Misterele sfintei Cristina

Se reînnoiesc la Bolsena celebrările pentru patroană: martiră în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, a fost protagonista unei serii de miracole incredibile înainte de moartea sa

De Pietro Barbini

Pe 24 iulie, Biserica o sărbătoreşte pe sfânta Cristina de Bolsena, fecioară şi martiră în timpul "marii persecuţii" a împăratului Diocleţian (243-312). În această zi, la Bolsena, oraşul care o are ca sfântă patroană, se desfăşoară o manifestare religioasă singulară numită Misterele sfintei Cristina. Este vorba de o revizitare a chinurilor îndurate de tânăra martiră.

Cu această ocazie sunt instalate, în cele cinci pieţe ale oraşului, scene unde vor fi reprezentate cele zece torturi îndurate de sfântă înainte de "a urca la casa Tatălui" (roata, cazanul, cuptorul, lacul, infernul, nuielele, şerpii, tăierea limbii şi săgeţile).

În ajunul sărbătorii, în seara zilei de 23 iulie, este purtată în procesiune statuia sfintei, aşezată pe un fel de maşină în formă de mic templu, parcurgând o distanţă situată între bazilica dedicată ei la biserica Preasfântului Mântuitor, străbătând diferitele pieţe şi rămânând în faţa scenelor iluminate care reproduc, în tăcere, diferitele faze ale martiriului sfintei Cristina, ca adevărate icoane vii.

În dimineaţa zilei următoare, 24 iulie, va fi parcursă înapoi aceeaşi distanţă, întorcându-se la bazilica sfintei Cristina. Istoria acestei sfinte martire este un adevărat mister; documentul principal care descrie evenimentele este Pătimirea sfintei Cristina, o scriere hagiografică din secolul al IX-lea.

Câteva săpături arheologice, efectuate la jumătatea secolului al XIX-lea, au revelat că la Bolsena cultul ei dăinuie cel puţin din secolul al IV-lea: de fapt, la mormântul ei a apărut un cimitir subteran, în interiorul căruia a fost găsită o statuie a ei din teracotă şi un sarcofag care avea în interiorul ei rămăşiţele sale pământeşti.

Este interesant de constatat că imaginea ei apare în mozaicurile din Sfântul Apolinar Nou la Ravenna, datate în secolul al VI-lea, de asemenea numele ei este citat în Martyrologium Hieronymianum, cel mai vechi catalog de martiri creştini din Biserica latină, redactat de un autor anonim din secolul al V-lea. În schimb, textul cel mai vechi este un fragment de papirus egiptean, provenind de la Oxjrhynchos, secolul al V-lea, care conţine, alături de un text despre viaţa sfântului Pafnutie, un text din Passio a lui Cristina. Fragmentul este tradus cu fidelitate în Actele sfintei, îndeosebi în codul Farfense 29.

Din mărturii se relatează că Cristina, fiica lui Urban, prefect al actualului oraş Bolsena, şi a unei nobile femei din aristocraţia romană, a fost iniţiată în credinţa creştină de o slujitoare. Descoperită de tatăl, a fost închisă într-o aripă a palatului împreună cu douăsprezece slujitoare şi constrânsă să adore idolii păgâni. Într-o seară, tânăra copilă, în vârstă de doar unsprezece ani, dar arzând de credinţă, a distrus simulacrele de aur şi, aplecându-se de la fereastra turnului, a împărţit săracilor bucăţile.

Atunci tatăl, furios, a poruncit să fie bătută de doisprezece bărbaţi (se povesteşte că au căzut la pământ epuizaţi, aşa de mare era rezistenţa sfintei), după care a închis-o în închisoare. Fragmentul egiptean prezintă că, în timpul interogatoriului, Cristina l-a mustrat pe tată cu următoarele cuvinte: "nu ştii fiul lui Dumnezeu cel viu, lumină a adevărului şi mântuitor al lumii, a coborât din cer pentru a răscumpăra orice răutate şi pentru a ne mântui, şi acum în numele acelui Cristos care mântuieşte te înfrunt, pentru a învinge mânia ta şi a-ţi da moartea".

Aşadar, a fost biciuită şi apoi legată de roată, sub care a fost aprins focul şi în sfârşit a fost aruncată în mijlocul unui lac cu o piatră legată de gât, dar sfânta a plutit în mod miraculos "ca o floare de nufăr". La vederea şi a acestei minuni, Urban, cuprins de disperare, a murit blestemându-i pe zei.

După Urban a urmat un anume Dion, care i-a aplicat pedepse tot mai inumane şi teribile, cu ar fi cufundarea într-un cazan de smoală, răşină şi ulei clocotit; apoi a poruncit să i se taie părul şi, târâtă goală prin oraş, a dus-o la templul lui Apollo, constrângând-o să adore statuia zeului păgân, care a fost făcută pulbere numai la privirea ei; o schijă l-a lovit pe Dion şi l-a ucis. Se povesteşte că văzând toate acestea, mii de păgâni s-au convertit la creştinism.

După Dion a urmat Iulian, care a poruncit să fie zidită timp de cinci zile într-un cuptor (ale cărui rămăşiţe se află la circa 2 km sud de Bolsena); apoi i-au lipit doi şerpi veninoşi şi au asmuţit împotriva ei două vipere. Tânăra a înfruntat orice tip de supliciu rămânând tare în credinţă, cerând lui Dumnezeu numai să nu fie părăsită în "luptă" şi din toate aceste torturi a ieşit mereu în mod miraculos nevătămată.

După numeroasele înfrângeri, se povesteşte că Iulian a poruncit să-i fie tăiate mamelele şi deoarece continua să cânte laude Domnului, i-a fost tăiată limba, pe care copila a luat-o şi a aruncat-o împotriva lui Iulian orbindu-l la un ochi. Apoi a fost legată de stâlp şi a fost străpunsă de zeci de săgeţi, dintre care două i-au lovit inima şi şoldul provocându-i moartea. Era în zorii zilei de 24 iulie.

Rămăşiţele sale pământeşti, găsite în anul 1880 în sarcofagul din catacombele situate sub bazilica sfinţilor Gheorghe şi Cristina, au avut şi ele un destin dificil. Cronicile relatează că în anul 1098, doi pelerini care mergeau în Ţara Sfântă, s-au oprit la Bolsena şi au furat trupul ei. Apoi, ajunşi în oraşul Sepino, locuitorii au descoperit sfintele rămăşiţe pământeşti şi din acea zi au rămas în oraşul din Molise, unde încă este sărbătorită de patru ori pe an.

Alte rămăşiţe pământeşti se află la Palermo, oraşul care o are drept co-patroană, şi la Toffia.

Însă actualmente, unica relicvă considerată autentică este osul antebraţului păstrat la Sepino. În biserica sfintei Cristina din Bolsena se află în schimb piatra supliciului, care compune altarul major, pe care sunt imprimate amprentele picioarelor sale.

(După Zenit, 23 iulie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 97.