Prin cruce la lumină

Reflecţie la Duminica a II-a din Postul Mare "B"

Suntem în duminica a doua din timpul sfânt al Postului Mare, timp când Isus îşi poartă crucea pentru mântuirea noastră. Acest fapt ne aminteşte de adevărul pe care niciodată nu ar trebui să-l uităm, şi anume că: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16).

În prima lectură de astăzi, ca de altfel în tot Vechiul Testament, Dumnezeu şi-a revelat doar parţial dragostea faţă de noi oamenii. Căci dragostea sa mare, în toată strălucirea ei, Dumnezeu avea să ne-o arate prin moartea lui Cristos pe cruce pentru noi.

Chemarea lui Avraam de a-şi jertfi unicul fiu, Isaac, pe care îl iubea atât de mult, este doar o pală prefigurare a măreţei jertfe pe care avea Dumnezeu s-o facă pentru noi, prin moartea lui Isus pe cruce. Când Avraam este gata de jertfirea lui Isaac, Dumnezeu îl cruţă de această durere, trimiţându-i o altă jertfă, un berbec. Dacă Avraam şi Isaac au fost scutiţi de această jertfă, Dumnezeu însă nu s-a scutit pe sine şi pe Fiul său de această durere, pentru că ne-a iubit mult.

Aici, în Geneza 22,1-18, sunt mai multe elemente, care fac din Avraam şi Isaac o prefigurare a Tatălui şi a Fiului pe Calvar. Iată numai câteva dintre ele:

- Avraam l-a dus la jertfă pe unicul fiu pe care îl iubea. La fel a făcut şi Dumnezeu cu Isus.

- Isaac, care avea în jur de 30 de ani, nu s-a împotrivit. La fel, Isus de 33 de ani, nu s-a împotrivit.

- Isaac şi-a dus singur lemnele pentru jertfă. La fel şi Isus şi-a dus singur crucea.

- Muntele Moria este acelaşi munte pe care se află atât Templul cât şi Golgota, unde a murit Isus.

Când Isaac l-a întrebat pe Avraam unde este animalul de jertfă, Avraam i-a răspuns că Domnul va avea grijă. Acest loc de pe muntele Moria, unde Avraam i-a spus lui Isaac "că Domnul va avea grijă" (cf. Gen 22,8) este numit în Biblie: "Iehova Iire". Nu se putea un nume mai bun, căci acolo, peste veacuri, avea să fie locul unde Dumnezeu va purtat de grijă întregii omeniri, oferind pe Isus ca jertfă pentru păcatele noastre ale tuturor.

Încă de la căderea omului în păcat, animalul adus ca jertfă a indicat venirea Domnului Isus, Mielul de jertfă (cf. Gen 3,21). Dumnezeu nu va îngădui nici o jertfă umană pentru că numai una singură putea să cureţe întreaga omenire, jertfa lui Isus. Crucea a fost altarul unde mielul trimis de Dumnezeu avea să ridice păcatele omenirii. Ioan Botezătorul este cel care notează clar acest lucru, căci îl prezentă pe Isus ca fiind Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (cf. In 1,29).

Geneza 22,17-18: Dumnezeu îi spune lui Avraam: "Te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa şi anume, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca mea!" Iar Sfântul Paul ne spune că Isus este sămânţa credincioasă şi ascultătoare a lui Avraam, iar noi creştinii suntem neamurile binecuvântate datorită lui (cf. Gal 3,16).

În Marcu 9,1, Isus spune: "Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor muri până nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere." Există multe interpretări asupra acestui verset, dar aici Domnul face o referire clară la Schimbarea Sa la Faţă. Iar doi oameni care se aflau acolo, Petru şi Ioan, au mărturisit despre acest lucru: Petru (cf. 2Pt 1,16-18) şi Ioan (cf In 1,14).

După şase zile, de la mărturisirea de credinţă a lui Petru şi de la anunţul Patimii, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo s-a schimbat la faţă înaintea lor.

Sigur că apare întrebarea: de ce i-a ales Isus tocmai pe aceşti trei oameni? Voi spune de la bun început că nu i-a ales pentru că erau favoriţii Lui sau pentru că ar fi fost superiori celorlalţi. Cred că aceştia erau cei mai slabi dintre apostoli şi Isus a trebuit să-I ia cu El ca pe nişte copii mici, altfel ei nu ar mai fi venit deloc.

Aţi observat poate vreodată pe stradă, cum o mamă îşi duce cei trei copii ai ei? Pe unul îl poartă în braţe, pe unul îl ţine de mână, iar cel de-al treilea merge în urma ei. Mama trebuie să se oprească din când în când pentru ca cel ce merge singur să nu rămână în urmă. Ni se pare că micuţul care merge în urmă o face să piardă mult timp. Dar apoi ne dăm seama că, spre deosebire de el, cel care era ţinut în braţe nu ar fi mers deloc cu ea, dacă nu l-ar fi purtat în braţe, iar cel pe care-l ţine de mână ar cădea la fiecare pas. Cred că Petru, Ioan şi Iacov erau cam la fel. Deşi par să fie privilegiaţi, ei nu erau decât nişte copilaşi pe care Isus trebuia să-i ia cu El, să-i ţină de mână şi să-i poarte în braţe.

Cuvântul grecesc pentru "schimbarea la faţă" este metamorphon, de unde vine cuvântul românesc metamorfoză. Schimbarea a avut loc în trupul lui Isus - nu a fost doar o lumină sau un efect venit din exterior. Schimbarea, transfigurarea era lumina care strălucea dinlăuntrul Lui.

Hainele care i-au devenit albe, mai albe decât îşi poate imagina sau poate crede cineva, au devenit aşa pentru că această lumină venea dinlăuntrul Lui. Asemenea altora, înclin şi eu să cred că Adam şi Eva erau îmbrăcaţi astfel de lumină înainte de păcat, o lumină care au pierdut-o şi pentru noi. Dar Isus, prin Patima, Moartea şi Învierea sa, va câştiga această lumină şi pentru noi.

Petru spune: "Am văzut cu ochii noştri mărirea Lui" (2Pt 1,16). Ioan spune şi el: "Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (In 1,14). Dar ce-i şi mai important este că şi noi îl vom vedea într-o zi pe Isus glorificat, aşa cum este acum la dreapta Tatălui, şi că vom fi vom fi asemenea Lui (cf. 1In 3,2). Asta e grozav, nu-i aşa?

"Ilie li s-a arătat împreună cu Moise şi stăteau de vorbă cu Isus" (Mc 9,4). Ilie era reprezentantul profeţilor. Moise era reprezentantul Legii. Biblia spune că atât Legea, cât şi Profeţii au mărturisit despre moartea lui Isus. Moise ştia de venirea lui Hristos, pentru că, iată ce ne spune următorul verset, din Evrei 11:26, despre Moise: "El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire." Moise ştia că va veni Hristos. Toţi profeţii vorbesc despre suferinţa Sa şi despre slava ce are să-i urmeze.

Dar un lucru şi mai important pentru care Isus s-a arătat în strălucire împreună cu Moise şi Ilie, la Schimbarea sa la faţă, este acela, că aceşti doi aleşi, au suferit mult din dragoste pentru mântuirea poporului din timpurile lor. Ei erau în lumină împreună cu Isus, pentru că au umblat prin întunericul suferinţelor, pentru salvarea poporului. Ei au fost o prefigurare istorică pentru Isus şi pentru suferinţele sale. Biblia ne spune, că cei care au suferit împreună cu Isus, îl vor urma oriunde se va duce el (cf Ap 14,4). Deci aşa cum Moise şi Ilie l-au urmat pe Isus în glorie pentru ca au suferit împreună cu el. Şi la fel şi toţi ceilalţi care vor fi suferit împreună cu Isus, apostoli şi ucenici din toate timpurile, deci şi noi, îl vom urma şi noi într-o zi (cf. Rom 8,17).

Dintre toate faptele noastre, cele care vor conta la arătarea în Slavă a Domnului sunt în primul rând suferinţele pentru credinţă şi Evanghelie, suferinţele din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Ele vor deveni legitimaţia noastră de aleşi în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Isus, glorificat prin înviere şi înălţare, a păstrat semnele rănilor mântuitoare, ca pe o comoară şi glorie veşnică. Să ne amintim că la înviere a apărut cu semnele rănilor prin care s-a legitimat ucenicilor. (cf In 20, 27) Deci, cu cât mai multe astfel de răni, cu atât mai multă glorie cerească.

Mi-aduc aminte aici de sfântul Petru de Alcantara (1499-1562), care, apărându-i după moartea sa sfintei Tereza de Avila (1515-1582), i-a zis: "Fericite mi-au fost pocăinţele, jertfele şi suferinţele pentru Isus, căci ele mi-au dobândit o aşa de mare glorie în cer".

Deci, curaj, creştinule purtător de cruce cu Isus, că şi Paul, în lectura a doua de astăzi, ne asigură de dragostea şi răsplata Cerului pentru urmarea Domnului: "Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!" (Rom 8,31-34).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.