Adormirea Fecioarei în tradiţia bizantină

Ridicaţi-vă porţilor şi primiţi-o pe mama luminii veşnice

De Manuel Nin

Tradiţia bizantină are ca primă sărbătoare a ciclului liturgic Naşterea Născătoarei de Dumnezeu la 8 septembrie şi îl încheie cu Adormirea ei şi trecerea în cer la 15 august, ca şi cum ar vrea să sublinieze că pentru orice creştin şi pentru toată Biserica, Fecioara reprezintă drumul care introduce la misterul mântuitor al lui Cristos. Fixată în Orient la sfârşitul secolului al VI-lea şi introdusă un secol mai târziu în Occident, sărbătoarea de la 15 august celebrează trecerea din viaţă şi glorificarea deplină a Născătoarei de Dumnezeu ca prim rod al misterului pascal al lui Cristos, precedată la 14 august de o pre-sărbătoare şi urmată de o octavă care se încheie la 23 august.

Două tropare din rugăciunea vecerniei exemplifică raportul strâns dintre eucologie şi iconografie. Primul prezintă icoana sărbătorii ca o celebrare liturgică a Adormirii, alternând cele opt tonuri muzicale din tradiţia bizantină: Maria, decedată sau mai bine zis adormită, este în centrul icoanei pe un pat funebru care reprezintă însă şi un altar creştin. În jur sunt apostolii cu alte personaje: între primii sunt mereu Petru şi Paul, care indică prezenţa întregii Biserici.

Cristos, în mijlocul unui semicerc şi cu îngerii în jurul său, ţine în braţe sufletul mamei sale: "Puterile supreme ale cerurilor, prezentându-se împreună la suveranul lor, escortează pline de teamă trupul preacurat care l-a primit pe Dumnezeu; îl preced în urcare ultralumească şi, invizibile, strigă la cetele care se află mai sus: Iată, a ajuns Născătoarea de Dumnezeu, regina universului". Prezenţa îngerilor în partea superioară alătură icoana de cea a Înălţării la cer a lui Cristos.

Patul Mariei este şi altar unde se desfăşoară liturgia: apostolii în jur care o celebrează, Cristos pe fundal, în absidă, care o prezidează; Petru care tămâiază în jurul altarului, ca la momentul intrării mari în Dumnezeiasca liturgie bizantină: "Ridicaţi-vă porţilor şi primiţi-o cu onoruri vrednice de împărăţia ultralumească pe ea care este mama luminii veşnice. Într-adevăr, graţie ei s-a realizat mântuirea tuturor muritorilor. În ea nu avem forţa de a fixa privirea şi este imposibil de a-i da cinstire veşnică".

În sfârşit, Maria, glorios ridicată la cer, devine pentru toată Biserica ce o celebrează pe aceea care mijloceşte la fiul său: "Supremaţia sa depăşeşte de fapt orice minte. Aşadar, tu, o, preacurată Născătoare de Dumnezeu, care trăieşti mereu la regele şi fiul tău aducător de viaţă, mijloceşte neîncetat pentru ca să fie ferit şi salvat de orice atac vrăjmaş poporul tău nou: de fapt, noi ne bucurăm de ocrotirea ta, şi pentru vecie, cu toată strălucirea, te proclamăm fericită".

Al doilea tropar scoate în evidenţă prezenţa, şi în icoană, a întregului colegiu apostolic, cu Petru şi Iacob, primul episcop de Ierusalim şi frate al Domnului. Acest lucru leagă sărbătoarea de cetatea sfântă şi de Protoevanghelia lui Iacob, apocrifă pe care se bazează în multe puncte sărbătoarea însăşi: "Când ai plecat, o, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, la cel care din tine s-a născut în mod inefabil, erau prezenţi Iacob, fratele lui Dumnezeu şi primul pontif, împreună cu Petru, preavenerabilul şi marele corifeu al teologilor, şi întregul cor divin al apostolilor".

Adormirea Născătoarei de Dumnezeu se situează clar în economia de mântuire a lui Cristos însuşi; apostolii devin celebranţi ai misterului răscumpărării lui Cristos prin intermediul îngrijirii trupului aceleia care a devenit locuinţă a lui Dumnezeu: "Cu imnuri teologice apostolii celebrau divinul şi extraordinarul mister al economiei lui Cristos Dumnezeu; şi aducând ultimele îngrijiri trupului tău origine a vieţii şi locuinţă a lui Dumnezeu, se bucurau, o, tu vrednică de toată cântarea".

În partea a doua a troparului, liturgia într-un fel se mută în cer - este aproape mişcarea pe care o găsim în anafora euharistică - şi toate creaturile îngereşti sunt implicate în lauda şi în mărturisirea misterului răscumpărării lui Cristos: "Din înălţime, preasfintele şi preanobilele cete de îngeri priveau cu uimire minunea şi cu capul plecat spuneau unele către altele: Ridicaţi porţile voastre şi primiţi-o pe aceea care l-a născut pe Creatorul cerului şi al pământului; să celebrăm cu imnuri de glorie trupul sfânt şi venerabil care l-a găzduit pe Domnul pe care nouă nu ne este dat să-l contemplăm. Şi noi de asemenea, sărbătorind amintirea ta, strigăm către tine, o, tu vrednică de orice cântare: Ridică fruntea creştinilor şi mântuieşte sufletele noastre".

(După L'Osservatore romano, 13-14 august 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.