În colocviu cu arhiepiscopul de Dublin despre Congresul Euharistic Internaţional

Clopotul cheamă la adunare Biserica în Irlanda

De Mario Ponzi

Nu eveniment izolat ci moment de har, mai ales pentru un catolicism care încearcă să se reînnoiască după un timp dificil şi, în atâtea aspecte, dramatic. Aşa vrea Biserica din Irlanda să trăiască celebrarea celui de-al cincizecilea Congres Euharistic Internaţional, convocat la Dublin în 10-17 iunie cu tema "Euharistia: comuniune cu Cristos şi între noi". "Comunitatea noastră - spune arhiepiscopul de Dublin, Diarmuid Martin, în interviul acordat ziarului nostru - este rănită, îndurerară datorită suferinţelor pe care şi astăzi le suportă minorii victime ale abuzurilor îndurate, datorită suferinţelor rudelor lor. Dar este şi o Biserică ce a pornit cu hotărâre pe drumul celei mai profunde reînnoiri, pe liniile trasate de Benedict al XVI-lea în scrisoarea sa adresată episcopilor din ţară. Şi congresul euharistic pe care îl pregătim constituie un element fundamental al acestui drum al nostru. Aşadar îl trăim ca pe un eveniment destinat să se prelungească pentru noi în timp, tocmai pentru că întâlnirea noastră în jurul Euharistiei cu toţii împreună pentru a redescoperi sensul comuniunii noastre cu Isus şi între noi constituie nucleul central al reînnoirii Bisericii care este în Irlanda".

• După optzeci de ani Irlanda găzduieşte din nou un Congres Euharistic Internaţional. Cel din 1932 a avut loc într-o perioadă de profunde dezbinări, datorate în mare parte rezultatelor unui război care despicase ţara în două. Dezbinări care, deşi trecuseră zece ani, încă persistau. Găsiţi analogii între cele două evenimente?

Cu siguranţă şi Congresul Euharistic Internaţional celebrat în 1932 a fost un mare eveniment. S-a desfăşurat în formele tradiţionale proprii timpului, cu mari procesiuni pe străzile oraşului, cu o mare participare de mulţime. Ceea ce urmează să celebrăm nu va fi aşa, în sensul că se va privi mult mai mult la substanţă, mai degrabă la conţinut decât la formă. Însă eu nu cred că acestea sunt analogiile. Efectiv acel prim congres a venit într-un moment foarte dificil pentru ţară. Arhiepiscopul de atunci de Dublin se străduise foarte mult pentru a înlătura războiul civil care a răscolit ţara între 1920-1922. Era conştient de dezastrele pe care avea să le comporte şi nu numai pe planul material. Nu a reuşit în intenţia sa. Preocupat datorită rămânerii dezbinărilor la zece ani de la încheierea conflictului, s-a gândit că organizarea şi participarea la un eveniment cum este congresul euharistic ar fi fost o ocazie de profitat pentru a reuni împreună cele două suflete ale Irlandei aflate în conflict între ele şi a le conduce din nou la reconciliere. Bine, eu cred că apropiatul congres euharistic va avea aceleaşi efecte. Îi va vedea pe catolicii irlandezi lăsând deoparte contraste şi dezbinări cauzate de o perioadă pe care eu o consider dintre cele mai dureroase din istoria Bisericii noastre, pentru a colabora împreună la realizarea unui eveniment pe care îl consider fundamental tocmai pentru a redescoperi necesitatea de a fi împreună pe drumul de reconstrucţie.

• Ce reacţii a provocat vestea celebrării congresului la Dublin chiar după un moment aşa de dificil?

Iniţial a fost primită cu mult scepticism. Mulţi au crezut că voiam să ducem din nou Biserica înapoi în timp pentru a nu privi la prezent. Însă cu trecerea zilelor, dar mai ales graţie învăţăturii episcopilor şi preoţilor despre semnificaţia adevărată a acestei convocări noi în jurul Euharistiei, interesul creşte şi chiar mass-media naţionale rezervă atenţie la ceea ce acum este definit un "mare eveniment". Aş spune că cinismul care primise vestea încet-încet face loc percepţiei importanţei acestui eveniment, nu numai pentru Biserică ci pentru toată ţara.

• Dumneavoastră aţi amintit de drumul de reînnoire întreprins de Biserică în Irlanda. Vreţi să ne indicaţi ce drum a fost ales şi în ce mod poate să contribuie Congresul?

Desigur, drumul întreprins urmează paşii inspiraţi de Benedict al XVI-lea prin scrisoarea adresată Episcopilor din ţară la 19 martie 2010. Ideea care ne călăuzeşte este aceea de a chema la adunare toate forţele vii ale Bisericii în jurul Euharistiei pentru a redescoperi sensul comuniunii noastre. Aşadar, congresul este ocazia justă pentru a face explicită convocarea şi pentru a verifica răspunsul credincioşilor. Pentru acest motiv, ca să dau un exemplu, am voit ca pentru a conştientiza ideea convocării pentru congres să fie un clopot mic, chiar acela binecuvântat de Papa în timpul audienţei generale din miercurea trecută. Provine dintr-o mică biserică părăginită. Ne-a fost dăruit pentru ca să nu se piardă. Şi ne-am gândit să-l trimitem în pelerinaj în toată ţara tocmai pentru a chema la adunare pe credincioşi în jurul unui eveniment fundamental pentru viaţa nouă a comunităţii noastre. Nu numai atât: l-am plimbat şi printre anglicani şi celelalte comunităţi creştine. Clopotul este simbolul prin excelenţă al convocării pentru rugăciune. Iată, intenţionăm să chemăm la adunare pe credincioşi ca să se roage. Rugăciunea este viaticul necesar pentru reînnoirea pastorală şi spirituală mai ales după dificultăţile provocate de scandalurile care au avut loc.

• Pentru o societate tot mai atrasă de curente seculariste credeţi că este suficientă invitaţia la rugăciune pentru a recupera imaginea şi credibilitatea aşa de compromise?

Fără îndoială, Irlanda, ca de altfel multe alte ţări, este străbătută de un curent secularist puternic, şi în unele cazuri chiar anticlerical. De altfel, este o cultură care se schimbă, făcând abstracţie de evenimente, şi este implicată şi Biserica în această schimbare. Aşadar, nu este nici o îndoială că trebuie să tindem spre reînnoire, mai ales spre cea spirituală şi prin urmare pastorală. Şi rugăciunea ne dă forţa necesară pentru a face asta. Este evident însă că nu ne putem limita la asta, trebuie tradusă rugăciunea şi pastoraţia însăşi în fapte concrete. Aşa cum am spus, ne mişcăm, ca Biserică, după indicaţiile care au reieşit din vizita apostolică şi conţinute în raportul final, care va fi publicat în scurt timp, şi după sugestiile oferite episcopatului de Papa însuşi cu scrisoarea sa.

• De exemplu?

Prima angajare se referă la formarea viitorilor preoţi. Aşadar seminarul. Există norme noi pentru admiterea candidaţilor, mai rigide şi care conferă mai multe puteri rectorilor. Este vorba mai ales de norme care au în vizor nu numai o selecţie calitativă riguroasă a aspiranţilor la preoţie, ci şi calitatea învăţământului care este dat, aşadar calitatea profesorului. Şi cu privire la asta există o reţea densă de control. În ceea ce priveşte fiecare dieceză, tuturor episcopilor le-a fost adresată invitaţia de a revizui şi de a întări normele pentru ocrotirea copiilor în toate activităţile Bisericii. A fost instituită o comisie naţională care controlează la orice nivel ca normele să fie respectate. Face asta prin verificări periodice, programate şi structurate în fiecare dieceză. Apoi a fost instituită obligaţia verificării calităţilor morale ale oricărei persoane destinate unei munci pastorale cu copiii. Verificarea se realizează şi printr-o colaborare specifică cu organele de poliţie. Însă ceea ce doresc să subliniez este că e vorba nu de fiecare proces sau de fiecare măsură: totul face parte dintr-un unic proiect de reînnoire pastorală, care se referă la toate domeniile de activitate a Bisericii şi nu este legat numai de situaţii contingente, cum sunt întocmai scandalurile care ne-au tulburat. În acest sens trăim şi Congresul euharistic ca parte integrantă a acestui proces. Centrat pe Euharistie, el atrage atenţia în mod perfect asupra punctului central al reînnoirii aflate în desfăşurare, întocmai Euharistia.

• În tot acest proces ce loc ocupă minorii victime ale abuzurilor şi familiile lor?

Constituie o rană cu greu vindecabilă în inima unei Biserici îndurerate datorită suferinţelor pe care trebuie să le suporte şi astăzi atâtea persoane. Există o mare angajare din partea noastră pentru a le reda lor seninătatea, pentru a obţine iertarea necesară ca să se reconstruiască o legătură încălcată. În fiecare dieceză a fost constituit un centru de asistenţă dedicat lor; în fiecare parohie există centre de primire, de ascultare, de sprijinire. Celor care se adresează acestor centre le este asigurată apropierea şi asistenţa imediată, de orice tip.

• Ne puteţi da un exemplu?

Cererea cea mai frecventă este aceea a unui ajutor pentru a depăşi trauma îndurată. În circa douăzeci de zile este pus la dispoziţie un psiholog în mod gratuit. Altminteri se reuşeşte să se ajungă la un serviciu de acest tip în nu mai puţin de un an. Apoi începe munca de însoţire şi împărtăşire a întregului drum care se va voi sau va trebui să se facă împreună.

• Până astăzi câţi s-au adresat Bisericii pentru a fi asistaţi în acest sens?

Este greu de dat cifre, mai ales pentru că în mijloc se află ocrotirea anonimatului. Însă eu cred că, cel puţin după informaţiile care au ajuns la mine, că e vorba de mai multe sute de persoane.

• Şi în toate acestea, cum s-a schimbat, dacă s-a schimbat, raportul cu autorităţile?

După un prim moment de înţepenire, lucrurile se îmbunătăţesc lent dar progresiv. În practică este ca şi cum ar fi început un raport nou care trebuie să ajungă la împlinirea sa. Desigur există consideraţie faţă de marea angajare pe care Biserica o desfăşoară.

• În definitiv, ce se aşteaptă Biserica din Irlanda de la apropiata întâlnire euharistică?

O chemare puternică la coresponsabilitatea tuturor pentru a merge înainte spre o reînnoire centrată pe Euharistie. Că acest lucru este posibil îl demonstrează tocmai răspunsul care înainte de toţi a venit de la Bisericile locale din alte naţiuni. Participarea anunţată de episcopii din toate ţările este extraordinară, în unele cazuri excepţională. Este un mesaj clar. Cum vor răspunde credincioşii, se va vedea. Însă tocmai graţie pelerinajului clopotului nostru putem spune că avem încredere. Congresul, care se va desfăşura în şapte zile centrate pe întâlniri, al căror moment central va fi oricum liturghia zilnică. Se va încheia cu celebrarea comună pe stadionul din Dublin prezidată de Legatul pontifical.

• Care este programul?

Prima zi va fi dedicată botezului, un sacrament care îi uneşte pe toţi creştinii. Am invitat, pentru a sublinia acest aspect, pe arhiepiscopul anglican de Dublin; va fi şi un mitropolit din Biserica ortodoxă rusă, unul din Biserica ortodoxă greacă, şeful comunităţii focolarinilor, priorul de la Taizé. Ziua a doua vom trata tema căsătoriei şi a familiei; ziua a treia, preoţia şi slujirea în ministerul comuniunii; ziua a patra va fi dedicată reconcilierii, temă foarte importantă pentru Biserica din Irlanda; ziua a cincea o vom dedica suferinţei şi vindecării; în sfârşit, sâmbăta va fi dedicată Mariei. Aşadar va fi o panoramă completă a acelei misiuni sacerdotale pe care Papa a cerut-o tuturor episcopilor pentru a ne face să creştem, mai ales noi episcopii şi preoţii. Nu trebuie uuitat că aici sunt mulţi preoţi - şi apoi sunt majoritatea - care au lucrat bine, au ajutat atâţia tineri să găsească spaţiul lor, viitorul lor. Pe de altă parte asta s-a întâmplat şi nu trebuia deloc să se întâmple. Victimele sunt cele care poartă o rană profundă, care nu se vindecă în puţine zile. Ei sunt prima, adevărata, marea preocupare şi lor le dedicăm astăzi toată atenţia noastră. În sfârşit aş vrea să subliniez faptul că congresul nu este şi nu va rămâne un fapt izolat. Face parte din acest amplu proiect de reînnoire deja demarat. Participarea internaţională este însemnată, chiar şi la nivel foarte înalt. Şi acest lucru este un fapt care nu trebuie neglijat. Ne dorim să reuşească să mişte poporul irlandez. Noi ne punem ca un mare târg de idei pentru reînnoirea Bisericii la care toţi sunt invitaţi să participe. A construi o Biserică mare cred că înseamnă şi a oferi o contribuţie importantă pentru construirea unei societăţi mari.

(După L'Osservatore romano, 16 martie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 25.