Roman: Încheierea etapei investigative diecezane în procesul de beatificare a pr. medic Martin Benedict, OFMConv.
Institutul Teologic Franciscan Roman a găzduit, sâmbătă, 30 iunie 2012, sesiunea de închidere a procesului informativ diecezan asupra vieții, virtuților și faimei de sfințenie și faimei de semne a slujitorului lui Dumnezeu preotul medic Martin Benedict (1931-1986).
Începând cu ora 10.00 în capela Institutului s-a celebrat sfânta Liturghie solemnă prezidată de PS Petru Gherghel. Au fost prezenți: pr. Marco Tasca, ministru general OFMConv., pr. Angelo Paleri, postulator general OFMConv., pr. Emilian Cătălin, ministru provincial, pr. Eusebio Bejan, vicepostulator, pr. Mihai Pătrașcu, delegat episcopal, pr. Iosif Iacob, promotor de dreptate, Octavian Antonin Bejan, notar, fr. Carol Martin, notar auxiliar, preoți și seminariști, persoane consacrate și un număr mare de credincioși veniți din localitatea Galbeni împreună cu pr. Gabriel Farcaș, paroh.
La cuvântul de învățătură pr. Mihai Budău a evocat câteva din virtuțile care au caracterizat viața pr. Martin Benedict, printre care: viața de rugăciune, iubirea pentru ceilalți, în special cei bolnavi fizic și spiritual, capacitatea de jertfire, mărturia pentru Cristos.
După sfânta Liturghie a urmat sesiunea de închidere a procesului informativ diecezan asupra vieții, virtuților și faimei de sfințenie și faimei de semne a slujitorului lui Dumnezeu Martin Benedict, fiind prezenți: PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iași, pr. Mihai Patrașcu, delegat episcopal, pr. Iosif Iacob, promotor de dreptate, prof. Octavian Antonin Bejan, notar, și pr. Eusebio Bejan, vicepostulatorul cauzei.
Notarul cauzei a prezentat actele originale, copiile și traducerile procesului. S-au prezentat datele generale ale desfășurării procesului. După ce promotorul de dreptate a afirmat că nu are nimic de obiectat asupra autenticității actelor procesului, episcopul Petru Gherghel a sigilat cutiile ce conțineau documentația întregului proces pe care le-a va înmânat vicepostulatorului, împreună cu scrisorile de recomandare, care le va duce la Congregația pentru Cauzele Sfinților la Roma.
În încheiere, PS Petru Gherghel, episcop de Iași, a invitat pe toți cei prezenți să continue să se roage și să ceară de la Dumnezeu, ca pr. Martin Benedict să fie înălțat cât mai curând la gloria altarelor și împreună cu el și alți mărturisitori ai credinței care au strălucit prin viața lor de credință și prin trăirea eroică a virtuților sau chiar prin dăruirea vieții, așa cum a făcut episcopul martir Anton Durcovici.
Din scrierile slujitorului lui Dumnezeu pr. Martin Benedict:
"O cât adevăr este în aceste înțelepte cuvinte: «Sic transit gloria mundi» și ce nebunie ca să pierzi și numai o clipă pentru această lume șic e înțelept e ca fiecare moment al vieții să fie un etern «Magnificat», un neîntrerupt act de iubire, adorație, mulțumire, ispășire și cerere pentru mântuirea sufletelor, căci iubirea oamenilor e inconsecventă și lasă tulburare în suflet pe când iubirea lui Dumnezeu lasă fericire, pace și binecuvântare în orice suflet, de aceea spunea sfântul Augustin: «Pentru tine ne-ai creat, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în tine!»".
Fr. Virgil Blaj
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
30 iunie: Roman: Încheierea etapei investigative diecezane în procesul de beatificare a pr. medic Martin Benedict, OFMConv.
lecturi: 11.