Prăjeşti: Început de noviciat
Şase postulanţi conventuali, prin ritualul îmbrăcării hainei franciscane, au început anul de noviciat, la Prăjeşti, la Liturghia celebrată în ziua de 23 septembrie 2012, la ora 11.
"O minunate sfânt Francisc / umil dar glorios / prin rănile ce le-ai primit / te-asemeni cu Cristos", cânta poporul adunat în biserica din Prăjeşti, în timp ce fraţii preoţi se îndreptau, în procesiune, spre altar.
În cuvântul de introducere, fr. Emilian Cătălin, ministrul provincial, şi-a exprimat bucuria de a redeschide anul de noviciat (după o pauză de doi ani), prin ritualul îmbrăcării hainei franciscane, prilej cu care ţinut să-i prezinte credincioşilor şi pe fraţii care au fost desemnaţi să lucreze în următorii ani la Noviciatul din Prăjeşti: pr. Ioan Horvat (magistru), pr. Iosif Diac (vicemagistru) şi pr. Maricel Roşu (administrator).
"Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor".
Ucenicii - a subliniat părintele Ioan Horvat la omilie - presimt că Mântuitorul este pe cale să-i părăsească şi, pentru a umple acest gol imens, simt nevoia să ia decizii, doresc să se gândească la viitorul lor. De aici şi nesiguranţa lor, amestecată cu un dram de egoism şi tristeţe. Mântuitorul, însă, voieşte să-i aducă cu picioarele pe pământ, amintindu-le de virtutea simplităţii şi de necesitatea slujirii celor din jur.
Sfântul Francisc din Assisi, aşadar, dorind să-l urmeze pe Cristos, a înţeles că trăirea Evangheliei este cheia care deschide împărăţia lui Dumnezeu, iar anul de noviciat nu este altceva decât meditarea şi îmbrăţişarea acestui mod de viaţă simplu, franciscan, evanghelic. Cei şase tineri - a continuat părintele magistru - s-au pregătit, în cei trei ani de postulandat, să îmbrace haina franciscană, adică să îmbrăţişeze viaţa franciscană.
Însă ce este, de fapt, anul de noviciat? Este un an în care se urmăresc cinci obiective:
aprofundarea propriei vocaţii (credinţă)
schimbarea propriului mod de a gândi (convertire)
trăirea în sânul unei comunităţi, a unei fraternităţi, pentru a învăţa cum se face carieră "mergând în jos" (slujire)
clarificare motivaţiilor care stau la baza acestei decizii (reflexie)
cunoaşterea şi trăirea carismei OFMConv (practică).
După omilie s-a făcut apelul celor care au ales să îmbrace haina franciscană:
Bănuţă Marius Ionuţ
Blaj Felix Marian
Dâncă Alexandru
Huşanu Claudiu Bogdan
Jitaru Mihai Gabriel
Totu Ionuţ
Mai apoi cei şase tineri şi-au exprimat dorinţa de a primi haina încercării, cerere acceptată de ministrul provincial. La sfârşitul sfintei Liturghii, fr. Emilian Cătălin, ministrul provincial, după ce a mulţumit celor prezenţi, a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor.
Fr. Adrian Măgdici
lecturi: 12.