Reflecţie la duminica a XX-a de peste an - B

A mânca la masa Domnului e semn de mare înţelepciune.

Cuvântul care "la început era cu Dumnezeu" şi care "era Dumnezeu" (In 1,1-2), la plinirea timpurilor a coborât din cer pentru a le vorbi oamenilor şi pentru a li-l descoperi pe Tatăl. El şi-a construit o casă în mijlocul oamenilor, ridicându-şi printre noi cortul prezenţei sale (cf. In 1,14) Apoi, el, "înţelepciunea lui Dumnezeu", ne-a pregătit un fericit ospăţ la care ne invită pe toţi continuu: "Veniţi, mâncaţi şi beţi" (cf. Prov 9,5; In 6,51). "Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!" (Ps 33,9). Apoi adaugă: "Înţelegeţi că ceasta este voinţa lui Domnului!" (cf. Ef 5,17).

Iată în aceste rânduri şi sinteza lecturilor de astăzi.

Expresia din prima lectură, "Înţelepciunea şi-a zidit casă", are mai multe înţelesuri; ea este văzută ca o reprezentarea a întrupării lui Cristos; sau o reprezentare a Bisericii; sau ca o reprezentare a şcolii lui Isus şi a profeţilor; sau ca o reprezentare a Bibliei în care sălăşluieşte înţelepciunea, şi din care credinciosul adevărat este chemat să scoată adevărul. Dar continuarea acestei expresii cu chemarea: "Veniţi, mâncaţi la ospăţul meu şi beţi din vinul meu pe care l-am pregătit" (Prov 9,5), fac din această expresie, o prefigurare şi o chemare la Euharistie.

Sfântul Toma de Aquino (1225-1274) ne spune că Isus este pâinea pregătită de înţelepciunea lui Dumnezeu, este: "O, pâine vie, frământată în cer, dospită în sânul Fecioarei Maria, coaptă pe lemnul crucii, pusă pe altar, ascunsă în speciile sacramentale, o pâine care întăreşte inimile noastre în bine şi care ne călăuzeşte-ne paşii pe drumul vieţii; o pâine care bucură sufletele şi curăţă gândurile noastre".

Sfântul Augustin (354-430), în cartea sa Confesiuni, dă un răspuns, devenit faimos, unui discipol al său, care obiecta că nu simte nevoia de a se împărtăşi: "Dumnezeu, deşi fiind foarte înţelept, nu a ştiut să ne dea nimic mai util decât Euharistia; deşi fiind foarte puternic, nu a putut să ne dea nimic mai bun decât Euharistia; deşi fiind foarte bogat, nu a găsit să ne dea un dar mai preţios decât Euharistia... Şi tu, care eşti ignorant, neputincios şi foarte sărac, pretinzi să facă mai puţin?" Discipolul s-a recunoscut învins şi, de atunci înainte, nu a scăpat nici o ocazie de a se hrăni cu "alimentul celor puternici", al celor puternici prin roadele pe care Euharistia le produce în ei.

Fericitul Pelegrin (+1233), care a fost călugăr într-o mănăstire franciscană, nu îndrăznea să se apropie des de sfânta Împărtăşanie, necrezându-se destul de vrednic şi sfânt. Superiorii îl încurajau, dar el totdeauna se scuza, răspunzând ca nu e destul de vrednic. S-a întâmpla însă că s-a îmbolnăvit şi, ajungând aproape să-şi dea sufletul, i se arată Isus Cristos care, zâmbind, îşi întinse braţele către el şi îi spuse: "Pelegrine, îţi place să vii cu mine în paradis?" Pelegrin întâi şovăi, apoi îşi făcu curaj, se ridică din pat şi-i răspunse: "Da, Isuse, merg bucuros". Atunci Isus, făcându-se serios, cu un ton dojenitor, adăugă: "Nu, Pelegrine, nu! Dacă nu erai vrednic să mă primeşti când erai în viaţa, în sfânta Împărtăşanie, cum te socoteşti acum vrednic să vii cu mine la moarte?" Vedenia dispăru şi fericitul Pelegrin, ruşinat, izbucni în plâns. Povestind vedenia şi superiorului său, care venise la patul lui, acesta îi spuse: "Cere iertare de la Isus şi făgăduieşte-i că, dacă vei trăi, te vei împărtăşi cât mai des!" Pelegrin făgădui şi, vindecându-se, în cei trei ani pe care i-a mai trăit, nu lăsă Împărtăşania nici măcar o singură zi.

Şi pentru noi va veni clipa inevitabilă a morţii şi, dacă voim ca atunci să fim vrednici de a merge cu Isus în paradis, să lăsăm la o parte orice scuză şi teamă. Să venim la el în timpul vieţii, ca să nu auzim şi noi dojana amară pe care fericitul Pelegrin a auzit-o în timpul bolii sale. Să nu uităm, Euharistia nu este un premiu pentru impecabilitate, ci este un mijloc de sfinţire.

Isus ne spune astăzi în evanghelie: "Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar pâinea pe care eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul meu".

Iudeilor care se certau zicând: "Cum poate acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?", Isus le răspunde: "Adevăr, adevăr zic vouă: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi. Trupul meu cu adevărat este mâncare şi sângele meu cu adevărat băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu rămân în el. Precum m-a trimis pe mine Tatăl cel viu şi eu trăiesc prin Tatăl, la fel şi cel care mă va mânca pe mine va trăi prin mine" (In 6,51-58).

Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul! Sfânta Împărtăşanie este trupul lui Isus, este pâinea vieţii coborâtă din cer, pâine care luată cu pietate, duce la victorii ale credinţei şi la cer.

Anton Durcovici (1888-1951), episcop martir, a avut viaţă a fost puternic pătrunsă de Euharistie. Deseori, rămânea ore întregi în genunchi în capelă în faţa preasfântului sacrament, cufundat în rugăciune şi meditând la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Cristos din sfânta taină a fost centrul vieţii sale şi punctul culminant al fiecărei zilei. Începea ziua în capelă şi o termina tot în capelă, cufundat în rugăciune în faţa sfintei taine.

Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, ne spun astăzi Isus şi sfântul Paul, şi de aceea trebuie să o împlinim cu orice preţ. Dar în lume, mai există şi o altă voce caută să-i abată pe oameni de la această împlinire a voinţei Domnului, şi aceasta este vocea nebuniei şi a păcatului! Luând înfăţişarea înţelepciunii, vocea nebuniei îi chemă pe oameni să-şi piardă vremea, bucurându-se de "plăcerile trecătoare ale păcatului" (Evr 11,25). Iar de vom privi mai îndeaproape la feţele invitaţilor, de la masa sinistrului ospăţ al nebuniei, vom vedea tristeţea morţii.

Făcând aluzie explicită la Euharistie, sfântul Paul, în lectura a doua de astăzi, ne lasă să vedem bucuria cu care primii creştini celebrau Euharistia în adunările lor. Îndemnurile conţinute în lectura a doua de astăzi ne fac să vedem diferenţa dintre bucuria şi înţelepciunii pe care o dau cuvântul şi Euharistia, şi neîmplinirea şi tristeţea pe care le dau ospăţul nebun al păcatului şi al viciului.

Cred că este oportun să amintim aici, acea întâmplare cu Leonardo da Vinci (1452-1519), pe când picta celebra pânză "Cina cea de taină". După ce a găsit pentru chipul lui Isus, un tânăr nevinovat, după câţiva ani, a căutat şi un model pentru Iuda. Şi găsind el "un îmbătrânit în rele" (Dan 13,52), acesta îi mărturiseşte că tot el i-a fost model şi pentru chipul lui Isus.

Participarea la Liturghie ne obligă, ne angajează, ne transformă în martori ai lui Cristos. Formula cu care se încheie celebrarea: "Liturghia s-a sfârşit, mergeţi în pace" nu înseamnă că, gata, s-a terminat, revenim la ceea ce a fost înainte... Expresia: "Liturghia s-a sfârşit, mergeţi în pace" trebuie înţeleasă exact: jertfa lui Isus s-a terminat, mergeţi cu pace, căci începe Liturghia de jertfă a vieţii voastre, începe lucrarea ta mântuitoare! Nu poţi sta liniştit şi nepăsător după ce l-ai întâlnit pe Dumnezeu mort pe cruce pentru mântuirea oamenilor.

Participarea la sfânta Liturghie şi la sfânta Împărtăşanie au ca rod schimbarea vieţii.

La 28 aprilie 1973, a murit la Toulouse, în Franţa, unul dintre marii filosofi ai timpurilor noastre, Jacques Maritain (1882-1973), filozof catolic francez, evreu de origine, ateu convertit la catolicism. După convertire, pe când era profesor universitar, l-a invitat odată la masă pe un prieten al său. "Înainte de a ne aşeza la masă", i-a spus filosoful musafirului, "să mergem să-i facem o vizită stăpânului casei". L-a condus într-o cameră unde se afla un tabernacol străjuit de o candelă aprinsă. A îngenuncheat şi i-a spus prietenului: "Aici, în fiecare dimineaţă, iau parte la sfânta Liturghie, mă împărtăşesc şi fac adoraţie, apoi plec să ţin cursuri la Universitate". Dar musafirul a remarcat în apropierea tabernacolului un crucifix având pe cap o coroană uriaşă de spini. "De ce atâţia spini?" "Aceşti spini", răspunse Maritain, "sunt simbolul păcatelor noastre, ale filosofilor stăpâniţi de prea multă mândrie".

Noi ne-am convertit? Noi primim des şi bine Euharistia? Noi ne-am conformat viaţa cu taina pe care o primim? În funcţie de răspunsul nostru, vom fi admişi sau nu la ospăţul veşnic din paradis.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.