Vatican: Audienţa generală de miercuri, 9 mai 2012. Despre sfântul Petru

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi aş vrea să mă opresc asupra ultimului episod din viaţa sfântului Petru relatat în Faptele Apostolilor: încarcerarea lui din voinţa lui Irod Agripa şi eliberarea sa prin intervenţia minunată a îngerului Domnului, în ajunul procesului său la Ierusalim (cf. Fap 12,1-17).

Relatarea este încă o dată marcată de rugăciunea Bisericii. De fapt, sfântul Luca scrie: "Aşadar, Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu" (Fap 12,5). Şi, după ce a părăsit în mod miraculos închisoarea, cu ocazia vizitei sale la casa Mariei, mama lui Ioan, numit Marcu, se afirmă că "erau adunaţi mulţi şi se rugau" (Fap 12,12). Între aceste două adnotări importante care ilustrează atitudinea comunităţii creştine în faţa pericolului şi a persecuţiei, este relatată detenţia şi eliberarea lui Petru, care cuprinde toată noaptea. Forţa rugăciunii neîncetate a Bisericii se înalţă către Dumnezeu şi Domnul ascultă şi săvârşeşte o eliberare inimaginabilă şi nesperată, trimiţându-l pe îngerul său.

Relatarea aminteşte de marile elemente ale eliberării lui Israel din sclavia Egiptului, Paştele ebraic. Aşa cum s-a întâmplat în acel eveniment fundamental, şi aici acţiunea principală este îndeplinită de îngerul Domnului care-l eliberează pe Petru. Şi înseşi acţiunile Apostolului - căruia i se cere să se ridice în grabă, să se încingă şi să-şi lege sandalele - merg pe urma acţiunilor poporului ales în noaptea eliberării prin intervenţia lui Dumnezeu, atunci când a fost invitat să mănânce în grabă mielul, având mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână, gata să iasă din ţară (cf. Ex 12,11). Astfel Petru poate să exclame: "Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul m-a scăpat din mâinile lui Irod" (Fap 12,11). Însă îngerul nu aminteşte numai evenimentul eliberării Israelului din Egipt, ci şi evenimentul Învierii lui Cristos. De fapt, relatează Faptele Apostolilor: "Dar iată că un înger al Domnului a venit la el şi o lumină a strălucit în încăpere. Îngerul l-a lovit în coastă pe Petru, l-a trezit" (Fap12,7). Lumina care umple camera închisorii, acţiunea însăşi de a-l trezi pe Apostol, fac trimitere la lumina eliberatoarea a Paştelui Domnului care învinge întunericul nopţii şi al răului. În sfârşit invitaţia: "Pune-ţi mantia pe umeri şi urmează-mă!" (Fap 12,8) face să răsune în inimă cuvintele chemării de la început a lui Isus (cf. Mc 1,17), repetată după Înviere pe lacul Tiberiadei, unde Domnul îi spune de două ori lui Petru: "Urmează-mă!" (In 21,19.22). Este o invitaţie urgentă la urmare: numai ieşind din noi înşine pentru a porni la drum cu Domnul şi a face voinţa sa trăim adevărata libertate.

Aş vrea să subliniez şi un alt aspect al atitudinii lui Petru în închisoare; de fapt, observăm că, în timp ce comunitatea creştină se roagă cu insistenţă pentru el, Petru "dormea" (Fap 12,6). Într-o situaţie aşa de critică şi de pericol serios, este o atitudine care poate să pară stranie, dar care în schimb denotă linişte şi încredere; el se încrede în Dumnezeu, ştie că este înconjurat de solidaritatea şi de rugăciunea credincioşilor săi şi se abandonează total în mâinile Domnului. Aşa trebuie să fie rugăciunea noastră: asiduă, solidară cu alţii, pe deplin încrezătoare faţă de Dumnezeu care ne cunoaşte în interior şi se îngrijeşte de noi până acolo încât - spune Isus - "vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Aşadar, nu vă temeţi..." (Mt 10,30-31). Petru trăieşte noaptea detenţiei şi a eliberării din închisoare ca un moment al urmării Domnului, care învinge întunericul nopţii şi eliberează din sclavia lanţurilor şi din pericolul de moarte. Eliberarea sa este un minunată, marcată de diferite treceri descrise cu atenţie: condus de Înger, în pofida supravegherii gărzilor, trece de primul şi de al doilea post de gardă, până la poarta de fier care duce în cetate: şi poarta se deschide singură în faţa lor (cf. Fap 12,10). Petru şi Îngerului Domnului fac împreună o bucată de drum până când, venindu-şi în fire, Apostolul îşi dă seama că Domnul l-a eliberat realmente şi, după ce a reflectat, merge în casa Mariei, mama lui Marcu, unde mulţi dintre discipoli sunt adunaţi în rugăciune; încă o dată răspunsul comunităţii dat dificultăţii şi pericolului este încrederea în Dumnezeu, intensificarea raportului cu El.

Aici mi se pare util să amintim o altă situaţie grea pe care a trăit-o comunitatea creştină de la începuturi. Ne vorbeşte despre ea sfântul Iacob în scrisoarea sa. Este o comunitate în criză, în dificultate, nu atât datorită persecuţiilor, ci pentru că în interiorul ei sunt prezente gelozii şi certuri (cf. Iac3,14-16). Şi Apostolul se întreabă cu privire la motivul acestei situaţii. El găseşte două motive principale: primul este faptul de a se lăsa dominaţi de patimi, de dictatura voinţelor proprii, de egoism (cf. Iac 4,1-2a); al doilea este lipsa rugăciunii - "nu cereţi" (Iac 4,2b) - sau prezenţa unei rugăciuni care nu se poate defini ca rugăciune - "cereţi şi nu primiţi pentru că cereţi rău, pentru a risipi în plăcerile voastre" (Iac 4,3). Această situaţie s-ar schimba, conform sfântului Iacob, dacă toată comunitatea împreună ar vorbi cu Dumnezeu, s-ar ruga realmente în mod asiduu şi unanim. De fapt, şi discursul despre Dumnezeu riscă să-şi piardă forţa interioară şi mărturia se ofileşte dacă nu sunt însufleţite, sprijinite şi însoţite de rugăciune, de continuitatea unui dialog viu cu Domnul. O chemare importantă şi pentru noi şi pentru comunităţile noastre, fie cele mici cum este familia, fie cele mai întinse cum ar fi parohia, dieceza, întreaga Biserică. Şi mă face să mă gândesc că s-au rugat în această comunitate a sfântului Iacob, dar s-au rugat rău, numai pentru patimile proprii. Trebuie să învăţăm mereu din nou să ne rugăm bine, să ne rugăm realmente, să ne orientăm spre Dumnezeu şi nu spre binele propriu.

În schimb comunitatea care însoţeşte detenţia lui Petru este o comunitate care se roagă cu adevărat, toată noaptea, unită. Şi o bucurie de nestăpânit invadează inimile tuturor atunci când Apostolul bate la uşă pe neaşteptate. Sunt bucuria şi uimirea în faţa acţiunii lui Dumnezeu care ascultă. Astfel din Biserică se înalţă rugăciunea pentru Petru şi în Biserică el se întoarce pentru a povesti "cum l-a scos Domnul din închisoare" (Fap 12,17). În acea Biserică unde el este pus ca stâncă (cf. Mt 16,18), Petru relatează "Paştele" său de eliberare: el experimentează că în urmarea lui Isus se află adevărata libertate, suntem învăluiţi de lumina strălucitoare a Învierii şi pentru aceasta poate să mărturisească până la martiriu că Domnul este Cel Înviat şi "într-adevăr a trimis îngerul său şi l-a scăpat din mâinile lui Irod" (Fap 12,11). Martiriul pe care îl va îndura după aceea la Roma îl va uni definitiv cu Cristos care-i spusese: când vei îmbătrâni, altul te va duce unde nu vei voi, pentru a arăta cu ce moarte îl va preamări el pe Dumnezeu (cf. In 21,18-19).

Iubiţi fraţi şi surori, episodul eliberării lui Petru relatat de Luca ne spune că Biserica, fiecare dintre noi, trece prin noaptea încercării, dar este vigilenţa neîncetată a rugăciunii cea care ne susţine. Şi eu, încă din primul moment al alegerii mele ca Succesor al sfântului Petru, m-am simţit mereu susţinut de rugăciunea voastră, de rugăciunea Bisericii, mai ales în momentele mai dificile. Mulţumesc din inimă. Cu rugăciunea constantă şi încrezătoare Domnul ne eliberează de lanţuri, ne conduce pentru a străbate orice noapte de detenţie care poate să se cuibărească în inima noastră, ne dăruieşte seninătatea inimii pentru a înfrunta dificultăţile vieţii, chiar şi refuzul, opoziţia, persecuţia. Episodul lui Petru arată această forţă a rugăciunii. Şi Apostolul, chiar dacă este în lanţuri, se simte linişti, având certitudinea că nu este niciodată singur: comunitatea se roagă pentru el, Domnul este aproape de el; mai mult, el ştie că "puterea lui Cristos se arată în slăbiciune" (2Cor 12,9). Rugăciunea constantă şi unanimă este un instrument preţios şi pentru a depăşi încercările care pot să apară pe drumul vieţii, pentru că faptul de a fi profund uniţi cu Dumnezeu ne permite să fim şi profund uniţi cu alţii. Mulţumesc.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.