Luncani: Zile de reculegere spirituală pentru tineri

În perioada 20-22 aprilie 2012, la mănăstirea carmelită din Luncani a avut loc zile de reculegere spirituală cu tema "Voi fi iubirea", pentru tinerii dornici să trăiască momente intense de viaţă spirituală, să-l întâlnească pe Cristos şi, călăuziţi de pr. Augustin, sr. Cristina şi sr. Silvia, precum şi luminaţi de Duhul Sfânt, să descopere fiecare cel puţin o rază din ceea ce Dumnezeu doreşte să realizeze cu viaţa fiecăruia. Au participat 25 de tineri din parohiile învecinate.

O experienţă pe care ai vrea să o trăieşti în fiecare zi

Am ajuns. Nu părea nimic schimbat, nimic neobişnuit sau ieşit din comun, cu o teamă pe care nu o pot explica nici acum, am intrat pe porţile Mănăstirii Carmelite din Luncani; nu ştiam ce avea să se întâmple mai departe şi nici cu ce gânduri am venit aici, nu ştiam nici pentru ce am venit aici. Oare chiar am venit doar pentru a fi alături de prietenii mei sau am ajuns în acest loc cu un scop?

Mi-a fost teamă, recunosc; ce am să le spun când o să mă întrebe de ce am venit aici?

Nu trecuse nici măcar jumătate de oră şi era totul atât de calm şi liniştit, nimic nu mă putea face să îmi pierd concentrarea asupra gândurilor mele, toată zarva de acasă dispăruse, telefonul nu mai suna, maşinile nu îşi mai făceau simţită prezenţa, totul era liniştit, de parcă am rămas numai eu şi o prezenţă ce nu o mai simţisem de mult timp. Să fie oare acesta scopul venirii mele?

Timpul trecea de parcă nimănui nu îi păsa de el, acum nu mă mai grăbeam, acum nimic nu mă mai deranja, eram cu totul absorbită de ce mi se întâmpla. Am simţit nevoia să mă rog, să meditez, să mă gândesc asupra vieţii mele şi la tot ce ar trebui să fac de acum înainte, simţeam că tot ce făcusem până acum era greşit.

A ajuns şi timpul în care trebuia să motivăm prezenţa noastră aici, pentru ce am venit? Majoritatea tinerilor au spus că au venit aici să se regăsească, să se descopere, să afle vocaţia şi scopul vieţii lor.

Eu vroiam să îmi adun gândurile, să meditez, să uit de toate problemele cu care mă confrunt zi de zi, deşi vroiam să aflu şi care este vocaţia mea, care este calea cea dreaptă pentru mine?

Încă nu puteam să-mi dau seama că Dumnezeu are ceva special pregătit pentru mine, credeam că sunt un om ca oricare altul, credeam că sunt un om ce îşi doreşte să fie fericit, împlinit, care să-şi întemeieze o familie şi atât, părea perfect. Oare cine îşi doreşte ceva mai mult de atât de la propria existenţă?

A doua zi petrecută acolo m-a făcut să mă gândesc mai bine: Oare chiar vreau doar atât de la viaţa mea? Şi răspunsul a venit imediat, fără să îmi dau seama, o scânteie mi-a reaprins din nou dorinţa de a face mai mult, de a fi mai mult decât un om obişnuit, eu chiar vreau să îi ajut pe ceilalţi, vreau să fiu eu cea care dă ajutorul, nu numai cea care primeşte ajutor de fiecare dată. Acesta era răspunsul ce îl aşteptam cu atâta nerăbdare, asta e ce vreau eu să fac, să îi ajut pe ceilalţi, dar cum? Cu o seară înainte ne uitasem la filmul "Karol, un om care a devenit papă". Chiar dacă îl mai văzusem o dată, de abia acum descopeream adevărata poveste ce se ascundea în spatele filmului, această poveste este chiar iubirea. Câtă iubire trebuie să dăruieşti ca să treci peste pierderea familiei, a prietenilor şi să învingi tot răul? Foarte multă, sunt sigură de asta!

În seara în care am plecat în procesiune spre cripta bisericii am aflat şi răspunsul la întrebarea ce mă chinuia de mult timp: "Care este vocaţia mea?" Sfânta Tereza a Pruncului Isus m-a ajutat să-mi descopăr vocaţia; neştiind ce am să citesc, iau foaia în mână şi încep să înţeleg încetul cu încetul care este vocaţia mea: "Iubirea mi-a dăruit cheia vocaţiei mele. Am înţeles că dacă Biserica are un trup alcătuit din mădulare diferite, cel mai necesar, cel mai nobil dintre toate nu-i lipseşte, am înţeles că Biserica are o inimă şi că această inimă arde în iubire. Am înţeles că numai iubirea lucrează în mădularele Bisericii ... Am înţeles că iubirea cuprinde toate vocaţiile, că iubirea este totul, că ea îmbrăţişează toate timpurile şi toate locurile ... într-un cuvânt, că este eternă! ... O, Isuse, iubirea mea ... mi-am găsit în sfârşit vocaţia, vocaţia mea este iubirea! În inima Bisericii, voi fi iubirea ... astfel voi fi totul...", şi această vocaţie este iubirea.

Am găsit şi răspunsul ultimei întrebări: "Ce voi face de acum înainte?" În dimineaţa ultimei zile surorile au pregătit un mod special prin care ne-au ajutat să ne descoperim drumul vieţii. Eu voi continua prin a fi educator pentru copii; vreau să îi învăţ ce este iubirea, că iubirea este darul lui Dumnezeu şi că iubirea trebuie dăruită tuturor persoanelor din jurul nostru!

Am ajuns aşadar acasă cu gândul şi dorinţa de a mă reîntoarce curând.

Le mulţumim părintelui Augustin, sorei Cristina şi sorei Silvia ca ne-au ajutat să ne descoperim vocaţia şi ne-au îndrumat spre drumul cel bun.

Ema Iulia

* * *

Album foto: Luncani: Zile de reculegere spirituală pentru tineri (link extern)

lecturi: 10.