Roman: Conferirea ministerului minor al acolitatului
Duminică, 11 martie 2012, fraților studenți din anul IV le-a fost conferit ministerul minor al acolitatului, în cadrul sfintei Liturghii din capela Institutului Teologic Franciscan din Roman.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de părintele provincial Emilian Cătălin, alături de care au concelebrat preoți din cadrul Institutului Teologic Franciscan și al Provinciei.
După proclamarea Evangheliei a urmat momentul instituirii care a început odată cu apelul candidaților la acolitat. În cuvântul de învățătură, părintele provincial a evidențiat importanța acestui timp liturgic al Postului Mare pentru purificarea sufletului și apropierea de Dumnezeu. Adresându-se candidaților la acolitat, a accentuat necesitatea purificării interioare în drumul de formare pentru sfânta Preoție și a evocat demnitatea acestui minister ce presupune slujirea sfintelor taine.
După omilie a urmat ritualul propriu-zis de instituire a noilor acoliți, care a constat într-o rugăciune specială rostită de părintele provincial asupra candidaților, aceștia primind din mâinile sale vasele sfinte și exprimându-și adeziunea de a fi fideli ministerului încredințat.
În încheiere, înainte de binecuvântarea finală, părintele provincial a mulțumit tuturor celor prezenți și felicitându-i pe noii acoliți, le-a adresat acestora invitația de a descoperi în fiecare moment măreția vocației de creștini și slujitori ai lui Dumnezeu, conștienți de faptul că slujirea trupului și sângelui lui Cristos presupune totodată și dezvoltarea zilnică a sentimentelor de adorație și respect față de sfânta Euharistie.
Au fost instituiți acoliți:
fr. Avădăni Bogdan
fr. Burlacu Alin-Nicolae
fr. Chiricheș Emanuel
fr. Dancă Iosif, Sr.
fr. Dancă Iosif, Jr.
fr. Dorcu Emanuel
fr. Ilieș Claudiu
fr. Mate Ciprian
fr. Mârț Bogdan-Cristian
fr. Neculai Ionuț Liviu
fr. Tiba Iosif
Fr. Andrei Bejan, OFMConv.
* * *
Acolitatul reprezintă un minister (o slujire) importantă în drumul de formare spre sfânta Preoție. Între credincioșii care îndeplinesc anumite slujiri liturgice, așa cum subliniază și Cartea sinodală (nr. 50), îi deosebim pe slujitorii instituiți oficial de către Biserică și pe cei care ocazional îndeplinesc aceste slujiri. Aleși din rândul seminariștilor, slujitorii instituiți (acoliții) au misiuni specifice. Primirea acestor ministerii îi ajută pe seminariști să realizeze o apropiere tot mai profundă față de cuvântul lui Dumnezeu și să adâncească relația lor cu Cristos, prezent prin excelență în taina sfântă a Euharistiei.
Acolitul are un rol deosebit în slujirea Bisericii, mai ales în ceea ce privește sfânta Euharistie. Ocupând un loc care să le înlesnească această îndatorire, îi ajută pe preoți și pe diaconi în îndeplinirea misiunii lor în cadrul sfintei Liturghii. În calitate de miniștri extraordinari, ei pot distribui sfânta Împărtășanie credincioșilor și pot duce sfânta taină (și sub formă de viatic) celor bolnavi.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
11 martie: Roman: Conferirea ministerului minor al acolitatului
lecturi: 16.