Moment liric:

Dorul de Domnul

(după o poveste populară)

Al veşniciei gând îl are omul,
De la-nceput în inimă sădit,
Să stăpânească lumi fără hotare
În Domnul, el să fie împlinit.

Paloş de foc în prag de poartă,
S-a pus când alungat a fost,
Spre altă lume, altă soartă
De împliniri şi un alt rost.

Dar a rămas în om, de Domnul dorul,
De lumea cea pierdută prin păcat,
De armonia ce-i stârnea fiorul
Atingerii divine, când a fost creat!

În rugă, a cerut ca să privească
O fantă-n poarta cea de foc păzit,
Prin mila cea dumnezeiască,
Un gol în zid ceresc a fost ivit.

Ei, oameni primi vedeau din când în când,
Prin acel gol, minuni demult trăite.
În alte vârste a rămas doar gând,
În lumi de patimi, ură învrăjbite.

Şi a venit o vârstă-n jertfă înnoită,
Când golu-n zidul vechi, poartă devine,
Un dar numit credinţă şi în Duh voită,
Prin care omul la-nceput revine!

Credinţa, dar primit spre mântuire,
Portal spre lumi celeste revărsat,
Drum încrustat spre-al omului menire,
Spre-al său destin spre care-a fost creat!

Martin Cata

lecturi: 14.