Consideraţie la duminica a XVIII-a de peste an - B

Cuvântul divin şi Euharistia sunt "pâinea" dată nouă din cer, spre viaţa şi fericirea veşnică

Lecturile de la sfânta Liturghie de astăzi ne vorbesc despre: două feluri de oameni, unii care îl caută pe Dumnezeu sincer şi alţii care îl caută interesat; despre două feluri de viaţă, una pentru pământul acesta şi una pentru cer; despre două feluri de hrană, una pentru viaţa muritoare a trupului şi pentru viaţa nemuritoare a sufletului; şi despre două feluri de ţărmuri, tărâmul pământesc şi ţărmul ceresc.

Aceste două feluri de oameni, aceste două feluri de viaţă, aceste două feluri de hrană şi aceste două feluri de ţărmuri, despre care ne vorbesc lecturile de astăzi, trebuie să ne facă pe noi toţi care spunem că suntem creştini, să ne punem nişte întrebări: Noi ce fel de oameni suntem? Noi ce fel de viaţă ducem? Noi ce fel de hrană căutăm mai mult? Noi pentru ce venim la Isus? Noi pe ce tărâm stăm cu inima şi cu idealurile noastre? În funcţie de răspuns, vom vedea clar din ce fel de categorie de creştini facem parte.

Isus ne-a atenţionat şi ne-a spus: "Trupul nu ajută cu nimic. Duhul este acela care dă viaţă" (In 6,63). Iar sfântul Paul ne-a spune şi el: "Dacă noi ne-am pus speranţa în Cristos numai pentru viaţa aceasta, suntem cei mai nefericiţi dintre toţi oamenii" (1Cor 15,19).

Se spune că odată un preot, citind cererile de rugăciune dintr-un sanctuar, a exclamat mâhnit: "Oamenii aceştia se roagă de parcă ar avea numai trup"! Să nu ne asemănăm cu ei şi să nu-l căutăm pe Isus numai pentru viaţa de aici, şi nu numai pentru pâinea de aici, şi nu numai după pacea şi liniştea de aici.

În evanghelia de astăzi îl găsim pe Isus dojenindu-i pe oamenii care l-au căutat numai pentru pâinea materială a acestei vieţi, numai pentru liniştea acestei vieţi, numai pentru bucuria acestei vieţi: "Adevărat, adevărat, vă spun, că mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea, şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică, şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el l-a însemnat cu pecetea lui" (cf. In 6,26-27).

Talmudul evreiesc are următoarele cuvinte de învăţătură: "După cum Moise a făcut să coboare mană, tot aşa Mesia va face să coboare o mană" Şi iarăşi: "Se va întâmpla în acel timp, când Mesia va începe să se descopere, că mana va coborî din nou de sus şi voi veţi mânca din ea în anii aceia". Aceste cuvinte au fost o călăuzire greşită, pentru că nu au vizat decât trupul.

Cu această călăuzire greşită, deşi Isus era chiar noul Moise pe care ei îl aşteptau (cf. Dt 18,18), unii dintre cei care l-au urmat astăzi pe Isus în pustiu aşteptau de la el numai pâinea materială şi-i refuzau pâinea vieţii, pentru care a venit între noi. Şi pentru că Isus a refuzat să le fie numai un rege pământesc, care să le dea numai o pâine şi o pace pământească, l-au refuzat şi ei ca Mesia şi n-au mai umblat cu el, deşi în adâncul inimii ştiau că el este Mesia (cf. In 6, 66).

Pentru a-i face să înţeleagă adevărul, Isus reia astăzi tema manei din pustiu, temă expusă şi de prima lectură de astăzi (cf. Ex 16,2-15) şi o consideră ca pe un simbol al unui "dar mai mare" şi al unui "aliment ceresc", care urmau să vină; Deuteronomul le spusese deja: "Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu" (Dt 8,2-3). De aceea, Isus le vorbeşte despre Euharistie, pâinea vieţii.

Mulţi oameni de astăzi cred că vor fi satisfăcuţi în inima lor procurându-şi o casă, o maşină, un aparat electrocasnic, o mobilă, un anumit confort. Isus ne spune astăzi că toate aceste feluri de hrană nu aduc fericirea dorită. Mulţi necredincioşi sunt şi astăzi, în căutarea fericirii lor, mănâncă, mestecă gumă şi sug bomboane, chiar şi pe stradă; dar sunt tot atât de flămânzi şi nefericiţi ca şi un copil care-şi suge degetul.

Lumea de astăzi şi-a făcut o hrana din muzică, sport, politică, distracţii, mai rar din artă şi literatură; dar toate acestea, în loc să o sature, o înfometează şi mai mult.

La fel se poate spune şi cu orice căutare deşartă a oamenilor, că nu le satură sufletul, ci îl flămânzeşte şi mai mult, căci aşa cum spune sfântul Augustin (354-430): "Inima omului astfel a fost creată de Dumnezeu, aşa încât nimeni şi nimic din lumea aceasta să n-o umple şi nici sătura, decât el însuşi".

Lumea de astăzi are şi o cunoaştere falsă a lui Cristos (cf. 2Cor 5,16), care nu are nici o legătură cu adevăratul Cristos, a cărei împărăţie nu este din lumea aceasta (cf. In 18,36).

Cine vrea să-l găsească pe Cristos în lume şi în felul de a fi şi de a cunoaşte, îşi pierde timpul, căci Isus este dincolo de înţelepciunea omenească, dincolo de problemele economice şi politice, dincolo de marea lumii, dincolo de orice tabără umană.

Dumnezeu le spune oamenilor pur pământeşti, aceste cuvinte: "Pentru ce vă risipiţi banii pentru ceea ce nu vă satură" (Is 53,1-3)? Apoi îi cheamă pe toţi să vină la el şi să ia pe gratis, pâine şi tot ceea ce au nevoie pentru a fi fericiţi pentru totdeauna (cf. Is 55,1; Ap 3,18).

Am avut în grădina casei părinteşti, un copăcel ivit dintr-o sămânţă căzută pe pământ. A ieşit repede din pământ, ba chiar a crescut destul de înalt. Dar ca şi în cazul seminţei fără rădăcină (cf. Mt 13,6), ca şi în cazul clădirii fără temelie, din evanghelie (cf. Mt 7,24-27), când a fost secetă într-un an, mai întâi s-a uscat, iar apoi când a suflat un vânt mai puternic, a fost doborât la pământ. Prin aceste pilde din evanghelie, şi prin multe alte pilde din viaţă, Isus ne avertizează că, dacă viaţa noastră nu îşi are rădăcinile adânc înfipte în el, dacă viaţa noastră nu-şi are temelia pe el, ne uscăm sufleteşte şi ne prăbuşim.

Isus din cuvântul Scripturii şi din Euharistie este pământul bun în care trebuie să ne înrădăcinăm adânc şi temelia solidă pe care trebuie să ne clădim viaţa. Euharistia este de aceea care ne ajută să schimbăm viaţa păgână în care am trăit amăgiţi de diavol, cu viaţa nouă adusă de el.

De aceea, Isus a şi spus că fără el nu putem face nimic (cf. In 15,5); dar a spus iar că numai din el, care este pâinea vieţii, dacă va mânca cineva, nu va mai flămânzi niciodată; că numai el, care este apa vie, dacă va lua cineva cu credinţă, nu va înseta niciodată (cf. In 6,35).

Sfântul Paul în lectura a doua de astăzi ne îndeamnă spunând: "Să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, dar înnoiţi-vă duhul minţii voastre, şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu" (cf. Ef 4,17-24). Dacă nu facem acest lucru vom avea soarta seminţei fără rădăcină, soarta casei fără temelie şi soarta copăcelului ivit la suprafaţa pământului.

Euharistia ne ajută să ne convertim, părăsind traiul păgânesc.

Părintele Alois Chiavarino, în cartea sa Cea mai mare comoară, sfânta Liturghie, în capitolul al doilea, ne povesteşte că Ad-Abulet, regele maurilor, îl aruncase în închisoare pe părintele Geneziu. La un moment dat, regele l-a întrebat pe preot dacă poate face minuni. Acesta a răspuns că da, că poate preface, la sfânta Liturghie, pâinea şi vinul, în trupul şi sângele lui Isus. La început regele a râs, dar apoi a cerut să vadă cu ochii lui această minune. I s-a pregătit un altar şi cele trebuincioase, iar preotul Geneziu a început celebrarea sfintei Liturghii, în faţa familiei regale şi a personalului de la curte. Şi într-adevăr, la prefacere, toţi cei de faţă au văzut cum ostia sfântă s-a preschimbat într-un copilaş minunat ce stătea în mâinile preotului, înconjurat de raze strălucitoare. Văzând această minune, regele, familia regată şi mulţi dintre curtenii lui au crezut şi au cerut să fie instruiţi în religia creştină şi să primească Botezul.

Să nu uităm nici de răsunătoarea convertire a indiferentului religios, poetul şi prozatorul francez, Paul Claudel (1868-1955), care a primit şi el lumina credinţei, tot în timpul unei sfinte Liturghii.

Pâinea şi vinul se nasc din zdrobirea boabelor, din suferinţa lor. Euharistia este o istorie de suferinţă, căci aceasta a fost viaţa pământească a Mântuitorului Isus, de la naşterea sa ca om şi până la înviere. El, bobul de grâu, el, bobiţa de strugure, s-a lăsat zdrobit pentru a ne putea fi nouă pâine şi vin de viaţă veşnică, pentru a ne fi nouă pâinea vieţii şi vinul bucuriei. În Euharistie se află toată viaţa şi toată jertfa lui Isus pentru noi. De aceea, la sfânta Liturghie spunem cu sfântul Paul: "Moartea ta o vestim Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni" (cf. 1Cor 11,26). Iar cine tratează cu uşurătate Euharistia, se face vinovat de trupul şi sângele Domnului (cf. 1Cor 11,27).

În discursul său euharistic, sfântul Paul face o remarcă deosebită şi spune că din cauza atitudinii greşite faţă de Euharistie, mulţi sunt bolnavi, neputincioşi şi adormiţi spiritual (cf. 1Cor 11,30).

Sfântul Pascal Baylon (1540-1592) spunea: "Toţi sfinţii şi toţi cei care au ajuns în cer şi s-au mântuit, au fost oameni euharistici, cavaleri ai admirabilului sacrament şi îndrăgostiţi ai cuvântului lui Dumnezeu. Şi aşa cum un om nu poate trăi fără cap, tot astfel un om nu poate trăi fără cuvânt şi fără Euharistie. Cuvântul şi Euharistia sunt mai mult decât ascultarea şi umilinţa. Cuvântul şi Euharistia sunt baza sfinţeniei şi premisa veşniciei".

Sfântul Francisc de Sales (1567-1622), văzând că mulţi creştini stăteau departe de Euharistie, dintr-un fals respect, invocând că nu sunt vrednici, le răspundea cu vorbele sfântului Ioan Gură de Aur (347-407): "Fraţilor, dacă cineva a constatat că este nevrednic să primească Euharistia, să se facă vrednic de ea prin sfânta Spovadă şi să nu mai stea departe spre osânda lui". Iar pentru cei care se plângeau că nu au Cuvântul Scripturii, le scria texte biblice pe foi volante, pe care apoi le împărţea personal sau le strecura sub uşile lor.

Foamea este un fenomen natural. Ea este un semn de sănătate. Bolnavii îşi pierd pofta de mâncare şi mor. Pentru cei care şi-au pierdut setea după cuvântul lui Dumnezeu şi foamea după Euharistie, este un semn că sunt bolnavi, şi de aceea trebuie să vină urgent la Isus.

Închei cu o relatare din Sfânta Carte, din Cartea Esterei, care ne spune că marele împărat persan Asuer, cel care domnea peste 127 de provincii, în anul al treilea al domniei sale, a dat un mare ospăţ în cinstea dregătorilor săi. Pe la jumătatea ospăţului, împăratul Asuer a poruncit să fie chemată şi regina Vasti pe care o iubea, dar aceasta a refuzat să vină. Pentru fapta ei a fost repudiată de la curtea regelui şi niciodată nu a mai putut mânca la masa lui (cf. Est 1,1-22) Această temă este reluată şi de Isus în predica despre nunta Fiului de împărat (cf. Lc 14,15-24).

Interpretând această relatare din cartea Esterei, putem spune că Asuer este Cristos, că sala ospăţului este Biserica, că slujitorii sunt episcopii şi preoţi, că bucatele alese sunt cuvântul şi trupul său din Euharistie, că Vasti suntem noi, iubita lui mireasă. Dar dacă noi vom refuza invitaţia sa: "Veniţi la ospăţul de nuntă al Mielului" (Ap 19,9), Isus va da onoare aceasta altora.

Să spunem astăzi şi noi cu apostolii: Doamne, măreşte şi credinţa noastră (cf. Lc 17,5)! Doamne, roagă-te şi pentru noi ca să nu ne cearnă satana, şi să nu scadă credinţa noastră (cf. Lc 22,31-32), nici în prezenţa ta reală din cuvântul Scripturii şi nici din prezenţa ta reală din Euharistie!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 12.