Cacica: Omilia PS Paolo de Nicolò

Omilia pentru solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, rostită de PS Paolo de Nicolò, episcop titular de Mariana în Corsica, regente al Casei Pontificale, la Liturghia de hram a sanctuarului "Maica Domnului" de la Cacica, în ziua de 15 august 2012.

*

Lectura I: Ap 11,19; 12,1-16,10ab: "O femeie îmbrăcată cu soarele, având luna la picioare"
Ps 44/45: 1Cor 15,20/27a: "Cristos înviat este primiţia; apoi, la venirea sa, cei care sunt ai lui Cristos"
Evanghelia: Lc 1,39-56: "Mari lucruri mi-a făcut cel Atotputernic: a înălţat pe cei smeriţi"

*

Preasfinţiile voastre,
cucernici confraţi întru Preoţie,
dragi persoane consacrate
şi voi toţi fraţi şi surori în Cristos,

Astăzi, în renumitul şi îndrăgitul sanctuar al Maicii Domnului din Cacica, în scumpa noastră Dieceză de Iaşi, celebrăm minunile extraordinare pe care Dumnezeu le înfăptuieşte în creatura care, mai mult decât oricare alta, a avut încredere în El şi Lui i s-a încredinţat în mod deplin şi liber: Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, pe care o venerăm cu credinţă sub titlul special de Înălţată la cer, conform celei de-a doua dogme mariane, după aceea a Neprihănitei Zămisliri.

Dragi fraţi şi surori, pentru a înţelege mai bine celebrarea de astăzi, ţinând seamă de faptul că Înălţarea Mariei la cer cu trupul şi cu sufletul este consecinţa directă a Neprihănitei Sale Zămisliri, îmi veţi îngădui să vă spun, pe scurt, câteva cuvinte cu privire la prima Dogmă Mariană: adică tocmai Neprihănita Zămislire.

Pe scurt, putem spune că Neprihănita Zămislire este un miracol săvârşit de Dumnezeu în vederea celui mai mare miracol, cel al Întrupării, iar zămislirea Ei imaculată trebuie să fie pusă neapărat în raport cu Întruparea Mântuitorului. În starea sa de Neprihănită, adică zămislită fără de păcatul strămoşesc, Ea reprezintă o excepţie faţă de toate creaturile, care în schimb se nasc sub semnul "mândriei" protopărinţilor Adam şi Eva, care s-au revoltat contra lui Dumnezeu. În raport cu Întruparea, adică cu faptul de a fi hărăzită, ca şi Maică a lui Dumnezeu: "Vei zămisli şi vei naşte un fiu, îl vei aduce la lumină şi-i vei pune numele Isus", Maria reprezintă faptul extraordinar pe care Dumnezeu îl împlineşte pentru omenire, prin consimţământul liber şi voluntar pe care omul îl dă la propunerea Sa.

Vedem aşadar că scopul a toate acestea este cel de a da naştere unui om care să cuteze a răscumpăra omenirea decăzută. Dar care om se poate considera drept înaintea lui Dumnezeu? Care om, chiar şi de-ar fi fără păcat, poate să concureze cu Dumnezeu? Doar un Dumnezeu poate să fie egal cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu este Unul singur. Şi prin urmare este necesar ca El să devină om. Pentru mântuire este necesar Omul-Dumnezeu iar această condiţie cere la rândul său, o natură neprihănită şi o zămislire care să nu se realizeze prin actul comun şi obişnuit al generării ci prin intermediul unirii lui Dumnezeu însuşi cu această natură umană regenerată. Iar Maria Neprihănită este tocmai cea care îl zămisleşte pe Omul-Dumnezeu prin intermediul Duhului Sfânt.

Iată aşadar, preaiubiţi fraţi şi surori, nucleul dogmei Neprihănitei Zămisliri a Mariei: Cea pe care o venerăm sub titlul special de Arcă a Noului Legământ, destinată să-l poarte în Sine pe Mântuitorul lumii, nu putea să fie pătată de păcatul strămoşesc, ci este scutită de acesta încă din veşnicie.

Şi iată-ne astfel la conţinutul sărbătorii de astăzi: dogma Înălţării la cer a Fericitei Fecioare Maria, proclamată de Papa Pius al XII-lea la 1 noiembrie 1950. De fapt, este un adevăr ce trebuie crezut cu asentimentul voinţei şi al minţii, faptul că Preasfânta Fecioară, tocmai pentru zămislirea sa Neprihănită, la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, nu a fost atinsă de putreziciunea trupească ci, printr-un privilegiu special, "a fost ridicată la slava cerească, cu sufletul şi cu trupul" (cf. Pius al XII-lea, Munificentissimus Deus, 1 noiembrie 1950).

Zice în această privinţă sfântul Ioan Damaschinul: "Cum ar fi putut să fie supusă morţii aceea care a făcut să izvorască pentru toţi adevărata viaţă?"

Putem spune fără teama de a greşi că Maria, urmând calea Fiului Său Isus Cristos, Înviat din morţi, s-a născut definitiv la o viaţă nemuritoare.

Înălţarea Preasfintei Fecioare la cer prefigurează aşadar şi mântuirea noastră, anticipă glorificarea propriului nostru trup, adică a trupului nostru muritor; tocmai acest trup muritor îl va vedea pe Dumnezeu şi-l va contempla cu proprii ochi, pentru că şi noi, prin meritele lui Cristos, datorită mântuirii pe care ne-a obţinut-o prin pătimirea şi Învierea Sa, vom renaşte în mod definitiv la o viaţă nemuritoare.

Cum să rezumăm sensul Înălţării la cer a Mariei? În puţine cuvinte putem spune că Maria participă la deplina preamărire a Fiului, deoarece a fost asociată la lucrarea de mijlocire universală faţă de Tatăl pentru întreaga omenire. În felul acesta şi ea este vie şi prezentă alături de noi, cu acea slavă la care toţi suntem chemaţi şi pentru care privim la Dânsa ca şi la realizarea speranţei noastre.

Cuvântul lui Dumnezeu care ne-a fost proclamat şi pe care l-am auzit adineauri ne ajută şi ne călăuzeşte pentru a o recunoaşte pe Preasfânta Fecioară drept model desăvârşit al vieţii creştine. Ca un ucenic fidel, Maria îl urmează pe Maestrul Său până la sfârşit, acţionând în această viaţă după chipul şi asemănarea sa, fiind răsplătită cu ceea ce El a promis slujitorilor săi fideli.

În Cântarea Magnificat, cuprinsă în fragmentul evanghelic de astăzi, "Maria vorbeşte despre ea dar "eu"-ul ei este omenirea nouă, suntem noi toţi, astfel încât este figură reală şi ideală, particulară şi universală, existenţă individuală şi însăşi umanitatea în totalitatea ei".

Grija şi generozitatea Mariei faţă de verişoara ei Elisabeta, spiritul său de slujire faţă de necesităţile zilnice ale rudei sale, trebuie să îndemne pe fiecare dintre noi să fie "slujitor" faţă de aproapele, motivat şi convins că, sub chipul său şi în persoana sa, întâlnim chipul şi prezenţa Domnului.

În Fecioara Maria aşadar este tocmai umilinţa sa cea care este preamărită, care este răsplătită şi care devine pentru noi exemplu admirabil şi mai ales practic, exemplu de imitat în viaţa noastră zilnică, pentru ca aceasta, zi de zi, să dobândească tot mai mult stilul lui Cristos, pentru că tocmai pentru umilinţa sa, de acum înainte, "toate neamurile" o vor numi fericită.

Vedeţi, iubiţi fraţi şi surori, Maria nu este proclamată fericită pentru frumuseţea Sa, pentru inteligenţa Sa, pentru statura ei fizică ci pentru umilinţa sa. Această umilinţă a Mariei nu trebuie înţeleasă doar ca o ascundere pasivă ci mai degrabă ca o voinţă activă de a-l pune pe primul loc pe Dumnezeu, adică pe Acela pentru care "toate sunt posibile", aşa cum îi anunţase dinainte Arhanghelul Gabriel, cu ocazia vestirii Maternităţii sale divine.

În momentele dificile, dragi fraţi şi surori, în toate acele situaţii inevitabile şi adesea într-adevăr dureroase pe care le întâlnim în viaţa noastră, ar trebui să ne amintim că tocmai suferinţele sunt, ca să zicem aşa, sarea vieţii. Credinţa ne învaţă că "toate sunt posibile pentru Dumnezeu", care, iubindu-ne, ne izbăveşte de rău, şi ne ocroteşte cu grijă paternă, oferindu-ne mereu tot ceea ce este mai bun pentru noi. "Pentru Dumnezeu toate sunt cu putinţă" devine ancora de care să ne prindem în momentele de dificultate, care cu siguranţă nu au lipsit, nu lipsesc şi nu vor lipsi. De aceea Maria este Aceea "care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul" (Lc 1,43), ea devine în sensul acesta ancora puternică şi sigură, singurul refugiu în noaptea întunecată a suferinţei şi a durerii.

Mariei, Mama noastră, devenită astfel sub Crucea Fiului său Isus Cristos viaţa noastră, ne încredinţăm pe noi înşine în întregime, aşa cum suntem. Ea este femeia îmbrăcată cu soarele, având luna sub picioare şi pe cap o coroană de douăsprezece stele (Ap 11,20). Beneficiind de această poziţie nobilă şi puternică în faţa Fiului ei, suntem siguri că Ea nu va îngădui să ne lipsească de ocrotirea şi mijlocirea ei puternică, ci ne va obţine toate harurile şi favorurile cereşti de care avem nevoie în viaţa noastră.

Iubiţi credincioşi, am dorit să împărtăşesc cu voi aceste scurte reflecţii, cerând pentru voi toţi de la Maica Unităţii, Unitatea Bisericii, tocmai aici în România, grădina Maicii Domnului, aşa cum a numit-o Fericitul Papă Ioan Paul al Doilea. Din acest minunat Sanctuar al Maicii noastre de la Cacica înălţăm o rugăciune profundă şi încrezătoare către Aceea care toate le poate, ca să ajungem într-o zi, când Dumnezeu va vrea, să fim într-adevăr "o singură turmă şi un singur Păstor".

Vă spun acestea purtând cu drag în inima mea pe fiecare dintre voi, făcându-mă interpretul fidel al Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, care salută cu afecţiune pe păstorul acestei Dieceze şi pe toţi pelerinii care cu multă credinţă şi iubire s-au îndreptat spre acest sanctuar marian în aceste zile. Pentru toţi cei prezenţi aici ca şi pentru toţi cei dragi ai dumneavoastră, mai ales pentru copii şi cei bolnavi, Sanctitatea Sa oferă din inimă o Binecuvântare Apostolică specială pe care o vom împărţi la sfârşitul acestei minunate celebrări. Maica Domnului să ne ocrotească pe toţi şi să fie farul nostru călăuzitor spre Fiul său Isus. Amin.

Lăudat să fie Isus şi Maria!

*

Textul a fost pus la dispoziţie prin amabilitatea Surorilor Benedictine Contemplative de la Viişoara.

lecturi: 10.