marea vieţii, a lăsat pescuitul de peşti şi a început pescuitul de oameni din valurile lumii de păcat.

Sfântul Eusebiu din Cezareea (265-339) ni-l descrie pe sfântul Ioan, plin de zel apostolic, alergând peste tot, în căutare de oameni de convertit. Şi ne povesteşte cum l-a câştigat pentru Cristos pe un şef de bandă de tâlhari, şi pe care l-a încredinţat mai apoi preotului unei biserici nou înfiinţate, iar el mergând mai departe să predice. Când s-a întors, a aflat că tânărul s-a întors la obiceiul de mai înainte. Deşi era noapte, a pornit în căutarea lui, ca după oiţa pierdută, şi l-a adus înapoi.

După înălţarea lui Isus la cer, a luat-o pe Maria cu el şi au plecat, în Asia Mică, la Efes. Acolo a predicat, a săvârşit minuni, a convertit mulţi păgâni, a întemeiat comunităţi creştine şi a rânduit apostoli. Toate le făcea numai pentru a câştiga suflete pentru împărăţia cerurilor.

Chiar pe drumul spre Efes, a găsit căzut lângă drum pe un om chinuit de fierbinţeală, pe care l-a vindecat prin puterea semnului crucii, iar el a crezut imediat în Isus. Cu acea ocazie, un anume Filon, văzând minunea, l-a invitat pe Ioan în casa lui, unde soţia îi zăcea bolnavă de lepră. A vindecat-o şi toţi cei din casă l-au primit pe Isus ca Mântuitor. Ieşind din casă, a fost întâmpinat un preot păgân, care avea un copil olog de picioare. Ioan, l-a vindecat de departe, iar preotul păgân şi toată familia sa l-au primit pe Isus ca Domn al vieţii lor.

Odată ieşind lângă mare, a înviat trei copii morţi în urma unui naufragiu. În urma acestei minuni şi a mai multor vindecări, mulţi oameni au venit la Cristos, iar un anume Miron i-a oferit casa ca loc de odihnă şi de misiune. Rezultatul a fost că toată localitatea de lângă mare s-a convertit.

Sfântul Ieronim (342-420) ne spune că sfântul Ioan a predicat până la adânci bătrâneţe. Iar când nu mai putea merge de bătrâneţe, era purtat pe o targă şi de pe acea targă predica: "Iubiţi pe Dumnezeu şi iubiţi-vă şi uni pe alţii, pentru Dumnezeu, şi aceasta e de ajuns pentru mântuire!"

3. Prin luptă şi jertfă de sine. Activitatea şi munca apostolică a sfântului Ioan apostol şi evanghelist, ca de fapt a oricărui apostol, nu au fost uşoare, căci mereu a avut de înfruntat furia diavolului, ura vrăjitorilor trimişi de preoţii păgâni şi a păgânilor stăpâniţi de diavol.

Diavolul lua fel de fel de forme pentru a-i îngreuna munca şi pentru a-i ridica pe oameni împotriva sa. Iată câteva exemple: Odată diavolul a luat chipul unui soldat imperial şi i-a spus că are ordin de a-l aresta pe el şi pe ucenicul său Prohor. Dar Ioan a făcut semnul crucii şi satana a dispărut. Altă dată i-a sfărâmat corabia cu care călătorea spre sufletele de mântuit, dar prin puterea aceluiaşi semn al crucii, a ajuns cu bine la ţărm. Alte dăţi satana a deranjat ridicând furtuni şi zgomote mari în timpul predicilor. Altă dată a deranjat cerând minuni, iar Ioan vindecând de la distanţă bolnavii şi înviind morţii amintiţi de diavol, prin gura preoţilor păgâni, sfârşea prin a câştiga şi multe suflete pentru împărăţia cerurilor, spre furia şi mai mare a satanei.

Vrăjitorii păgâni Chinops şi Nuchian, trimişi de diavol prin preoţii păgâni, au ridicat în mai multe rânduri răscoale populare şi prigoane împotriva lor. Tot diavolul, prin preoţii păgâni, a trimis la Ioan şi la ucenicul său Prohor pe o desfrânată, Procolina din Efes, pentru a-i discredita în faţa mulţimilor care aşteptau cuvântul lui Dumnezeu. Iar ea, convertindu-se prin harul divin, a spus de cine şi cu ce scop a fost trimisă, ceea ce a atras şi mai multă lume la Cristos.

Tertulian (150-230), un scriitor bisericesc latin, ne spune că satana l-a ridicat împotriva lui Ioan şi pe împăratul roman Domiţian, care a pus ca sfântul să fie bătut cu multă cruzime, să fie adăpat cu otravă şi să fie aruncat într-un cazan cu ulei încins. Dar, cu puterea semnului sfintei cruci, apostolul Ioan a ieşit biruitor din toate şi a câştigat şi cu aceste ocazii multe suflete pentru Evanghelia lui Isus. Văzând că puterea divină îl ocroteşte, Domitian l-a exilat pe Insula Patmos din Marea Egee. Dar şi această nouă suferinţă s-a dovedit a fi o nouă binecuvântare, pentru că aici a convertit la Cristos pe locuitorii păgâni ai acestei insule şi a primit şi revelaţiile divine din Cartea Apocalipsului. Aici apostolul Ioan a murit sătul de zile, la vârsta de 120 de ani.

Biserica ni l-a pus astăzi în faţă pe sfântul Ioan apostol şi evanghelist, pentru a ne spune că şi noi, creştinii de astăzi, am devenit la botezul nostru apostoli ai lui Cristos; că şi noi, creştinii de astăzi, dacă voim să ajungem în cer lângă Isus, lângă Maica Domnului, lângă Ioan şi lângă toţi sfinţii şi îngerii, şi noi trebuie să facem apostolat prin vorbe şi scris; cu renunţare la sine şi viaţă de apostolat; cu luptele, cu suferinţele şi chiar cu moartea noastră. În realizarea acestei misiuni primite la botezul nostru, să ne împărtăşim cât mai des cu Isus Euharisticul, să ne încredinţăm zilnic sfintei Fecioare Maria, după exemplul ucenicului pe care îl iubea Isus, şi să spunem: sfinte Ioan, apostol şi evanghelist, roagă-te pentru noi!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 45.