Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iugani: Funeraliile pr. Ioan Gabor

Pr. Ioan Gabor, decedat la Spitalul Parhon din Iași în ziua de 26 iulie 2012, a fost condus pe ultimul drum luni, 30 iulie, la Iugani, localitatea sa natală.

Liturghia de înmormântare a început la ora 10.30, printr-o procesiune din casa parohială spre grota de lângă biserica veche. PS Petru Gherghel a prezidat Liturghia. Au concelebrat PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj, PS Aurel Percă și peste 80 preoți. În altar au stat și cinci dintre colegii părintelui răposat.

Credincioșii din sat au umplut spațiul de lângă biserică, alții au stat în drum, pe margine. Lor li s-au adăugat și credincioși veniți din satele învecinate.

Trupul neînsuflețit al pr. Gabor a ajuns la Iugani sâmbătă, 28 iulie. A fost întâmpinat la marginea satului și purtat apoi în biserică unde a fost celebrată o Liturghie cu prohod.

La începutul Liturghiei, PS Petru Gherghel a amintit de motoul care l-a călăuzit pe preotul răposat: "Slujiți-i Domnului cu bucurie". La predică, pr. Claudiu Dumea a vorbit despre apostolatul suferinței. Un preot în misiunea care îi este încredințată face multe lucruri: Liturghii, predici, construcții, administrează sacramente, îngrijește de cei bolnavi, dar apostolatul suferinței poate fi mai eficient. În acest sens, a amintit de suferința lui Cristos de pe cruce, dar și de Ioan Paul al II-lea care a avut un prieten care oferea suferința pentru apostolatul papei. Părintele răposat, cel puțin în ultimii zece ani, a desfășurat un asemenea apostolat al suferinței. Predicatorul l-a citat pe Vladimir Ghica, acela care spunea că cel mai puternic om pe care îl cunoaște este un tânăr paralizat. Ori de câte ori întâmpină o problemă îi cere acelui tânăr să se roage și să ofere suferințele. De fiecare dată rezolvă problemele. La final, pr. Claudiu a citit rugăciunea de încredințare a sufletului în mâinile lui Dumnezeu, imediat după moarte.

La finalul Liturghiei, o rudă a adus omagiu părintelui Ioan care le-a fost exemplu, lăsând în mintea celor apropiați amintiri plăcute. A spus că a purtat la această înmormântare trandafiri, semnul iubirii pe care rudele au simțit-o mereu din partea părintelui răposat. La rândul său, pr. Benone Lucaci, rectorul Seminarului, a vorbit despre seninătatea cu care pr. Gabor a suportat bolile de când a venit în Seminar. A subliniat că răposatul, timp de 16 ani, după ce mai înainte fusese formator în Seminar, a fost profesor pentru studenți și pentru cei din jur, predându-le lecția trăirii în suferință.

PS Florentin Crihălmeanu a motivat prezența la înmormântare prin prietenia care a fost între preotul răposat și preoții greco-catolici, în deosebi cu PS George Guțiu, cel care a fost episcop înaintea Preasfinției sale la Cluj. Apoi a subliniat că înmormântarea, dincolo de întristare, este o chemare la a vedea bucuria victoriei: pr. Ioan și-a trăit preoția și a învins.

Păstorul diecezei a purtat gândul de rugăciune al ÎPS Ioan Robu și al PS Anton Coșa și a citat din testamentul părintelui Gabor care scrie că a încercat să-și trăiască deviza aleasă, de a-i sluji Domnului cu bucurie, și că s-a gândit la terminarea construirii noii biserici.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat de către tineri în procesiune spre cimitir. În față erau fotografia părintelui și multe coroane. Pe garduri, sătenii au pus covoare. Sicriul a fost depus într-un mormânt din cimitirul nou, care este în prelungirea celui vechi, lângă locul unde se va construi o capelă.

În cimitirul din Iugani mai așteaptă învierea morților alți cinci preoți: Petru Gabor (+2003), Petru Budulai (+1982), Martin Mihoc (+1969), Pavel Gabor (+1996), Pr. Anton Peț (+1978)

Pr. Cornel Cadar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 iulie: Iugani: Funeraliile pr. Ioan Gabor

* * *

A trecut la Domnul pr. Ioan Gabor


 

lecturi: 33.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat